CAMELEONUL SANGEROS

Definitia Terorismului:
O strategie persistentă şi sistematică de utilizare a violenţei de către un stat sau un grup politic împotriva altui stat sau grup politic, cu scopul de a realiza obiective politice, prin constrângerea determinată de declanşarea unei stări de teroare şi intimidare colectivă.
Caracteristici: a) violenţa şi ameninţarea cu violenţa; b) folosirea sistematică şi persistentă a violenţei; c) existenţa obiectivelor politice; d) terorismul, alternativă la războiul convenţional.

Pe lângă suferinţele fizice şi daunele materiale pe care le cauzează direct, consecinţele actelor de terorism sunt multiple: pot determina o anumită neîncredere între state, o stare de nesiguranţă cu consecinţe negative pentru continuarea şi dezvoltarea normală a relaţiilor politice, economice, turistice etc., precum şi pentru climatul intern din orice stat în care actele de teroare se repetă şi nu pot fi frânate de stat.
Actul terorist are însă şi ample consecinţe în planul vieţii politice interne: paralizarea funcţionării normale a vieţii sociale, instituirea stării de panică şi nesiguranţă publică, neîncrederea populaţiei în partidele de guvernământ şi autorităţi, introducerea unor măsuri .
publice represive şi autoritare, odată cu pierderea unor drepturi democratice şi constituţio-nale, şantajarea autorităţilor etc. Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl reprezintă răpirea şi asasinarea preşedintelui italian Aldo Moro.

În sfârşit, pe lângă efectele şi consecinţele amintite, teroriştii urmăresc şi obţinerea de avantaje morale, publicitare, asupra mişcării pe care o reprezintă. Actul terorist în sine şi pentru sine este egal cu zero: publicitatea sa este totul, spun specialiştii luptei aniteroriste. Tendinţa de a face publicitate în jurul acţiunilor lor este o altă caracteristică a terorismului şi se concretizează prin revendicarea atentatelor de către gruparea autoare, de regulă la redacţiile unor mari cotidiene de presă sau prin solicitarea directă autorităţilor (în acţiunile cu ostateci), de difuzare la radio a unui comunicat sau a unui program politico-ideologic al mişcării respective.
În cazul ocupării ambasadei RFG din Suedia (1975), teroriştii au solicitat autorităţilor ca posturile de televiziune din cele două ţări să transmită direct la televiziune plecarea lor.
Deseori, în goana după noutăţi şi senzaţional, ziariştii fac, fără voia lor, cel mai de preţ serviciu grupărilor teroriste: reclama. Tot un element publicitar îl constituie şi denumirea grupării, menită să sugereze, cel mai adesea, mişcări revoluţionare, democratice, progresiste sau naţionaliste: Armata roşie japoneză; Brigăzile roşii; Armata de eliberare populară (Turcia);
Libertatea (Spania); Armata Republicană Irlandeză etc.

Un prim aspect al procesului de recrutare a indivizilor pentru activitatea teroristă îl constituie alegerea şi studierea îndelungată (luni, ani) a candidatului. Cel mai adesea el este propus pentru recrutare de unul din membrii grupului care îl cunoaşte mai demult şi consideră că el corespunde sub aspect motivaţional, atitudinal, ideologic, religios (terorismul arab, irlandez), naţional-extremist (terorismul spaniol) sau prezintă suficiente înclinaţii aventuriste. Iniţial se încearcă o apropiere şi o tatonare discretă a atitudinilor, dorinţelor şi intenţiilor sale referitoare la activitatea ilegală, teroristă, cât şi la adeziunea sa la valorile grupului.
Urmează un alt moment al recrutării, acela al testării capacităţilor volitive ale individului: curajul, îndrăzneala, stăpânirea de sine, cruzimea, tenacitatea, perseverenţa etc. Pentru testarea acestor însuşiri, grupurile teroriste imaginează sau improvizează diverse probe, unele incluse în însăşi activitatea generală de pregătire şi instruire, altele prealabile, dar eliminatorii. Din această ultimă categorie face parte, spre exemplu, proba câinelui mort, utilizată de gruparea teroristă arabă “Septembrie negru”.
Individului i se cere să poarte pe braţele dezvelite, pe distanţa câtorva zeci de metri, cadavrul în putrefacţie al unui câine mare, stăpânindu-şi perfect orice grimasă de scârbă sau semn de slăbiciune, apoi să-l depună într-o ladă. Cei care nu reuşesc acest lucru sunt respinşi sau, în cazuri limitate, sunt acceptaţi în grupare sub alte calităţi decât cele de combatanţi (curieri spre exemplu).
Alteori, individului i se cere să comită o anumită infracţiune, să omoare o anumită persoană, de regulă din categoria celor care se arată împotriva grupării.
Dincolo de rezolvarea acestor probe, însuşirile amintite au şi semnificaţia adeziunii individului la valorile grupării, şi oferă suficiente temeiuri de siguranţă că individul ales nu va trăda sau părăsi gruparea.
Vârsta teroriştilor se situează în general, între 22-25 de ani. În America Latină şi Spania, media de vârstă a teroriştilor este apreciată între 23-24 ani, în Germania şi Palestina 30-31 ani. Se observă însă tendinţa de scădere a vârstei membrilor terorişti arabi mergând chiar până la 12-14 ani. Vârsta liderilor tinde să crească în măsura în care aceştia se menţin în fruntea mişcării.
Sexul. Predomină bărbaţii. Totuşi, într-o serie de grupări teroriste, ca spre exemplu “Baader Meinhoff”, femeile reprezentau peste 60%, multe dintre ele ocupând aici posturile de conducere (Ulrike Meinhoff în fruntea grupării), ca de altfel şi în alte organizaţii teroriste (Brigăzile Roşii, Armata Roşie Japoneză).
Se observă tendinţa de sporire continuă a ponderii femeilor în grupările teroriste (cu excepţia grupărilor islamiste), cât şi utilizarea lor tot mai frecventă în acţiunile violente. Ele sunt preferate şi pe considerentul că, în general, sunt mai puţin suspectate de violenţă de către populaţie şi chiar de poliţie, au mai mari posibilităţi de mascare, deghizare şi de scăpare din supraveghere, pot pătrunde mai uşor în obiective şi pot fi folosite cu bune rezultate şi în unele activităţi sociale (surori medicale, curiere, gazde).
Originea socială. Covârşitoarea majoritate a teroriştilor sunt născuţi şi trăiţi în marile oraşe şi provin din clasa mijlocie şi din păturile înstărite ale societăţii. Surprinde de asemenea ponderea ridicată a celor proveniţi din familii de intelectuali şi funcţionari guvernamentali.
Studii şi profesii – majoritatea membrilor grupurilor teroriste au studii superioare sau urmează (urmau) cursurile unor universităţi. Astfel, spre exemplu, organizaţia extremist-teroristă italiană “Brigăzile Roşii” a fost înfiinţată de către studenţii extremişti catolici de la facultatea de sociologie a Universităţii din Trento. Tot la umbra unor universităţi s-a format “Armata Roşie Japoneză” (formată din studenţi şi profesori), cât şi gruparea libiană “Gamal Abdel Nasser”. Profesiile extremiştilor sunt şi ele extrem de diverse.
Andreas Baader – fără ocupaţie, fiul unui reputat istoric împuşcat în război; Ulrike Meinhoff – fostă ziaristă, redactor şef al unei reviste contestatare, se bucura de o bună reputaţie în înalta societate hamburgheză. La incendierea a două supermagazine (1968), constituind prima lovitură a grupului, iau parte 4 terorişti: Andreas Baader, logodnica sa, fiică de preot, un student în istoria artei şi un actor de teatru.
Cât priveşte organizarea şi funcţionarea grupului terorist, vom lua ca exemplu gruparea teroristă “Brigăzile Roşii”, înfiinţată în anul 1969 de studenţi şi profesori extremişti, în climatul de dezordine şi frământări sociale al societăţii italiene. Manifestările grupării au îmbrăcat iniţial forme relativ uşoare (proteste, manifeste, ameninţări), ulterior, odată cu conturarea unei
ideologii proprii, ele se concretizează în atacuri cu bombe, răpiri şi asasinate politice (perioada “radicală” a organizaţiei).
Membrii grupării sunt organizaţi într-un sistem piramidal, pe baza principiului compartimentării acţiunilor, cu structuri etanşe, conduse de un responsabil, singurul care are acces la compartimentul superior. Unitatea de bază o constituie celula compusă din 3-5 membrii împărţiţi în câte două grupe. Responsabilii celulelor formează conducerea unei brigăzi, iar două sau mai multe brigăzi formează o coloană a cărei conducere este formată din două perechi de coordonatori centrali care nu trăiesc în clandestinitate. Coloanele sunt constituite după criteriul reuniunii geografice a membrilor grupării: Genova, Torino, Milano, Roma.
Fiecare membru primeşte lunar o soldă anume, iar fiecare celulă şi brigadă trebuie să-şi asigure următoarele: un apartament-dormitor, un apartament de rezervă şi un apartament ascunzătoare, depozit, arhivă şi loc de pornire într-o operaţie.
Pentru procurarea de fonduri, “Brigăzile Roşii” planifică anual cel puţin trei răpiri de persoane în vederea răscumpărării, în afara altor lovituri (hold-upuri, spre exemplu).
Prin regulamentul de ordine interioară se stipulează obligaţia brigandiştilor de a-şi întreţine o locuinţă curată, ordonată şi complet înzestrată, inclusiv cu dispozitive antifurt.
Din exterior ea va trebui să apară ca locuinţa unui om bine situat, în afara oricăror bănuieli şi să nu fie aşezată în imediata apropiere a unor instituţii publice sau locuri aglomerate care ar uşura supravegherea imobilului.
Membrii organizaţiei dispun de un autoturism pe care sunt obligaţi să-l întreţină în permanenţă în stare de funcţionare şi să evite încălcarea regulilor de circulaţie şi a altor contravenţii (fiscale, spre exemplu). Aspectul exterior al brigandiştilor trebuie să fie ireproşabil.
Ca principale elemente care determină coeziunea grupului terorist se pot enumera:
Antrenamentul teroriştilor urmăreşte ca obiective atât cunoaşterea, fabricarea şi utilizarea explozivilor clasici şi artizanali, a armamentului, a luptei corp la corp, dar mai ales îndoctrinarea membrilor şi pregătirea lor psihologică şi morală.
Locul de antrenament este găsit de regulă în pădurile şi suburbiile oraşelor, iar activitatea propriu-zisă de antrenament se desfăşoară sub acoperirea unor grupuri sportive ale tineretului.
Grupările arabe, de exemplu, dispun de tabere oficiale de pre-gătire militară, antrenamentul fiind dur, pe intervalul a câteva luni, cu program continuu între orele 5 – 22 şi în condiţii climatice aspre. Alte grupări teroriste (Baader-Meinhoff, Armata Roşie Japoneză) şi-au petrecut câteva luni de antrenament în condiţii asemănătoare în tabere specializate, închiriate în Orientul Mijlociu.
Îndoctrinarea teroriştilor se face cu valorile ideologice sau religioase pe care grupul îşi propune să le apere sau să le impună şi sunt menite să-i determine pe terorişti să acţioneze cu hotărâre şi fanatism, să fie rezistenţi oricăror presiuni morale şi afective mergând, fără nici o ezitare, până la sacrificiul vieţii. Ideea de moarte ajunge astfel să reprezinte, în mintea teroriştilor, ideea de martir pentru cauza şi valorile grupului sau pentru eliberarea naţională (teroriştii palestinieni, gruparea Al Kaida etc.).
Pregătirea psihologică şi morală urmăreşte, de asemenea, dezvoltarea trăsăturilor de curaj, îndrăzneală, cinism, stăpânire de sine, dar şi a sentimentelor de solidaritate şi colaborare pentru acţiunea în echipă. În ciuda acestui fapt, regula antrenamentului este de a-şi ucide colegul rănit sau căzut în mâinile poliţiei.

sursa:Grupările teroriste şi escaladarea violenţei în lumea contemporană
Dr. ALEXANDRU PINTEA


Iata deci ca impotriva acestor modalitati de abordare a existentei umane ,ramanem cu totii impietriti.Ne sufla parca in nari un vant rau pulbere de granit.Nu de mult in lume alte suflete au pierit sfartecate in explozii .Incerci sa intelegi motivul si parca nu reusesti!Stii doar ca uitandu-te la acele imagini iti spui tie in minte un nu hotarat!Un nu violentei,un nu tolerantei ,un DA pentru a face tot ce iti sta in putinta sa tii cat mai departe de tara ta aceasta moarte,acest demon care cutreiera lumea,lovind cu sange si trupuri sfartecate uneori fara o motivatie !
Sa te revolti,sa iti ceri drepturile ,sa ai un cuvant de spus,sa ceri dreptate de toate se poate pe lumea asta si chiar pe cai pasnice.Dar ,sa ucizi pentru ca esti nemultumit,sa cresti copii pentru sacrifiul unui crez care nu isi gaseste de cele mai multe ori o motivatie justa,sa fii calaul a sute de oameni doar pentru ca asa consideri tu ca este bine,sa revendici atentatele cu o mandrie iesita din comun ,nu se poate incadra in normalitate.Revolta si suferinta tuturor celor care au pierit in astfel de razbunari si de incercari esuate la adresa democratiei,a echilibrului unei tari sau a unei regiuni nu poate fi rezolvata decat cu opunere,cu coercitie si cu legi drastice.
Uneori insa cu toate aceste masuri luate imptriva acestui flagel el parca invata si mai tare sa se eschiveze,sa pareze loviturile,s-a transformat intr-un cameleon care nu stii cand va lovi,nu stii unde si mai ales nu vei afla niciodata de ce!

pe data viitoare,