Ghidul privind Abordarea Comuna in Lupta Împotriva Terorismului constituie o unealta in dialogul politic precum si in relaţiile externe ale Uniunii Europene, precum si o baza pentru Uniunea Europeana in a-si demonstra angajamentul sau in prevenirea si reprimarea terorismului, intr-o maniera vizibila si coerenta. In acest context, documentul va constitui o baza pentru formularea si prezentarea poziţiei si declaraţiei Uniunii Europene.
Totodată, ghidul constituie o contribuţie la îndeplinirea obiectivului Uniunii Europene de a axa dialogul politic, direct asupra unor tari anume, regiuni si cadre multilaterale precum si asupra unor probleme specifice legate de combaterea terorismului. Ghidul constituie un document intern ce insoteste Planul de Acţiune
UE adoptat la data de 21 Septembrie 2001 de către Consiliul European si totodată,stabileşte in linii mari abordarea antiterorista a UE in ceea ce priveşte problemele importante pentru dialogul politic .
3. Terorismul este una dintre cele mai importante provocări comune cu care se confrunta comunitatea internaţionala. Lupta împotriva terorismului ramane una din cele mai mari prioritati ale Uniunii Europene.
Abordarea generala
4. Uniunea Europeana condamna toate actele de terorism ca fiind nejustificate si de natura criminala, indiferent de motivaţie, forme si manifestări.
5. Terorismul constituie o ameninţare la adresa securitatii interne si poate constitui o ameninţare la adresa securitatii internaţionale, a relaţiilor paşnice dintre state si la adresa dezvoltării si funcţionarii instituţiilor democratice in lume. Lupta împotriva terorismului este un proces pe termen lung, iar provocările pe care le generează acesta sunt de natura globala. Din aceste motive, este necesar un răspuns global din partea comunitatii internaţionale.
6. Uniunea Europeana este împotriva acordării de concesii cererilor teroriştilor si este hotărâta sa prevină beneficiile pe care teroriştii le pot obţine in urma savarsirii actelor lor. Este esenţiala aducerea in fata justiţiei a celor care comit, organizează si sponsorizează terorismul, precum si tragerea la răspundere a celor responsabili pentru ascunderea, sprijinirea sau adăpostirea unor astfel de persoane, in conformitate cu legea internaţionala si dispoziţiile legii.
7. Lupta împotriva terorismului implica o abordare cuprinzătoare si multilaterala din partea comunitatii internaţionale, care sa cuprindă printre altele mijloace politice, legale, economice, diplomatice si, daca este necesar, militare. Dialogul politic este esenţial. Uniunea Europeana se axează de asemenea, pe nevoia de a furniza asistenta tehnica acelor tari care nu sunt capabile sa implementeze eficient masuri antiteroriste. Mijloacele militare vor trebui folosite doar in ultima instanţa, ca masuri coercitive, in conformitate cu Carta ONU.
Comunitatea internaţionala nu a elaborat o definiţie a terorismului. In scopul Deciziei Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, privind Combaterea Terorismului,
si a Poziţiei Comune a Consiliului din 27 decembrie 2001, privind Aplicarea masurilor Specifice de Combatere a Terorismului, Uniunea Europeana a definit actele teroriste si persoanele care savarsesc acte teroriste. Definiţiile sunt cuprinse in Anexa 1 a acestui Ghid.
Uniunea Europeana considera actele teroriste ca fiind acte infracţionale savarsite in scopul intimidării grave a populaţiei, sau in scopul obligării ilegale a unui Guvern sau a unei organizaţii internaţionale sa îndeplinească sau sa se abtina de la îndeplinirea unui act, sau in scopul destabilizării grave sau a distrugerii structurilor politice, constituţionale, economice sau sociale fundamentale ale unei
tari sau organizaţii internaţionale.
9. Uniunea Europeana nu recunoaşte conceptul de „Stat terorist”. Actele statelor sunt acoperite corespunzător de regulile dreptului internaţional, altele decât cele referitoare la actele de terorism.
