Motto :
”Există multe motive pentru a muri,
dar nici unul pentru a ucide”
"Noul mileniu, început sub semnul globalizării, a schimbat lumea radical şi a făcut ca mediul în care trăim să fie extrem de diferit, nou şi imprevizibil. Odată cu căderea Zidului Berlinului, posibilitatea identificării şi definirii facile a inamicului a dispărut. Lumea globalizată, mişcarea liberă a persoanelor, bunurilor şi capitalurilor au determinat noi provocări, ca un apanaj al progresului exploziv pe care-l trăim şi ni-l însuşim.
Ameninţările la adresa ordinii internaţionale de drept nu mai sunt clare şi unidimensionale, ci multipolare şi difuze. Ele se exprimă la diferite niveluri şi prezintă grade diferite de intensitate. Vorbim acum de ameninţări multiple şi ameninţări de joasă intensitate, iar aliaţilor Occidentului (noile democraţii din Europa de Est) le este mult mai dificil să facă faţă acestui nou tip de provocări.
11 septembrie 2001, atentatele la Madrid şi Londra, teatrul din Moscova şi şcoala din Beslan au demonstrat că terorismul internaţional se extinde în toate regiunile geografice şi devine o ameninţare majoră, evidenţiind faptul că nici un stat, nici o naţiune nu se mai poate considera în afara ameninţării.
De-a lungul timpului, combatanţii au căutat permanent să neutralizeze sau să evite puterea celuilalt, în timp ce îşi testau puterea pe slăbiciunile inamicului. Datorită faptului că nici un grup sau stat nu poate înfrunta aliaţii NATO într-un război convenţional, adversarii democraţiei occidentale îşi îndreaptă atenţia spre strategiile asimetrice. De aceea, trebuie să înţelegem războiul asimetric şi să îi putem riposta pe măsură, mai mult chiar, dacă este posibil să putem acţiona preventiv .
Experţii militari au subliniat că acum insurgenţii duc un alt tip de război, în care dreptul umanitar nu se aplică, şi căruia i s-a dat denumirea de război asimetric, un termen folosit de la începutul anilor 1990. Într-o astfelde confruntare, o forţă relativ redusă numeric şi uşor echipată atacă punctele slabe ale unui inamic - mult mai puternic decât el - prin mijloace neconvenţionale, netradiţionale sau chiar scoase în afara legii.
Războiul asimetric este un termen militar care descrie războiul în care beligeranţii sunt inegali din punctul de vedere al capabilităţilor militare sau al metodelor de angajare. Puterea dezavantajată militar trebuie să îşi scoată în evidenţă avantajele speciale sau să exploateze eficient punctele slabe ale inamicului, dacă doreşte să obţină victoria.
Se poate afirmă că războiul asimetric înseamnă a acţiona, gândi, a te organiza diferit faţă de oponent pentru a-ţi creşte avantajele sau a exploata slăbiciunile inamicului, a avea iniţiativă sau o mai mare libertate de acţiune.
Astăzi suntem martorii unei lumi complexe, în care actorii statali şi non-statali, grupurile de interese urmăresc scopuri nu întotdeauna uşor de descifrat. S-au estompat graniţele dintre guverne şi oameni, armată şi populaţie, public şi privat. Noii luptători de generaţia a patra, grupuri non-naţionale şi transnaţionale, bazate pe ideologie, religie, trib, cultură, fanatism şi activităţi economice ilegale, au împins unele regiuni ale lumii către anarhie.
Spaţiul ex-sovietic se confruntă cu lupte care se dau în statele musulmane din regiunea bogată în petrol a Mării Caspice. Balcanii, deşi stabilizaţi într-o oarecare măsură, au uriaşe probleme legate de corupţie şi şomaj, fără să se întrevadă, pe termen scurt, o pace reală. S-a intensificat războiul împotriva drogurilor în Columbia şi Mexic. Israelul, Orientul Mijlociu, Coreea de Nord şi Taiwanul sunt în continuare „butoaie cu pulbere”. Lumea islamică se confruntă cu mişcări şi curente “radicale”, fundamentaliste gen: Al-Qaida, mişcarea wahhabită şi salafistă, ai căror membri se consideră “puri”, adevăraţi credincioşi islamişti care îşi permit să ucidă chiar şi “fraţi” în numele jihadului.
