FENOMENUL TERORIST SI CARACTERISTICILE SALE ACTUALE

"În iunie 1994 un grup de 41 de experţi din toate structurile informative şi contrainformative ale SUA (şi ale altor ţări) au elaborat pentru Pentagon un studiu intitulat „Terorismul anului 2000 – previziuni“. Studiul avertiza asupra următoarelor aspecte în mod deosebit:
– a început un nou fel de război, atipic, asimetric, mult diferit de cele de până acum, care presupune o altă abordare, o altă mentalitate, un alt mod de strategie globală, multinaţională, multidimensională pentru a i se face faţă;
– este un război de lungă durată, dus atât cu metode convenţionale, cât şi neconvenţionale, silenţios, mediatizat selectiv, bazat pe informaţii, cu acţiuni purtate în special pe timp de noapte, fără un front precis, cu puţine ţinte de interes strategic, împotriva unor forţe care luptă nerespectând legile războiului şi care afirmă că nu au ce pierde;
– acest tip de război se desfăşoară pe verticală, în care asimetria de cunoştinţe, tehnologii, informaţii şi capacitatea de operaţionalizare a acestora sunt total diferite;
– cât va dura acest război? Cât va fi nevoie!
– cauzele reale şi soluţiile pentru eliminarea acestora trebuie extrem de bine identificate şi alese, deoarece acest tip de război va fi lung, acoperit, dificil, metodic, la nivel global, costisitor şi cu urmări greu de anticipat;
– inamicul invizibil este terorismul de toate tipurile, şi nu lumea islamică;
Studiul făcea recomandări şi descria noua fizionomie a terorismului în secolul al XXI-lea, indicând:
– trecerea la superterorism (megaterorism) cu folosirea armelor de distrugere în masă (terorism nuclear, chimic şi biologic);
– trecerea la terorismul etnico-religios;
– apariţia masivă a fenomenelor din zona gri a terorismului (trafic de droguri, de arme, de persoane, spălare de bani, legătura cu crima organizată pentru sponsorizarea activităţilor teroriste);
– transformarea terorismului într-o armă strategică;
– selecţionarea de ţinte la nivel de state, în care SUA figurau pe primul loc.
Studiul prezenta, de asemenea, direcţiile ulterioare de acţiune ale neoterorismului accentuând pe elementele de noutate şi inovaţie, iar în final recomanda măsurile necesare pentru contracararea fenomenului terorist care sunt valabile şi astăzi.
Ulterior studiului, au avut loc atacuri teroriste care au confirmat escaladarea spre superterorism, iar acum se vorbeşte aproape normal despre terorismul nuclear, chimic, biologic, cibernetic (folosirea calculatoarelor şi a internetului ca armă) deşi consecinţele unor astfel de atacuri devastatoare nu le poate evalua nimeni.
Evenimentele din septembrie 2001 au marcat punctul culmi-nant al previziunilor şi au demonstrat că lumea nu este pregătită pentru a face faţă noului terorism.
Orientul Mijlociu este de mult timp cea mai activă şi periculoasă sursă de terorism a lumii. În ultimii ani ţinta predilectă a terorismului au constituit-o în această regiune cetăţenii, bunurile şi interesele SUA dar şi ale statului Israel.
Există şi alte zone cu activitate teroristă intensă, precum Algeria, unde organizaţiile fundamentaliste islamice folosesc acest procedeu pentru a lupta împotriva guvernului, fenomen ce se manifestă la o scară mai redusă şi în Egipt. În Cecenia devastată după războiul împotriva Rusiei, terorismul este utilizat de diversele clanuri războinice în scopul subminării guvernului, dar şi pentru obţinerea de foloase materiale, în special din răscumpărarea ostaticilor – în general cetăţeni străini cu resurse financiare. Terorismul este prezent şi în alte zone geografice, în America Latină, în special sub forma guerilelor urbane sau rurale. În Europa terorismul este activ în mod deosebit în Spania şi Irlanda de Nord, dar şi în Balcani, în Bosnia-Hertzegovina, Kosovo şi sporadic în Turcia şi Grecia.
În Afganistan se constată că situaţia rămâne instabilă cu toate eforturile Coaliţiei de a sprijini Statul Afgan Islamic de Tranziţie (TISA), elemente ostile căutând adăpost în zone izolate de unde acţionează în scopul întreţinerii stării de instabilitate şi pentru discreditarea eforturilor ISAF şi ale coaliţiei internaţionale. Se apreciază că formarea unei alianţe
în organizaţia Hezb-e-Islami (HIG) şi reprezentanţi ai regimului taliban şi ai organizaţiei Al-Qaeda au modificat climatul politic şi militar din Afganistan. Reprezentanţii Al-Qaeda şi elementele talibane fac apel la sentimentele religioase pentru a-şi atrage noi adepţi în timp ce HIG exploatează sentimentele patriotice ale populaţiei afgane. Creşterea complexităţii atacurilor asupra ISAF şi a forţelor coaliţiei interna-ţionale, cât şi asupra unor persoane sau instituţii pe teritoriul afgan, indică faptul că reţeaua Al-Qaeda dispune încă de un suport logistic ridicat, recrutează noi membri din rândul tinerilor ce au fost antrenaţi în taberele Al-Qaeda pe timpul regimului taliban şi-i implică în acţiuni teroriste locale.
Prin dimensiunile şi formele sale de manifestare, terorismul a devenit una din calamităţile cele mai teribile, din ce în ce mai active şi mai ameninţătoare ale comunităţii internaţionale. Spre sfârşitul secolului al XX-lea, în concepţia unor analişti, terorismul internaţional era socotit o formă de conflict de intensitate scăzută, aflat sub pragul de violenţă a operaţiunilor militare specifice războiului, dar reprezentând mult mai mult decât simplele acte sporadice şi izolate de violenţă. Şi acestea pentru că, dincolo de „perfecţionarea“ mijloacelor şi a metodelor de război terorist utilizate de diverse grupări izolate, în susţinerea terorismului internaţional s-au implicat şi unele state, ceea ce afectează şi mai mult pacea şi securitatea lumii.
În afară de formele sale specifice, practicate în timp de pace, terorismul apare şi în conflictele armate, cu efecte catastrofale pentru populaţiile civile. Terorismul contemporan a devenit un flagel mondial şi poate fi considerat chiar provocarea fundamentală a acestui început de mileniu. Prăbuşirea comunismului ca sistem mondial a reconfigurat spaţiul geopolitic, provocând explozia naţionalismelor şi a puseelor etnice acumulate în anii dictaturii, îndeosebi cu fostele state multinaţionale care au cunoscut o implozie gestionată, (fosta Iugoslavie) prin mijloacele terorii şi violenţei. De asemenea, provocarea globalizării a produs o mutare importantă în relaţiile internaţionale, marcând apariţia unor actori semnificativi pe scena lumii: companii transnaţionale, organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi fundaţii umanitare, diverse grupuri de interese, indivizi proiectaţi pe scena politică. Statul nu mai deţine, în acest context, monopolul exclusiv al armelor de distrugere în masă, care au proliferat şi au scăpat de sub control. Accesul la acestea devine facil, iar o dată cu globalizarea comunicaţiilor şi a informaţiilor, terorismul beneficiază din plin de aceste efecte.
Este de prevăzut o schimbare de esenţă a concepţiilor politicii de securitate a statelor, în sensul că noua ordine mondială care presupune globalizarea economică impune şi globalizarea securităţii. Aceasta
înseamnă că şi ameninţările să fie abordate raportându-se la un spaţiu de interes extins, căutându-se să se concentreze toate forţele disponibile pentru eliminarea sau cel puţin limitarea acestora.
Dacă în trecut terorismul era în general menţinut, mai mult sau mai puţin sub control, în secolul al XX-lea el a suferit un proces de internaţionalizare, favorizat fiind de explozia informaţională, de mijloacele oferite atât de cuceririle ştiinţei şi tehnologiile noi, cât şi de sprijinul direct sau indirect al unor state interesate. Pe măsura trecerii în secolul al XXI-lea s-au putut constata efecte tot mai primejdioase ale terorismului, alimentat mai ales de fundamentalismul islamic şi de conflictul menţinut între palestinieni şi ţările arabe care-i susţin şi statul Israel, sprijinit de SUA şi de toate ţările democrate.
Putem afirma, fără să greşim, că terorismul este o ameninţare omniprezentă şi necesită un răspuns oportun şi omnipotent. Această ameninţare vizează în principiu, valorile democratice şi deci, reclamă un răspuns în respectul acestor valori.
Privit la început ca infracţiune, terorismul încadrat mai apoi în sistemul acţiunilor politice dă şansa unei clarificări în judecarea actelor de acest tip. Definiţia clausewitziană potrivit căreia războiul este continuarea politicii prin alte mijloace rămâne valabilă. Având determinare politică, terorismul este un război şi anume un război asimetric , un război de un tip deosebit, necunoscut până acum. Este un război care se caracterizează prin:
– lipsa unui teatru anume, mai exact extinderea teatrului de confruntare la nivelul întregii planete;
– ciberspaţialitate;
– marea diversitate a acţiunilor;
– folosirea omului ca armă, ca mijloc de luptă;
– lipsa de coordonare strategică, unitară;
– intempestivitate;
– surprindere;
– menţinerea iniţiativei strategice prin acţiuni surprinzăto-are, desfăşurate rapid, oriunde şi oricând.
„Mai întâi, dacă un astfel de război există, acesta este de cu totul altă natură decât cele pe care le cunoaştem noi până în prezent, cu doi adversari sau blocuri bine identificate care se înfruntă după reguli bine cunoscute, în mod esenţial cu forţe militare, oameni şi material. Avem aici, pe de o parte o coaliţie care tinde puţin câte puţin să devină universală (ceea ce constituie o configuraţie inedită), şi pe de altă parte un individ sau grup încă neidentificat cu claritate, şi o entitate multiformă, terorismul care acţionează cu mijloace nonmilitare şi după forme fără precedent.
Acest război este deteritorializat. Noţiunea de teritoriu, chiar şi de stat, era fundamentală în conflictele trecutului; fiecare protagonist se identifica cu un teritoriu unde se implantau grosurile forţelor militare; se căutau cucerirea de teritorii sau apărarea de teritorii. Aici (este vorba de atacurile din 11 septembrie 2001) a fost vizat teritoriul american, dar nu pentru a fi cucerit (cel mult s-a conturat „pedepsirea“ pentru felul său de a fi). Cât despre riposta americană, aceasta îşi defineşte cu greu ţintele, teritoriul pe care să-l lovească, căci adversarul este deteritorializat; (...).
Acest război este asimetric. Deja am subliniat asimetria culturală, care opune iluminaţii care nu au nici un fel de teamă de moarte (dimpotrivă, îşi fac un titlu de glorie din a muri cum se vede în Sri Lanka sau Palestina), occidentalilor care caută, din contră să radieze moartea şi mai ales moartea violentă, din peisajul lor mintal. Asimetria se observă şi în mijloacele folosite: avioane civile, dirijate contra unor turnuri civile, faţă de portavioane sau rachete care, în pofida numărului lor şi al nivelului tehnologic, sunt puţin adaptate unui conflict asimetric; singure forţele speciale, mijloacele de informaţii şi poliţia teritorială, ca şi embargourile financiare sunt de natură să aducă un pic de simetrie în aceste mijloace şi, deci, să aducă oarecare succese“.
Războiul terorist va fi permanent şi pretutindeni, lupta împotriva terorismului capătă noi dimensiuni şi noi tipuri de abordări atât în plan militar, cât şi în plan politic, diplomatic, cultural, psihologic şi informaţional.
„Actele de război produse la 11 septembrie 2001 contra Statelor Unite au depăşit terorismul obişnuit. O veritabilă reflecţie strategică şi militară trebuie să fie angajată pentru a determina ce mijloace şi ce strategii sunt necesare democraţiilor noastre pentru a contracara în mod eficient această ameninţare. Lupta împotriva terorismului internaţional nu este numai o problemă de securitate interioară care afectează anumite ţări, ci ea constituie o veritabilă provocare strategică lansată împotriva democraţiilor şi valorilor noastre“ – spune un general francez .
Este limpede că problema combaterii terorismului cere altfel de soluţii decât cele de până acum. Este vorba de altă concepţie, de o altfel de reacţie, de o altfel de strategie. Terorismul a devenit o ameninţare foarte gravă ale cărei consecinţe pot degenera în monstruozităţi.
„Folosirea forţei trebuie să urmărească o logică de finalitate (...). Astăzi strategia militară trebuie să fie concepută şi apreciată după noi modele. Este vorba de a combina, în totalitatea teatrelor de operaţii şi potrivit unui ritm impus de adversar, acţiuni de natură foarte diversă, fizice şi altele, realizate de formaţii articulate şi angajate sub formă de
„vectori operaţionali“ dimensionaţi şi ajustaţi potrivit obiectivelor selecţionate şi efectivelor dorite“ arată acelaşi general.
Apariţia noului tip de terorism – formă inedită de manifestare pe plan mondial a confruntărilor militare asimetrice – reclamă forme similare de ripostă asimetrice, care pot îmbrăca fie caracterul clasic de\acţiune militară, fie de folosire a unor mijloace şi metode specifice, neconvenţionale. Situaţia este impusă de faptul că nu este exclus ca „megaterorismul“ să recurgă în viitor la utilizarea armelor de distrugere în masă, manifestându-se sub forma terorismului nuclear, chimic sau bacteriologic, sau la ecoterorism şi ciberterorism, cu consecinţe aproape imposibil de evaluat la scară naţională sau mondială.
Facem precizarea că dimensiunea militară, în înţelesul general acceptat al termenului, reprezintă doar una şi probabil nu cea mai pregnantă dintre coordonatele relaţiei biunivoce stabilite între actorii angrenaţi în aceste confruntări asimetrice care implică activităţi teroriste, respectiv antiteroriste.
„Forţele Armate din majoritatea statelor, cu excepţia SUA nu au avut până acum o misiune principală în lupta împotriva terorismului şi ca atare, pregătirea acestora pentru acţiunile de combatere a terorismului este inadecvată. Doctrina de luptă a forţelor armate, echipamentele şi tehnologiile sofisticate asigură structurilor militare de tip clasic destinate a fi utilizate în operaţii militare convenţionale, un avantaj minor în cazul angajării acestora în desfăşurarea unor acţiuni antiteroriste“ .
Lupta cu terorismul impune totodată o nouă configuraţie a efortului militar, o nouă dimensionare a spaţiului de confruntare precum şi o nouă filozofie de abordare a acesteia. Dispersarea şi disimularea elementelor teroriste, ineditul şi impreviziunea acţiunilor desfăşurate, posibilităţile tot mai crescute de a folosi mijloace de distrugere în masă, concomitent cu creşterea letalităţii actelor teroriste, conferă un mare grad de dificultate în acţiunea de identificare şi anihilare a teroriştilor.
Complexitatea şi diversitatea acţiunilor antiteroriste desfăşurate de SUA şi aliaţii săi în Irak, precum şi de NATO în Afganistan, au evidenţiat faptul că în planificarea şi desfăşurarea acţiunilor armate împotriva acestui flagel, lupta efectivă, confruntarea armată trebuie transferată pe teritoriul atacatorilor, al complicilor lor şi al celor care îi sprijină, concomitent cu sporirea măsurilor de atenţionare şi protecţie pe plan intern .
Pentru îndeplinirea obiectivelor lor, teroriştii caută ţinte dintre cele mai diverse, care lovite asigură pe lângă distrugerile şi pierderile considerabile, un impact psihologic asupra opiniei publice. Atentatele din Turcia, Spania, Irak au evidenţiat din plin acest lucru. Este de presupus că şi în viitor grupările teroriste îşi vor alege ţinte tot de pe teritoriul statelor
participante la campania împotriva terorismului, iar în aceste condiţii şi România poate constitui una dintre ţintele probabile.
În aceste condiţii sporeşte importanţa măsurilor antiteroriste specifice pe care fiecare entitate organizaţională inclusiv structurile militare trebuie să le întreprindă în scopul limitării vulnerabilităţilor faţă de un posibil atac terorist. Aceste măsuri stabilite în cadrul unor planuri de protecţie şi apărare antiteroristă, potrivit unor strategii unitare la nivel naţional sau chiar internaţional, cuprind atât acţiuni cu caracter defensiv – antiteroriste, cât şi acţiuni cu caracter ofensiv contrateroriste.
Combaterea terorismului solicită un război de detaliu, în care nivelul de luptă cuprinde pe lângă operaţii de mare anvergură, cum este cazul ripostei dată de SUA şi aliaţii săi în Afganistan, şi acţiuni ale unor structuri strict specializate desfăşurate pe arii geografice întinse, în zone unde au fost localizate elemente teroriste sau susţinători ai acestora, încadrate în perioade de execuţie nedefinite .
Specificul acestor acţiuni impune crearea unor capacităţi necesare pentru descoperirea, identificarea, capturarea sau nimicirea elementelor teroriste, precum şi măsuri adecvate pentru protecţia populaţiei şi apărarea obiectivelor împotriva atentatelor.
„Conştienţi de particularităţile şi de complexitatea luptei împotriva terorismului, de specificul acesteia cu totul aparte, care solicită tehnici de operare adecvate şi forţe specializate, trebuie să adaptăm atât misiunile, cât şi structurile militare la noile condiţii. Pentru noi această cerinţă se impune şi cu mai multă stringenţă având în vedere că, prin structura, dotarea şi pregătirea sa Armata Română are capacităţi limitate pentru combaterea riscurilor asimetrice şi transnaţionale“ .
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului este aceea că succesul va fi condiţionat în mare măsură de capacitatea planificatorilor şi a comandanţilor militari de a aborda conflictul în mod original, în afara tiparelor existente.
Pentru aceasta se impun următoarele:
– cercetarea permanentă a grupărilor teroriste şi a statelor care încurajează şi sprijină terorismul pentru a evita surprinderea;
– atacuri-surpriză preventive asupra acestora pentru descurajarea unor astfel de acţiuni;
– declanşarea unor atacuri masive de represiune cu respectarea legislaţiei internaţionale în cazul agresării unui stat de către acţiunile acestor grupări;
– forţele participante să cuprindă trupe specializate în astfel de misiuni;
– situaţiile în care se acţionează diferă de la una la alta;
– au un caracter de originalitate sporit;
– durata acţiunilor este foarte diferită, de la acţiuni rapide la cele de durată.
În acest context revederea strategiilor şi doctrinelor a devenit o necesitate primordială şi a impus adaptarea structurilor militare la noile cerinţe şi constituirea de forţe capabile să facă faţă ameninţărilor de tip asimetric. Acestea precizează creşterea rolului forţelor armate în combaterea terorismului şi stabilirea de demersuri şi responsabilităţi specifice, menite să asigure coerenţă şi eficacitate în îndeplinirea noilor misiuni:
– adaptarea cadrului conceptual (doctrine, strategii, regulamente, instrucţiuni, dispoziţii) la noile condiţii;
– intensificarea cooperării informative între instituţiile cu responsabilităţi în domeniul siguranţei şi al securităţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional;
– constituirea, pregătirea, dotarea şi instituţionalizarea unor forţe (forţe speciale) destinate combaterii terorismului;
– perfecţionarea activităţii de culegere, prelucrare, exploatare şi diseminare a informaţiilor;
– adaptarea misiunilor armatei la condiţiile impuse de participarea la acţiunile de combatere a terorismului;
– perfecţionarea şi amplificarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi obiectivelor de importanţă deosebită care ar putea constitui ţinte ale atacurilor teroriste;
– pregătirea specifică a personalului destinat desfăşurării activităţilor în mediul internaţional;
– perfecţionarea şi diversificarea sistemelor de protecţie a comunicaţiilor şi a reţelelor informatice;
Pentru a fi eficientă lupta împotriva terorismului trebuie să fie ultrarapidă, promptă, hotărâtă şi flexibilă. Structurile militare destinate să desfăşoare astfel de acţiuni trebuie să fie pregătite, dotate şi instruite să răspundă unor astfel de cerinţe.
Dispozitivul de acţiune al forţelor participante se va realiza în funcţie de misiunea primită şi situaţia concretă, trebuie să fie flexibile în afara şabloanelor cunoscute, ofensive, să asigure culegerea de informaţii, angajarea nemijlocită, elemente de sprijin şi manevră, lichidarea şi zădărnicirea acţiunilor teroriste.
O posibilă configurare a forţelor militare ar putea fi următoarea:
– structuri de conducere specifice;
– structuri de informare, supraveghere şi avertizare;
– forţe speciale;
– forţe de acţiune preventivă;
– forţe principale de acţiune şi de reacţie.
În ansamblu prevenirea şi combaterea terorismului se realizează de regulă prin patru acţiuni: de prevedere (previziunea), prevenire, descurajare şi intervenţie.
Prevederea urmăreşte să anticipeze desfăşurarea acţiunilor terorist-diversioniste, obiectivele cele mai probabil vizate, perioada de timp în care se pot materializa implicaţiile şi măsurile complete, având totodată în vedere atât posibilităţile proprii, cât şi pe cele ale adversarului.
Efectiv prevederea acţiunilor teroriste se înfăptuieşte prin măsuri informative şi contrainformative realizate de S.R.I., S.I.E. şi a structurii cu sarcini specifice pe profil antiterorist din M.Ap.N., M.I. şi S.P.P. .
Prevenirea actelor teroriste are o paletă largă şi diversificată de acţiuni şi se realizează în plan politic, diplomatic, juridic, moral şi propagandistic atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Intervenţia (riposta) este forma de acţiune violentă executată de forţele destinate combaterii actelor teroriste folosind mijloace şi metode variate în timp foarte scurt.
Principalele ameninţări de natură teroristă în cadrul războiului terorist-antiterorist se conturează a fi în continuare următoarele:
– posibilitatea folosirii de către organizaţii, grupări sau persoane teroriste a armelor de distrugere în masă;
– pregătirea şi efectuarea unor posibile atacuri asupra bazelor nucleare ale ţărilor care posedă astfel de mijloace, precum şi asupra întreprinderilor chimice, laboratoarelor biologice, etc. pentru a procura armament nuclear, chimic şi biologic, sau pentru a detona astfel de arme şi a produce catastrofe spectaculoase;
– proliferarea acţiunilor punitive sau de răzbunare împotriva ţărilor care fac parte din coaliţia antiteroristă;
– continuarea asasinatelor şi acţiunile de natură teroristă, proliferarea crimei organizate, a traficului de droguri şi carne vie;
– crearea de diversiuni pentru a provoca nesiguranţă, tensiuni, instabilităţi şi chiar riposte violente pentru a adânci starea de anomie a sistemelor sociale;
– continuarea şi chiar intensificarea atacurilor cu bombe, explozivi plastici şi alte mijloace asupra populaţiei în zone aglomerate;
– creşterea acţiunilor teroriste de sorginte etnică pentru distrugerea ideii de convieţuire şi cultivarea individualismului feroce, purificarea etnică şi separatismul;
– acţiuni de natură teroristă în ciberspaţiu în vederea creării de perturbaţii în comunicaţii, distrugerea sistemelor de comandă şi control, a sistemelor bancare, virusarea bazelor de date, crearea unei stări de haos generalizat în sistemele de informaţii.
Acestea ar fi principalele repere ale spaţiului ameninţărilor de tip terorist. Spectrul ameninţărilor este mult mai larg. Pe unele le putem anticipa, pe altele nu. Este posibil după unele informaţii ca, în timp scurt, terorismul să recurgă la un nou tip de armă pe care o putem numi arma genetică.
„Bush a declarat în faţa adunării generale a Naţiunilor Unite că instigatorii atentatelor din 11 septembrie asupra Statelor Unite pregătesc alte operaţiuni susceptibile de a atinge orice ţară. Ei caută, a spus el, arme nucleare, chimice şi biologice şi nu vor ezita să le folosească. «Lumea întreagă este confruntată cu cea mai oribilă dintre perspective; aceşti terorişti sunt în căutare de arme de distrugere în masă pentru a transforma ura lor în holocaust. Ne aşteptăm să recurgă la arme chimice, biologice şi nucleare de îndată ce vor fi în măsură să o facă» a precizat preşedintele american“ .
Din analiza situaţiei actuale, precum şi din evaluarea şi prognosticarea ei pe termen scurt, rezultă că şi în România este posibilă conturarea şi manifestarea unor ameninţări de natură teroristă, directe sau mijlocite la adresa ţării, a unor instituţii româneşti, organizaţii şi cetăţeni români precum şi la adresa unor persoane, grupuri, instituţii internaţionale sau a diferitelor state, (ambasade, reprezentanţe, firme, consulate, misiuni, turişti, delegaţii etc.) care se află temporar sau permanent pe teritoriul ţării noastre. Aceste ameninţări pot să constituie elemente ale războiului terorist care se apreciază că a fost declanşat în toată lumea.
Din moment ce ameninţările de tip terorist au depăşit în multe locuri din lume cadrul infracţionalităţii şi al crimei organizate, statul român se aliniază la coaliţia antiteroristă internaţională şi îşi definitivează, prin documentele sale de conducere (strategia de securitate naţională şi strategia militară), o concepţie clară şi distinctă de ripostă organizată în cadrul acestui tip de război care constă în:
– elaborarea unei concepţii de luptă antiteroriste integrată concepţiei europene şi euroatlantice pe această temă;
– stabilirea măsurilor concrete de protecţie a populaţiei, a valorilor instituţiilor de stat, a proprietăţii şi comunităţii împotriva acţiunilor teroriste;
– constituirea de forţă care va îndeplini astfel de misiuni;
– stabilirea competenţelor, a modului de cooperare şi a responsabilităţilor ce revin fiecăreia din instituţiile angajate în acest sens;
– stabilirea sistemului de pregătire a forţelor;
– alocarea resurselor necesare.
Este foarte greu de configurat structurile de forţe care să rezolve situaţiile complexe ce se creează în cazul existenţei pericolului terorist. În mod normal aceste structuri trebuie să constituie un sistem de protecţie, de acţiune preventivă şi de reacţie adecvată nu numai împotriva terorismului, ci şi în orice altă situaţie limită.
Pentru a se proteja împotriva terorismului, România trebuie să dispună în principiu de următoarele structuri:
– sisteme de supraveghere complexă şi evaluare operativă a riscurilor şi ameninţărilor de tip terorist;
– sisteme de comunicare rapide şi sigure;
– legislaţie adecvată;
– structuri de informaţii performante;
– structuri de ordine publică bine profesionalizate şi perfect integrate;
– forţe speciale.
Nu este desigur treaba armatei să ducă acţiuni antiteroriste. Dar în urma analizei atente a noilor riscuri, în special a celor de natură asimetrică, s-a ajuns la concluzia că forţele armate nu pot rămâne în afara unor asemenea provocări, că ele trebuie să participe în forme specifice dar în cadrul unui sistem complex, unitar la războiul declanşat împotriva terorismului.
Primele reacţii la această nouă dimensiune a rolului şi locului unei armate într-un tip de război, care de fapt nu este război în sensul clasic al cuvântului, ci o acţiune de mare amploare şi de o deosebită complexitate declanşată împotriva terorismului, cu forţe oarecum dubitative. Unii au considerat că terorismul nu este un război căci nu implică armatele, ci forţele de ordine şi supraveghere. Implicarea armatelor ar duce la diminuarea funcţiilor lor, la slăbirea capacităţii de reacţie în caz de război şi deci la vulnerabilizarea entităţilor pentru apărarea şi protecţia cărora acestea au fost constituite adică punerea în pericol a identităţii şi suveranităţii statelor. Alţii cred că terorismul, prin actele sale şi prin preocupările sumbre şi deosebit de ameninţătoare care se conturează, reprezintă efectiv un război împotriva ordinii actuale şi viitoare, împotriva vieţii normale a democraţiei, a dreptului şi a legii şi ca atare toate forţele, mai ales cele militare, trebuie implicate în ripostă.
Pentru a-şi îndeplini acest rol, armata este obligată să-şi realizeze structurile (de concepere, de conducere şi de execuţie necesare), un sistem de pregătire corespunzător, o strategie pe măsură şi mijloacele de care are nevoie.
În principiu rolul armatei în războiul antiterorist (pe care nu-l duce numai armata) constă în:
– culegerea de informaţii despre structurile teroriste, baze de antrenament, depozite, sisteme de acţiune, reţele de comunicaţii, mod de conducere etc.;
– protecţia obiectivelor de valoare strategică şi a altor obiective importante împotriva acţiunilor teroriste;
– căutarea, descoperirea, atacarea şi distrugerea structurilor şi infrastructurilor teroriste;
– participarea la lichidarea urmărilor atacurilor de tip terorist;
– acţiuni în forţă asupra punctelor tari ale reţelelor teroriste;
– acţiuni în cadrul coaliţiei antiteroriste împotriva bazelor de antrenament internaţionale şi a altor structuri şi infrastructuri teroriste.
Având în vedere cele arătate mai sus, o concepţie privind pregătirea antiteroristă armată ar trebui să cuprindă:
– elemente de cunoaştere a fenomenului terorist şi a implicaţiilor sale asupra stabilităţii sociale şi a securităţii economice, culturale şi militare;
– riscuri şi ameninţări de natură teroristă generale şi specifice;
– scopuri, obiective şi modalităţi de acţiune a terorismului, aria lor de extindere, efecte imediate pe termen mediu şi pe termen lung;
– principii, norme şi reguli ale războiului antiterorist;
– strategii antiteroriste şi modul lor de aplicare;
– tactici ale războiului antiterorist;
– misiuni ce revin armatei, unităţilor şi subunităţilor;
– sisteme de interoperabilitate cu alte armate;
– modul de conducere;
– logistica.
Pentru a sublinia şi mai pregnant rolul important al participării armatei în războiul antiterorist, prezentăm câteva din avantajele acţiunilor teroriste ca metodă de luptă armată:
– obţinerea unor rezultate militare de maximă importanţă cu forţe reduse, fără pierderi şi fără complicaţii;
– organizarea acţiunilor în secret, prin surprindere, în momente de tensiuni deosebite, amplificând starea psihologică ridicată în rândul trupelor şi al populaţiei;
– pătrunderea în secret în adâncimea dispozitivului de luptă, folosind diferite mijloace şi procedee cum ar fi: pe calea aerului prin paraşutare în spatele frontului, cu ajutorul elicopterelor şi al centurilor zburătoare; pe mare cu scafandri sau ambarcaţiuni speciale; infiltrarea în dispozitivul de luptă îndeosebi prin intervalele dintre unităţi şi în ţinută civilă sau militară etc.;
– posibilitatea apropierii şi distrugerii de obiective militare şi economico-militare foarte importante şi vulnerabile (centrul de
transmisiuni, puncte de comandă, raioanele formaţiunilor de servicii, aerodromuri, noduri de comunicaţii feroviare şi rutiere, porturi şi dane militare, uzine, centrale hidroelectrice, conducte de petrol şi gaze etc.);
– plasarea de dispozitive miniaturale explozive şi retragerea în secret după îndeplinirea misiunii;
– posibilitatea de a acţiona în orice condiţii de teren, stare a vremii sau anotimp;
– posibilitatea culegerii din timp de pace a unui mare volum de informaţii despre obiectivele cele mai sensibile ale războiului de diversiune;
– posibilitatea de a captura militari cu funcţii de răspundere, ofiţeri de legătură şi agenţi între marile unităţi tactice şi operative;
– instruirea şi înzestrarea grupurilor teroriste cu armament şi tehnică de luptă speciale se realizează cu cheltuieli materiale şi financiare mult mai mici decât în cazul constituirii şi înzestrării cu mijloace de luptă a unor unităţi militare.
Eficacitatea şi avantajele folosirii elementelor teroriste în comparaţie cu acţiunile militare obişnuite pot fi ilustrate şi prin câteva cifre: un grup format din 4-5 terorişti poate scoate din funcţiune unele obiective militare pentru distrugerea cărora ar fi necesară angajarea unor forţe şi mijloace de luptă (artilerie, aviaţie, rachete) cum ar fi:
– pentru neutralizarea unui punct de comandă de divizie (adăpost) se consumă: 1800 proiectile de artilerie de 122 mm, 48-72 bombe clasice de aviaţie de 100-125 kg sau o rachetă 3-10Kt;
– neutralizarea unei staţii de radiolocaţie neadăpostită se poate realiza cu 80 de proiectile de artilerie de 122 mm iar a unei staţii adăpostite, cu 320 de proiectile de artilerie de 122 mm sau 8-12 bombe de aviaţie de 100-125 kg.;
– pentru nimicirea unei instalaţii de rachete tactice se consumă 260 proiectile de 122 mm; 24 bombe de aviaţie sau o rachetă de 3-10 Kt .
Pentru Armata României perspectiva atacurilor teroriste ar putea include atât spectrul operaţiilor militare desfăşurate de aceasta în timp de război independent sau în cadrul Alianţei Nord–Atlantice, cât şi personalul, echipamentele, structurile de comandă şi control şi elementele de infrastructură. Având în vedere rolul pe care îl are armata în asigurarea stabilităţii şi securităţii naţionale, există posibilitatea ca viitoarele acţiuni teroriste să aibă în vedere tocmai subminarea acestui rol, pe fondul unei posibile deteriorări a climatului politic regional. Implicarea României cu efective militare în războiul împotriva terorismului poate constitui o motivaţie pentru alegerea acesteia drept posibilă ţintă de către grupările teroriste.
„Deşi Ministerul Apărării Naţionale nu este instituţia cu rol de conducere în combaterea terorismului, iar Armata României are capacităţi limitate pentru contracararea riscurilor asimetrice şi transfrontaliere inclusiv a terorismului, totuşi acesta este responsabil pentru protejarea propriului personal, baze, nave, forţe dislocate, tehnică şi unităţi militare“ .
Combaterea sau contracararea terorismului este un termen generic folosit pentru a descrie totalitatea măsurilor antiteroriste şi contrateroriste. Acestea sunt acţiunile întreprinse de către guverne pentru a contracara pericolul, incluzând măsurile speciale iniţiate de structurile militare, de organe de ordine şi de profesioniştii pe linie de protecţie şi pază pentru reducerea probabilităţii unui atac împotriva unui obiectiv. Aceste măsuri mai cuprind şi acţiunile întreprinse ca ripostă la un eveniment, mergând până la folosirea unei echipe tactice într-o situaţie de luare de ostateci, până la bombardarea teritoriului unei ţări care patronează o anumită acţiune sau un anumit grup.
Combaterea terorismului se face prin tactici, tehnici şi proceduri specifice şi vizează atât măsuri defensive (antiterorism), cât şi ofensive (contraterorism) .
În conformitate cu legislaţia românească în vigoare, acţiunile teroriste desfăşurate pe teritoriul naţional pe timp de pace sunt combătute de forţele specializate ale S.R.I., M.I., S.P.P. În situaţii deosebite, în care amploarea unor asemenea acţiuni va depăşi posibilităţile forţelor specializate, la realizarea măsurilor de contracarare vor fi angajate şi unităţi ale forţelor speciale ale armatei, pregătite pentru astfel de misiuni. Ca urmare, în adoptarea formelor de luptă specifice – cercetarea, siguranţa, protecţia psihologică, încercuirea, blocarea, paza şi apărarea obiectivelor, transporturile şi telecomunicaţiile – trebuie avute în vedere toate elementele de acţiune în condiţii normale şi particularităţile acţiunilor teroriste.
La nivel naţional pentru realizarea cooperării în lupta antiteroristă şi asigurarea unităţii de concepere şi acţiune, cooperarea se organizează între instituţiile abilitate pentru îndeplinirea în comun a misiunilor specifice combaterii terorismului.
„Războiul antiterorist nu este un atribut al S.R.I., nici al S.I.E., nici chiar al M.Ap.N. sau M.I.; angajarea ţării şi stabilirea modului de acţiune (reacţie) într-un astfel de război (ca orice alt fel de război) este un atribut al conducerii supreme a Statului Român“ [17].
În funcţie de situaţia în care se produc acţiuni teroriste – pace, criză sau război – şi de amploarea acestora, conducerea forţelor participante la
acţiunile antiteroriste poate reveni M.I., S.R.I., S.P.P. iar în timp de război M.Ap.N. în zona de operaţii.
Succesul în acţiunile de combatere a terorismului este determinat de calitatea şi cantitatea informaţiilor, viabilitatea comunicaţiilor, siguranţa sistemelor de apărare şi a mijloacelor de război informaţional, eficacitatea forţelor speciale şi a unităţilor terestre de dimensiuni mici cu mare flexibilitate, putere de lovire şi grad înalt de autonomie.
În situaţiile de criză activităţile în domeniul prevenirii antiteroriste vom avea în vedere dezvoltarea şi consolidarea capacităţii operaţionale a structurilor pentru culegerea, analizarea şi valorificarea tuturor datelor şi informaţiilor, referitoare la sursele de risc terorist şi evenimentele care ameninţă siguranţa şi securitatea naţională. De maximă importanţă va fi perfecţionarea capacităţii de anticipare a acestora în scopul pregătirii şi realizării în timp util a măsurilor de ripostă celor mai adecvate şi al conjugării eforturilor de prevenire cu ale celorlalte instituţii ale statului care au atribuţii în sfera securităţii naţionale.
Baza activităţii de combatere a fenomenului terorist o constituie măsurile de prevenire şi protecţie antiteroristă. Aceste măsuri se realizează printr-o activitate permanentă şi prin forme de acţiuni militare specifice cuprinse în planul de pază şi apărare, planuri de pază şi supraveghere, planuri de pază şi protecţie antiteroristă etc. Coordonarea activităţilor specifice desfăşurate de organele şi organismele cu atribuţii pe domenii se realizează pe baza planurilor de cooperare, de acţiune şi intervenţie, elaborate din timp.
În situaţii de criză frecvenţa manifestărilor interne face ca forţele specializate să fie angajate permanent în acţiuni de combatere cu implicaţii asupra timpului de reacţie, în care să se poată răspunde la alte provocări.
Pe timpul unui conflict armat, în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare intervin o serie de particularităţi determinate de: situaţia politico-militară existentă, locul desfăşurării acţiunilor teroriste, amploarea spaţială a acţiunilor teroriste, importanţa obiectivelor vizate (tactice, operative, strategice), starea forţelor din zonă.
În situaţia în care acţiunile teroriste au loc în afara zonelor acţiunilor militare, responsabilităţile şi modalităţile de acţiune ale forţelor antiteroriste sunt similare cu cele din timp de pace şi de criză.
Având în vedere rolul pe care îl are armata în ducerea operaţiilor militare în caz de război, acţiunile grupărilor teroriste se vor îndrepta cu precădere către acestea. În această perioadă, acţiunile teroriste s-ar putea îndrepta îndeosebi către următoarele domenii: logistica marilor unităţi şi a unităţilor din cadrul Forţelor Terestre, Aeriene, Navale; culegerea de informaţii; săvârşirea de distrugeri obiectivelor militare; sustrageri de
armament, muniţii, materiale explozive, toxice, radioactive; atentate la viaţa şi integritatea fizică a persoanelor ce îndeplinesc funcţii de decizie în domeniul militar.
Dispersarea şi disimularea teroriştilor, ineditul şi impredictibilitatea acţiunilor desfăşurate de către aceştia, posibilităţile tot mai crescute de a folosi mijloace de distrugere în masă, concomitent cu creşterea letalităţii actelor teroriste, conferă în caz de război un grad mărit de dificultate în identificarea şi anihilarea acestora.
Pe timp de război, combaterea terorismului de către forţele operaţionale se va face pe baza unui program antiterorist integrat, elaborat la nivelul Marelui Cartier General, cu participarea tuturor forţelor luptătoare competente ale SNPCT. Programul antiterorist integrat va oferi mecanismul necesar pentru asigurarea stării de alertă împotriva atacurilor teroriste pe timpul misiunilor strategice şi tactice precum şi măsurile de prevenire care se vor întreprinde pentru combaterea ameninţărilor teroriste. Totodată va avea drept scop descurajarea actelor teroriste şi diminuarea pericolului unor asemenea acţiuni îndreptate asupra forţelor militare proprii aflate în acţiuni de luptă, asigurând aplicarea într-o concepţie unitară a tutu-ror măsurilor preconizate.
Având în vedere faptul că, pe timp de război, o misiune importantă a grupărilor teroriste poate fi şi aceea de a anihila sau captura cât mai multe elemente din conducerea forţelor operaţionale, instrumentul principal de luptă împotriva acestora îl vor constitui forţele speciale, pregătite şi dotate corespunzător, atât din structurile armate cât şi ale S.R.I., M.I., S.P.P.
Operaţiile speciale [18] sunt acţiunile desfăşurate de forţe cu pregătire specială, care au drept scop influenţarea situaţiei politice, economice, diplomatice, militare şi de altă natură a unui stat. Ele permit sistemului de comandă şi control să acţioneze într-un cadru suplu, polivalent, discret şi sunt desfăşurate independent. Sunt forţe complementare forţelor convenţionale.
Operaţiile speciale diferă de acţiunile militare clasice prin amploare, durată, precizie şi, mai ales, prin capacitatea de adaptare la un mediu complex. Se deosebesc de acţiunile convenţionale prin următoarele caracteristici: au un grad ridicat de risc ceea ce presupune întrebuinţarea acestora numai în acţiuni asupra unor obiective de importanţă strategică sau operativă; comanda şi controlul direct exercitat la nivel strategic, ca urmare a implicaţiilor în plan militar şi politic; au un grad mare de confidenţialitate, care asigură realizarea surprinderii prin acţiuni în ascuns, de descurajare şi inducere în eroare; acţiunile se desfăşoară într-un mediu diferit de cel al celorlalte forţe angajate; au coerenţă cu forţele angajate în operaţiile convenţionale; cunoaşterea aprofundată a mediului, eventual a limbii şi culturii din teatru de acţiuni militare; capacităţi sporite de neutralizare folosind mijloace de luptă speciale, de înaltă tehnologie, combinarea caracterului centralizat de luare a deciziei cu execuţia în general descentralizată, operaţiile speciale fiind dependente de informaţii detaliate, de o structură de comandă specializată şi de o conduită adaptată, necesită mijloace specifice de comunicaţii, de infiltrare şi de susţinere, care sunt duse, în mod obişnuit, la mare distanţă de bază, în zone ostile sau sensibile; dependenţa de susţinerea terestră, aeriană şi navală specializată.
În urma analizei caracteristicilor menţionate anterior, putem susţine că acţiunile de combatere a terorismului atât la nivel strategic, cât şi la nivel tactic de către forţele operaţionale sunt operaţiuni speciale.

Principiile care stau la baza desfăşurării operaţiilor speciale sunt: rapiditatea, pertinenţa, autonomia şi coordonarea.

„Dacă în timp de pace terorismul constituie o sursă permanentă de pericol, în caz de război acesta constituie o adevărată catastrofă, în orice fază a acţiunii s-ar executa. De aceea terorismul nu mai trebuie încadrat în rândul acţiunilor care afectează numai ordinea publică sau ca o crimă obişnuită. Acestea sunt acţiuni cu implicaţii majore în securitatea şi apărarea naţională, determinând angajarea unor operaţii speciale“ arăta un reputat general român .
Implicarea României în „războiul contra terorismului“ şi participarea cu efective militare la desfăşurarea operaţiilor propriu-zise pot constitui motive plauzibile pentru alegerea de către terorişti a unor ţinte din interiorul său, interiorul ţării, care să afecteze interesele noastre naţionale. În acest context se impun măsuri şi acţiuni specifice de prevenire, contracarare şi protecţie antiteroristă de importanţă strategică .
Prin amploarea şi implicaţiile pe termen mediu şi lung, ca şi prin impactul psihologic asupra factorilor politici din întreaga lume, fenomenul terorist actual îşi consolidează poziţia de nouă formă de război neconvenţional şi asimetric. Spectrul războiului, la rândul său, se lărgeşte prin includerea acestei forme de conflict.
sursa:
Evoluţia fenomenului terorist şi implicaţii asupra acţiunilor militare
Conf.univ.dr. Neculai STOINA
cu notele bibliografice:
[1] Toffler, Alvin, Toffler, Heidi, Război şi anti-război, Editura Antet, 2000, p.112.
[2] Gl.dr. Popescu, Mihail, Implicaţii ale terorismului asupra acţiunilor militare, Bucureşti, Revista de Ştiinţe Militare nr.1/2002, p.9.


Iata deci ca necesitatea actiunilor de prevenire si combatere a serviciilor abilitate isi au rostul. Mi-a fost dat sa stau de vorba cu oameni care considerau ca institutii ca SRI,SIE,nu isi gasesc obiectul muncii in ceea ce priveste situatia interna a tarii noastre.

Am citit adesea articole din ziare in care ziaristi isi dadeau cu parerea ca angajatii acestor institutii sunt prea multi,sau ca sunt nepregatiti,sau mai grav ca sunt niste incompetenti.
Chiar aseara mi-a fost dat sa vad postarea unui "frustacel"care spunea mandru de el postand pe youtube un comment la un videoclip cu luptatorii urmatoarele:

<< zorilaz-youtube( 51 seconds ago ) cum se intra la aceste institutii? )) frate!! SRI e plin de pile la fel ca MAI sau MApN! doar ca la SRI e cel mai greu de intrat daca nu ai pile! sunt unii de la Brigada antitero care pazezsc ambasade au o burta de zici ca mananca mici zi de zi si bere de 20 de ori pe zi! iar eu am picat la probele sportive ca am facut cu cateva secunde in plus! daca nu ai pile la SRI nu ai sanse! te urmaresc si-ti gasesc motive sa nu te treaca."
http://www.combativ.ro/forum/viewtopic.php?f=155&t=612&start=20.

Iata deci cum datorita unor ineptii nascute din indivizi antisociali institutii ca cele prezentate mai sus cat si pomenite ca fiind pregatite sa poata combate acest flagel al terorimului ,ajung sa fie denigrate, injosite si murdarite.
Tristetea este ca generatia tanara capaciteaza o indiferenta si ignoranta declarata la adresa institutiilor statului, ajung prin renuntarea la educatie si cultura sa devina indivizi cu un nivel de cunostinte limitat, cu o conceptie radicalista de ofensa adresata institutiilor si demnitarilor .
Societatea se devalorizeaza prin insasi vointa ei,prin prisma actelor ei si doar datorita alienarii la nonvalori .
Ignoranta,refuzul de partipare la procesul de culturalizare si informare conduce la conturarea unui noi tipologii de cetatean. Este cetateanul deficitar, cetateanul cu o nota mare de incultura si cetateanul care refuza recunosterea adevarurilor care il inconjoara,refuza existenta amenintarilor existente,refuza sa ofere credit institutiilor abilitate cu siguranta si echilibrul tarii in si in afara granitelor.

Pe data viitoare..