TREI LUNI DE CAND UN MARE OM NE-A PARASIT-ION STANESCU.

Sambata 04.09.2010 intr-un cadru restrans s-au comemorat 3 luni de la trecerea in nefiinta a unei mari personalitati ,Ion Stanescu ne-a parasit ca sa poata intari straja in ceruri.

Sa va fie tarana usoara Excelenta!


Sâmbătă, 5 iunie 2010, a încetat din viaţă Ion Stănescu, lovit de tren în localitatea Periş (jud. Ilfov). Va fi înmormântat mâine, 8 iunie, la Cimitirul Ghencea Militar.
Ion Stănescu s-a născut la 23 ianuarie 1929 în com. Gherceşti (jud. Dolj), având numele Silaghi. S-a înscris în PCR în anul 1947, promovând rapid pe "linie de partid". Conform unor variante, ascensiunea lui s-a datorat faptului că ar fi fost rudă cu Leontin Sălăjan, însă Stănescu a negat această informaţie.

În 1948 era deja instructor al Comitetului UTM "23 August" (Bucureşti). În anul următor a fost numit activist la Secţia de propagandă a Comitetului judeţean UTM Ilfov. Tot în 1949 a fost promovat în aparatul central al Partidului, la Secţia de Propagandă a CC al PMR. În noiembrie 1951 a fost transferat la Ministerul de Interne, ca secretar al biroului organizaţiei de bază şi instructor la Direcţia Generală Politică a MAI. În luna octombrie 1955 a fost readus în apartul central al Partidului, ca instructor la Secţia Administrativă a CC al PMR.

Trei ani mai târziu a primit responsabilităţi în administraţia locală, ca preşedite al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Moreni. Această funcţie o desfăşura în paralel cu demnitatea de şef al Sectorului cadrelor din Ministerul Forţelor Armate şi Ministerul Afacerilor Interne din Secţia Cadre a CC al PMR. În august 1959 a fost numit respomsabil al Colectivului de instructori pentru Ministerul Forţelor Armate şi Ministerul Afacerilor Interne din Direcţia Organizatorică a CC al PMR. Până la iunie 1964 a mai deţinut funcţia de şef al Grupului de instructori pentru problemele muncii de Partid în Ministerul Forţelor Armate şi Ministerul Afacerilor Interne.

La 23 iunie 1964, Ion Stănescu a fost din nou promovat, ca prim-secretar al Comitetului regional de Partid Oltenia. Următorul pas în cariera sa a fost în Guvern, fiind numit preşedinte al Consiliului Securităţii Statului, la 7 mai 1968. A deţinut această funcţie până la 24 aprilie 1972, când Securitatea a fost integrată în Ministerul de Interne. Tot Stănescu a primit portofoliul Internelor. A fost demis la 17 martie 1973 din cauza scandalului sinuciderii doctorului Schecter, care-i îngrijea pe Ceauşeşti.

Apoi a fost trasnferat şef de sector la Secţia Gospodăriei de Partid a CC al PCR, până în martie aprilie 1974, când a fost mutat prim-secretar la Dâmboviţa. La 25 ianuarie 1977 a primit o altă responsabilitate - secretar al CC al PCR şi şef al Secţiei pentru probleme militare şi de justiţie a CC al PCR. În paralel ocupa şi funcţia de viceprim-ministru al Guvernului. La 7 martie 1978 a fost numit ministru secretar de stat la Ministerul Construcţiilor Industriale, unde a fost ţinut până la 30 martie 1979. De la această dată a ocupat funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriei Chimice.

La 26 august 1981, Ion Stănescu a fost numit numit şef al Departamentului pentru Construcţii în Străinătate, cu rang de ministru. Din acest post a fost mutat în funcţia de ministru al Turismului, pe care a ocupat-o până în martie 1990.

În tinereţe a urmat cursurile mai multor şcoli de partid. În perioada decembrie 1950-noiembrie 1951 a fost trimis la Şcoala militară de ofiţeri politici nr. 2 din Oradea, care aparţinea Ministerului de Interne. Învăţământul politic şi l-a perfecţionat la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale "A.A. Jdanov" de pe lângă CC al PMR (septembrie 1952-octombrie 1955). Partidul l-a trimis şi la facultate, obţinând diplomă de licenţă la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti, în 1963.

A fost deputat în Marea Adunare Naţională în legislaturile: 1965-1969 (ales în circumscripţia electorală nr. 8 Băileşti, regiunea Oltenia); 1969-1975 (ales în circumscripţia electorală nr. 12 Băileşti, jud. Dolj); 1975-1980 (ales în circumscripţia electorală nr. 2 Pucioasa, jud. Dâmboviţa).

A primit următoarele distincţii: Ordinul "Steaua Republicii Populare Române" clasa a V-a şi "Steaua Republicii Socialiste România" clasa I (1968, 1971); Ordinul "Meritul Agricol" clasa a II-a (1974); Ordinul "23 August" clasa a III-a (1974).


********************************************************************


Interviu cu Ion Stănescu - 2008
Securitatea lui Ceauşescu, agenţii sovietici din România, microfilmarea arhivelor Securităţii, adevărul din arhivele CNSAS, culisele evenimentelor din 1968 şi ale celor din 1989 (interviu publicat de Jurnalul Naţional în 2008 într-un serial de trei episoade.)




I."Oamenii noi" ai Securităţii lui Ceauşescu

● Lavinia Betea: Domnule general Ion Stănescu, un tânăr de astăzi sau un cetăţean din altă parte a planetei n-ar putea să înţeleagă cum un copil care se naşte într-un sat, într-o familie de ţărani puţin înstăriţi şi ştiutori de carte, face o uluitoare carieră. Ajunge în funcţia de şef al serviciilor speciale. Funcţia aceasta dezlănţuie imaginaţia oamenilor: îşi imaginează un super-man al spionilor, un individ supradotat cu inteligenţă, o persoană extrem de cultivată, un bărbat cu spirit de aventură şi farmec nebun... Care v-a fost parcursul? Şi pe ce calităţi s-a bazat ascensiunea dv?

Sunt născut la 23 ianuarie 1929, comuna Gherceşti, judeţul Dolj. Părinţii: mama - Elena, tatăl Hariton. Tatăl purta numele de Silaghi întrucât bunicii veneau din judeţul Sălaj, din Jibou. Şi cu maghiarizarea forţată care avusese loc înainte de 1940, au purtat numele de Silaghi. Dar bunicul a venit la Turnu Măgurele cu dezvoltarea porturilor pe Dunăre, fiind lăcătuş. Tata s-a născut la Turnu Măgurele, mama este născută la Craiova. Mi-am schimbat numele...

● Când?

În 1962.

● Aşa aţi vrut sau vi s-a cerut?

Eu am dorit. Mi s-a dat şi sfatul... dar a fost iniţiativa mea şi a soţiei. Tata fiind şofer a venit în Bucureşti şi a lucrat la transportul în comun. Am făcut şcoala primară aici în Bucureşti. Imediat după 23 august am activat în UTC şi după naţionalizarea din 1948 am fost promovat activist al UTM lucrând în meseria de frezor la Uzinele Malaxa, redenumite ulterior "23 August". Am fost scos din producţie ca activist al UTM-ului.


● Dar ce făcuseţi ca să fiţi promovat? Tinerii nu pot înţelege cum poţi fi transformat de pe-o zi pe alta din muncitor în activist politic...

Secretarul comitetului de la partid - unul Rădan Isache - de la Uzinele "23 August" mi-a propus să ies activist cu munca organizatorică. După aceea am fost secretarul sectorului. Până în 1949 când m-au luat la Capitală, la Comitetul orăşenesc al UTM. De acolo am făcut şcoala "Filimon Sârbu" de 6 luni a UTM-ului pe Lipscani şi am fost promovat instructor la CC al UTM. Am lucrat în perioada aceea cu Gheorghe Florescu.



● În câţi ani s-au făcut aceste promovări?

Până în 1950. În trei ani.



● În trei ani, de la starea de muncitor aţi parcurs acea uluitoare ascensiune de a ajunge în structurile de vârf ale organizaţiei comuniste de tineret. În plan material ce se schimbase?

Nimic. La început nici nu primeam salariu. Nu s-a schimbat nimic material. Călătoream cu tramvaiul.



● Dar salariul?

Absolut nimic. Cât am fost la fabrică nu primeam salariu, nu erau fonduri. Făceam baluri, cum era pe-atunci şi dădeau la tineret mici, bere....Din astea se scoteau salariile dar primeam salariu de activist o dată la trei luni. Erau salarii foarte mici.



● Iertaţi-mă, domnule Stănescu, dar insist: ce vă motiva pe dv. să fiţi activist politic de vreme ce leafa nu crescuse, maşină la scară nu aveaţi, la televizor nu apăreaţi - nici nu era pe-atunci...!? Ce satisfacţii oferea asemenea muncă?

Activitatea revoluţionară. Mi-am dat seama că pentru mine oricum era singura soluţie. M-am angajat în mobilizarea tineretului, se creaseră şantierele de muncă patriotică, Bumbeşti-Livezeni... o serie de şantiere. A fost din dorinţa de a contribui la realizarea obiectivelor.



● Credeaţi în viitorul investiţiei dv, în viitorul lor...?!

Credeam în ele.



● Credinţa aceea din tinereţe o păstraţi şi acum?

Credinţa asta o am şi acum! Dar trăgând concluzii şi ţinând cont de învăţăminte din necazuri şi greşeli. Acum sunt unul din membrii fondatori ai Partidului Alianţa Socialistă (partid autentic de stânga şi membru fondator al Partidului Stângii Europene), înainte am fost membru fondator al Partidului Socialist al Muncii condus de Ilie Verdeţ.



● Să revenim la traseul dv. biografic...

Îndeplinind vârsta de armată, am fost trimis de fostul prim-secretar Gheorghe Florescu, la şcoala de ofiţeri politici MI de la Oradea. Era o şcoală specială, un an de zile, am fost un grup de zece inşi. Am lucrat în Direcţia Generală Politică a Ministerului de Interne în perioada 1951- 1952, acolo am fost instructor la Direcţia de Propagandă. Şeful Direcţiei Generale Politice era Drăghici, după aceea a devenit ministru prin schimbarea lui Teoharie Georgescu, ştiţi dv. ce s-a întâmplat. În toamna lui 1952, fiind tânăr m-au recrutat şi m-au trimis la şcoala Superioară de ştiinţe Sociale " A. Jdanov".



● Şcoala de partid "Jdanov". L-aţi cunoscut pe Drăghici mai îndeaproape?

În perioada când am devenit eu preşedinte al Consiliului Securităţii Statului, în iulie 1967, el era vice-prim-ministru. L-am cunoscut şi la Secţia Militară dar mai puţin aveam relaţii. După terminarea şcolii de 3 ani, am fost promovat, în 1955, în Secţia Militară, îi spunea Secţia Administrativ-Politică. Ulterior şi-a schimbat denumirea în Secţia pentru Controlul Muncii la MFA, MAI, Procuratură şi Justiţie în Partidul Muncitoresc Român, cum îi spunea atunci.

Am lucrat 9 ani şi ceva: am început ca instructor în sectorul MAI, după aceea şeful Sectorului şi în 1962 am fost promovat adjunct al şefului secţiei. După ce am lucrat 10 ani la Secţie am fost trimis de partid în regiunea Oltenia, prim-secretar al Comitetului Regional şi am lucrat trei ani şi ceva. M-am ocupat de obiectivele economice - Porţile de Fier era ceva deosebit. Când lucram la Secţie am făcut Facultatea de Ştiinţe Juridice.



● Şi liceul când îl făcuseţi?

Am făcut şcoala profesională şi apoi am dat nişte diferenţe, a fost considerat liceu. Întrucât aveam o diplomă de la ştiinţe Sociale de la "Jdanov", cu examen de stat, am dat la Drept, la fără frecvenţă. Patru ani de zile când eram la Secţie, am dat examen după examen.



● Ce făceaţi, concret, în acest loc nevăzut dar de mare putere care însemna controlul de partid asupra mecanismelor care asigura existenţa regimului, a statului comunist?

Făceam controale la instituţiile respective, la Ministerul de Interne.



● Adică?... Făceaţi controale şi la închisori?

Sigur. La închisorile unde aveam sesizări.



● Cine vă sesiza pe dv.?

Ne scriau oamenii - rudele, familiile celor închişi făceau plângeri... Dar în mod deosebit controlam activitatea la sectoarele de securitate, la miliţie. Pentru că m-aţi întrebat de Drăghici, noi făceam materiale şi îi trimiteam lui rapoartele cu indicaţia să ia măsuri.



● De exemplu, despre fenomenul Piteşti... Ce ştiţi dv? Unii spun că n-a existat, alţii că a fost exclusiv creaţie a partidului, alţii că legionarii implicaţi în "reeducare" sunt martirii obligaţi de Nikolski şi Sepeanu să-şi tortureze camarazii. Iar ancheta care s-a făcut, a fost tot o manipulare... Aţi avut cunoştinţă despre anchetă, nu?

Sigur. Am şi scris într-o carte. E real, şi cu Nikolski şi cu tot ce au făcut...



● Sepeanu fusese tot agent sovietic ca şi Nikolski?

Nu mai ţin minte numele lui exact. Era evreu.



● Iniţiativa de unde venise? De la Ţurcanu sau de la Nikolski? Unde-a fost raportată mai întâi pentru a fi pusă în aplicare: la Moscova, pe linia NKVD a consilierilor sovietici sau lui Gheorghiu-Dej, pe filiera Securitate - Minister de Interne-partid?

Sepeanu şi Nikolski raportaseră. Ştia şi Pintilie. Şi Pintilie la rându-i informase Moscova. Era omul NKVD, al Moscovei. Ca şi Nikolski. Primea şi leafă de la Moscova.



● Cine venise cu ideea? Legionarii sau ofiţerii?

E greu de spus istoricul fenomenului, e greu de spus cum a început. Dar toţi sunt vinovaţi. Pantiuşa le-a dat sarcina.



● Deci, adevărat este că nu de la Ţurcanu s-a pornit...

Dar şi legionarilor le-a convenit. S-au îmbinat cele două interese. Greu de spus a cui a fost ideea.



● Nici nu-mi vine să cred că s-a cercetat aceasta...

S-a cercetat dar după aceea. Şi au fost condamnaţi, ştiţi tot istoricul ce s-a întâmplat cu ei. Noi am făcut atunci caz, Consiliul Securităţii Statului, după 1967 când eu am fost preşedinte. S-a făcut caz, am cerut investigaţii...



● În faţa plutonului de execuţie au ajuns doar deţinuţi legionari... Ofiţerii au fost "sancţionaţi pe linie de partid"...

Nu, au fost şi condamnaţi pentru că-l sancţionaseră pe Sepeanu, au fost condamnaţi. Mai puţin Nikolski. Întrucât ştiam că Pintilie se face vinovat ca prim-adjunct al lui Drăghici, am cerut ca Pintilie să fie judecat. Într-o scrisoare adresată lui Bodnăraş - care era vicepreşedinte al Consiliului de Stat şi se ocupa de coordonarea justiţiei şi de toate acestea - am cerut să fie tras la răspundere şi Pintilie. El fusese, ca să zic aşa, capul răutăţilor care a promovat totul. De la început nu s-a spus.



● Cum să-l ia la întrebări Bodnăraş pe Pintilie când în "reabilitările" ce se făceau atunci putea fi găsit şi Bodnăraş vinovat în cazul Pătrăşcanu?... Cum a ţâşnit ideea de cercetare asupra "fenomenului Piteşti"?

Din reclamaţii. Deţinuţii au reclamat. Au aflat serviciile de contrainformaţii din penitenciar. Ceea ce e astăzi SPP, SIPA cum îi spune... Ofiţerii aceia erau oficial acolo, erau cunoscuţi... După ce primeam informaţiile lor, informam mai departe.



● Dv. eraţi o zonă de interfaţă, cum se spune acum, între Securitate şi partid...

Informam partidul, la partid lucram. După aceea am venit la Securitate. Când făceam controalele astea, am descoperit ce s-a întâmplat. Drăghici a descoperit, sigur, sub impulsul sesizărilor, a trimis totul în justiţie.



● S-a întâmplat după moartea lui Stalin când se căutau "abuzurile stalinismului". Consilierii sovietici n-au protestat?

N-au protestat. Erau încă aici. Şi-au luat materialele... Au fost retraşi abia în 1958. Erau consilieri sovietici în toate direcţiile centrale şi la inspectorate.



● Cum lucraţi cu ei?

Cu translatori. Unii mai învăţaseră şi româneşte. Erau şi mulţi basarabeni din Chişinău, din zona aceasta.



● Câţi erau în domeniul acesta de competenţă?

Erau 18 direcţii regionale. Erau regiunile din 1947 când au venit şi până în 1958 când au plecat ei.



● Îi ceruse Gheorghiu-Dej...

Gheorghiu-Dej a cerut să plece.



● Tot el fusese acela care ceruse Moscovei şi să i se trimită. Când a început ancheta lui Pătrăşcanu.

Asta nu ştiu. Dv. aţi studiat, eu nu ştiu. Câţi au fost? Cred că erau în jur de 40 consilieri. La fiecare regiune era câte unul şi erau consilierii centrali.



● Ce organigramă aveau ei?

Aveau aici un consilierul şef care ţinea legătura direct cu ministrul de Interne. El îi avea în subordine pe toţi aceşti consilieri din direcţiile centrale şi de la regiuni.



● Ministrul de Interne putea să cheme la raport vreunul dintre consilierii de-aici?

Comunica doar prin consilierul-şef. Iar acela raporta la Moscova.



● Se sustrăgeau şi la nivel central şi regional controlului din teritoriul românesc...

Clar. Strângeau informaţii şi le trimiteau la Moscova. Dosarele dacă le cauţi în arhivă... vedeţi se vorbeşte de dosare, de "dosariadă"... Cele mai multe dosare se află la Moscova. Dacă vor vrea cei de la CNSAS să le caute, acolo le găsesc.



● Credeţi că Moscova le dă?

Eu ştiu? Să încerce că acolo se găsesc. Se trimiteau traduse, se făceau foto-copii. Asta era regula. Aveau translatori, aveau dactilografe, aveau aparatul de lucru...



● Când aţi spus că vorbeau cu ministrul - la cine vă refereaţi, la generalul Pintilie?

Nu, şi cu Drăghici ţineau legătura.

II. Securitatea - scutul şi pavăza partidului
Generaţia a doua Din şcoala "cekiştilor", la războiul împotriva agenţilor NKVD de pe teritoriul României



● Lavinia Betea: Cu Gheorghiu-Dej aveaţi vreo relaţie? L-aţi cunoscut direct?

Ion Stănescu: Lucrând la secţia militară cum v-am spus, am fost chemat de mai multe ori. Cea mai importantă întâlnire a fost în noiembrie 1963 când Gheorghiu-Dej a luat măsura să îi avertizăm pe toţi care erau agenţi ai NKVD-ului.



● Cum adică să-i avertizaţi?

Erau date că erau agenţi ai Moscovei, ai NKVD-ului care lucrau pe teritoriul României. În afară de consilierii ce se retrăseseră şi care erau o categorie aparte. MAI, ministrul Drăghici a făcut o listă la cererea lui Dej. Erau o sută şi ceva de agenţi. Dej ne-a convocat. Erau: Dej, Ceauşescu, Drăghici, Patilineţ (şeful secţiei), eu (adjunct al şefului secţiei) şi încă doi generali de la MAI. A cerut să facem colective mixte - de la partid şi MAI - să stăm de vorbă şi să le punem în vedere.



● La ce nivel erau plasaţi aceşti agenţi NKVD?

Erau peste tot băgaţi. Îi interesaseră Sovrom-urile, băgaţi în economie erau, în cultură... Chiar Tismăneanu, tatăl lui Vladimir. Era agent şi i s-a atras atenţia. Au fost mulţi, li s-a pus oficial în vedere. S-au făcut două colective: Patilineţ, cu un ofiţer de la Interne şi al doilea colectiv, cu mine. Am stat de vorbă cu toţi. I-au chemat în sediul CC, nu la Interne şi le-am pus în vedere: "Sunteţi cetăţeni români. Trebuie să încetaţi orice fel de activitate şi orice fel de contact cu autorităţile sovietice, cu organele de informaţii.

Din momentul acesta intraţi sub incidenţele legii penale româneşti." Marea majoritate s-au încadrat şi au înţeles. Dar, între timp, în 1963 noi am înfiinţat o unitate - 110 i se spunea -, o direcţie care se ocupa de urmărirea informativă a acestor persoane. Am constatat că marea majoritate s-au potolit şi n-au continuat relaţiile. Şi tatăl lui Tismăneanu s-a potolit.



● Şi generalul Militaru a fost printre ei?

Şi Militaru. Intra în categoria celor care au studiat în URSS. La Frunze mi se pare. Şi acolo a fost recrutat el, Şerb şi alţii. O altă categorie era a celor care s-au căsătorit cu rusoaice. Pe aceştia nu i-am chemat atunci. Nu făceau parte dintre aceia cu care trebuia să stăm de vorbă în acel moment. Şi după 1968, după intervenţia din Cehoslovacia, când am văzut că problema este destul de gravă, am înfiinţat o direcţie de contraspionaj pentru sovietici şi celelalte ţări - bulgarii, polonezii, ungurii...



● Dar nu era cumva... jenant căci se vorbea de "ţările frăţeşti" şi "internaţionalismul proletar"?

Era anormal, asta era situaţia, dar aveam informaţii...



● Din ce citim noi acum, reiese că în această etapă se făcea mult spionaj economic. Murise Stalin dar rămăsese valabilă "învăţătura lui Lenin" cum că tot ceea ce slujeşte cauzei revoluţiei este moral. Iar ceea ce aflau românii pe linia spionajului economic, bunăoară, devenea "bun pus la dispoziţia victoriei comunismului mondial", nu? Nu era nefiresc să te spionezi între "fraţi"?

Plecasem de la teoria lui Brejnev, ştiţi foarte bine, cu suveranitatea limitată. De aici au pornit toate. Noi am fost nevoiţi, nu noi am creat primii aceste structuri.



● Vorbiţi de 1968?

Da, în 1968 am venit eu.



● Vă bazaţi pe faptul că sovieticii "încălcaseră" regulile când invadaseră Cehoslovacia fără să anunţe România deşi era membră a Tratatului de la Varşovia?

Sigur. Aşa este.



● Imediat după instalare, Ceauşescu a declanşat o avalanşă de schimbări. Cât de vizibile erau la nivelul Securităţii?

În 1967, în iunie s-a luat măsura să se înfiinţeze Consiliul Securităţii Statului, organ colectiv pentru prima dată, pornind de la necazurile care-au fost, abuzurile care s-au întâmplat...



● La ce vă referiţi? La "reabilitările" lui Ceauşescu după modelul a ce făcuse Hruşciov în 1956?

Da, da. A fost Declaraţia din aprilie 1964 care a deschis foarte mult. Şi după aceea a început promovarea de măsuri ce au dus la deschidere. M-a chemat Ceauşescu şi nu am să uit, am tot respectul, îl bălăcăresc unii acum, dar m-a impresionat pentru că mi-a atras atenţia asupra a trei lucruri. Prima: trebuie să luaţi măsuri să nu se mai întâmple abuzuri şi abateri cum s-a întâmplat mai înainte, să schimbăm această starea de lucruri.

A doua: să nu luaţi orice nemulţumire a cetăţenilor României drept manifestări duşmănoase; erau probleme cu aprovizionarea, cu toate, cum e şi în prezent; accentul mai mult pe muncă de prevenire. Şi a treia ce mi-a cerut: trebuie să faceţi reforme radicale pentru pregătirea ofiţerilor.



● Erau textele lui Hruşciov, parte a reformelor sale.

Eu nu ştiu asta, ştiu ce mi-a zis el. Am luat măsura ca toţi lucrătorii să şofeze, se băteau notele informative cu dactilografe şi se deconspira şi-atunci i-am obligat pe toţi să dactilografieze notele, discuţiile cu informatorii... Dacă deconspiră, însemna că a deconspirat el. Să înveţe limbi străine, înotul, inclusiv pregătirea juridică. Făceau ceea ce e acum Academia Cuza şi dădeau şi examene juridice. Urma după şcoala de ofiţeri doi ani la fără frecvenţă şi avea pregătire juridică.



● A apărut o nouă generaţie a Securităţii. Dar în privinţa informatorilor care au fost indicaţiile lui Ceauşescu?

Nu am avut nici o indicaţie din partea lui Ceauşescu despre informatori. Niciodată.



● Vă ordonase: accentul pe prevenire. Cum aţi interpretat: să sporiţi sau să scădeţi numărul "obiectivelor" şi al informatorilor?

Am scăzut radical numărul lor. În evidenţa operativă, la centrul de informare şi documentare, erau foarte mulţi în vârstă. În baza de lucru. Adică aceia care erau lucraţi. Şi am spus: toţi peste 60 de ani i-am scos din evidenţă.



● I-aţi considerat inofensivi. Probabil membrii fostelor partide politice.

Am păstrat în evidenţă legionarii şi iredentiştii maghiari. Aceştia pentru că se manifestau în continuare, legionarii mai ales. Şi în prezent se manifestă. Nu ştiţi dv. dar se manifestă. Membrii partidelor istorice erau aproape inexistenţi. Cu excepţia lui Coposu, Diaconescu, de la liberali iar îi ştiţi... M-aţi întrebat de numărul informatorilor. Nu am dat norme niciodată. Se pleca, se recruta informatorul pe caz. Dacă aveam un caz, găseam omul care trebuia, care avea posibilitatea să intre în contact cu cel în cauză.



● Ce cazuri puteau fi într-un timp când lupta de clasă era încheiată, se declarase victoria socialismului etc.?

Pe linie de spionaj erau multe activităţi. Ceea ce CNSAS-ul nostru de azi nu a scos. Acesta e capitolul cel mai important - spionajul.



● Ce să spioneze?

Vai de mine, vai de mine!!! Dezvoltarea aceasta economică puternică, se făceau contracte economice şi atunci Securitatea informa organele respective - fiţi atenţi că ăştia vă păcălesc.



● Cine, ăştia?

Occidentalii.



●...!? Eu credeam că vorbim de informatorii din ţară!

De aceştia vorbim.



● Cum ştia cetăţeanul-informator din Bucureşti ce plănuieşte directorul de marketing de la Renault, spre exemplu?

Ei lucrau în întreprinderea de comerţ exterior, în întreprinderile care aveau contract cu firmele din străinătate. Şi găseau în străinătate pe câte cineva care le dădea informaţii. În sensul acesta. Cea mai deosebită a rămas activitatea de contrainformaţii economice. L-am adus pe generalul Macri de la Suceava, am lucrat pe faţă, cu transparenţă. În toate întreprinderile mari am creat un birou de securitate. Ofiţerul lucra cu directorul, se ştia. Aceasta s-a făcut în 1968. Erau ofiţeri activi, toţi îi cunoşteau, care recrutau din fabrică...



● O agentură...

Nu agentură, colaboratori. Colaboratorul nu era recrutat pentru x, y, z. El venea şi-ţi spunea ce afla. El venea când afla ceva şi informa ofiţerul iar ofiţerul îl informa pe director. Iar el mergea mai sus, funcţie de caz...



● De unde-aţi învăţat să faceţi asta? Modelul acestei reţele de informaţii care învăluia toate fabricile şi instituţiile din România, vizibilă până la un anumit nivel cât să se simtă cu toţii avertizaţi de supraveghere, de unde a fost preluat?

Pentru servicii speciale nu am făcut o şcoală. Decât şcoală de ofiţeri când am ieşit ofiţer şi-atât. Făceam şi-acolo muncă de informaţii.



● Aceste birouri ale Securităţii din întreprinderi au fost o creaţie românească?

Eu zic că da.



● Nu aveaţi schimburi de experienţă cu colegii din ţările socialiste?

De experienţă? Nu. Făceam schimb de informaţii cu ceilalţi din Est. S-ar putea să fi avut şi alţii, dar nu ştiu... Au dat însă rezultate bune că am făcut muncă de prevenire. Ceauşescu a apreciat foarte mult munca aceasta.



● A fost ideea dv. sau a lui?

Cu excepţia celor trei indicaţii pe care mi le-a dat când m-a numit ministru, el nu s-a mai amestecat. A mai fost o dată când am avut un caz în exterior pe linie de informaţii externe, o cădere, a trădat un ofiţer şi atunci am fost chemat şi avertizat să luăm măsuri contrainformative pentru cei care lucrau în afară, la ambasade şi aşa mai departe. În rest nu s-a amestecat. Cu numărul informatorilor, să ne spună câţi să fie? Niciodată.



● Dar dv. aveaţi o situaţie a lor?

Nu aveam o situaţie centralizată a informatorilor.



● Şi nu există?

Ca să mă exprim mai clar. Înainte SSI-ul - care fusese până la înfiinţarea Securităţii - nu lucra cu evidenţă şi cu toate drăciile astea. Dacă am fi preluat de la ei, ar fi fost bine... Dar noi am copiat, din păcate, sistemul rusesc: angajament, fişă de evidenţă - ce-au găsit cei de la CNSAS şi fac şantaj. A fost o mare greşeală, noi am scos, cât am putut să periem... Era o regulă, cu fişe, cartoteci, angajamente.



● În ce măsură aceste cartoteci sunt un catalog al informatorilor? Şi în ce măsură informările lor pot fi socotite sursă istorică sau scală de moralitate în zilele noastre?

Nu sunt concludente. Pot fi subiective. Rareori informatorii dau în direct. Informatorii spuneau multe lucruri, cu numele conspirativ iar ofiţerul redacta nota. Dacă era subiectiv, nu poţi să pui bază.



● De exemplu, cazul Mona Muscă şi poliţia ei politică... a fost sau nu?

Ea a fost recrutată. Să nu uităm că palestinienii introduseseră armament pe teritoriul României cu intenţia să facă acte teroriste, pentru atentate şi nu numai pe teritoriul nostru. Ceauşescu, când l-am informat de treaba asta, a zis: "anunţă-i şi pe prietenii iugoslavi". M-am întâlnit cu ministrul iugoslav, la frontieră, şi le-am arătat că la ei vin cei mai mulţi. Sigur că de la arme noi le scosesem percutoarele, nu mai era nici un pericol dar ei nu ştiau treaba aceasta. Am luat măsuri să ne asigurăm, să avem colaboratori în toate mediile în care se învârteau arabii. Ceea ce se face şi în ziua de azi şi pretutindeni.



● Vreţi să spuneţi că şi în "lumea democrată prin tradiţie" se face şi în prezent acelaşi lucru şi aceia care-l fac sunt consideraţi "patrioţi", "umanişti"...?!

Exact. Dar ea a fost fraieră, scuzaţi-mi expresia. Ea trebuia să spună de la început "da, domnule, mi-am făcut datoria, eram profesoară, sau ce eram pe-acolo, şi-am ajutat organele Securităţii - am dat informaţii despre studenţii arabi în interesul patriei." Trebuia să spună de la început că ea şi-a făcut datoria. Ea, în schimb, s-a făcut mare anti-comunistă, cu legea lustraţiei... S-a băgat singură. Dar după părerea mea, ea şi-a făcut datoria. Aşa cum se face peste tot şi în ziua de azi. Ce e aia poliţie politică? Spuneţi-mi şi mie!



● Nu eu sunt cea cu competenţe în domeniu!

Păi, dacă întrebaţi de asta?! Securitatea face politică. Şi ăştia de azi - SRI, SIE nu fac politică? E o aberaţie, o invenţie fără sens expresia aceasta. Toţi au făcut, de aceea se ocupă de securitate. Miliţia are probleme economice, Securitatea are probleme politice. E rolul ei. CIA, MOSSAD nu fac poliţie politică? Pe ei nu-i condamni, facem noi pe deştepţii! În loc să ne preocupăm de problemele grave de fond ale unei societăţi, intoxicăm lumea cu prostii de astea.



● Domnule Stănescu, ce opinie aveţi dv. despre valoarea Arhivei Securităţii? În ce măsură te poţi baza pe ea?

Nu trebuie pus sută la sută bază pe ea. Nu pot să mă pronunţ cât la sută.



● E de mirare că dv. nu aveţi curajul unei estimări însă la televizor fac tot felul de afirmaţii personaje care n-au văzut cum arată un dosar de arhivă...

De ce nu ne cheamă pe cei care am trăit treburile alea? De ce cheamă toţi derbedeii anticomunişti care au făcut o meserie din blasfemierea acelui timp? Instituţia este un rău necesar. Toate ţările au aşa ceva. De ce nu-l cheamă pe Iulian Vlad? Nu trebuie umblat acolo, în Arhive.



● Dar ce să faci cu ele?

Rămâne pentru istorie: sunt secrete. 50 de ani nu se umblă la ele, este o lege.



● Au trecut. Când să se deschidă această arhivă?

Niciodată. E o mare greşeală că s-au deconspirat. Nu e bine ce s-a făcut. Asta e părerea mea. Istoricul să aibă acces, să se ducă acolo, să studieze, dar nu să le facă publice. Nu să dai liste, poliţie politică...



● Şi care-i deosebirea? Istoricii dacă vor face cercetări, le publică... Credeţi că în acele dosare pot fi introduse şi falsificate file, falsificate documente?

Sigur. Se pot face multe falsuri acolo. Orice e posibil. Au şantajat. Întrebaţi-l pe Dinescu! Părerea mea personală e că s-a făcut o prostie cu CNSAS-ul. Doar nemţii mai au aşa ceva, dar au făcut o triere înainte, nu au dat toate astea. Noi ne-am pus poalele în cap. Putea să fabuleze şi un informator de Securitate, nu agrea pe cineva de exemplu şi fabula. Nu-i plăcea un director, de exemplu şi scria despre el că e beţiv, afemeiat...

Dar în realitate lucrurile nu stăteau aşa. Au interesul să intoxice populaţia cu ură împotriva Securităţii. Şi suferă actualele instituţii de informaţii ale statului. Când am fost eu ministru, efectivele erau de 15.300 angajaţi. Şi sunt documentele pe direcţii.



● Cifra informatorilor care era?

Totalul informatorilor nu-l aveam în evidenţă. Nu era ceva centralizat. Erau în mişcare. Fiecare direcţie îi avea pe-ai ei.


● Ce efective avea Securitatea?

Erau 15.300 angajaţi atunci. Dacă aveţi curiozitatea, ca istoric, sau să facă Jurnalul Naţional o investigaţie ce efective sunt la aceste servicii, în prezent, o să vă cruciţi. Înainte era un singur minister care avea toate direcţiile - Ministerul de Interne cu departamentul Securităţii statului pe direcţiile respective. Şi la MApN exista Direcţia de Informaţii Militare, care se ocupa cu ataşaţii militari. Atât! Astea erau toate serviciile de informaţii. Acum număraţi-le! SRI, SIE, SPP....

Păi SPP-ul - ceea ce era înainte Direcţia V cu circa şase sute de inşi - acum are mii de oameni. Au triplat efectivele dacă nu mai mult! Pe seama cui? A contribuabililor. Sunt cheltuieli enorme şi fără rost. De ce să cheltui banii poporului, aşa, pe nedrept? Ştiţi cine suferă cu deconspirarea dosarelor Securităţii? Tot aceste instituţii, pentru că un informator acuma nu se mai duce să ajute. Zice, domnule, se schimbă, pleacă ăştia "portocalii", Alianţa DA, vin alţii şi-or să mă tragă la răspundere. Au greutăţi în munca informativă în prezent. Puteţi să faceţi sondaje, să-i întrebaţi.



● Ei, presa, telefoanele mobile şi internetul le oferă mai multe informaţii decât dacă i-ar avea pe toţi cetăţenii ţării ca informatori. Probabil că striviţi de avalanşa informaţiilor, nu se descurcă la "rapoarte" şi "sinteze"... Atunci le oferea informatorul de-a gata.

Păi, da. Prostia cu DIICOT-ul... dai tu împuternicire procurorului să facă acte fără aprobarea magistratului! Nicăieri în lume nu se întâmplă, doamnă, aşa ceva! Să intre procurorul în casa ta să facă percheziţie, să introducă tehnică, să asculte pe telefon, pe internet...


III. Informaţii despre invadarea Cehoslovaciei

● Lavinia Betea: Să revenim la ce-a fost. Evenimentele din 1968. Cum se face că deşi avea un asemenea sistem de informaţii, Ceauşescu nu a fost informat de serviciile sale externe de ceea ce plănuise Brejnev? A fost atât de bine conspirată acţiunea lui Brejnev încât Ceauşescu a ajuns să fie trezit din somn în zorii zilei datorită telefoanelor primite de la Praga de la corespondenţii români de presă?

Dar nu e adevărat. Eu l-am trezit pe Ceauşescu! În primul rând că noi am avut informaţii începând din luna mai-iunie 1968. Pe mai multe surse. Că ruşii intră în Cehoslovacia, după aceea urmam noi, apoi sârbii, să ajungă până la Viena, în Austria.



● Din arhivele sovietice nu aveţi ştiinţă să fi ieşit ceva despre invazia din Cehoslovacia?

Au avut interesul să le scoată? Au interesul?! Cea mai importantă informaţie ce-o primisem era de la un om ce-l aveam noi. În 1939 când nemţii au invadat Polonia, mulţi polonezi veniseră în România, în special în Moldova. Şi destinul a făcut ca unul dintre aceştia să fie prieten cu unul de-al nostru, consilier ataşat la ambasada noastră din Varşovia - copilăriseră împreună. Polonezul a spus: România pentru mine e a doua ţară, aici am copilărit, am făcut liceul...

Ofiţerul nostru lucrase înainte în centrala UTC-ului. Când a ajuns la Securitate, prin curierul diplomatic mi-a trimis o scrisoare. Că acela, prietenul din copilărie a dat de înţeles că vrea să ajute România, că ştie nişte lucruri... Am luat şi noi măsuri să nu fie o capcană şi o lună de zile cât ne-am documentat, i-am dat tot aşa, prin curierul diplomatic, instrucţiuni cum să procedeze: nu-l recrutezi ca informator, nu-l ţii în evidenţă dar discută cu el, vezi ce vrea să-ţi dea. I-a spus: am informaţii de la un prieten care lucrează ofiţer la Tratatul de la Varşovia că ruşii pregătesc invazia.

După aceea chiar acest ofiţer a fost numit la Tratatul de la Varşovia. Prima informaţie mai deosebită a fost în luna iunie.



● O informaţie de factura aceasta, ce răsplată aducea acelui om?

Nu trebuia răsplătit cu nimic un om care dădea informaţii. Şi asta e o blasfemie care se spune. Nu aveam fonduri, se dădea pentru cheltuieli de deplasare dacă venea la întâlnirea respectivă. Foarte puţin - un cadou de ziua lui de naştere, dar atât. Eu nu ştiu nici acum numele acelui polonez care ne-a ajutat. Îl ştie ofiţerul nostru.



● V-aţi dus la Ceauşescu cu acea şocantă informaţie! A crezut că partenerii din Tratat au asemenea "planuri secrete"?

M-am dus la Ceauşescu, nu îi venea să creadă. Zice: "Măi, dacă Brejnev face asta, înseamnă că e nebun! Adânciţi voi bine treaba să nu fie o capcană, să ne intoxice ruşii, faceţi o prelucrare a cadrelor".



● Şi Hruşciov făcuse la fel cu instalarea rachetelor în Cuba - nu-i informase pe ceilalţi membri ai Tratatului de le Varşovia!

Nu ne-a anunţat. Ceauşescu s-a mirat. Pe 10 iulie a cerut polonezul în mod expres să se întâlnească cu ofiţerul nostru la Varşovia. A spus atunci mai concret: a dat schiţe, planuri, cum concentrează trupele, cum trimit sub acoperire de turişti...



● Ca în 1989?

Da. Au la graniţă trupe. Urmau să ia televiziunea, poşta, parlamentul şi aşa mai departe...



● După metoda lui Troţki când făcuseră revoluţia bolşevică...

Aveau trupe la graniţe. Atunci Ceauşescu a luat măsura că ne-a chemat pe mine, pe Ion Ioniţă care era ministrul Apărării Naţionale, pe generalul Ion Gheorghe care era şeful Marelui Stat Major şi pe generalul şandru V. care era vice-preşedinte la Comitetul de Stat al Planificării şi se ocupa cu rezervele se stat. Şi-atunci s-a discutat concret... Se corobora şi cu alte date, dar era clar că ruşii vor să ne atace. Am decis să înfiinţăm câteva divizii ale armatei în zona colinară, în ideea că dacă ne atacă, noi să rezistăm în munţi.

Am creat 8 batalioane de trupe de securitate în plus faţă de ce era, s-au pus bazele gărzilor patriotice. Nu le-am anunţat dar le-am pregătit - partea organizatorică.



● Chiar credeaţi că împotriva armatei sovietice rezistaţi în munţi?

Vă spun imediat. Aproape o lună ne-am pregătit.



● Acum se explică şi o parte a discursului lui Ceauşescu. Era chiar de mirare cum în decursul unor ceasuri îi trecuseră atâtea prin cap!

Nu...! S-a luat un complex de măsuri. Am trimis un ofiţer de la DIE să cumpere o maşină din RFG, de radio, în caz că fugim în munţi să ne adresăm populaţiei, am schimbat cifrul de stat şi alte măsuri de felul acesta.



● Scuzaţi-mă că intervin.... dar dacă în 1968 Ceauşescu se pregătise astfel, cum se face că în 1989 nu avusese nici un fel de plan? După cum spuneţi dv. nu era un om în criză de idei...

Eu aşa l-am cunoscut. Nu ştiu cum a fost atunci, în 1989. Eram Ministru al Turismului.



● Eraţi ministru al Turismului, dar puteţi să daţi un răspuns la întrebarea cum se face că un om care deţine încă formal toată puterea ajunge auto-stopist?

Ar trebui să-i întrebaţi pe Postelnicu, pe Vlad, pe cei care-au fost în vremea aia. Eu ce pot să spun? Când s-a-ntâmplat la Timişoara, eram ministru al Turismului. Directorul de-acolo, Grozescu îl chema, mi-a dat telefon şi mi-a spus că nişte bande au atacat shop-urile. I-am spus "stai liniştit". S-au dus Dăscălescu şi cu Bobu la Timişoara. În loc să-i spună adevărata stare de lucruri lui Ceauşescu, aceştia l-au dezinformat, nu i-au zis adevărul, mai pe româneşte. Mai mult, eu i-am spus prin legătura mea de la guvern să nu plece în Iran în condiţiile care erau atunci atât de tulburi. Cea mai mare greşeală.



● Poţi să dai vina doar pe colaboratori, pe subalterni? Mai era el în stare de raţionamente corecte despre realitate?

Nu poţi... Când a plecat i-a dat mână liberă Elenei Ceauşescu şi lui Manea Mănescu. Tot ce s-a întâmplat... nici când s-a întors înapoi, nu i-au spus adevărul. Cert e că s-a procedat tot aşa - cu turişti. Au fost ruşi, maghiari, sârbi. Aveţi documente şi se ştie. Iar cu petarda? L-aţi urmărit pe Nica Leon?! A avut o emisiune la Kosmos TV, a clarificat acolo. Nu mă pot pronunţa.



● Să revenim atunci la 68 unde eraţi în miezul acţiunii...

El a plecat pe 10 august în Cehoslovacia. Şi eu şi Ioniţă i-am zis: "Nu plecaţi în Cehoslovacia, vă poate prinde acolo, şi vă duc la Moscova!" Aveam date, nu ştiam exact ziua, dar ştiam că invazia era iminentă. El s-a uitat încruntat şi a zis: "Nu, mă duc!" A fost expresia lui, nu a ţinut cont de sfatul meu şi al lui Ioniţă. Iar către mine: "Să-mi faci o notă în limba rusă, să i-o dau lui Dubcek, să-l previn".



● Voia să evite translatorul. Dubcek ştia ruseşte. Dar dv.?

Nu, rup ca să zic aşa, dar nu strălucit. S-a întors din Cehoslovacia, bineînţeles, nu s-a întâmplat nimic. Eu nu am fost atunci la Praga dar îl aşteptam la aeroport unde îmi spune: "Să ştii că ai avut dreptate. Ştii ce a zis Dubcek? Dacă vin tovarăşii sovietici, îi primim cu flori". Aceasta a fost expresia lui Dubcek.



● Dubcek ştia că din CC-ul lui "un grup de tovarăşi" făcuse sesizare la Moscova cum că e comunismul în pericol şi-i roagă să intervină?

Nu, nu ştia. Aceia erau oamenii ruşilor. Şi Manifestul acela cu 2000 de cuvinte tot ruşii l-au făcut. Agenţii lor NKVD. Ca să aibă motiv de intervenţie. Cehii au descoperit după circa doi-trei ani, după ce îl schimbaseră pe Dubcek, venise Svoboda... Polonezul ne-a mai dat informaţii, după vizita lui Ceauşescu, că e iminentă invazia spre sfârşitul lunii august.



● Dar Ceauşescu nu informase CPEx-ul.

Nu, era Prezidiul Permanent. Maurer a ştiut, să-i fie ţărâna uşoară, eu l-am informat, am avut o discuţie cu el. Eram vecini, stăteam în Aviatorilor. Să-mi fie scuzat, în ultima vreme era senil şi pe mine m-a acuzat cu accidentul lui... Nu contest ce spun Popişteanu şi Tinu şi toţi ăştia trimişi la Praga pe linia presei. Că i-au dat telefon lui Mizil şi aşa mai departe. Aşa s-a întâmplat. Dar noi ştiam dinainte. Că puţini au crezut, e altceva. Dar de la CC, pe la 00.30 mă sună ofiţerul de serviciu pe minister, colonelul Mihăilă, şeful Direcţiei contra-informaţii militare, a murit săracul.

"Tovarăşe Preşedinte, zice, a venit un lucrător al ambasadei sovietice şi a lăsat un plic deschis." Eu zic - vorbeşte cu căpitanul Marinescu să vadă despre ce e vorba. Citeşte acela şi revine cu un telefon unde zice că ruşii au intrat la Praga. Şi-atunci eu zic: ia repede maşina şi vino cu plicul la mine. Eu stăteam pe Aviatorilor, lângă Maurer, m-am dus repede la Ceauşescu. Se inauguraseră primele maşini Dacia la Piteşti, Ceauşescu venise seara de-acolo cu toată suita. Şi m-am dus cu plicul. Maiorul Pricop, unul dintre aghiotanţi - bodyguard cum se zice acum - nu a vrut să-l deranjeze: "Cum să îl scol eu pe tovarăşul Ceauşescu?"

M-am certat cu el în curte iar din cauza gălăgiei - a lătrat şi-un câine - a venit chiar Ceauşescu personal. I-am dat plicul spunându-i că se realizase ce bănuiam. Eu cu Neagoe am mobilizat CPExul. Pe la 3 a fost şedinţa. Au urmat plenara CC şi mitingul despre care se ştie. Mizil a telefonat şi el primind telefon de la Popişteanu şi Tinu. Ne pregăteam să facem paradă militară pentru ruşi ca să ştie că luptăm. Era teoria războiului întregului popor. Era doctrina noastră.



● A fost şi a lui Hitler...

Eu aşa ştiu că era doctrina noastră. Era pe 22, în ajunul lui 23 august. Mă pomenesc cu un telefon de la Belgrad că ministrul federal cu care mă întâlnisem -şi pe care-l prevenisem că urmează şi la ei - îmi dă telefon că vrea să vină şi el la paradă, la demonstraţia oamenilor muncii.



● Ca să arate că apreciază poziţia României!

Bine, am zis eu, aveţi răbdare să informez. Ceauşescu avea diabet, era bolnav şi dormea la prânz. Şi l-am lăsat să se odihnească. Ceauşescu zice: "De ce-ai mai venit să mă-ntrebi? Trebuia să-i spui să vină imediat!" M-a şi luat la rost. A şi venit în după-amiaza aceea. A participat la paradă. Ceauşescu a zis "Cum sunt eu foarte prins, du-te cu el la vânătoare, pe urmă vorbesc cu el".

În avion, întorcându-ne la Bucureşti - el era mai în vârstă, cam de vârsta mea acum - zice: "Tovarăşe Stănescu, aş dori părerea dv. personală, dacă ruşii vor invada România, ce veţi face dv. ca şef al instituţiei?" I-am răspuns: "Nu e numai părerea mea, e părerea partidului, a poporului, e părerea tuturor - ne vom vinde scump pielea! Vom lupta şi vom da o lecţie pentru că e inadmisibil ca în relaţiile dintre ţările socialiste să subjugi cu forţa armelor un popor!". Şi-atunci s-a ridicat şi m-a îmbrăţişat. L-a primit apoi Ceauşescu, i-a zis de măsuri şi-aşa a venit apoi întâlnirea cu Tito.


● Când o citeşti nu-ţi vine să crezi că e vorba de fostul comandant de partizani Tito!

S-a dat stenograma cu Tito, în presă. Tito, dacă reţineţi, a pus condiţii. Dacă ruşii vă atacă, puteţi veni la noi dar fără arme... Aşa stau lucrurile.


● După întâlnirea cu Tito, Ceauşescu renunţă la spiritul belicos. A revenit, a plecat într-o vizită de lucru prin ţară, i-a trimis "în teren" şi pe ceilalţi...

Stenograma o găsiţi în presă.


● Cea cu Tito s-a dat abia după 1990.

Nu, s-a dat atunci.


● Să nu intrăm în dispute, domnule Stănescu. Fusese o întâlnire secretă, nici nu fusese înştiinţată populaţia de deplasarea lui Ceauşescu la Vârşeţ. Dv. trăiaţi în altă realitate a informaţiilor. Până după 1990, în România s-a ştiut că singur Ceauşescu refuzase să participe la invazie, nu bănuiseră oamenii că el nici măcar nu fusese înştiinţat oficial de planul ei înainte de a se produce...

Există o versiune că atunci s-a luat şi decizia de a microfilma arhiva Securităţii deoarece sovieticii împuşcaseră şi ofiţeri de informaţii când au invadat Cehoslovacia... Care este adevărul?

E real că noi am microfilmat arhiva ca să nu pună ruşii mâna pe ea. Ruşii au transferat toată arhiva SSI la Moscova, au luat multe alte documente.

● Există vreun act care atestă acest transfer?

Nu, eu cel puţin nu am găsit. Consilierii sovietici au luat tot ce era cu cartoteci cu tot.


● Şi aţi microfilmat toată arhiva? Toată?

Tot ce prezenta interes. Nu toate astea... Pe linie de spionaj, contraspionaj - acestea erau importante şi problemele interne legate de agentura lor, a sovieticilor - mă rog, ce ştiam noi - din România.


● Ce-aţi făcut cu această arhivă microfilmată?

Am dus-o în munţi, am îngropat-o frumos în munţi.

● A rămas acolo?

Am dezgropat-o. A durat până în octombrie 1968.


● Dacă aţi dezgropat-o, puteţi spune şi unde fusese îngropată.

Nu ştiu, o dusese generalul Stan, dar nu ştiu unde. Nici nu trebuia să ştiu. După ce ruşii s-au liniştit - ştiţi bine că a fost presiune mare, că au intervenit şi americanii, spune şi Corneliu Mănescu că se întâlnise cu Rusk, că Johnsohn avertizase să nu fie dezlegaţi câinii războiului, au intervenit şi chinezii, De Gaulle... Tinu, să-i fie ţărâna uşoară, deşi avea datoria să spună, a trântit o blasfemie cât capul lui de mare, spunând că Ceauşescu făcuse un acord cu ruşii ca să apărem în ochii Occidentului...

A scris în "Adevărul", a avut două articole. De aceea am scris cartea pentru că istoricii noştri s-au lăsat înşelaţi. Doar Florin Constantiniu a spus adevărul. Inclusiv dv. v-aţi lăsat înşelată de Bârlădeanu...



● Eu consemnez spusele interlocutorului. Cum fac cu dv. După ce publicăm, alţii vor spune că m-am lăsat înşelată de dv...

Dar ştiţi că Bârlădeanu era agent NKVD?


● Nu. Ce dovadă pot eu avea?
La CNSAS.


● La CNSAS? Vă arat hârtia de la ei unde scrie negru pe alb că Bărlădeanu Alexandru e o persoană necunoscută în Arhivele CNSAS.

Să caute pe linie de contraspionaj, la serviciul de informaţii externe. La SIE se găsesc aceste documente, că evidenţa nu e la SRI. Aici se face confuzia. Aici sunt documentele de care vorbesc eu. Acolo se află şi tatăl lui Tismăneanu.


● Şi ce scrie într-un asemenea document?

Că a fost NKVD-ist, că a fost urmărit informativ. Ce vreţi să vă spun mai mult? Eu de unde să vă dau acuma documente? Cereţi documente de la instituţiile de-acum.


● Ceauşescu după Cehoslovacia devine un personaj extraordinar. Spuneţi că încă de-atunci era bolnav de diabet. O boală care poate avea efecte grave în planul echilibrului psihic. Probabil că era foarte bolnav în ultima perioadă, nu?

Da, era bolnav în ultima etapă. Era supărăcios. Vă dau un exemplu. Eram ministrul Turismului, se ţinea anual consfătuirea miniştrilor de turism şi am fost la turci, la Bursa. Am ţinut conferinţă de presă, când m-am întors, la Istanbul. Mi-au pus atunci şi întrebarea cu fuga Nadiei Comăneci şi mi-au arătat un ziar turcesc în care apărea un pom cu pere, şi fiecare pară era figura unui conducător din ţările socialiste, căzută jos. Honeker, Jivkov toţi căzuseră jos, numai el Ceauşescu, era încă în pom. Am luat câteva exemplare când am venit acasă.

Era pe 12-13 decembrie 1989. Gheorghe Oprea - prim-vice-prim-ministru - trebuie să plece şi el în delegaţie şi a zis "treci pe la mine să-mi spui ce-a fost". I-am arătat lui ziarul. "Să nu-i arăţi cumva tovarăşului!" De ce să nu-i arăt? Trebuie să ştie - am zis eu.


● Îl tutuiaţi pe Ceauşescu?

Nu. I-am arătat şi vice-prim-ministrului Lina Ciobanu ziarul. Şi iarăşi "nu cumva..." M-am dus pe 14 cred, era o zi de lucru, m-a primit, l-am informat de consfătuire, i-am arătat ziarul. Am realizat că s-a supărat foc: "Ce vii cu porcăriile astea la mine?" Nu şi-a dat seama că eu cu bune intenţii mă dusesem. Era altă situaţie. Nici cu Cehoslovacia nu a vrut să creadă, a avut rezerve. După ce m-am dus cu planurile ofiţerului, de abia a realizat. Când a văzut diviziile ruseşti amplasate după Prut şi în Bulgaria...


● Dv. v-aţi aşteptat la căderea din 89?

Nu! Atunci, imediat, nu.


● Cum vedeaţi viitorul?

Mă aşteptam la o schimbare, CC-ul să o facă. Toată lumea discuta că îl pregătea pe Nicu Ceauşescu. Îl trimisese la Sibiu... Aşa ştiam.


● Probabil că el plecase spre Bucureşti în 22 decembrie 1989 să ia locul în primire...

Probabil a venit la Bucureşti chemat. Scontam într-o schimbare...


● Aceasta ar fi fost schimbarea. Dv., un om cu mare experienţă şi trecut în servicii speciale, vedeaţi calea aceasta...

Da, asta am crezut. Eram ministrul Turismului.


● Şi de la Nicu Ceauşescu ce aşteptaţi să facă? Un fel de perestroikă, în stil sovietic?

Exact. În orice caz, era un altfel de om. Să vă dau un exemplu. El era prim-secretar la Sibiu, eu eram ministrul Turismului. Au venit cei de la Securitate să îmi spună că la shop-uri, la Comturist, se făcuseră nişte contracte. O firmă din Occident livra pachete cu alimente în valoare de 30-31 de dolari. A venit Filip Teodorescu de la Securitate să-mi spună că o să iasă scandal. Spun, e normal, dădeau la nemţi, la evrei, toate ţările au sistemul ăsta. Dar populaţia va comenta.

Să comenteze, asta e, informează conducerea, îi zic. M-am gândit că acesta se duce, iar eu o păţisem pentru shopurile cu vânzări pe valută, mă sancţionaseră. Fusese Ceauşescu în China şi Coreea şi l-au pus pe Dincă în şedinţă să spună că acolo erau numai produse coreene şi chinezeşti pentru turişti. S-a luat hotărârea să nu mai avem în unităţile Comturist, în shop-uri, decât produse româneşti. M-au sancţionat pe mine şi pe Alexandrina Găinuşe, vice-prim-ministru, cu vot de blam. O aberaţie. M-am dus a doua zi la Ceauşescu, am zis că vin străinii, cer să cumpere băuturile şi ţigările lor, nu avem filme de aparate foto.

A vorbit cu directorul de la combinatul chimic de la Târgu-Mureş. I-a zis acela - facem filme pentru radiografii medicale, asta făceau atunci. L-am convins, am făcut decretul de organizare - şi am spus că punem în vânzare produse străine din confiscări, din abandon vamal ş.a.m.d. - dar am luat sancţiune. M-am dus la Sibiu, unde erau mulţi nemţi, şi îi spun lui Nicu Ceauşescu: "Nicule", că aşa îi ziceam, "uite care este situaţia!". A tras o înjurătură. "În loc să se bucure că daţi mărfuri şi aduceţi valută...", a zis el.

Aduceam cam 2-3 milioane de dolari pe lună numai din pachetele astea. A pus mâna pe telefon, a vorbit cu Postelnicu. L-a făcut praf: "Voi ce faceţi acolo? Terminaţi cu prostiile astea! În loc să sprijiniţi şi să aduceţi, vreţi să închideţi? Nu v-aţi învăţat minte din ce s-a întâmplat?" Să zic aşa, avea concepţii liberale, din punctul acesta de vedere.


● Cine-aţi crezut dv. în acel moment că sunt teroriştii?

În acel moment eram convins că era mâna ruşilor. În decembrie mi-a spus directorul OJT din Timişoara cine a atacat acolo: sârbii, ungurii - la Tokes s-au adunat acolo. Nu trebuia să-l scoată pe Tokes de-acolo...


● Dacă nu era Tokes, se ivea altă picătură de revărsare a paharului...

Fac o paranteză... M-a sunat Postelnicu, foarte supărat, că, uite, vin turişti. Dar cum să ştiu? Că aceia veneau în tranzit. Dacă nu se înregistrau la o unitate hotelieră, nu-i aveam în evidenţă. România nu dădea viză de tranzit. Evidenţa era doar la punctele de frontieră, aparţinea Ministerului de Interne. I-am spus că e evidenţa lor..



● Se vorbea că la Iaşi fuseseră cazaţi ruşi...

Cu ceva timp înainte. Cu excepţia a 28 de inşi pentru asistenţă tehnică la o fabrică constructoare de maşini de la Timişoara, veniţi de la Moscova dinainte, cazaţi la Hotel Continental, alţii nu apar în documentele noastre. I-am spus lui Postelnicu - ne-am certat la telefon -, caută la tine, la punctele de frontieră. Mi-a dat apoi iarăşi telefon: "Vezi că la ieşirea din Timişoara, spre aeroport e un motel şi staţie de benzină şi au fost vreo 30 de inşi cu maşini Lada". Dar motelul acesta nu era la Ministerului Turismului, ci al Cooperaţiei. Aşa stau lucrurile. Au fost bine răspândiţi ca să nu-i poţi centraliza atunci.


● V-aţi speriat tare de ce va urma?

Nu m-am speriat. De ce să mă sperii? Am avut neplăceri. Petre Roman, ca să-şi facă hatârul, a dat dispoziţie la procuratură să fim anchetaţi toţi miniştrii.


● Pe el nu-l ştiaţi?

Ei, cum să nu! Îl ştiam, dar el pe mine nu mă mai ştia. A vrut să mă oprească consilier după aceea.


● Pe Filip Teodorescu aflat în închisoare l-a acceptat să fie al doilea om, după Măgureanu, la comanda "noului" SRI! Aceasta a fost informaţia de cea mai mare senzaţie pe care am auzit-o eu despre "revoluţia română"!

Nici eu n-am ştiut. Am rămas şi eu foarte mirat. L-am întrebat pe Iulian Vlad. Nici Vlad nu ştia. Bine, el era în închisoare...


● Probabil s-au gândit să facă acelaşi lucru ca şi cu Cristescu - şi despre acela se zice că după condamnarea în "procesul Antonescu" a fost folosit din închisoare în operaţiile trecerii de la SSI la Securitatea... Nu credeţi?

Probabil. La treaba cu procuratura... Mă cheamă procurorul să mă anunţe că a început urmărirea penală împotriva mea pentru subminarea economiei naţionale. Am zâmbit: fii serios, domnule, ce subminare? Subminarea au început-o ăştia. Începuse inflaţia. Spuneţi concret dacă aţi început urmărirea penală! - am zis. La secţia militară nu am semnat contracte - zic. La Craiova la fel, ca prim-secretar, la sfat puteam, dar nu am fost preşedinte de sfat.

La Securitate nu aţi găsit nimic, Securitatea avea obiective economice dar eu nu aveam activitate acolo. Până la urmă găseşte la Departamentul pentru Construcţii în Străinătate - lucram obiective la cheie, mai ales în ţările arabe. Zice: "Aţi semnat un contract în care aţi spus că aduceţi valută şi aţi adus pagubă 3 milioane de dolari". Iar am zâmbit - domnule procuror, eu ştiu un lucru, că miniştrii nu semnau contracte.

Citiţi acolo, am zis eu: "Vom aduce 32-35 de milioane de dolari", n-am fost atât de capabili să luăm din Algeria unde am construit, suma maximă dar n-am adus nici o pagubă. Din contră, am dus 32.300.000 dolari. S-a dus, a revenit schimbat, m-a servit cu o cafea şi mi-a zis "Nu începem urmărire penală, a fost o greşeală a procuraturii". A zis că-mi recomandă timp de un an să nu plec din România. Iar am zâmbit: eu n-am nici un paşaport asupra mea, cum să părăsesc ţara? M-a condus pe scări unde îmi spune: "Procurorul general, domnul Robu, a primit indicaţii de la Petre Roman care era prim-ministru să anchetăm pe toţi miniştrii din guvernul Dăscălescu. Să găsim ac de cojocul lor şi să vă purtăm pe drumuri". Asta e.


● Vă mulţumesc.


*******************************************************************************


sursa:http://www.jurnalul.ro.
http://www.jurnalul.ro/stire-observator/a-murit-ion-stanescu-fost-sef-al-securitatii-si-ministru-al-turismului-545961.html