Culturile democratice separă războiul şi pacea; majoritatea inamicilor democraţiei n-o fac.
Osama bin Laden şi Al-Qaida în Afghanistan şi Irak, Armata lui Mohammed în Yemen, mişcarea Wahhabi în Cecenia, Hamas în Orientul Mijlociu, diferite regimuri dictatoriale nu sunt decât câţiva factori reali care ameninţă lumea civilizată şi stabilitatea globală. Majoritatea sunt actori non-statali (organizaţii teroriste, internaţionale, transnaţionale sau insurgenţi), care au o gândire diferită de a noastră, considerând că se află într-un război continuu şi violenţa este un mod de viaţă. Ei ştiu că violenţa este un instrument excelent împotriva unui popor democratic care se teme de orice ameninţare la adresa propriului stil de viaţă. Profitând de avantajele erei informaţionale, adversarii noştri pot să ne arate zilnic, pe micile ecrane, atrocităţi, abuzuri şi distrugeri, folosind cu abilitate mijloacele războiului psihologic.
Aceşti inamici de generaţia a patra sunt adepţii tacticilor asimetrice în războiul informaţional - de diseminare şi promovare a intereselor lor. Ei manipulează media, distorsionează imagini pe care le difuzează pe posturile de televiziune globale şi blochează accesul la Internet. Infosfera a devenit un nou câmp de luptă, adecvat atacurilor asimetrice de oriunde de pe glob.
Potrivit unei definiţii formulate de cercetătorii americani, „Abordările asimetrice sunt încercări de a înşela, dejuca sau submina puterea/forţa unor state şi de a le exploata punctele slabe, folosind metode care diferă semnificativ faţă de metodele de ducere a operaţiilor la care acel stat se aşteaptă. Acţiunile asimetrice urmăresc, în general, un impact psihologic major, ca de exemplu, şoc ori confuzie, care-i afectează adversarului iniţiativa, libertatea de acţiune şi voinţă.
Metodele asimetrice solicită o apreciere/evaluare a vulnerabilităţilor adversarului. Abordările asimetrice folosesc tactici noi, netradiţionale, arme sau tehnologii diferite şi pot fi aplicate la toate nivelurile războiului - strategic, operativ şi tactic - precum şi în întreg spectrul operaţiilor militare”.
În concordanţă cu definirea şi cu formele de manifestare ale asimetriei în domeniul militar, s-au propus şi principiile de urmat de către SUA în cadrul „Viziunii Strategice Întrunite 2010-2020”, prin dominarea întregului spectru de misiuni internaţionale, prin conducerea operaţiunilor armate, angajarea cu precizie a forţelor şi mijloacelor, susţinerea logistică adecvată a structurilor şi forţelor operaţionale participante la conflict şi protecţia multidimensională a societăţii civile. Conceptul american poate fi generalizat la nivel global, ţinând cont de aspectele şi deosebirile existente în fiecare stat în parte.
Ameninţarea asimetrică reprezintă situaţia în care un risc a evoluat de la faza prezumtivă la cea latentă şi în final la un grad mare de pericol pentru securitatea şi siguranţa naţională a statului aflat în conflictul de joasă intensitate.
„Field Manual 100-20 Military Operations in LIC” din 1990, defineşte conflictul de joasă intensitate astfel; „Conflictul de joasă intensitate este o confruntare politico-militară, între state sau grupuri rivale, inferioară unui război convenţional şi superioară competiţiei pacifiste rutiniere între state. El implică în mod frecvent lupte prelungite între principii şi ideologii rivale. Conflictul de joasă intensitate se întinde de la subversiune până la întrebuinţarea forţelor armate.
El este dus printr-o combinaţie de mijloace, utilizându-se instrumente politice, economice, informaţionale şi militare.
Conflictele de joasă intensitate sunt, adesea, locale, în general în lumea a treia, dar, în ceea ce priveşte securitatea, au implicaţii de securitate regionale şi globale.
Participarea armatei române la acţiunile de combatere a terorismului internaţional se întemeiază pe următoarele acte normative, documente metodologice şi instrumente internaţionale: Constituţiei României; Hotărârile Parlamentului şi ale Guvernului României; Strategia Militară a României; Strategia de Securitate Naţională a României; Strategia Naţională de Prevenire şi Combatere a Terorismului, aprobată de CSAT; Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului; Decizia Consiliului Uniunii Europene cu privire la combaterea terorismului; prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte: Convenţia internaţională pentru reprimarea finanţării terorismului, semnată la New York la 9 decembrie 1999; Convenţia internaţională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu bombe, semnată la New York la 15 decembrie 1997; Concepţia Militară a NATO privind Apărarea Împotriva Terorismului; regulamentele specifice referitoare la misiunile Ministerului Apărării Naţionale privind prevenirea şi combaterea acţiunilor îndreptate împotriva obiectivelor militare), care permit contribuţia ţării noastre la campania internaţională contra terorismului, materializată în participarea, fără rezerve, de facto, în teatrele de operaţii.
Pentru ţara noastră soluţia optimă de a răspunde provocărilor asimetrice este adoptarea şi dezvoltarea continuă a conceptelor enunţate în Strategia Militară a României şi Strategia de Securitate Naţională şi aplicarea eficientă a acestora la realităţile momentului.
Se poate aprecia că este foate puţin probabil ca, cel puţin pe termen scurt şi mediu, România să fie angrenată într-un conflict clasic. Afirmaţia rămâne valabilă chiar în contextul în care atacurile neconvenţionale asupra ţării noastre sunt în prezent mai numeroase şi se desfăşoară în tot spectrul de confruntări, de la cele informaţionale, la cele psihologice, de la agresiunea criminalităţii şi degradării condiţiei umane, la discreditarea valorilor naţionale.
În acest context, factorii de decizie au adoptat un complex de măsuri care să urmărească îmbinarea acţiunilor diplomatice cu cele de coalizare a forţelor în vederea realizării unui mediu de stabilitate şi de securitate reală în spaţiul nostru de interes strategic. Participarea României la acţiunile de menţinere a păcii, la lupta împotriva terorismului şi criminalităţii şi integrarea ţării în structurile euroatlantice, reprezintă cu siguranţă o prioritate în demersul actual.
Evoluţia evenimentelor politico-militare recente, în special conflictul din Irak, au scos în evidenţă diferenţieri de opinii în cadrul Alianţei, cu privire la modalitatea de rezolvare a unor situaţii deosebit de complexe şi grave ale securităţii contemporane.
Prin promovarea dialogului politic şi diplomaţiei preventive, se vor găsi acele elemente comune şi puncte de convergenţă care să ducă la o gestionare mai eficientă şi la un management mai adecvat a acestor situaţii, astfel încât solidaritatea aliată să nu fie deformată.
Participantă activă la gestionarea şi rezolvarea situaţiilor de criză, România dovedeşte că este un real factor de stabilitate, manifestându-se ca un „furnizor de securitate”. Direcţiile şi obiectivele stabilite de conducerea politică vin să demonstreze opţiunea spre democraţie şi economia de piaţă şi participarea în mod direct şi efectiv la circuitul de valori materiale şi spirituale universale. Continuarea procesului de reformă a societăţii româneşti, consolidarea economiei de piaţă, întărirea instituţiilor democratice concomitent cu asigurarea siguranţei şi bunăstării cetăţenilor, reprezintă repere definitorii ale procesului de integrare deplină în structurile politice, economice şi de securitate euroatlantice.
În acest context, factorul militar are un rol important de jucat, dintr-o multitudine de motive: în primul rând, deoarece grupurile teroriste, cum ar fi Al-Qaida, operează la cel mai înalt nivel al spectrului violenţei, estompând distincţia între terorism şi lupta armată; în al doilea rând, datorită faptului că diferenţa dintre securitatea internă şi cea externă manifestă o tendinţă de estompare. Este posibil şi necesar ca factorul militar să se ocupe şi de provocările şi situaţiile la care forţele de poliţie sunt depăşite de evenimente; în al treilea rând, datorită faptului că uneori va fi imposibil ca factorul militar să se ocupe de ameninţările teroriste folosind doar mijloacele clasice militare de apărare. Dacă factorul militar trebuie să joace un anumit rol în lupta împotriva acestui nou tip de terorism, acesta trebuie să se manifeste sub comanda NATO, ea reprezentând cea mai eficace alianţă de securitate internaţională.
În plan intern Ministerul Apărării Naţionale, ca parte componentă importantă a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, a luat o serie de măsuri în scopul îndeplinirii sarcinilor care îi revin pe această linie, astfel: a fost înfiinţată o structură specializată în cadrul Statului Major General; au fost încheiate protocoale de cooperare cu SRI şi SPP; s-au realizat conexiuni cu Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA) şi există un permanent flux informaţional cu acesta; s-au elaborat actele normative care legiferează activitatea structurii şi care direcţionează procesul de planificare şi conducere, necesare pregătirii forţelor destinate activităţilor de prevenire şi combatere a terorismului, s-au elaborat planurile operative de acţiune în situaţii de criză teroristă.
În cadrul strategiei globale de luptă împotriva terorismului, prevenirea se realizează de către Ministerul Apărării Naţionale prin următoarele acţiuni specifice:
Activităţi informativ-operative, în special de monitorizare şi control a elementelor teroriste care afectează obiectivele proprii;
Activităţi de pază, protecţie şi alte forme speciale de descurajare, îndrumate şi monitorizate de structurile specializate din cadrul Statului Major General, pentru asigurarea securităţii personalului şi a obiectivelor autohtone şi străine de pe teritoriul naţional, precum şi a principalelor obiective militare române din străinătate, potenţial vizate de terorişti;
Activităţi de pregătire a intervenţiei pentru crize/urgenţe generate de acţiuni teroriste, în vederea limitării/combaterii efectelor acestora;
Activităţi de informare şi relaţii publice;
Activităţi de cooperare internaţională;
Activităţi de instruire şi perfecţionare profesională;
Activităţi destinate optimizării continue a cadrului legislativ, aplicabil categoriilor de misiuni ce revin Ministerului Apărării Naţionale.
Există trei forme distincte de prevenire, ce sunt avute in vedere de către factorul militar, forme care se continuă şi se completează reciproc într-un singur plan integrator:
Prevenirea pe termen lung, care este destinată să împiedice apariţia unei ameninţări majore şi este, în principal, apanajul domeniului politic şi diplomatic. Rolul armatei este de a conferi consistenţă acţiunilor politice prin punerea lor în practică şi a contribui la acţiunea de ansamblu, cu misiuni particulare, concrete. Deschiderea armatei spre valorile occidentale, întâlnirile responsabililor militari la nivel zonal sau internaţional, efectuarea de stagii de pregătire în străinătate, schimburile de experienţă cu ocazia exerciţiilor comune, precum şi participarea armatei la diferite operaţiuni externe, în cadrul războiului global împotriva terorismului, reprezintă acţiuni care se înscriu în această formă de prevenire.
Prevenirea pe termen mediu acoperă zona de interes a domeniului strategic, se exercită în scopul prevenirii actului terorist şi se referă la punerea în practică a programelor de reformă: înfiinţarea şi operaţionalizarea Forţelor pentru Operaţii Speciale; achiziţionarea de mijloace de intervenţie, acţiune şi culegere de informaţii; achiziţionarea unor sisteme de detecţie pentru securitatea fizică a obiectivelor militare; crearea cadrului instituţionalizat de acţiune al Forţelor pentru Operaţii Speciale; adaptarea strategiilor şi tacticilor de acţiune, în funcţie de tipul ameninţărilor. În cadrul aceloraşi măsuri se înscrie şi crearea, la nivelul Statului Major General, a unor structuri de specialitate, organe de conducere şi coordonare a capacităţii operaţionale specializate, destinate prevenirii şi combaterii acţiunilor teroriste.
Prevenirea pe termen scurt se referă la punerea în practică a măsurilor necesare în cazul unei situaţii de criză. Acestea permit să se acţioneze în regim de urgenţă, şi presupun: activarea progresivă a forţelor şi mijloacelor abilitate să acţioneze pentru asistenţă operaţională; punerea în practică a unor acţiuni de descurajare, prezenţa demonstrativă a unor mijloace aeriene, navale sau terestre; desfăşurarea de acţiuni punctuale de culegere de informaţii; acţiuni de luptă preventive duse de elemente ale forţelor pentru operaţii speciale, ca ultimă posibilitate de prevenire înainte de angajarea efectivă a forţelor.
Combaterea acţiunilor teroriste, în cele mai multe cazuri, se desfăşoară sub forma acţiunilor de intervenţie antiteroristă şi/sau a celor de intervenţie contrateroristă.
Intervenţia antiteroristă reprezintă ansamblul măsurilor defensive, realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilităţii factorilor umani, specifici şi nespecifice, şi factorilor materiali. Acestea se execută de către structurile specializate care acţionează, de regulă, independent, în sprijinul protecţiei obiectivelor Ministerului Apărării Naţionale la care există posibilitatea materializării unor potenţiali factori de risc, în scopul prevenirii, blocării şi respingerii acţiunilor elementelor/grupărilor teroriste sau ostile, interzicerii pătrunderii acestora şi ocupării obiectivelor şi menţinerii ordinii interioare.
Intervenţia contrateroristă reprezintă ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii, în cazul desfăşurării ori producerii unui atac terorist. Aceasta se execută de structuri specializate, în cooperare cu alte forţe specializate ale organelor de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, la obiectivele militare ale Ministerului Apărării Naţionale, care sunt efectiv atacate sau ocupate de elemente/grupări teroriste, în scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării eventualilor ostatici şi restabilirii ordinii legale.
Aceasta este acţiunea cea mai dinamică. Modul de acţiune al teroriştilor sau grupărilor teroriste este de cele mai multe ori necunoscut sau dacă este vorba de o grupare al cărui mod de operare este cunoscut, nu se poate prevedea modul de reacţie al acesteia la anumite forme de intervenţie.
Pregătirea forţelor care acţionează în cazul intervenţiei contrateroriste trebuie să fie complexă, cu o înaltă specializare şi o disponibilitate permanentă. Pentru succesul misiunii, forţele militare trebuie să deţină: informaţii; armament performant, adaptat misiunilor; echipament uşor, rezistent, adaptabil la timp, anotimp şi tip de operaţiune; tehnică militară şi de comunicaţii de ultimă generaţie. Subordonarea trebuie să fie strictă, iar conducerea flexibilă.
Ministerul Apărării Naţionale asigură intervenţia antiteroristă la obiectivele proprii, în mod independent, precum şi, la cerere, intervenţia contrateroristă pentru protecţia altor obiective, independent sau în cooperare cu structuri militarizate.
Obiectivele militare sunt, după caz, personalul Ministerului Apărării Naţionale, suprafeţele de teren aflate în administraţia instituţiilor militare, în interiorul cărora se află instalaţii şi/sau mijloace fixe/mobile, ori îşi desfăşoară activitatea efective militare, precum şi mijloacele mobile aparţinând armatei, indiferent dacă se găsesc în interiorul acestor suprafeţe sau pe drumurile publice, spaţiul aerian sau maritim.
Obiectivele militare sunt permanente sau temporare, fixe sau mobile şi sunt reprezentate, în general, de: unităţi militare; cămine militare de garnizoană; depozite militare de orice fel; aeroporturile aviaţiei militare precum şi pasagerii care le tranzitează; porturile militare şi persoanele care le tranzitează; mijloacele de transport aparţinând Ministerului Apărării Naţionale sau care sunt în responsabilitatea acestuia; instalaţii şi tehnică militară; personalul armatei; personalităţi militare sau civile din cadrul Ministerului Apărării Naţionale; personalul militar NATO sau al delegaţiilor militare străine aflate în misiuni sau vizite oficiale în România; obiective stabilite în cadrul Alianţei şi pentru care organele abilitate ale României şi-au dat acordul.
Politica de apărare a României este adaptată la tipologia ameninţărilor, provocărilor şi crizelor specifice începutului de mileniu, încorporând alături de diplomaţia preventivă, noile misiuni ale armatei în contextul definirii parametrilor de adaptare a organismului militar la acestea.
Statutul României de membru NATO şi aliat fidel al SUA în cadrul coaliţiei antiteroriste impune o abordare pragmatică a fenomenului terorist, prin adecvarea strategiilor pe termen mediu şi lung la evoluţiile acestei ameninţări.
Existenţa pe teritoriul naţional a unor simpatizanţi ai organizaţiilor teroriste acţionează ca multiplicator al factorilor de risc, pericolul unui atac terorist în România fiind apreciat la nivelul NATO şi al serviciilor naţionale de informaţii ca mediu.
Pornind de la aceste premize, la nivel naţional a fost reanalizată strategia de luptă împotriva terorismului, stabilindu-se noi obiective. Evoluţia fenomenului terorist în ţara noastră este caracterizată de manifestarea unor tendinţe şi iniţiative aparţinând grupurilor sau organizaţiilor fundamentaliste ce urmăresc stabilirea unor puncte de sprijin în plan local sau atragerea de noi membri sau simpatizanţi.
La întâlnirea la nivel înalt de la Praga, din noiembrie 2002, NATO a recunoscut că terorismul, armele de distrugere în masă şi “ţările care au eşuat” constituie provocări la adresa securităţii în acest secol şi a decis să trimită forţele oriunde este nevoie de ele pentru a răspunde acestor ameninţări.
În anul 2003 Alianţa a acţionat conform acelei decizii şi a luat în primire Forţa Internaţională de Asistenţă de Securitate (ISAF) din Afganistan. Astăzi este pe deplin angajată în extinderea securităţii şi a stabilităţii în acea ţară răvăşită de terorism religios şi ajută guvernul local să-şi extindă şi să-şi consolideze autoritatea.
A urmat apoi operaţiunea maritimă de succes Operation Active Endeavour, care s-a desfăşurat luna martie 2004, în Marea Mediterană, extinsă pentru a acoperi întreaga suprafaţă a mării. Tot la Praga, NATO a iniţiat un program complex de transformare militară pentru a putea răspunde eficace noilor ameninţări asimetrice.
Alianţa implementează o structură de sprijin, în care Comandamentul Aliat pentru Transformare, cu sediul la Norfolk, ocupă un rol central. Forţa de răspuns NATO şi-a propus să atingă capacitatea maximă operaţională până în luna octombrie 2006. Au fost făcuţi paşi importanţi în protejarea Alianţei împotriva traficului şi utilizării armelor de distrugere în masă, inclusiv prin înfiinţarea unui batalion special de apărare CBRN. Atât membrii alianţei, cât şi câteva grupuri de aliaţi dezvoltă acel tip de capabilităţi moderne de care este nevoie pentru a face faţă împreună acestor provocări. Recent, miniştrii afacerilor externe au căzut de acord asupra necesităţii de a merge chiar mai departe în vederea dezvoltării unui pachet mai bogat de măsuri în lupta împotriva terorismului.
Noul NATO înfruntă ameninţările actuale în mod hotărât, departe de zona sa tradiţională de acţiune. Este hotărârea alianţei de a-şi moderniza structurile şi capabilităţile în scopul de a fi în măsură să-şi aducă o contribuţie susţinută şi semnificativă la ceea ce este considerată a fi o luptă lungă şi dificilă. "
SURSA:ROLUL FACTORULUI MILITAR ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA TERORISMULUI INTERNAŢIONAL – AMENINŢARE ASIMETRICĂ CONTEMPORANĂ.
Colonel magistrat
dr. Nicolae LUPULESCU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu