CULTURA DE SECURITATE SI NECESITATEA EI

Cultura de securitate.Un concept care este tot mai des in realitate cotidiana.


Multi se intreaba ce inseamna cultura de securitate,ce presupune si la ce foloseste cetateanului.
In primul rand vreau sa mentionez ca un cetatean informat este un cetatean ale carui viziuni asupra lumii in care traieste se modifica,se deschide spre alte orizonturi.
Cultura de securitate este un domeniu foarte vast care abordeaza probleme de geostrategie,de siguranta si stabilitate statala sau continentala si raportul statului nostru la modificarile ce au loc.
Se analizeaza schombarile sociale,determinarile psihocomportamentale ale indivizilor in raport cu zona geografica in care traiesc si mediul conflictual la care reactioneaza.
Conceptul de securitate a unui stat sau a unei zone geografice a aparut dupa anii '70 avand experienta Razboiului Rece se cauta o noua viziune de abordare a diferendelor internationale.

Conform teoriei lui Walter Lippmann,publicată în 1962 în studiul „Discord and Collaboration.Essays on International Politics”5, care afirma că :
„o naţiune este în siguranţă în măsura în care nu se află în pericolul de a trebui să sacrifice valori esenţiale, dacă doreşte să evite războiul şi, poate, atunci când este provocată, să şi le menţină,obţinând victoria într-un război”, definiţia securităţii a suferit multe modificări, astfel:

- Ian Bellany scrie că „securitatea, în sine, este o relativă absenţă a războiului” combinată cu un nou introdus factor psihologic, reprezentat de „o relativ solidă convingere că nici un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o infrângere”
- Laurence Martin subliniază dimensiunea economică: „securitatea este asigurarea bunăstării viitoare”.
Iata deci ca se pleaca de la securitatea individului in mediul social si se ajunge la ceea ce treptat a condus la incheierea unor aliante interstatale bazate pe respectul reciproc si respectatea integritaii si independentei fiecaruia in parte.
Recunoasterea independentei unui stat a insemnat de multe ori in istoria omenirii castigarea unui surplus de siguranta si echilibru zonal.

Manifestarile de dezechilibru sunt determinate de instabilitatea statala, de scaderea nivelui de trai, de problematici diverse interetnice.
In mediul de securitate existent al zilelor noastre putem considera ca fiind cele mai amenintatoare surse de dezechilibru ,urmatoarele:

*Terorismul internaţional cu raspandire in Europa cu un coeficient de 65% si 91% in SUA.
*Fundamentalismul islamic Europa 49% si 61% in SUA.
*Fundamentalismul islamic Europa49% si 61% in SUA
*Conflictul militar între israelieni şi arabi Europa este 43% si in SUA de 67%.

Iata deci creionate cateva dintre problemele societatii umane la nivel de mapamond.
Principala metoda de abordare a unui conflict aparut este prin promovarea stabilităţii regionale şi globale, inclusiv prin utilizarea diplomaţiei apărării: participarea la operaţii de răspuns la crize;

Demersul diplomatic este un punct important de plecare in rezolvarea diferendelor ce apar. Este primul instrument de stabilizare a situatiei. Este adevarat ca in istoria umanitatii au fost multe cazuri in care diplomatia si-a epuizat toate resursele neputand solutiona criza existenta.In acest caz coercitia impusa prin forte militare de stabilitate in zona a fost absolut necesara,pentru a salva echilibrul regional .

Procesul de realizarii starii de securitate este imposibil de atins datorita complexitatii vietii sociale raportata de la un punct geografi la altul si din cauza naturii umane .
Pentru a putea lua nastere starea de securitate trebuie avute in vedere toti indicii necesari : interactiunea indivizilor la nivel social,etnic,politic si ideologic,trebuie avut in vedere ca in zonele geografice cu focare vechi de conflict trebuiesc cunoscute izvoarele cutumiale care le alimenteaza crizele.

Uniunea Europeană

"Unul dintre cei mai importanţi parteneri ai NATO este,în prezent, Uniunea Europeană. În ultimul deceniu, UE s-a confruntat cu necesitatea de a completa, printr-o trategie de securitate proprie, obiectivele Tratatului de la Maastricht17.
Astfel, la sfârşitul anului 2003, a fost lansată Strategia de Securitate Europeană, document ce are ca punct de pornire premisa ce afirmă că răspunsul la riscurile,pericolele şi ameninţările la adresa securităţii europene trebuie adaptat
fiecărui tip al acestora, aplicându-se o strategie multifaţetată şi o abordare comprehensivă."

In cadrul tarilor membre U.E(Uniunea Europeana) exista obligativitatea ca armatele statelor sa participe la :

*Apărarea teritoriului UE
*Garantarea păcii în UE
*Intervenţie în caz de catastrofă în Europa
*Apărarea drepturilor omului
*Efectuarea de misiuni umanitare
*Intervenţie în caz de conflicte la frontierele UE
*Repatrierea europenilor din zonele de conflict
*Intervenţie în caz de catastrofă în afara UE
*Participarea la misiuni de menţinerea păcii
*Apărarea intereselor economice ale UE
*Intervenţie atunci când sunt conflicte în alte regiuni
*Participarea la misiuni de pace fără acordul ONU.

Organizaţia Naţiunilor Unite ONU, în Carta Naţiunilor Unite12, afirmă:

„Capitolul I, art. 2: Toţi membrii trebuie să îşi rezolve disputele internaţionale prin mijloace paşnice, într-o manieră în care pacea, securitatea şi justiţia internaţionale nu sunt puse în pericol.
Toţi membrii trebuie să se abţină, în relaţiile lor internaţionale, de la ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice a oricărui stat sau în orice altă manieră care contravine
scopurilor ONU.
Nimic din prezenta Cartă nu trebuie să autorizeze ONU să intervină în probleme ce ţin în esenţă de jurisdicţia internă a oricărui stat, nici nu trebuie să iniţieze asemenea pretenţii de acord întemeiate pe prezenta Cartă; acest principiu nu trebuie
să prejudicieze aplicarea măsurilor de impunere din Capitolul VII.”
„Capitolul VII, art. 51: Nimic din conţinutul acestei Carte nu trebuie să prejudicieze dreptul inalienabil la autoapărarea individuală sau colectivă în condiţiile în care un atac armat are loc împotriva unuia dintre membrii ONU, până
când Consiliul de Securitate ia măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. […]”

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
NATO, încă de la înfiinţare, prin Tratatul Nord-Atlantic14, defineşte conceptul de securitate astfel:

„Art. 2: Părţile vor contribui la dezvoltarea continuă a relaţiilor internaţionale de pace şi prietenie prin consolidarea instituţiilor libere, prin facilitarea unei mai bune înţelegeri a principiilor pe baza cărora sunt fondate aceste instituţii şi prin promovarea condiţiilor de asigurare a stabilităţii şi bunăstării.
Ele vor căuta să elimine conflictele din politicile lor economice internaţionale şi vor încuraja colaborarea economică bilaterală sau multilaterală.”
„Art. 3: Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui Tratat, Părţile, separat sau împreună, prin intermediul auto-ajutorării şi al sprijinului reciproc continue, îşi vor menţine şi îşi vor dezvolta capacitatea individuală şi cea
colectivă de rezistenţă în faţa unui atac armat. Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are
loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o
consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice.
Orice astfel de atac armat şi toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea şi
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.”
„Art. 8: Fiecare Parte declară că nici una dinîntre ea şi oricare din celelalte Părţi sau un al treilea stat, nu este în contradicţie cu prevederile prezentului Tratat şi se angajează să nu îşi asume nici o obligaţie internaţională aflată
în conflict cu acest Tratat.”

"Experţii ONU optează pentru o definiţie a securităţii ce include două categorii
de riscuri, pericole şi ameninţări la adresa sa:
- de tip „hard”, precum terorismul internaţional,proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele intra şi interstatale etc.;
- de tip „soft”: sărăcia extremă, incultura, şomajul, bolile contagioase, degradarea mediului, extremismul religios,violarea drepturilor omului etc."
Iata deci creioanate cateva notiuni despre ceea ce inseamna cultura de securitate cateva notiuni despre ceea ce inseamna forte si organisme de mentinere a pacii si a echilibrului regional,geografic si global.

In speranta ca aportul meu personal a fost pe intelesul dumneavoastra ,mentionez materialul didactic care m-a ajutat in realizarea acestui articol.

Dupa cum urmeaza:
Cultura mea generala .

Studii de securitate si aparare,volumul 2.
Autori: Constantin MOŞTOFLEI
Petre DUŢU
Alexandra SARCINSCHI.
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate.
Carta Onu.