10. Uniunea Europeana recunoaşte inter-relaţionarea dintre terorism si crima organizata, traficul ilicit de droguri, spălarea banilor, traficul ilegal de arme si miscarile ilegale de materiale nucleare, chimice, biologice si alte materiale cu potenţial distructiv. In acest scop este necesara intensificarea eforturilor de coordonare la nivel naţional, sub-regional, regional si internaţional, in vederea întăririi răspunsului global la aceasta provocare grava si ameninţare la adresa securitatii internaţionale.
c) Terorismul si drepturile omului
11. Uniunea Europeana este de părere ca trebuie făcuta o distincţie intre actele infracţionale individuale si actele ce pot fi atribuite statelor. Potrivit dreptului internaţional, doar statele sunt răspunzătoare din punct de vedere legal pentru protecţia drepturilor omului,. Totuşi, actele teroriste, ce pot fi definite ca fiind acte infracţionale, afectează in mod grav drepturile omului.
12. Eforturile naţionale si internaţionale de combatere a terorismului trebuie sa respecte drepturile omului si libertatile fundamentale, dispoziţiile legii si, unde este cazul, dreptul umanitar. Violenta nu trebuie sa fie îndreptata niciodată împotriva civililor, sub pretextul combaterii terorismului. Actelor teroriste nu trebuie sa li se răspundă prin încălcarea drepturilor omului, iar lupta împotriva terorismului trebuie sa se desfasoare in conformitate cu dreptul internaţional privind drepturile omului aşa cum este acesta stabilit de instrumentele internaţionale relevante. Drepturile omului, aşa cum sunt ele definite in aceste instrumente internaţionale, se aplica tuturor persoanelor, inclusiv celor care au comis sau sunt suspectate ca au comis acte teroriste.
13. Nu sunt permise limitări ale drepturilor omului si ale libertatilor fundamentale, cu excepţia celor stabilite de instrumentele relevante privind drepturile omului. In plus exista drepturi de la care nu se poate face derogare in nici o situaţie: dreptul la viata; dreptul de a nu fi supus torturii sau tratamentelor ori pedepselor crude, inumane sau degradante; dreptul la libertatea de gândire, constiinta si religie;dreptul de a nu fi considerat vinovat de savarsirea unei infracţiuni daca fapta nu era prevăzuta ca infracţiune la momentul savarsirii.
MASURI OPERATIONALE GENERALE
37. In plus fata de masurile menţionate in capitolele II, III si IV, Uniunea Europeana va
avea un rol activ in promovarea cooperării internaţionale pentru reprimarea terorismului,
in special in cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
38. Ori de cate ori se comite un act terorist, Uniunea Europeana va condamna un astfel de
act, pe baza procedurilor comune din cadrul CFSP.
39. Uniunea Europeana va folosi dialogul sau politic cu tari terţe in scopul sporirii
prevenirii si reprimării terorismului si va face demersuri, acolo unde este cazul, pentru:
Menţinerea si lărgirea cooperării internaţionale in lupta împotriva terorismului
precum si in scopul eficientizarii acesteia;
Încurajarea tuturor statelor pentru conformarea cu rezoluţiile ONU privind
terorismul, in special UNSCR 1373/2001, precum si pentru cooperarea deplina cu
Comitetul de Combatere a Terorismului. Încurajarea tuturor statelor pentru
adoptarea de masuri eficiente in vederea prevenirii si combaterii terorismului, si
in special in vederea prevenirii si combaterii finantarii terorismului.
Mobilizarea tuturor statelor, care nu au semnat sau ratificat inca Convenţiile si
Protocoalele ONU împotriva terorismului, in vederea semnării, ratificării si
implementării depline a acestor Convenţii si Protocoale, precum si încurajarea
statelor de a se conforma prevederilor acestora;
Facilitarea încheierii negocierilor privind Convenţia Cuprinzătoare privind
Terorismul si Convenţia privind reprimarea actelor de terorism nuclear;
Abordarea problemei acordării de asistenta tehnica terţelor tari, in ceea ce priveşte
anti-terorismul;
Evidenţierea faptului ca toate eforturile de combatere a terorismului trebuie sa
respecte drepturile omului si libertatile fundamentale, dispoziţiile legii si, unde
este cazul, dreptul umanitar si accentuarea faptului ca, in abordarea terorismului,
nu trebuie încălcate drepturile omului;
Aplicarea unei presiuni politice puternice asupra statelor care instiga, sprijină sau
adăpostesc terorişti.
DEFINITIILE UE PRIVIND
ACTELE TERORISTE SI AUTORII ACTELOR TERORISTE
In scopul Deciziei Cadru a Consiliului din data de 13 iunie 2002 privind Combaterea
Terorismului si a Poziţiei Comune a Consiliului din data de 27 Decembrie 2001 privind
Aplicarea unor Masuri Specifice in Scopul Combaterii Terorismului, Uniunea Europeana
a elaborat definiţii ale următorilor termeni:
Persoane, grupuri sau entitati implicate in acte teroriste;
Act terorist;
Grup terorist;
Grup structurat;
DEFINITIA UE A PERSOANELOR, GRUPURILOR SI ENTITATILOR
IMPLICATE IN ACTE TERORISTE
„Persoane, grupuri si entitati implicate in acte teroriste” reprezintă:
Persoanele care comit, sau încearcă sa comită acte teroriste, sau care participa ori
facilitează comiterea de acte teroriste,
Grupurile si entitatile deţinute sau controlate, direct sau indirect, de către astfel de
persoane; persoane, grupuri si entitati care actioneaza in numele, sau la
dispoziţiile unor astfel de persoane, grupuri si entitati, incluzând fonduri derivate
sau generate de proprietati deţinute sau controlate, direct sau indirect, de către
astfel de persoane si asociaţi ai acestora, grupuri si entitati.
DEFINITIA UE A ACTULUI TERORIST
„Act terorist” - unul din următoarele acte intenţionate care, având in vedere contextul ori
natura sa, poate aduce prejudicii grave unei tari sau unei organizaţii internaţionale, daca
fapta este prevăzuta ca infracţiune de legea naţionala si este comisa in scopul:
(i) Intimidării in mod grav a populaţiei, sau
(ii) Obligării ilegale a un Guvern sau a unei organizaţii internaţionale sa
îndeplinească sau sa se abtina de la îndeplinirea unui act, sau
(iii) Destabilizării grave sau distrugerii structurilor politice, constituţionale,
economice sau sociale fundamentale ale unei tari sau organizaţii
internaţionale:
(a) Atacuri la viata unei persoane, ce pot cauza moartea;
(b) Atacuri la integritatea fizica a unei persoane;
(c) Răpirea si luarea de ostatici;
(d) Cauzarea de distrugeri grave unei facilitaţi publice sau Guvernamentale,unui sistem de transport, unei facilitaţi de infrastructura, inclusiv unui sistem de informaţii, unei platforme fixe aflata pe platoul continental, unui loc public sau proprietati private, daca este de natura sa pună in pericol viata umana, sau care generează pierderi economice majore;
(e) Punerea stăpânirii pe o aeronava, nava sau alte mijloace de transport public sau transport al bunurilor;
(f) Producerea, posesia, achiziţia, transportul, furnizarea sau folosirea armelor, explozibililor, armelor nucleare, biologice sau chimice, precum si cercetarea sau producerea armelor biologice sau chimice;
(g) Răspândirea de substanţe periculoase sau cauzarea de incendii, explozii sau inundaţii, al căror efect consta in punerea in pericol a vieţii umane;
(h) Interferarea sau întreruperea alimentarii cu apa, energie sau orice alta resursa naturala fundamentala, al căror efect consta in punerea in pericol a vieţii umane;
(i) Ameninţarea privind comiterea oricăror acte, din categoria celor prevăzute la lit. (a) –(h);
(j) Conducerea unui grup terorist;
(k) Participarea la activitatile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informaţii sau resurse materiale, ori prin finanţarea in orice fel a activitatilor grupului, cunoscând faptul ca o astfel de participare contribuie la activitatile infracţionale ale grupului.
DEFINITIA UE A GRUPULUI TERORIST
„Grup terorist” – un grup structurat format din mai mult de doua persoane, infiintat de o
anumita perioada de timp si care actioneaza concertat pentru comiterea de acte teroriste.
DEFINITIA UE A GRUPULUI STRUCTURAT
„Grup structurat” – un grup care nu este format aleatoriu pentru săvârşirea imediată a
unui act terorist, nu presupune un număr constant de membri şi nu necesită stabilirea, în
prealabil, a rolului acestora sau a unei structuri ierarhice.
Dezbaterea iniţială asupra rolului şi misiunilor corespunzătoare ale NATO a scos în evidenţă două abordări diferite ale terorismul: abordarea terorismului ca “război” şi abordarea terorismului ca “management al riscurilor”. Abordarea de tip război, susţinută în special de Statele Unite, implică o mobilizare masivă de resurse într-un efort unitar, cu acceptarea unor limitări ale libertăţilor individuale şi sacrificii. Mulţi europeni apreciază însă că nu este potrivit să se vorbească despre un război. Nu poţi “învinge” terorismul decât dacă acţionezi asupra rădăcinilor acestuia, ceea ce nu poate fi realizat prin folosirea mijloacelor militare, după cum consideră europenii. Din acest punct de vedere, terorismul nu este un război care trebuie câştigat, ci un risc periculos, de neevitat, care trebuie gestionat.
Cele două abordări nu se exclud reciproc, dar au priorităţi şi strategii diferite şi necesită aranjamente diferite în vederea desfăşurării acţiunilor colective. De exemplu, viziunea de tip război tinde să impună o strategie care pune accent pe măsurile ofensive şi preventive, în timp ce viziunea de tip managementul riscurilor solicită o strategie cu accent pe măsurile defensive. Oricum, elemente ale ambelor strategii fac necesară depunerea unor eforturi reale de combatere a terorismului.
Pentru prima dată în istoria sa, NATO a invocat Articolul 5 în primele 24 de ore după atacurile teroriste împotriva Statelor Unite din 11 septembrie 2001. Răspunzând cererii Statelor Unite, până la 4 octombrie 2001, aliaţii au convenit să întreprindă o serie de măsuri pentru a spori modalităţile de luptă împotriva terorismului. Aceste măsuri iniţiale au inclus un schimb mai mare de informaţii militare, asigurarea dreptului de survol şi a accesului la porturi şi aeroporturi în toate situaţiile, asigurarea de asistenţă în cazul statelor ameninţate ca urmare a sprijinului acordat eforturilor coaliţiei, precum şi dislocarea forţelor navale ale NATO în Mediterana de est şi a aeronavelor Alianţei echipate cu Sisteme de Avertizare şi Control Aeropurtate (AWACS) în Statele Unite pentru a suplini aeronavele AWACS americane trimise în sprijinul operaţiilor din Afganistan.
Cu toate acestea, în viziunea unor aliaţi, Statele Unite au comis o greşeală majoră prin eşecul de a utiliza mai bine NATO atunci când au lansat operaţiile împotriva al-Qaida şi a regimului taliban din Afganistan. Aceasta a subminat încrederea în Alianţă şi a făcut mai dificilă furnizarea unei asistenţe sporite Statelor Unite de către liderii naţionali.
Totuşi, Statele Unite au recunoscut valoarea complementară a NATO atât pentru răspunsul naţional la terorism, cât şi pentru eforturile ONU de a orchestra efortul la nivel global. În acest context, NATO acoperă un sector important datorită capacităţii sale unice de a furniza securitate. Astfel, NATO reprezenta cadrul logic pentru organizarea Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF) în Afganistan, care a devenit prima operaţie a NATO din afara spaţiului euroatlantic. Iar abordarea complexă şi sistematică a acestei probleme este în parte cea care a făcut ca terorismul să devină o prioritate de prim ordin pe agendele naţionale de securitate a 53 de ţări direct afiliate la NATO: 20 de state membre ale Parteneriatului pentru Pace, 7 ţări ale Dialogului Mediteranean şi cei 26 de aliaţi.
În mod logic, NATO se încadrează între eforturile orchestrate de Naţiunile Unite în vederea realizării celor mai generale scopuri şi abordările naţionale privind lupta împotriva terorismului, care au un pronunţat caracter specific. Dar pentru a trata atât simptomele, cât şi afecţiunea propriu-zisă este nevoie de o combinaţie între eforturile de la cele trei niveluri – naţional, regional şi global. Împreună, acestea pot furniza cel mai eficient răspuns posibil la ameninţarea terorismului.
Responsabilitatea fundamentală pentru lupta împotriva terorismului aparţine fiecărui stat, atât pentru faptul că, în ultimă instanţă, terorismul este un fenomen local, cât şi pentru că, din diverse motive, o mare parte a cooperării dintre guverne va trebui să se desfăşoare în cadru bilateral, în special între instituţiile de informaţii şi cele cu atribuţii în aplicarea legilor. Cu toate acestea, NATO, G8, un grup format din primele 7 state cele mai industrializate şi Rusia, Uniunea Europeană, ONU şi alte organizaţii joacă un important rol de coordonare şi integrare în sprijinirea eforturilor fundamentale întreprinse de către celelalte state. Cheia o reprezintă coordonarea acestor eforturi şi evitarea duplicărilor inutile.
NATO a făcut din lupta împotriva terorismului o prioritate de prim ordin şi a realizat consensul în privinţa naturii acestei probleme şi a răspunsurilor adecvate, în general. Ca urmare a acestui fapt şi a eforturilor similare ale altor instituţii, în prezent este de neacceptat ca ţările să asigure un mediu permisiv unor terorişti pe care îi consideră “luptători pentru libertate”, doar pentru că aceştia nu cauzează probleme pe teritoriul lor naţional.
Abordarea luptei împotriva terorismului de către NATO are la bază ideea că responsabilitatea fundamentală pentru ducerea acesteia aparţine statelor membre. Scopul urmărit de Alianţă este acela de a ajuta statele să descurajeze şi dezorganizeze ameninţările teroriste venite din afara graniţelor, precum şi să se apere şi protejeze împotriva acestora “dacă şi unde este necesar”. Abordarea de bază, subliniată în concepţia militară a NATO de apărare împotriva terorismului aprobată în noiembrie 2002, include patru componente : (a) măsuri anti-teroriste defensive pentru reducerea vulnerabilităţi forţelor, cetăţenilor şi a proprietăţilor, (b) managementul consecinţelor, inclusiv prin măsuri de reacţie pentru limitarea efectelor; (c) măsuri contra-teroriste ofensive în care NATO va avea rol conducător sau de sprijin, inclusiv în operaţii psihologice şi de informare; şi (d) cooperarea militară cu statele membre, partenere şi alte ţări, precum şi coordonarea cu alte organizaţii internaţionale ca Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi Organizaţia Naţiunilor Unite.
Deşi liniile politice directoare ale NATO specifică faptul că este de preferat descurajarea şi prevenirea actelor teroriste decât ajungerea în situaţia de a avea de a face cu urmările acestora, nu există nici o prevedere cu caracter permanent referitoare la operaţiile militare preventive desfăşurate de Alianţă. Astfel, orice acţiune directă a Alianţei împotriva teroriştilor sau a celor care îi găzduiesc necesită obţinerea unei aprobări anterioare din partea tuturor aliaţilor. Drept urmare, NATO este cel mai bine pregătit pentru roluri care implică acţiuni coordonate desfăşurate pe o perioadă de timp mai îndelungată, cum ar fi măsurile preventive, managementul consecinţelor, operaţiile de stabilizare, supravegherea spaţiului aerian şi a liniilor maritime, precum şi întărirea capabilităţilor naţionale, în special în cazul ţărilor mai puţin puternice.
NATO deţine o reţea bine stabilită pentru facilitarea cooperării. De exemplu, la Celula NATO de Coordonare a Parteneriatului de la Comandamentul Suprem al Puterilor Aliate din Europa există reprezentanţi din 43 de ţări, ceea ce îi oferă acesteia cea mai largă arie de cuprindere geografică, neegalată de altă organizaţie militară internaţională din lume. Consiliul NATO-Rusia şi Comisia NATO-Ucraina sunt de asemenea importante forumuri de cooperare pentru aspectele legate de combaterea terorismului.
Alianţa joacă rolul de lider în elaborarea strategiilor, doctrinelor şi a normelor de instruire privind lupta împotriva terorismului pentru situaţiile în care ar putea fi necesară întrebuinţarea forţelor militare. Trebuie remarcat aici programul de exerciţii al NATO, care oferă oportunitatea desfăşurării şi exersării operaţiilor civil-militar integrate pentru a putea face faţă unei game largi de atacuri teroriste potenţiale. La Summit-ul de la Istanbul, liderii aliaţi au făcut publice detaliile unui program cu opt puncte pentru cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor de combatere a terorismului, inclusiv în ce priveşte protecţia împotriva ameninţării bombelor artizanale şi reducerea vulnerabilităţii la atacurile executate asupra avioanelor şi elicopterelor.
NATO joacă de asemenea un important rol în avertizarea timpurie. De exemplu, Operaţia Active Endeavour monitorizează transporturile din Marea Mediterană iar NATO deţine capabilităţi unice de avertizare timpurie în ceea ce priveşte aeronavele inamice şi atacurile cu rachete.
Alianţa este recunoscută pentru succesul înregistrat în întărirea interoperabilităţii forţelor internaţionale şi poate oferi această expertiză necesară pentru a face faţă acelor dimensiuni ale provocărilor teroriste care presupun ca organizaţiile civile şi militare să lucreze în strânsă cooperare. În prezent, mai mult de 50 de ţări îşi dezvoltă capacitatea de a acţiona împreună, prin folosirea englezei ca limbă comună şi întrebuinţarea procedurilor de operare standard comprehensive ale NATO.
Pentru a ajuta la desfăşurarea acţiunilor întreprinse după producerea unui atac terorist, Centrul Euroatlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre oferă capabilităţi unice. Centrul menţine un registru larg al capabilităţilor NATO care ar putea fi solicitate pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor. Acesta desfăşoară un proces de generare a forţelor, care include comunicaţii, transport şi logistică, precum şi monitorizare şi unităţi de înlăturare a urmărilor dezastrelor. Aceste capabilităţi sunt testate în mod regulat, oferind o experienţă substanţială în domeniul înlăturării urmărilor dezastrelor. Centrul lucrează în legătură directă cu organizaţia destinată în acest scop de fiecare dintre cele 46 de ţări participante şi nu trebuie să aştepte aprobarea Consiliului Nord Atlantic pentru a acţiona.
Sprijinul acordat Greciei de către NATO pe timpul Jocurilor Olimpice este un exemplu al rolului preventiv pe care Alianţa este pregătită să îl joace. În acest caz, NATO a asigurat aeronave AWACS, patrule maritime şi întărirea capabilităţilor Greciei de apărare împotriva atacurilor cu substanţe chimice, bacteriologice, radiologice şi nucleare.
Afganistanul reprezintă un test cheie pentru capacitatea NATO de a face faţă provocărilor terorismului şi ale noului mediu internaţional de securitate. ISAF îşi asumă o responsabilitate sporită pentru operaţiile din Afganistan. Primul pas al acestui “proces gradual“ este de a extinde obiectivul ISAF dincolo de limitele mandatului său iniţial în vederea asigurării securităţii în jurul Kabul-ului. Acesta include mărirea numărului de Echipe Provinciale de Reconstrucţie în Afganistan şi sprijinul pentru demobilizarea forţelor şi a miliţiilor locale ale căpeteniilor războinice.
La Summit-ul de la Istanbul, liderii aliaţi au convenit de asemenea să îmbunătăţească schimbul de informaţii secrete prin intermediul Unităţii de Informaţii împotriva Ameninţărilor Teroriste de la sediul NATO din Bruxelles. Această unitate, care a fost înfiinţată după atacurile teroriste împotriva Statelor Unite din 11 septembrie 2001, a devenit o structură permanentă şi va analiza atât ameninţările teroriste în general, cât şi cele îndreptate în mod direct împotriva NATO.
In concluzie, natura caracterizată de o înaltă adaptabilitate a ameninţării terorismului internaţional necesită operarea unor schimbări frecvente ale modului de gândire şi acţiune la nivelul ţărilor şi al instituţiilor. În perioada războiului rece, NATO a demonstrat o astfel de capacitate prin elaborarea continuă a unor strategii, deşi nu a putut evita unele dezacorduri majore. În acest nou mediu geopolitic, Alianţa se confruntă cu o provocare similară în realizarea consensului necesar pentru a o face cel mai eficient contributor posibil la lupta împotriva terorismului internaţional.
Ca aport personal le spun celor care cauta implicatia imaginatiei in articolele de pe blog ca asteapta degeaba!
"UNDE-I LEGE NU-I TOCMEALA!"
pe data viitoare,
sursa:
http://www.onpcsb.ro/pdf/Ghidul%20privind%20abordarea%20comuna%20in%20lupta%20impotriva%20terorism.pdf
http://www.nato.int/docu/review/2004/issue3/romanian/analysis.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu