marți, iulie 20

OMUL SI SECURITATEA UMANA















"Omul. Securitatea umană.

Conceptul folosit cel mai des în analizele de securitate, în special ale dimensiunilor nonmilitare, este acela de securitate umană.

De ce securitate umană?

Pentru că subiectul şi obiectul de referinţă al securităţii este individul uman, iar starea de
securitate a indivizilor trebuie să constituie punctul de pornire al oricărui studiu din acest domeniu, indiferent de nivelul analizat (naţional, zonal, regional sau global).
Omul reprezintă elementul esenţial al oricărei forme de organizare socială, iar gradul de realizare a securităţii acestuia se reflectă în securitatea grupului din care face parte. În opinia noastră, securitatea şi, în special, securitatea umană reprezintă o stare ce exprimă percepţia absenţei riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa existenţei, valorilor şi intereselor indivizilor umani (în oriceformă de constituire), dar şi procesele de gestionare a acestei percepţii şi a formare a sa.
Varietatea definiţiilor acestui concept demonstrează faptul că, deocamdată, problematica securităţii este departe de a fi pe deplin clarificată. Situaţia este cauzată de faptul că toate
sensurile existenţei umane sunt construite prin definiţii rezultate din experienţa perceptivă a indivizilor.

Astfel, realizarea stării de securitate, indiferent de nivelul şi domeniul la care ne intereselor oamenilor, ce, adesea, intră în contradicţie, creând temeri asupra securităţii individuale, grupale, naţionale, statale,suprastatale.

Totuşi, trebuie accentuat faptul că existenţa individului uman nu se poate desfăşura în afara sistemului global şi, în consecinţă, analiza de securitate nu poate ignora elementele
acestuia:

-contextul, atât structural, cât şi istoric, ce defineşte parametrii de bază sau circumstanţele;
- cultura, adică perspectivele ideologice, cogniţiile, sentimentele şi judecăţile care dau sistemului valoare, sens şi orientare;
- structura de actori şi resursele acestora, cu ajutorul cărora realizează scopurile stabilite;
- procesele, relaţiile dinamice de cooperare sau antagonice, prin care actorii urmăresc realizarea scopurilor pe termen scurt sau lung;
- efectele sau consecinţele intenţionate şi neintenţionate ale acţiunilor, inacţiunilor şi proceselor
Din altă perspectivă, sistemul global poate fi văzut ca o juxtapunere a cinci subsisteme majore:

- subsistemul politic,
- subsistemul economic,
- subsistemul social (mai exact, socio-demografic, fără componenta culturală),
- subsistemul cultural
- subsistemul ecologic.
Subsistemele sunt interrelaţionate şi, în acelaşi timp,fiecare reflectă natura specifică a elementelor sale constitutive (context, cultură, structuri, procese, efecte):

1. Subsistemul politic:
- context: capacităţi şi aşteptări ale maselor şi ale elitei;
- cultură: ideologii;
- structuri: grupuri de interese, partide, guverne,birocraţii etc.;
- procese: consens, represiune, rebeliune etc.;
- efecte: guvernare sau violenţă.

2. Subsistemul economic:
- context: modele economice;
- cultură: doctrine economice;
- structuri: consumatori şi producători;
- procese: producţia şi distribuirea de bunuri şi servicii;
- efecte: prosperitate sau sărăcie.

3. Subsistemul social:
- context: aşteptări sociale şi tradiţii;
- cultură: valori, norme, atitudini, identitate şi personalitate;
- structuri: statusuri şi roluri sociale;
- procese: interacţiuni sociale;
- efecte: echitate sau inechitate.

4. Subsistemul cultural:
- context: imagini ale lumii fizice şi sociale,experienţe colective;
- cultură: axiologie, teleologie, deontologie, coduri etice şi morale;
- structuri: structuri de educaţie formală şi informală;
- procese: învăţare;
- efecte: instruire sau ignoranţă.

5. Subsistemul ecologic:
- context: mediul natural;
- cultură: ecocultura (locul atribuit mediului în viziunea comună);
- structuri: distribuţia resurselor şi a spaţiului;
- procese: epuizarea sau regenerarea resurselor naturale;

În anul 1993, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a publicat Raportul anual asupra dezvoltării umane, în care a introdus noţiunea de securitate umană, ce, în anii următori, a devenit un reper pentru un nou model de securitate, o nouă paradigmă a securităţii.

Conform viziunii ONU, societatea umană trebuie să se înscrie rapid într-un proces de transformare pe două niveluri, al cărui rezultat să fie pe de o parte transferul centrului de greutate de la securitatea teritorială la cea a oamenilor, iar pe de altă parte, transferul mijloacelor de realizare a securităţii de la achiziţia de armament la dezvoltarea umană sustenabilă.
Securitatea umană necesită,în acest caz, contracararea unei largi game de ameninţări la adresa oamenilor, grupate astfel:

- securitatea economică – asigurarea unui venit minim necesar fiecărui individ;
- securitatea hranei – garantarea accesului fizic şi economic la hrana de bază;
- securitatea din punct de vedere al sănătăţii – garantarea protecţiei minime faţă de boli şi un stil de viaţă nesănătos;
- securitatea ecologică – protejarea oamenilor faţă de deteriorarea mediului şi dezastrele naturale;
- securitatea personală – protejarea oamenilor de violenţa fizică, oricare ar fi sursa acesteia;
- securitatea comunităţii – protejarea oamenilor de pierderea relaţiilor şi valorilor tradiţionale, de violenţă etnică şi sectară;
- securitatea politică – furnizarea unui mediu de viaţă bazat pe respectarea în societate a drepturilor omului.

În ansamblu, cadrul în care ONU promovează securitatea umană este definit de rapoartele programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ce sunt implementate în diverse domenii de
acţiune, în special prin menţinerea păcii, intervenţia umanitară,sprijinul acordat refugiaţilor etc. Cu toate acestea, se pare că oficialii ONU au pierdut din vedere în ultimii ani problema
securităţii umane, întrucât conceptul nu a fost utilizat nici în cursul Summit-ului Mileniului, nici în Declaraţia Mileniului.

Probabil că motivul principal constă în caracterul eterogen al conceptului, dar şi în lipsa de entuziasm manifestată de ţările care au promovat agenda de securitate umană în contextul
reformelor generale iniţiate în cadrul Organizaţiei.

Este evident faptul că procesul prin care starea de insecuritate a oamenilor din cadrul unei naţiuni se poate propaga la nivel zonal, regional sau global, dând naştere unui conflict armat internaţional porneşte de la nivelul individului.

Securitatea, de la nivelul naţional până la cel internaţional, nu poate fi analizată numai în termeni de state naţiune şi interesele lor, ci, în ultimă instanţă, depinde de indivizii umani şi
interesele lor, cu alte cuvinte de securitatea umană.

Securitatea umană se manifestă în special în cadrul dimensiunilor nonmilitare ale securităţii, întrucât dimensiunea militară vizează, în mare parte, capacitatea guvernului de a contracara pericolele şi ameninţările militare interne şi externe, dar şi folosirea forţei militare pentru a apăra statele sau guvernele împotriva pericolelor şi ameninţărilor nonmilitare la adresa existenţei lor.

Cu toate acestea, dimensiunile nonmilitare ale securităţii şi cea militară sunt profund interdependente,orice risc, pericol sau ameninţare manifestat(ă) într-una dintre ele afectându-le şi pe celelalte.

Problema securităţii umane se referă, de fapt, în practica de zi cu zi la insecuritatea umană, întrucât existenţa vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor ne face să conştientizăm nevoia de securitate. Astfel, cauzele insecurităţii umane afectează gradual toate nivelurile societăţii,produc reacţii internaţionale, inclusiv recurgerea la forţa armată de către un stat sau un grup de state, ajungându-se, în final, la declanşarea unui conflict armat.

Analizând aceste aspecte ale securităţii, observăm că definiţia conceptului s-a schimbat drastic.
Cadrul care a determinat, în mare măsură, transformarea sa este globalizarea.
Din cauza transformării caracteristicilor mediului internaţional de securitate, relaţia dintre diferitele dimensiuni ale securităţii s-a schimbat, în sensul modificării priorităţilor.
Centrarea atenţiei pe dimensiunea militară a securităţii nu este suficientă pentru a câştiga războiul împotriva terorismului sau a celorlalte tipuri de ameninţări asimetrice.

Realizarea securităţii depinde de abordarea concomitentă a tuturor celor şase dimensiuni ale sale:
*militară, politică, economică, socială, culturală şi ecologică.
Mai mult, la nivel global, interdependenţele s-au dovedit a fi mai mult decât economice şi militare, comportând şi aspecte politice, sociale, culturale şi chiar de mediu.

Ca o consecinţă a globalizării, ea însăşi o sursă de tensiune între cei care beneficiază şi cei care sunt dezavantajaţi prin efectele sale, interesele actorilor statali, zonali şi regionali
au devenit inseparabil legate de cele ale actorilor naţionali şi internaţionali din alte zone şi regiuni, de stabilitatea şi securitatea întregii lumi.

Cu alte cuvinte, securitatea unui actor este dependentă de securitatea altuia, de aici luând naştere nevoia de cooperare internaţională multilaterală.

Totuşi, securitatea naţională devine şi responsabilitatea alianţelor internaţionale. În ultimii ani, din ce în ce mai multe domenii de responsabilitate a statului intră în sfera guvernării globale, devenind internaţionale şi transnaţionale. Astfel, deşi deciziile cheie asupra problemei păcii şi războiului sunt luate, la nivel naţional, de către elita politică, cu suportul populaţiei,iar la nivel internaţional, de către organele de conducere ale grupărilor instituţionalizate de state, rolul acestora din urmă în rezolvarea conflictelor interne este în creştere.
În viitor, pentru a răspunde cerinţelor de securitate formulate de către grupările de state, preconizăm orientarea politicilor de securitate în special către nivelurile zonal, regional şi global, cu o sporire a atenţiei acordate dimensiunilor nonmilitare, însă fără a reduce din importanţa acordată celei militare. În consecinţă, dimensiunea militară a securităţii nu
poate fi trecută pe locul doi în agenda internaţională, chiar dacă redefinirea securităţii subliniază aspectele nonmilitare ale acesteia."


Sursa:http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/dimensiunile_nonmilitare_ale_securitatii.pdf





Iata deci ca neavand interesul pentru o informatie justa si credibila nu putem intelege ceea ce se intampla in jurul nostru!
Penduland cu telecomanda televizorului de pe 1 pe 2 si de pe 2 la 200 nu vom putea percepe realitatea asa cum se gaseste ea la momentul respectiv!
Ca sa scapam de pendularea oscilanta a schimbarii canalului tv trebuie in primul rand sa citim ,sa ne informam, sa fim autodidacti!
Televiziunea de cele mai multe ori prezinta realitatea deformat sau in functie de interesele momentului,de aceea trebuie sa o consideram a fi un ultim punct de informare!
Citind,intelegand mai mult vom putea sa si gandim corect!
Indepartand "rezidiile manipulative "vom descoperi noi viziuni asupra situatiei tarii noastre!

"Nu tot ceea ce nu intelegem este si daunator!"

pe data viitoare,

Niciun comentariu: