DCAF BACKGROUNDER SI LEGEA 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate

Ce sunt informaţiile secrete?

Informaţiile secrete se referă la faptul că un stat îşi cunoaşte şi înţelege mediul strategic,ca urmare a colectării şi analizei de informaţii secrete şi publice. În afară de aceasta informaţiile se mai referă la:

. organizaţiile care produc astfel de date;
. activităţile desfăşurate de aceste organizaţii;
. procesele organizatorice după care se conduc aceste activităţi; şi
. produsul acestor activităţi

Care este scopul serviciilor de informaţii?

Serviciile de informaţii:
. furnizează analize în domenii relevante ale securităţii naţionale;
. avertizează din vreme cu privire la crize iminente;
. ajută la gestionarea crizelor naţionale şi internaţionale contribuind la înţelegerea intenţiilor oponenţilor cunoscuţi sau potenţiali;
. informează structurile naţionale de planificare a apărării şi operaţiuni militare;
. apără secretul, atât al propriilor surse şi activităţi, cât şi al altor agenţii ale statului;
. poate acţiona sub acoperire pentru a influenţa evoluţia evenimentelor în favoarea
intereselor naţionale.

Cum sunt produse informaţiile secrete?

Informaţiile secrete sunt rezultatul unui proces cu cinci etape: planificare, colectare,prelucrare, analiză şi producere, şi diseminare.

Planificarea este gestionarea întregului efort de producere a informaţiilor şi include:
. solicitarea unor anumite informaţii de la executiv, legislativ sau de la agenţia însăşi;
. definirea nevoilor relevante de date;
. ierarhizarea problemelor;
. identificarea actorilor statali şi nestatali care autorizează supravegherea.
Colectarea este adunarea informaţilor prin metode precum:
. informaţii din surse deschise – adunarea de informaţii accesibile tuturor, precum cele din presă sau din publicaţiile academice;
. informaţii de la persoane – informaţii adunate de la agenţi, defectori, diplomaţi sau din rapoartele operaţiunilor de contraspionaj, interogatorii, discuţii cu angajaţi străini etc.;
. informaţii tehnice – date şi informaţii adunate prin interceptări; monitorizarea şi
localizarea emisiunilor radio, microunde, radar şi a altor mijloace de emisie
electromagnetică; informaţii obţinute prin interceptarea comunicaţiilor; informaţii
electronice; informaţii telemetrice; informaţii obţinute prin analiza traficului; informaţii codificate; informaţii prin emisiuni electromagnetice; informaţii prin fotografii aeriene;informaţii fotografice şi exploatarea reţelei informatice.

Ce activităţi desfăşoară serviciile de informaţii?

Colectarea înseamnă dobândirea datelor şi implică folosirea atât a surselor deschise cât şi a surselor clandestine, cum ar fi spionii, agenţii sau defectorii.
Analizarea este studierea şi compararea datelor şi transformarea lor în produse de
informaţii pentru uzul factorilor de decizie politică; fiind relevante şi veridice, aceste informaţii îi ajută să înţeleagă situaţii şi probleme complexe.
Contraspionajul se concentrează pe împiedicarea serviciilor străine sau a altor grupuri controlate din străinătate de a comite acţiuni de spionaj, subversiune sau sabotaj îndreptate împotriva statului. Contraspionajul constă în măsuri defensive, ca de exemplu investigaţiile, verificările şi supravegherea, şi măsuri ofensive, cum ar fi organizarea de operaţiuni pentru a penetra, induce în eroare, dezbina şi manipula aceste organizaţii.
Unele ţări practică şi acţiunile sub acoperire. Aceasta înseamnă influenţarea directă a condiţiilor politice, militare sau economice fără ca aceste acţiuni să poată fi puse pe seama statului respectiv. Acţiunile sub acoperire oferă, ca şi Acţiunile militare, posibilitatea de a atinge obiective care nu pot fi atinse pe căi diplomatice sau prin alte mijloace politice.

Aceste acţiuni includ, dar nu se limitează la:
. propagandă;
. sprijinirea facţiunilor politice sau militare din străinătate;
. sprijinirea guvernelor străine; şi
. subminarea activităţilor ilicite desfăşurate pe pământ străin.
În majoritatea democraţiilor unde există mai multe agenţii de informaţii, acţiunile sub acoperire sunt executate doar de agenţiile de informaţii externe.
Prelucrarea înseamnă punerea informaţiilor adunate într-o formă analizabilă, prin
mijloace precum decodificarea şi traducerea.
Analiza şi producerea înseamnă transformarea informaţiei într-un produs finit. Pentru ca aceste produse să fie folositoare, analiza trebuie să fie relevantă, oportună şi precisă.
Trebuie să se explice cum s-a ajuns la concluziile respective şi, atunci când este posibil,să se indice sursele folosite. Trebuie explicaţi factorii primari pe care se bazează analiza,la fel ca şi consecinţele alternative decurgând din modificarea acestor factori. Un produs eficient specifică clar şi ceea ce nu se cunoaşte
Diseminarea este distribuţia produselor finite către autorităţi verificate sau către factorii de decizie sau decizie politică autorizaţi.

Ce tipuri de servicii de informaţii există?

În ţările care au mai multe servicii de informaţii există diferite tipuri de agenţii.
Serviciile de informaţii al căror mandat este bazat pe o anume zonă geografică de operaţii includ:
. Serviciile de informaţii externe, care colectează, analizează şi produc informaţii
secrete relevante pentru securitatea externă a statului şi care avertizează cu privire la ameninţări externe iminente;
. Serviciile de informaţii interne, adesea numite servicii de securitate, care colectează şi analizează date privitoare la securitatea internă a statului şi la menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Serviciile de informaţii ale căror mandate sunt bazate pe probleme sau domenii specifice includ:

. Serviciile de informaţii militare sau de apărare, care produc informaţii secrete
referitoare la planificarea apărării şi sprijinirea operaţiunilor militare;
. Serviciile de informaţii privind criminalitatea, care produc informaţii secrete privind crima organizată, corupţia şi activităţile criminale, pentru a sprijini aplicarea legii.
. Centre naţionale specializate care se axează pe probleme specifice, ca de exemplu
Centrul naţional pentru combaterea terorismului din SUA;
. Unităţi speciale de coordonare pe probleme, care reunesc diferiţi actori din domeniul informaţiilor şi/sau din alte structuri ale guvernului. În această categorie intră CT-Infobox din Olanda, care coordonează eforturile serviciului de informaţii în contracararea terorismului, Poliţia naţională, Serviciul de imigrări şi alte agenţii, ca şi Oficiul privind terorismul şi informaţiile financiare din cadrul Ministerului de Finanţe al Statelor Unite.
În funcţie de metodele de colectare a datelor, în special cele obţinute prin mijloace
tehnologice, pot fi create agenţii de informaţii mai specializate. Printre acestea se numără agenţiile de informaţii pentru imagini aeriene, semnale sau mesaje codificate. NSA din Statele Unite, FAPSI din Rusia şi GCHQ din Marea Britanie sunt probabil cele mai mari agenţii de acest fel din punct de vedere al personalului şi al bugetului.
Pentru statele mai mici, existenţa unei singure agenţii, « fuzionate », este o modalitate de a economisi resursele şi a evita suprapunerile. CNI din Spania, AIDV din Olanda, MIT din Turcia şi OSA din Bosnia-Herţegovina sunt tot atâtea exemple de încercări de a depăşi distincţia tradiţională între operaţiunile întreprinse în interiorul şi în afara graniţelor naţionale.
În ţările mari, care au mai multe servicii de informaţii, mandatele se suprapun uneori.
Acestă redundanţă poate avea ca rezultat o competiţie benefică între agenţii dacă scoate în evidenţă diferenţele de opinie şi pune sub semnul întrebării supoziţii inutile. Pe de altă parte, poate însemna şi o risipă de resurse, care poate fi prevenită printr-o strânsă cooperare între agenţii.

Care este legislaţia privind serviciile de informaţii?

Serviciile de informaţii au legitimitate doar atunci când atribuţiile lor excepţionale decurg din legislaţia pertinentă. Legile care reglementează serviciile de informaţii trebuie să prevadă un mandat specific şi clar, care să includă:
. zonele geografice de responsabilitate;
. subiectele investigaţiei;
. limitele competenţelor şi restricţiile impuse activităţilor;
. relaţiile între serviciile de informaţii şi modul lor de coordonare;
. mijloacele prin care serviciile sunt responsabilizate, inclusiv mecanismele de control al executivului, de control parlamentar şi de revizuire judiciară; şi
. mijloacele legale de a soluţiona plângerile în caz de rea conduită din partea agenţiei.

Scopurile şi obiectivele colectării de informaţii externe şi interne diferă, la fel ca şi riscurile pe care le implică. Este important ca reglementările privind gestionarea,controlul şi răspunderea să reflecte aceste diferenţe. Cadrul legal trebuie să impună servicilor de informaţii respectarea standardelor şi normelor democratice.

Serviciile de informaţii trebuie să desfăşoare majoritatea activităţilor în secret;
dezvăluirea surselor, metodelor, resurselor sau succeselor poate compromite grav
eficienţa acestor activităţi. Aceasta înseamnă că nu pot fi la fel de transparente ca alte structuri guvernamentale şi că sunt necesare mecanisme speciale de control.

(Pentru informaţii suplimentare pe această temă a se vedea DCAF Backgrounder privind
Controlul parlamentar asupra serviciilor de informaţii).

. Controlul democratic al serviciilor de informaţii începe cu un cadru legal clar definit,care prevede că serviciile de informaţii trebuie să respecte supremaţia legii şi să recunoască drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului. Această lege trebuie să stabilească şi bazele tuturor formelor de supervizare a serviciilor de informaţii, inclusiv mecanismele de control intern (precum Inspectorii generali sau Ombudsmanii),controlul executiv prin intermediul autorităţilor sau ministerelor relevante, o bază solidă pentru revizuirea juridică şi mecanismele adecvate de control parlamentar.
. Serviciile de informaţii trebuie să respecte şi toate legile privind datele personale şi secretul comunicaţiilor. Dacă în circumstanţe deosebite este nevoie să se procedeze la monitorizarea secretă a comunicaţiilor, atunci legea trebuie să stabilească mecanismul juridic şi personalul autorizat să îndeplinească aceste activităti.
. Pentru a acţiona corespunzător, serviciile de informaţii trebuie să primească însărcinări pertinente de la executiv şi să beneficieze de un sistem eficient de management, care să asigure o conducere responsabilă.
. Uneori se face deosebire între comportamentul serviciilor de informaţii în interiorul ţării, unde trebuie să respecte legile interne, şi caracterul nereglementat al
comportamentului în stăinătate. În contextul internaţional actual răspunderea naţională pentru acţiunile întreprinse în stăinătate trebuie întărită. De exemplu, în cazul unei acţiuni sub acoperire, legislaţia naţională trebuie să stipuleze o legătură ierarhică clară între acţiunile agenţilor pe teren şi cele mai înalte niveluri ale structurii executive. Acesta este un element esenţial pentru a garanta responsabilitatea oficialilor aleşi.
. Serviciile de informaţii trebuie să fie profesioniste şi nepartizane; ele trebuie să fie capabile să servească naţiunea în mod eficient, indiferent de schimbările de guvern sau politică.

Legea 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate
publicata in Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2001)

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

SECTIUNEA 1

Principii
Art. 1.
Scopul prezentei legi este protectia informatiilor clasificate si a surselor confidentiale ce asigura acest tip de informatii. Protejarea acestor informatii se face prin instituirea sistemului national de protectie a informatiilor.

Art. 2.
(1) Dreptul de a avea acces la informatiile de interes public este garantat prin lege.
(2) Accesul la informatiile clasificate este permis numai in cazurile, in conditiile si prin respectarea procedurilor prevazute de lege.

Art. 3.
Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretata in sensul limitarii accesului la informatiile de interes public sau al ignorarii Constitutiei, a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor si a celorlalte tratate la care Romania este parte, referitoare la dreptul de a primi si raspandi informatii.

Art. 4.
Principalele obiective ale protectiei informatiilor clasificate sunt:
a) protejarea informatiilor clasificate impotriva actiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat, alterarii sau modificarii continutului acestora, precum si impotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate;
b) realizarea securitatii sistemelor informatice si de transmitere a informatiilor clasificate.

Art. 5.
Masurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate:
a) sa previna accesul neautorizat la informatiile clasificate;
b) sa identifice imprejurarile, precum si persoanele care, prin actiunile lor, pot pune in pericol securitatea informatiilor clasificate;
c) sa garanteze ca informatiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor indreptatite, potrivit legii, sa le cunoasca;
d) sa asigure protectia fizica a informatiilor, precum si a personalului necesar protectiei informatiilor clasificate.

Art. 6.
(1) Standardele nationale de protectie a informatiilor clasificate sunt obligatorii si se stabilesc de catre Serviciul Roman de Informatii numai cu acordul Autoritatii Nationale de Securitate.
(2) Standardele la care se refera alin. (1) vor fi in concordanta cu interesul national, precum si cu criteriile si recomandarile NATO.
(3) In cazul unui conflict intre normele interne privind protectia informatiilor clasificate si normele NATO, in aceasta materie vor avea prioritate normele NATO.

Art. 7.
(1) Persoanele care vor avea acces la informatii clasificate secrete de stat vor fi verificate, in prealabil, cu privire la onestitatea si profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informatii.
(2) Pentru candidatii la functii publice ce implica lucrul cu asemenea informatii, precum si competenta de a autoriza accesul la astfel de informatii, verificarea este anterioara numirii in acele functii si se solicita obligatoriu de autoritatea de investire.
(3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucreaza in cadrul Autoritatii Nationale de Securitate, care gestioneaza informatii NATO, potrivit echivalentelor nivelurilor de secretizare prevazute prin prezenta lege.

Art. 8.
Personalul anume desemnat pentru realizarea protectiei informatiilor clasificate se include intr-un sistem permanent de pregatire si perfectionare, la intervale regulate, potrivit standardelor nationale de protectie.

Art. 9.
Protectia informatiilor clasificate vizeaza:
a) protectia juridica;
b) protectia prin masuri procedurale;
c) protectia fizica;
d) protectia personalului care are acces la informatiile clasificate ori este desemnat sa asigure securitatea acestora;
e) protectia surselor generatoare de informatii.

Art. 10.
(1) Institutiile care detin sau utilizeaza informatii clasificate vor tine un registru de evidenta a autorizatiilor acordate personalului, sub semnatura.
(2) Fiecare autorizatie se reverifica ori de cate ori este necesar sa se garanteze ca este conforma standardelor aplicabile functiei pe care respectivele persoane o ocupa.
(3) Reverificarea autorizatiei este obligatorie si constituie o prioritate ori de cate ori apar indicii ca mentinerea acesteia nu mai este compatibila cu interesele de securitate.

Art. 11.
Accesul in cladirile si infrastructurile informatice in care se desfasoara activitati cu informatii clasificate ori sunt pastrate sau stocate informatii cu acest caracter este permis numai in cazuri autorizate.

Art. 12.
Standardele de protectie a informatiilor clasificate, incredintate persoanelor ori organizatiilor din afara structurilor guvernamentale, vor fi neconditionat compatibile cu cele stabilite pentru aceste structuri.

Art. 13.
Solicitarea certificatului de securitate pentru persoanele cu atributii nemijlocite in domeniul protectiei informatiilor clasificate este obligatorie.

Art. 14.
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii asigura coordonarea la nivel national a tuturor programelor de protectie a informatiilor clasificate.

SECTIUNEA a 2-a
Definitii
Art. 15.
In sensul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc astfel:
a) informatii - orice documente, date, obiecte sau activitati, indiferent de suport, forma, mod de exprimare sau de punere in circulatie;
b) informatii clasificate - informatiile, datele, documentele de interes pentru securitatea nationala, care, datorita nivelurilor de importanta si consecintelor care s-ar produce ca urmare a dezvaluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie sa fie protejate;
c) clasele de secretizare sunt: secrete de stat si secrete de serviciu;
d) informatii secrete de stat - informatiile care privesc securitatea nationala, prin a caror divulgare se pot prejudicia siguranta nationala si apararea tarii;
e) informatii secrete de serviciu - informatiile a caror divulgare este de natura sa determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat;
f) nivelurile de secretizare se atribuie informatiilor clasificate din clasa secrete de stat si sunt:
- strict secret de importanta deosebita - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca daune de o gravitate exceptionala securitatii nationale;
- strict secrete - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca daune grave securitatii nationale;
- secrete - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca daune securitatii nationale;
g) protectie juridica - ansamblul normelor constitutionale si al celorlalte dispozitii legale in vigoare, care reglementeaza protejarea informatiilor clasificate;
h) protectie prin masuri procedurale - ansamblul reglementarilor prin care emitentii si detinatorii de informatii clasificate stabilesc masurile interne de lucru si de ordine interioara destinate realizarii protectiei informatiilor;
i) protectie fizica - ansamblul activitatilor de paza, securitate si aparare, prin masuri si dispozitive de control fizic si prin mijloace tehnice, a informatiilor clasificate;
j) protectia personalului - ansamblul verificarilor si masurilor destinate persoanelor cu atributii de serviciu in legatura cu informatiile clasificate, spre a preveni si inlatura riscurile de securitate pentru protectia informatiilor clasificate;
k) certificate de securitate - documentele care atesta verificarea si acreditarea persoanei de a detine, de a avea acces si de a lucra cu informatii clasificate.


CAPITOLUL II
Informatii secrete de stat
Art. 16.
Protectia informatiilor secrete de stat este o obligatie ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestioneaza sau care intra in posesia acestora.

Art. 17.
In categoria informatiilor secrete de stat sunt cuprinse informatiile care reprezinta sau care se refera la:
a) sistemul de aparare a tarii si elementele de baza ale acestuia, operatiile militare, tehnologiile de fabricatie, caracteristicile armamentului si tehnicii de lupta utilizate exclusiv in cadrul elementelor sistemului national de aparare;
b) planurile, precum si dispozitivele militare, efectivele si misiunile fortelor angajate;
c) cifrul de stat si alte elemente criptologice stabilite de autoritatile publice competente, precum si activitatile in legatura cu realizarea si folosirea acestora;
d) organizarea sistemelor de protectie si aparare a obiectivelor, sectoarelor si la retelele de calculatoare speciale si militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;
e) datele, schemele si programele referitoare la sistemele de comunicatii si la retelele de calculatoare speciale si militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;
f) activitatea de informatii desfasurata de autoritatile publice stabilite prin lege pentru apararea tarii si siguranta nationala;
g) mijloacele, metodele, tehnica si echipamentul de lucru, precum si sursele de informatii specifice, folosite de autoritatile publice care desfasoara activitate de informatii;
h) hartile, planurile topografice, termogramele si inregistrarile aeriene de orice tip, pe care sunt reprezentate elemente de continut sau obiective clasificate secrete de stat;
i) studiile, prospectiunile geologice si determinarile gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru patrat, prin care se evalueaza rezervele nationale de metale si minereuri rare, pretioase, disperse si radioactive, precum si datele si informatiile referitoare la rezervele materiale, care sunt in competenta Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat;
j) sistemele si planurile de alimentare cu energie electrica, energie termica, apa si alti agenti necesari functionarii obiectivelor clasificate secrete de stat;
k) activitatile stiintifice, tehnologice sau economice si investitiile care au legatura cu siguranta nationala ori cu apararea nationala sau prezinta importanta deosebita pentru interesele economice si tehnico-stiintifice ale Romaniei;
l) cercetarile stiintifice in domeniul tehnologiilor nucleare, in afara celor fundamentale, precum si programele pentru protectia si securitatea materialelor si a instalatiilor nucleare;
m) emiterea, imprimarea bancnotelor si baterea monedelor metalice, machetele emisiunilor monetare ale Bancii Nationale a Romaniei si elementele de siguranta ale insemnelor monetare pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicitatii, precum si imprimarea si tiparirea hartiilor de valoare de natura titlurilor de stat, a bonurilor de tezaur si a obligatiunilor de stat;
n) relatiile si activitatile externe ale statului roman, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicitatii, precum si informatiile altor state sau organizatii internationale, fata de care, prin tratate ori intelegeri internationale, statul roman si-a asumat obligatia de protectie.

Art. 18.
(1) Informatiile secrete de stat se clasifica pe niveluri de secretizare, in functie de importanta valorilor protejate.
(2) Nivelurile de secretizare atribuite informatiilor din clasa secrete de stat sunt:
a) strict secret de importanta deosebita;
b) strict secret;
c) secret.

Art. 19.
Sunt imputerniciti sa atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informatiilor cu prilejul elaborarii lor:
a) pentru informatiile strict secrete de importanta deosebita:
1. Presedintele Romaniei;
2. presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor;
3. membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
4. primul-ministru;
5. membrii Guvernului si secretarul general al Guvernului;
6. guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei;
7. directorii serviciilor nationale de informatii;
8. directorul Serviciului de Protectie si Paza;
9. directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale;
10. secretarul general al Senatului si secretarul general al Camerei Deputatilor;
11. presedintele Institutului National de Statistica;
12. directorul Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat;
13. alte autoritati imputernicite de Presedintele Romaniei sau de primul-ministru;
b) pentru informatiile strict secrete - imputernicitii prevazuti la lit. a), precum si functionarii cu rang de secretar de stat, potrivit competentelor materiale ale acestora;
c) pentru informatiile secrete - imputernicitii prevazuti la lit. a) si b), precum si functionarii superiori cu rang de subsecretar de stat, secretar general ori director general, potrivit competentelor materiale ale acestora.

Art. 20.
Orice persoana fizica sau juridica romana poate face contestatie la autoritatile care au clasificat informatia respectiva, impotriva clasificarii informatiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum si impotriva modului in care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestatia va fi solutionata in conditiile legii contenciosului administrativ.

Art. 21.
(1) In subordinea Guvernului se organizeaza Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat.
(2) Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat organizeaza evidenta listelor si a informatiilor din aceasta categorie si a termenelor de mentinere in nivelurile de clasificare, a personalului verificat si avizat pentru lucrul cu informatiile secrete de stat, a registrelor de autorizari mentionate la art. 10.

Art. 22.
(1) Autoritatile publice intocmesc liste proprii cuprinzand categoriile de informatii secrete de stat in domeniile lor de activitate.
(2) Listele cuprinzand informatiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau detinute de autoritatile ori de institutiile publice, se aproba si se actualizeaza prin hotarare a Guvernului.
(3) Hotararile Guvernului privind aprobarea listelor cuprinzand informatiile secrete de stat se comunica Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe si, dupa caz, celorlalte structuri informative carora le revin, potrivit legii, sarcini de organizare a masurilor specializate de protectie.

Art. 23.
(1) Institutiile detinatoare de informatii secrete de stat poarta raspunderea elaborarii si aplicarii masurilor procedurale de protectie fizica si protectie a personalului care are acces la informatiile din aceasta categorie.
(2) Masurile mentionate la alin. (1) vor fi conforme standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate.

Art. 24.
(1) Documentele cuprinzand informatii secrete de stat vor purta pe fiecare pagina nivelul de secretizare, precum si mentiunea "personal", cand sunt destinate unor persoane determinate.
(2) Prin hotarare a Guvernului vor fi stabilite regulile de identificare si marcare, inscriptionarile si mentiunile obligatorii pe documentele secrete de stat, in functie de nivelurile de secretizare, cerintele de evidenta a numerelor de exemplare si a destinatarilor, termenele si regimul de pastrare, interdictiile de reproducere si circulatie.
(3) Incadrarea informatiilor secrete de stat in unul dintre nivelurile prevazute la art. 15 lit. f), precum si normele privind masurile minime de protectie in cadrul fiecarui nivel se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
(4) Informatiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotarare a Guvernului, la solicitarea motivata a emitentului.
(5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informatiilor, datelor sau documentelor in scopul ascunderii incalcarilor legii, erorilor administrative, limitarii accesului la informatiile de interes public, restrangerii ilegale a exercitiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezarii altor interese legitime.
(6) Nu pot fi clasificate ca secrete de stat informatiile, datele sau documentele referitoare la o cercetare stiintifica fundamentala care nu are o legatura justificata cu securitatea nationala.
(7) Autoritatile publice care elaboreaza ori lucreaza cu informatii secrete vor intocmi un ghid pe baza caruia se va realiza o clasificare corecta si uniforma a informatiilor secrete de stat, in stricta conformitate cu legea.
(8) Ghidul se aproba personal si in scris de functionarul superior autorizat sa clasifice informatiile secrete de stat.
(9) Persoanele autorizate care copiaza, extrag sau reproduc in rezumat continutul unor documente secrete vor aplica pe noul document rezultat mentiunile aflate pe documentul original.
(10) Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizata de persoanele sau autoritatile publice competente sa aprobe clasificarea si nivelul de secretizare a informatiilor respective.

Art. 25.
(1) Coordonarea generala a activitatii si controlul masurilor privitoare la protectia informatiilor secrete de stat se realizeaza de catre unitatea specializata din cadrul Serviciului Roman de Informatii.
(2) Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Telecomunicatii Speciale stabilesc, pentru domeniile lor de activitate si responsabilitate, structuri si masuri proprii privind coordonarea si controlul activitatilor referitoare la protectia informatiilor secrete de stat, potrivit legii.
(3) Coordonarea activitatii si controlul masurilor privitoare la protectia informatiilor secrete de stat pentru Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale si Administratia Nationala a Rezervelor de Stat se realizeaza de structura specializata a Ministerului Apararii Nationale.
(4) Parlamentul, Administratia Prezidentiala, Guvernul si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii stabilesc masuri proprii privind protectia informatiilor secrete de stat, potrivit legii. Serviciul Roman de Informatii asigura acestor institutii asistenta de specialitate.
(5) Protectia informatiilor nedestinate publicitatii, transmise Romaniei de alte state sau de organizatii internationale, precum si accesul la informatiile acestora se realizeaza in conditiile stabilite prin tratatele internationale sau intelegerile la care Romania este parte.

Art. 26.
(1) Pentru reprezentantele Romaniei in strainatate coordonarea activitatii si controlul masurilor privitoare la protectia informatiilor secrete de stat se realizeaza de Serviciul de Informatii Externe in conditiile prezentei legi.
(2) Coordonarea si controlul masurilor referitoare la protectia informatiilor secrete de stat privind activitatea specifica a atasatilor militari din cadrul misiunilor diplomatice ale Romaniei si a reprezentantilor militari pe langa organismele internationale se realizeaza de catre structura specializata a Ministerului Apararii Nationale.

Art. 27.
Autoritatea Nationala de Securitate exercita atributii de reglementare, autorizare si control privind protectia informatiilor clasificate NATO, in conditiile stabilite prin lege.

Art. 28.
(1) Accesul la informatii secrete de stat este permis numai in baza unei autorizatii scrise, eliberate de conducatorul persoanei juridice care detine astfel de informatii, dupa notificarea prealabila la Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat.
(2) Autorizatia se elibereaza pe niveluri de secretizare, prevazute la art. 15 lit. f), in urma verificarilor efectuate cu acordul scris al persoanei in cauza asupra acesteia. Persoanele juridice, cu exceptia celor prevazute la art. 25 alin. (2) si (3), notifica Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat eliberarea autorizatiei de acces.
(3) Accesul la informatiile clasificate NATO se face in baza eliberarii de catre Autoritatea Nationala de Securitate a autorizatiilor si certificatelor de securitate, dupa efectuarea verificarilor de securitate de catre institutiile abilitate.
(4) Durata de valabilitate a autorizatiei este de pana la 4 ani; in aceasta perioada verificarile pot fi reluate oricand.
(5) Neacordarea autorizatiei sau retragerea motivata a acesteia determina de drept interdictia de acces la informatii secrete de stat.

Art. 29.
Conducatorii agentilor economici sau ai altor persoane juridice de drept privat, precum si persoanele fizice carora le-au fost incredintate informatii secrete de stat, in cadrul raporturilor de colaborare, au obligatia sa respecte prevederile legale privind protectia acestora.

Art. 30.
Accesul cetatenilor straini, al cetatenilor romani care au si cetatenia altui stat, precum si al persoanelor apatride la informatiile secrete de stat si in locurile in care se desfasoara activitati si se expun obiecte sau se executa lucrari din aceasta categorie este permis numai in situatiile si in conditiile stabilite prin tratatele internationale la care Romania este parte sau prin hotarare a Guvernului.


CAPITOLUL III
Informatii secrete de serviciu
Art. 31.
(1) Informatiile secrete de serviciu se stabilesc de conducatorul persoanei juridice, pe baza normelor prevazute prin hotarare a Guvernului.
(2) Informatiile prevazute la alin. (1) vor purta pe fiecare pagina si mentiunea "personal", cand sunt destinate strict unor persoane anume determinate.
(3) Dispozitiile art. 28 se aplica in mod corespunzator in domeniul informatiilor secrete de serviciu.
(4) Neglijenta in pastrarea informatiilor secrete de serviciu atrage, potrivit legii penale, raspunderea persoanelor vinovate.

Art. 32.
Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice, ai agentilor economici cu capital integral sau partial de stat si ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligati sa stabileasca informatiile care constituie secrete de serviciu si regulile de protectie a acestora, sa coordoneze activitatea si sa controleze masurile privitoare la pastrarea secretului de serviciu, potrivit competentelor, in conformitate cu normele stabilite prin hotarare a Guvernului.

Art. 33.
Este interzisa clasificarea ca secrete de serviciu a informatiilor care, prin natura sau continutul lor, sunt destinate sa asigure informarea cetatenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludarii legii sau obstructionarea justitiei.


CAPITOLUL IV
Atributiile Serviciului Roman de Informatii
Art. 34.
In vederea coordonarii activitatii si exercitarii controlului asupra masurilor privitoare la protectia informatiilor clasificate din sfera sa de competenta, Serviciul Roman de Informatii are urmatoarele atributii principale:
a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatile publice, standardele nationale pentru informatiile clasificate si obiectivele de implementare a acestora;
b) supravegheaza actiunile intreprinse de autoritatile publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi;
c) acorda aviz de specialitate asupra programelor de prevenire a scurgerilor de informatii clasificate, intocmite de autoritatile si institutiile publice, regiile autonome si societatile comerciale detinatoare de asemenea informatii;
d) verifica modul in care sunt respectate si aplicate normele legale privind protectia informatiilor clasificate de catre autoritatile si institutiile publice;
e) realizeaza la fata locului verificari si revizuiri de programe care vizeaza protectia informatiilor clasificate;
f) conlucreaza cu Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat si cu Autoritatea Nationala de Securitate in toate problemele privind aplicarea prezentei legi;
g) acorda sprijin pentru stabilirea obiectivelor si a locurilor care prezinta importanta deosebita pentru protectia informatiilor clasificate, la cererea conducatorilor autoritatilor si institutiilor publice, a agentilor economici si a persoanelor juridice de drept privat, si supune spre aprobare Guvernului evidenta centralizata a acestora;
h) organizeaza si raspunde, potrivit dispozitiilor legale, de colectarea, transportul si distribuirea in tara a corespondentei cu caracter secret de stat si a corespondentei oficiale cu caracter secret de serviciu;
i) analizeaza si stabileste masurile in legatura cu reclamatiile sau cu sugestiile legate de modul in care sunt aplicate programele de protectie a informatiilor clasificate;
j) constata nerespectarea normelor privind protectia informatiilor clasificate si aplica sanctiunile contraventionale prevazute de lege, iar atunci cand faptele constituie infractiuni, sesizeaza organele de urmarire penala.

Art. 35.
Serviciul Roman de Informatii este obligat sa informeze Parlamentul si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, anual si ori de cate ori se impune, sau la cererea acestor autoritati, in legatura cu constatarile si concluziile rezultate din activitatea desfasurata pentru protectia informatiilor clasificate din sfera sa de competenta.


CAPITOLUL V
Obligatii, raspunderi si sanctiuni
Art. 36.
(1) Persoanele fizice carora le-au fost incredintate informatii clasificate sunt obligate sa asigure protectia acestora, potrivit legii, si sa respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informatii clasificate.
(2) Obligatiile prevazute la alin. (1) se mentin si dupa incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau profesionale, pe intreaga perioada a mentinerii clasificarii informatiei.
(3) Persoana care urmeaza sa desfasoare o activitate sau sa fie incadrata intr-un loc de munca ce presupune accesul la informatii clasificate va prezenta conducatorului unitatii un angajament scris de pastrare a secretului.

Art. 37.
(1) Autoritatile publice, precum si celelalte persoane juridice care detin sau carora le-au fost incredintate informatii secrete de stat sau informatii secrete de serviciu vor asigura fondurile necesare in vederea indeplinirii obligatiilor care le revin, precum si luarii masurilor necesare privitoare la protectia acestor informatii.
(2) Raspunderea privind protectia informatiilor clasificate revine conducatorului autoritatii sau institutiei publice ori altei persoane juridice detinatoare de informatii, dupa caz.

Art. 38.
(1) Informatiile secrete de stat se transmit, se transporta si se stocheaza in conditiile stabilite de lege.
(2) Este interzisa transmiterea informatiilor secrete de stat prin cablu sau eter, fara a se folosi mijloace specifice cifrului de stat sau alte elemente criptografice stabilite de autoritatile publice competente.

Art. 39.
(1) Incalcarea normelor privind protectia informatiilor clasificate atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa caz.
(2) Persoanele incadrate in serviciile de informatii si siguranta sau ale armatei, aflate in serviciul relatiilor externe, precum si cele special insarcinate cu protectia informatiilor secrete de stat, vinovate de deconspirari voluntare ori de acte de neglijenta care au favorizat divulgarea ori scurgerea informatiilor secrete, isi pierd irevocabil calitatea.

Art. 40.
(1) Contraventiile la normele privind protectia informatiilor clasificate se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
(2) Sanctiunile contraventionale pot fi aplicate si persoanelor juridice.


CAPITOLUL VI
Dispozitii finale
Art. 41.
(1) In cadrul autoritatilor, institutiilor publice si al agentilor economici care detin informatii clasificate se organizeaza compartimente speciale pentru evidenta, prelucrarea, procesarea, pastrarea, manipularea si multiplicarea acestora, in conditii de siguranta.
(2) Compartimentele speciale prevazute la alin. (1) se subordoneaza conducatorului autoritatii sau institutiei publice ori al agentului economic.

Art. 42.
In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Guvernul va stabili prin hotarare:
a) clasificarile informatiilor secrete de stat si normele privind masurile minime de protectie in cadrul fiecarei clase;
b) regulile generale privind evidenta, intocmirea, pastrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea si distrugerea informatiilor secrete de stat;
c) obiectivele, sectoarele si locurile care prezinta importanta deosebita pentru protectia informatiilor secrete de stat;
d) obligatiile si raspunderile autoritatilor si institutiilor publice si ale agentilor economici, ale altor persoane juridice, pentru protectia informatiilor secrete de stat;
e) normele privind accesul la informatiile clasificate, precum si procedura verificarilor de securitate;
f) conditiile de fotografiere, filmare, cartografiere si executare a unor lucrari de arte plastice in obiective sau locuri care prezinta importanta deosebita pentru protectia informatiilor secrete de stat;
g) regulile privitoare la accesul strainilor la informatiile secrete de stat;
h) alte norme necesare aplicarii prezentei legi.

Art. 43.
Prezenta lege va intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 44.
(1) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 23/1971 privind apararea secretului de stat in Romania, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 157 din 17 decembrie 1971, Hotararea Consiliului de Ministri nr.19/1972 privind unele masuri in legatura cu apararea secretului de stat, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 14 ianuarie 1972, precum si orice alte dispozitii contrare.
(2) Pe aceeasi data expresia "secrete de stat" din continutul actelor normative in vigoare se va inlocui cu sintagma "informatii secrete de stat".


Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 26 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU

Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 8 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA

Bucuresti, 12 aprilie 2002.


SURSA:bg_inteligenceServices_ropdf
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/182_2002.php

SECURITATEA CA PUTERE

Abordarea traditionala a studiilor de securitate in cursul sec. XIX-XX pune un accent deosebit pe puterea militara a statului. Asa cum am vazut in cursul introductiv, securitatea este inteleasa ca putere, indeosebi ca putere militara.
Originea acestei abordari se plaseaza la inceputul secolului al XIX-lea in Europa si
este reprezentata de autori cunoscuti din domeniul strategiei si artei militare.
Securitatea este înţeleasă ca artă militară, pentru că războiul este, la rândul său,
înţeles ca o funcţie principală şi permanentă a statului. Pacea este percepută ca o
stare intermediară între războaie, starea “naturală” fiind cea de război. Încât, în
abordarea tradiţională a secolului al XIX-lea, securitatea unui stat se putea
obţine numai printr-o pregătire permanentă pentru război. Faptul că educaţia millitară se adresa îndeosebi elitei iar o bună parte a elitei se ocupa numai de
administrarea chestiunilor legate de război şi pregătirea războiului, domeniul a
fost denumit artă militară. Practic, educaţia specifică, inspiraţia marilor
comandanţi, devotamentul şi disciplina trupelor, conducerea operaţiilor concurau
la punerea în aplicare a principiilor artei militare pentru obţinerea victoriei în
război şi asigurarea, în acest fel, a securităţii. Mai târziu, când tehnologia
avansată şi managementul au pătruns în afacerile militare, victoria în război a
depins mai puţin de educaţia şi inspiraţia comandanţilor şi mai mult de calculaţia
şi planificarea statelor majore şi precizia echipamentelor.

Ca precursori ai studiilor de securitate pot fi amintiţi străluciţi reprezentanţi ai
artei militare: (printre alţii):
􀂃 Carl von Clausewitz (1780-1831)
􀂃 Antonie Henri de Jomini (1779-1869)
􀂃 Niccolo Machiavelli (1469-1527)
􀂃 Basil Liddell-Hart (1895-1970)

Machiavelli:
• Razboiul este o parte importanta a politicii;
• Incertitudinea determina caracterul si metodele razboiului;
• Scopul razboiului trebuie sa fie infrangerea totala a inamicului;
• Razboiul trebuie sa fie scurt si precis;
• Batalia decisiva trebuie sa fie scopul unei campanii militare;
• Comanda sa fie in mainile unei singure persoane;
• Succesul militar depinde de ordine si disciplina;
• Intre conducerea politica si militara trebuie sa existe o relatie apropiata
si armonioasa.

Clausewitz si Jomini:
• Razboiul este o continuare a politicii cu alte mijloace;
• Diviziunea “strategic” si “tactic/operational”;
• Rolul logisticii;
• Relatia dintre autoritatile politice si militare.
Liddel Hart:
• Dislocarea fizica si psihica a inamicului;
• Separarea fortelor inamicului;
• Taierea liniilor de aprovizionare;

Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii.
In secolul al XX-lea, securitatea este subsumata domeniului studiilor strategice
(strategic studies), indeosebi dupa 1945. In contextul razboiului rece, a
confruntarii Est-Vest si a cursei inarmarilor, in care inarmarea nucleara a jucat
rolul principal, securitatea a fost inteleasa ca echilibrul fragil al arsenalelor
militare ale celor doua parti. Strategiile politice derivate din aceasta confruntare
politica, ideologica, economica si militara au generat o serie de teorii
subordonate in geopolitica (cum a fost teoria rimland-ului, vezi cursul de
Geopolitica), in relatiile internationale (cum a fost strategia containement-ului,
vezi cursul de Relatii Internationale), in strategia militara (vezi conceptul de
deterrence), in economie (teoria “o lume, doua sisteme”), in ideologiile politice
(razboiul ideologic, cu variantele sale inspirate din democratie, drepturile omului
versus “socialism real”, etc). Perioada 1945-1990 poate fi considerata perioada
de apogeu a securitatii inteleasa ca putere militara. Nivelul arsenalelor militare
atins de cele doua superputeri – Uniunea Sovietica si Statele Unite – a fost atat
de ridicat, incat, in caz de razboi, putea duce la distrugerea intregii omeniri.
Pentru managementul razboiului rece, perioada in care dominanta este
dimensiunea militara, a fost dezvoltat domeniul studiilor strategice. Barry Buzan
(1991, vezi bibliografia recomandata) defineste studiile strategice ca ocupanduse
“in mod esential de impactul tehnologiei militare asupra relatiilor dintre state”.
Acest prim plasament al studiilor strategice ne arata apartenenta lor la scoala
realista a relatiilor internationale, ale carei premise teoretice sunt construite pe
ipoteza sistemului international anarhic, asa cum am aratat in cursul introductiv.
In sistemul international, spune unul dintre reprezentantii scolii realiste (Robert
Osgood, 1967), “forta trebuie sa fie un instrument esential al politicii
internationale in conditii de anarhie, asa cum alegerile sunt pentru politica
interna in conditiile unei democratii organizate”. De asemenea, Michael Howard
(1970), argumenteaza ca “forta este un element ineluctabil in relatiile
internationale, nu din cauza unei tendinte umane inerente de a o utiliza, ci
pentru ca exista posibilitatea utilizarii ei. De aceea, forta trebuie descurajata,
controlata si, daca orice altceva esueaza, utilizata cu masura si restrangere”.
Howard defineste chiar una dintre chestiunile cele mai spinoase ale relatiilor
internationale, anume “cei care renunta la utilizarea fortei, ajung la mila celor
care nu renunta la ea”. (citate din B. Buzan, op.cit.) Acesta viziune se incadreaza
in unul dintre curentele filosofiei occidentale, cu radacini inca in evul mediu daca
avem in vedere una dintre maximele filosofului Spinoza care spune “Fiecare are
atata dreptate in lume dupa cata forta are”.
Din cele prezentate pe scurt pana aici, deducem, impreuna cu reprezentantii
scolii realiste, ca starea “naturala” a sistemului international nu este starea de
securitate, ci de insecuritate. In viziunea realista/neorealista, relatiile
internationale sunt in primul si in primul rand despre putere si securitate. In
centrul atentiei se afla statele, puterea detinuta de acestea si, date fiind
implicatiile anarhiei, insecuritatea. Deosebirea dintre politica interna si
internationala se plaseaza tocmai la nivelul securitatii: politica interna se bucura,
de obicei, de securitate – insecuritate pe plan intern exista doar atunci cand
mecanismul politic s-a defectat atat de mult incat a degenerat in conflicte interne
violente; politica externa este, in mod normal si consistent, bazata pe
insecuritate, pentru ca sistemul nu a fost nicicand reglat sa produca securitate.
In studiile strategice, insecuritatea este definita in primul rand ca “a fi vulnerabil la a fi serios afectat de utilizarea deliberata a fortei de catre altii” (citat dupa T.Terrif, S. Croft, L. James, P. Morgan, Security Studies Today, Polity Press, 1999,p.39). Obtinerea securitatii trebuie inteleasa, in orizontul scolii realiste, mai degraba ca managementul insecuritatii decat ca eliminarea acesteia. Un control optim al insecuritatii asigura o stabilitate relativa a sistemului international,stabilitate definita de teoria echilibrului de putere (balance of power).
Managementul insecuritatii, cu mijloace de forta, inseamna, deci, securitate.
Din perspectiva studiilor strategice se pot desprinde cateva principii generale
privind sursele de insecuritate:
1. Competitia necontrolata sau insuficient controlata a statelor pentru putere (si
pentru alte valori obtinute prin intermediul puterii) conduce la insecuritate
persistenta (pervasive insecurity) pe plan international.
2. Obtinerea securitatii se realizeaza pe baze individuale (la nivel de stat) cat mai
mult posibil (datorita absentei unor norme efective stabilite de o autoritate
internationala superioara si/sau datorita incertitudinii obtinerii de garantii sau
asistenta ferma din partea altor state; aliantele de securitate (bazate in primul
rand pe principiul common defense – vezi NATO) sunt create pentru a “completa”
securitatea individuala a fiecarui membru al aliantei; aliantele nu asigura
securitatea in mod absolut.
3. Nevoia de a te baza pe forta si pe amenintarea cu forta in diferite instante
alimenteaza insecuritatea;
4. Aplicarea foarte limitata a principiilor de moralitate creste insecuritatea,
datorita incertitudinii comportamentului altor state. Este suficient ca un singur
stat sa se comporte “imoral” pentru a pune in incertitudine moralitatea celorlalti.
5. Aparitia dilemei de securitate – cresterea securitatii unui stat conduce la
T
scaderea securitatii altora – alimenteaza insecuritatea in sistemul international.
Daca acceptam ca starea “naturala” a lumii este cea de insecuritate, este atunci
mai usor de inteles conceptul central in scoala realista a relatiilor internationale,
cel de “politica de putere” (power politics). Dupa Hans Morgenthau, politica
internationala, ca orice politica este o lupta pentru putere. Rezultatul politicii de
putere promovata de state este, asa cum am mentionat, echilibrul puterii
(balance of power).
Ernst Haas identifica cel putin opt intelesuri ale echilibrului de putere: (citat din
Terriff et al, 1999).
1. Orice distributie a puterii;
2. Un echilibru al puterii sau un proces de echilibrare;
3. Hegemonie sau actiuni pentru obtinerea hegemoniei;
4. Stabilitate si pace prin intermediul unui “concert al puterii”;
5. Instabilitate si razboi;
6. Politica de putere in general;
7. O lege universala a istoriei;
8. Un sistem si un ghid pentru decidentii politici.
NB: Ideea de “concert al puterii” este inspirata din politica internationala a
secolului al XIX-lea in Europa cand, la sfarsitul razboaielor napoleoniene (1815),
marile puteri instaureaza asa-numitul “Concert al Europei”, prin care se garanta
pacea si stabilitatea pe continent in urma actiunilor concertate ale Austriei,
Rusiei, Prusiei si Angliei. Pacea pe constinent este, asadar, asigurata de concertul
politic al marilor puteri, intelegere politica garantata, la randul ei, de puterea
militara a partilor.

Metode pentru instaurarea si mentinerea echilibrului de putere:
1. O politica de divizare si control (divide et impera), pentru a diminua
puterea celui mai puternic si al aduce la nivelul celui mai slab;
2. Compensatii teritoriale dupa incheierea conflictului, pentru a compensa avantajele obtinute de invingator;
3. Crearea statelor-tampon;
4. Formarea aliantelor;
5. Crearea si mentinerea sferelor de influenta;
6. Interventia;
7. Negociere diplomatica;
8. Rezolvarea disputelor pe cale legala si pasnica;
9. Reducerea armamentelor sau angajarea in cursa inarmarilor;
10. Declansarea razboiului, pentru a mentine sau instaura un echilibru de putere favorabil.
Experienta razboiului rece a demonstrat ca aceste aranjamente din interiorul politicii de putere si al echilibrului puterii s-au dovedit a fi:
a) scumpe: obtinerea armamentului nuclear in cantitatile si de calitatea planificata ca necesara, dispunerea fortelor strategice pe mapamond (baze militare), mentinerea unor forte conventionale numeroase, echipamentele si armamentele conventionale (portavioane, submarine, sateliti) au grevat foarte serios bugetele nationale. Competitia militara a impus cheltuieli de aparare peste limitele pe care unele state si le-ar fi putut permite (vezi Tabelul cu cheltuielile militare la sfarsitul razboiului rece). Este mai mult decat clar ca participarea la competitia militara cu Vestul a contribuit la prabusirea URSS.
b) periculoase: distributia puterii putea fi oricand gresit interpretata in timpul
razboiului rece. Statele nucleare, de exemplu, erau mult mai expuse decat
credeau la ceea ce s-ar numi “prima lovitura” menita a reduce capacitatea lor de
reactie in faza principala a razboiului. La acest lucru se puteau adauga riscurile
de accidente.
c) innacceptabile: desi a fost o stare de fapt, echilibrul puterii se referea in
principal la cele doua superputeri (URSS si SUA). Unele state au respins politica
de putere si au descurajat conflictul prin intermediul unei politici de pace. Este
cazul statelor scandinave (ex. Suedia). Alte state, cele fara arsenal nuclear, s-au
simtit inferioare si dependente excesiv de echilibrul celor “doi mari” si, in
consecinta, au dezvoltat propriile mijloace nucleare. Este cazul Indiei si Pakistanului.
d) intrinsec instabile: echilibrul puterii a fost in permanenta instabil. Pe de o
parte, cursa inarmarilor permitea perioade scurte de echilibru real, de obicei intre
generatiile noi de armamente. Pe de alta parte, managementul arsenalelor
nucleare a generat instabilitate politica interna in statele detinatoare, datorita
diferentelor de opinie intre gruparile politice. Miscarile pacifiste din Franta (anii
‘60), manifestatiile de protest din Germania (anii ‘70-‘80), povara militara
sovietica au generat instabilitate si, in cele din urma, cum este cazul URSS, au
contribuit la dezintegrarea politica.
Rezumand, in viziunea realista, capacitatile militarejoaca rolul esential in
definirea insecuritatii si in managementul securitatii. Alti factori care pot contribui la obtinerea securitatii sunt analizati ca relevanti in masura in care contribuie la realizarea capacitatilor militare considerate “dezirabile”. O economie puternica determina nivelul capacitatilor militare pe care un stat le poate dezvolta si mentine.
Geografia determina resursele naturale ce pot fi trasferate sectorului militar si, in functie de asezarea geografica, vulnerabilitatea in fata agresiunii externe. Forma de guvernamant determina modul in care un stat poate realiza mobilizarea populatiei pentru scopuri militare. Leadership-ul politic determina modul in care pot fi optim utilizate resursele militare, economice, geografice si demografice pentru asigurarea securitatii În abordarea tradiţională a securităţii, creşterea securităţii unui actor înseamnă,
de multe ori, diminuarea securităţii altuia. În perioada războiului rece,
dezvoltarea unei tehnologii militare avansate de către una dintre superputeri
genera o stare de inferioritate militară celeilalte superputeri. Iniţiativa “războiul
stelelor” a SUA a contribuit, în cele din urmă, la prăbuşirea URSS. Acesta situaţie
a fost descrisă în studiile de securitate ca “dilema securităţii”.
􀂄 Definitie: dilema securitatii se produce atunci cand “multe dintre mijloacele
prin care un stat incearca sa-si sporeasca securitatea conduc la diminuarea
securitatii altor state” (Robert Jervis, 1978)
􀂄 Variabile dependente:
• echilibrul ofensiva-defensiva
• diferentierea ofensiva-defensiva
􀂄 Fenomenul de spirala: cu cat un stat se orienteaza mai mult catre cresterea
securitatii, cu atat celelalte state se simt mai amenintate si iau masuri proprii
de crestere a securitatii. Ex. cursa inarmarilor
Consecinte ale dilemei securitatii:
1. reducerea propriei capacitati militare a statului care initiaza dilema
securitatii;
2. cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza ideii de expansiune, ceea
ce ingreuneaza descurajarea adversarului;
4. consum inutil de resurse.
Reducerea propriei capacitati militare
􀂄 capacitate militara (military capability) = capacitatea specifica a unui stat de a
desfasura operatiuni militare (nu se refera la suma capabilitatilor militare, i.e.
oameni, armamente, infrastructura);
􀂄 statul A se inarmeaza, reduce securitatea lui B;
􀂄 B reactioneaza prin inarmare, pentru a se putea raporta la A si reduce, astfel,
securitatea lui A;
􀂄 Teoretic, A si B se neutralizeaza reciproc;
􀂄 Practic: cand echilibrul ofensiva-defensiva se strica:
a) A si B se inarmeaza cu sisteme ofensive (ex. rachete) - securitatea lui A si a lui B este diminuata;
b) A si B se inarmeaza cu sisteme defensive (ex. sisteme antirachete),
securitatea lui A si a lui B se imbunatateste;
c) A si B cresc dimensiunea fortelor armate, securitatea lui A si a lui B se
imbunatateste;
d) similar pentru inarmare nucleara.
Pericolul insecuritatii adversarului
􀂄 reducerea securitatii adversarului poate reduce propria securitate, prin
cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza expansiunii.
􀂄 expansiunea este o sursa de crestere a securitatii: asigura frontiere mai
stabile, adancime strategica, resurse mai insemnate, etc. - ex. Uniunea
Sovietica
􀂄 daca un stat se inarmeaza, consecinta indirecta poate fi diminuarea securitatii
sale: adversarul va reactiona prin inarmare si va fi mai greu de descurajat;
􀂄 fata de situatia anterioara, se obtine o descurajare diminuata, cu resurse mai
mari;
􀂄 Concluzie: nu este obligatoriu ca statele sa obtina avantaje militare;
􀂄 Ex. extinderea NATO catre “noua Europa” creste capabilitatile militare aliate,
dar creste si insecuritatea Rusiei. Reactia: expansiunea Rusiei in regiunile
“aliate” NATO, pastrarea bazelor militare sovietice, agresivitate fata de noii
membri NATO, etc.
Reducerea securitatii adversarului
􀂄 Cresterea capacitatilor militare ale lui A duc la diminuarea capacitatilor lui B,
prin:
• diminuarea capacitatii de aparare a lui B:
􀂄 chiar daca isi creste capacitatile, B este depasit de A
􀂄 B nu are resursele sa intre in competitie cu A;
• convingerea adversarului ca A are si alte scopuri decat securitatea:
􀂄 B reactioneaza prin actiuni de expansiune, altele decat securitatea -
agresivitate pe scena internationala (lacomie sau greed);
􀂄 B creste capacitatile militare dincolo de nevoia de a descuraja pe A;
􀂄 B se orienteaza catre ofensiva si se astepata inevitabil la conflict;
􀂄 se instaleaza spirala inarmarii.
􀂄 Politici militare care nu conduc la spirala inarmarii:
• tratate si intelegeri pentru controlul armamentelor, prin care se limiteaza
capacitatile ofensive;
• doctrine de aparare pur defensive;
• dezarmare unilaterala: A reduce capacitatile militare, B reactioneaza prin reduceri - securitatea lui A si a lui B creste.
Risipirea resurselor
􀂄 cresterea capacitatilor militare ale lui A si B nu duc la cresteri de securitate;
􀂄 spirala inarmarii creste capacitatile brute si le reduce pe cele nete: mai multa
inarmare poate insemna mai multa insecuritate;
􀂄 Consecinta directa: risipire de resurse.
􀂄 Chestiunea principala: de ce statele, ca actori rationali, nu pot coopera pentru
a evita consecintele nedorite?
• lipsa increderii si incertitudine in ce priveste intentiile pozitive ale celorlalti;
• in situatii de “dilema” (Stag Hunt), apar perceptii gresite si comportament
irational;
􀂄 Situatia 1: un stat increzator ca nu va fi atacat, nu are nici un motiv sa se
extinda, este interesat doar in apararea teritoriului - exista sanse de cooperare
= este orientat catre securitate;
􀂄 Situatia 2: un stat nu este sigur ca adversarul este orientat catre securitate -
se lanseaza fara sa vrea in competitie

Variabilele ofensiva-defensiva

􀂄 severitatea dilemei securitatii scade daca inclinatia spre defensiva este mai
mare;
􀂄 severitatea creste daca este preferata inclinatia spre ofensiva;
􀂄 posibilitate de conflict garantata:
• razboiul este rapid si decisiv si, deci, profitabil, a.i statele considera razboiul
mult mai atractiv;
• securitatea va fi mult diminuata pentru toti jucatorii;
Securitatea nationala: interese nationale, obiective de securitate,
strategia nationala de securitate.
In viziunea scolii realiste, viziune dominanta in relatiile internationale, securitatea
este securitate nationala. Barry Buzan arata ca "statul este central intregului
concept al securitatii, motiv pentru care statul trebuie examinat ca obiectul
referential al termenului" (Buzan, 1991, p. 57) Traditia sociologica defineste
statul in tremeni weberieni (o structura institutionala menita sa optimizeze
[rationalizeze] procesele sociale). "Statul" si "societatea" sunt intelese ca termeni
separati, relativi autonomi unul de celalalt, dar in acelasi timp integrati functional
pe diferite paliere (politic, economic, militar).
Definitia statului. Suveranitatea. Stat-securitate
O definitie mentionata de Buzan (1991), inspirata de Joel S. Migdal (1988),
abordeaza statul in sensul unui ideal-tip (un model generic) ca fiind "o
organizatie compusa din mai multe agentii, conduse si coordonate de o
conducere de stat (o autoritate executiva), care are abilitatea sau autoritatea de
a elabora si aplica regulile generale pentru toti cetatenii si parametrii de
functionare pentru alte organizatii sociale, pe cuprinsul unui teritoriu anume,
utilizand chiar forta daca ar fi necesar". Acesta este o prima definitie, "ingusta",
pentru ca are in vedere aspectele interne, ale statului inteles ca institutii ale
guvernarii centralizate.
O a doua definire se poate face din perspectiva internationala, prin care statul
este inteles ca o entitate politico-teritoriala suverana. Este, in principiu, actualul inteles al statului, asa cum este reflectat de politica internationala si
• avantajul primului care loveste;
prin carta ONU.
O a treia definitie are in vedere o perspectiva largita a statului, ca entitate
politica, teritoriala si sociala. Buzan propune o abordare a statului ca o
"suprapunere intre teritoriu, guvernare si societate" (op. cit. p. 60). Statele sunt,
pe de o parte, o constructie, un produs al dinamicii interne si, pe de alta parte,
un produs al competitiei internationale. Motivele externe pentru care se poate
naste un stat sunt, de multe ori, cel putin la fel de relevante precum cele interne.
Pentru securitate, dinamica interna si presiunea externa asupra statului sunt
ambele relevante. Literatura de specialitate in domeniul relatiilor internationale
plaseaza "momentul" crearii actualului model al sistemul de state suverane in
anul 1648, o data cu incheierea pacii de la Westphalia. Henry Kissinger arata ca
sistemul international s-a constituit ca urmare a unei tensiuni geopolitice intre
Franta si Principatele Germane. Centralizarea statala a Frantei s-a putut face in
conditiile mentinerii faramitarii politice a Germaniei. Intr-un fel, securitatea
interna a Frantei s-a realizat prin sacrificarea securitatii externe a Germaniei.
Asadar, sistemul international s-a nascut, ne avertizeaza Kissinger, ca urmare a
unei probleme de securitate: securitatea Frantei s-a obtinut prin "sacrificarea"
securitatii Germaniei. Este un fapt cunoscut, principatele germane vor fi unificate
politic abia la 1871 prin actiunile militare ale cancelarului Bismarck. (Vezi H,
Kissinger, Diplomacy, in bibliografia recomandata).
Din cele trei definitii (intelesuri) ale statului rezulta o componenta fizica
(teritoriu, geografie, demografie) si o componenta social-politica (forma de
organizare, institutii, cultura). Statul este "un corp" (body) si un "suflet", o stare de spirit (mind). La palestinieni, de pilda, statul este o stare de spirit, o idee sau reprezentare politica in cautarea unei forme fizice. In ce ne priveste, dupa
aceasta definitie minimala a statului, interesul nostru se orienteaza catre ceea ce
este relevant pentru securitate, adica legatura dintre stat si securitate.
Anume, care este esenta statului fata de care ideea de securitate este valabila?
Abordam aceasta relatie stat-securitate in doua planuri:
- social-politic, in sensul in care ideea de stat, ca stare de spririt
impartasita de populatie, este un obiect major al securitatii nationale;
- baza fizica a statului - teritoriu, geografie, resurse.

State slabe - state puternice. Producătorii şi consumatorii de securitate.

Literatura de specialitate fare referinţă la state slabe şi la state puternice. Buzan
consideră că "distincţia dintre state slabe şi state puternice este esenţială pentru
orice analiză a securităţii naţionale (op.cit. p. 97). State puternice-state slabe
(weak and strong states) are în vedere nivelul coeziunii socio-politice; puteri
slabe-puteri "puternice" (weak and strong powers) se referă la capacitatea economică şi militară. Puteri slabe ca Austria, Olanda, Norvegia sunt, toate, state
puternice. Puteri importante, ca Brazilia, Pakistan, Indonezia sunt state slabe.
Superputeri, ca odinioară URSS şi astazi China, sunt state slabe. Puterea uriaşă a
Uniunii Sovietice a fost obţinută prin slăbirea permanentă a statului. URSS a
eşuat ca stat pentru că, aplicând referenţialul nostru, necesara coeziune socialpolitică a statului (înseamnând realizarea unei identităţi colective puternice,
deasupra identităţilor naţionale şi etnice din imperiu, adeziunea din convingere la
ideologia comunistă şi un sistem instituţional optim, neafectat de corupţie) nu sa
putut realiza. URSS a fost, din acest punct de vedere, un experiment politic
artificial, un stat artificial, chiar dacă puterea lui a fost una extrem de reală. Baza puterii sovietice a fost slabă, iar puterea sa artificială.

În ceea ce priveşte statele slabe, literatura din domeniul securităţii evidenţiază
aceste state ca sursă de insecuritate. În primul rând, există state slabe ca
urmare a unei relaţii de dependenţă de o mare putere (sau dependencia, termen
în spaniolă, desemnat a descrie situaţia statelor din America Latină, dependente,
cele mai multe, de Statele Unite). În al doilea rând, există state slabe, îndeosebi
în Lumea a III-a şi în fosta Uniune Sovietică, în care elementele fundamentale
ale statalităţii (populaţie, identitate, teritoriu, structură instituţională) sunt
insuficient sau precar definite. În al treilea rînd, există state slabe într-un număr
de ţări care, chiar dacă au realizat o anumită formă de coeziune internă (de
obicei prin regimuri politice autoritare), se manisfestă pe plan internaţional ca
puternice surse de instabilitate şi insecuritate (Corea de Nord, Libia, Cuba). Cee
ce este comun statelor slabe, din oricare categorie menţionată mai sus, este
nivelul relativ ridicat de riscuri interne, care oricând se pot transforma în
ameninţări la adresa guvernării, întrucât "statele slabe sau nu au, sau nu au
reuşit să realizeze un consens politic şi societal de suficientă stabilitate pentru a
elimina utilizarea pe scară largă a forţei ca element major şi de continuitate în
viaţa politică a naţiunii" (Buzan, op.cit. p.99). Un prim indicator al slăbiciunii
statelor este ceea ce Alfred Stepan numeşte suppression facility (capacitate
represivă, Vezi volumul Armata şi societatea, în bibliografia recomandată),
respectiv dimensiunea aparatului de ordine internă raportat la totalul populaţiei.
Practic, numărul de poliţişti, agenţi, informatori, jandarmi, gardieni ş.a. cu funcţii
de protecţie internă, raportat la 10.000 de locuitori, ne oferă o primă ideea
despre slăbiciunea unui stat.
Pot fi listate cel puţin şase condiţii de definire a statelor slabe. Este deajuns ca
una dintre aceste condiţii să fie valabilă pentru a se putea aplica definiţia de stat
slab:
1. Violenţă politică manifestă (Afganistan, Irak, Coasta de Fildeş, Somalia);
2. Acţiuni represive ale poliţiei politice (Belarus, Rusia, China, Corea de Nord,
Ucraina înainte de Iuşchenko);
3. Conflict politic manifest între diferite grupuri, inspirate de ideologii conflictuale,
relativ la ideologia dezirabilă pentru organizarea statului (Peru, Turcia, Iran,
Salvador);
4. Lipsa unei identităţi naţionale comune sau/şi prezenţa unor grupuri naţionale
(minoritati) cu obiective politice competitite (Sudan, fosta Iugoslavie, Sri Lanka);
5. Lipsa unei autorităţi politice recunoscute (Liban, Uganda, Bosnia-Herţegovina);
6. Absorbţia societăţii civile de către stat, prin controlul formelor de asociere,
controlul asupra media, eliminarea grupurilor alternative (Rusia, China, Iran).
Cand statul este puternic, securitatea naţională se referă, îndeosebi, la protecţia
faţă de interferenţele externe. Există, în interior, o idee dominantă despre stat,
instituţiile funcţionează optim, teritoriul este bine definit, mecanismele de
transfer ale puterii nu pun în pericol stabilitatea politică. Când statul este slab,
securitatea se referă la un minim posibil - teritoriul. Există şi situaţii în care şi
teritoriul este subiect de dispută iar statul există numai datorită recunoaşterii
internaţionale. Cel mai adesea, astfel de state se află în situaţia unui război civil,
în care ecuaţia de securitate se aplică grupurilor aflate în conflict (etnii, triburi,
grupuri religioase), organizaţiilor şi indivizilor ca singurele obiecte referenţiale ale
securităţii. Teoretic şi practic, cu cât este mai slab un stat, cu atât mai ambiguu
devine conceptul de securitate. Reciproca este, de asemenea valabilă, în sensul
în care cu cât un stat este mai puternic şi, îşi asociază, în acelaşi timp, o putere
internaţională mai mare, cu atât este mai complicată ecuaţia securităţii sale.
Pentru state cu tendinţe de supremaţie mondială, cum sunt ca SUA, securitatea
internaţională este echivalentă cu securitatea naţională. Obiectivul principal în
materie de securitate naţională al SUA ar fi acela de instituire a unui regim de
securitate internaţional care să garanteze pacea la costuri cât mai reduse.
Pentru aceasta, SUA sunt obligate să furnizeze securitate şi, deci, să producă
pace pe plan internaţional. Statele slabe consumă securitate; statele puternice
produc securitate. Libanul şi Statele Unite ale Americii au nevoie fiecare nevoie
de securitate, însă diferenţa este că unul consumă, în timp ce celalalt produce
securitate. Un stat puternic se defineşte din interior şi "umple" cu securitate
spaţiul exterior dintre vecinii săi. Este cazul SUA în emisfera vestică. Un stat slab
este definit din exterior şi este, de cele mai multe ori, un prag sau tampon între
vecinii săi. Este cazul Libanului, un stat-tampon între Siria şi Israel. Similar,
Uniunea Europeană, deşi nu se defineşte (încă) stat, ci numai uniune politică,
devine din ce în ce mai puternică în interior, dar se va bucura de securitate în
măsura în care reuşeşte să generereze securitate în exterior, adică în spaţiile
adiacente (Europa de Est, Mediterana, Nordul Africii). Stabilitatea internă a
Uniunii Europene nu poate fi protejată decât prin „exportul” de stabilitate către
Europa de Est, Maghreb, Orientul Mijlociu (Israel).
Israelul este un stat puternic şi o putere medie. Deşi baza fizică a statului (teritoriu, populaţie, resurse) este relativ redusă, Israelul poate compensa prin puterea sa militară. Un caz similar în istorie – Olanda (Ţările de Jos) în confruntarea cu Spania în secolul al ….?. Totuşi, lipsa unei baze fizice a
statului mai mare nu permite Israelului conflicte militare de lungă durată, ci
episoade scurte şi foarte intense, posibile datorită capacităţii sale de mobilizare
foarte mari. Israelul este, deci, un stat puternic şi o putere medie. Pentru a trece
în categoria „puterilor semnificative”, Israelul a dezvoltat capacităţi nucleare.
Ceea ce a generat o importantă dilemă de securitate în întreaga zonă, cu Siria şi
Egiptul.
Anexa de mai jos ne prezintă situaţia efectivelor şi cheltuielilor militare ale ţărilor
NATO şi partenere la nivelul anului 2000. O astfel de statistică sugerează
relevanţa dihotomiei stat puternic – stat slab la nivelul securităţii. Se poate
constata, de pildă, reducerea efectivelor noilor state NATO (România, Polonia),
concomitent cu creşterea capacităţii lor militare prin aderarea la NATO.


Sursa: TEORIA ŞI PRACTICA SECURITĂŢII.
Conferenţiar Universitar Dr. IONEL NICU SAVA

PLEIADA DE ONOARE A MARII NEGRE

„Întotdeauna am pus accent pe calitatea factorului uman, am stimulat initiativele
şi munca în echipa"
***contraamiral de flotilă (r) Virgil DOSPINESCU.









Asa cum am promis revin in fata dumneavoastra cu oameni deosebiti,oameni care stiu ce inseamna daruirea si dragostea fata de tara.Pentru oameni cum e Contraamiralul dr.Aurel Popa sacrificiul in slujba tarii inseamna o onoare al carui tribut il plateste in fiecare clipa la conducerea Statului Major al Fortelor Navale Romane.



Contraamiralul Aurel Popa s-a născut la 24 iulie 1954, la Galaţi, România.
După absolvirea Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, în anul 1980, a fost, numit la comanda unei vedete torpiloare, până în 1983, când a fost promovat în funcţia de comandant de secţie în cadrul aceleiaşi unităţi de vedete torpiloare pe aripi portante.

În perioada 1988-1990, a fost ofiţer – student al Facultăţi Interarme din cadrul Academiei de Inalte Studii Militare din Bucureşti (actuala Universitate Naţională de Apărare), la absolvire fiind numit comandantul Vedetei Torpiloare Mari 202.

După patru ani, în 1994, a fost promovat în funcţia de comandant al Divizionului de Vedete Torpiloare, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2001, când a fost numit locţiitor al comandantului şi şef de stat major la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa.

De-a lungul carierei, şi-a dezvoltat pregătirea profesională, absolvind în anul 1997 Colegiul de Comandă şi Stat Major – perfecţionare în conducerea marilor unităţi operative din Marina Militară şi Colegiul de Război – seria a X-a, în anul 2002.

În anul 2003, a fost împuternicit prin ordin al ministrului Apărării comandant al Academiei Navale, instituţie pe care a condus-o până în anul 2004. A activat apoi, între anii 2004 -2006, ca şef al Serviciului Instrucţie, în cadrul Statului Major al Forţelor Navale, contribuind semnificativ la conceperea şi implementarea noului sistem de instrucţie în Forţele Navale.

Între perioada 2006 - 2007, a comandat Flotila de Fregate din compunerea Flotei, până în luna ianuarie 2007, când a fost numit locţiitor al comandantului Flotei. Doi ani mai târziu, în luna martie 2009, a fost promovat în funcţia de comandant al Flotei.

La 13 august 2007, prin decret prezidenţial, a fost înaintat la gradul de contraamiral de flotilă.

În acelaşi timp, a continuat perfecţionarea pregătirii profesionale militară şi civilă superioară, prin obţinerea, în luna iulie 2007, a titlului de doctor în ştiinţe militare şi prin absolvirea "The Navy Executive Business Course", la Universitatea North Carolina, S.U.A., în luna februarie 2009.

La 23 octombrie 2009, a fost înaintat la gradul de contraamiral.

La data de 01 iulie 2010, prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, a fost numit şef al Statului Major al Forţelor Navale.

Realizările din cariera militară i-au fost recunoscute prin decernarea unor ordine şi medalii:

1985 – Medalia "Meritul militar clasa a II-a"

1995 – Ordinul "Meritul militar clasa a III-a";

2000 - Semn onorific "În serviciul armatei" – 20 ani activitate;

2002 – Ordinul "Virtutea maritimă" în grad de ofiţer;

2005 – Semn onorific "În serviciul patriei";

2007 – Emblema de merit "Ştiinţa militară clasa I";

2008 – Emblema de Onoare a Forţelor Navale;

2008 – Ordinul Naţional "Pentru merit" în grad de cavaler;

2009 – Virtutea Maritimă în grad de comandor;

2009 – Emblema de Onoare a Statului Major General.


Putem sta linistiti.Siguranta tarii e pe maini bune .In subordinea Domniei sale il vom gasi pe Contraamiralul de flotilă Cristea CUCOŞEL,un alt om de nadejde al tarii noastre si al armatei romane.

Contraamiralul de flotilă Cristea Cucoşel s-a născut la 5 decembrie 1957 în comuna Râşca, judeţul Suceava.
După ce, în 1976, a absolvit liceul militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, a urmat, în perioada 1976-1980, cursurile Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân" din Constanţa.
După absolvire, a îndeplinit funcţia de comandant de vedetă şi de comandant de secţie de vedete torpiloare pe aripi portante în Divizionul 81 şi apoi în Divizionul 22 vedete torpiloare pe aripi portante până în 1987.
În perioada 1987-1989, a urmat Academia Militară, Facultatea de arme, pe care a absolvit-o cu diplomă de licenţă în ştiinţe militare.
În anul 1989, a fost numit comandant de vedetă torpiloare mare în cadrul Divizionului 93 VTM şi, din 1990 până în 1994, a îndeplinit funcţia de şef de stat major în Divizionul 81 vedete torpiloare pe aripi portante.
În perioada 1994-1995, şi-a completat pregătirea profesională urmând un curs intensiv de perfecţionare în terminologie militară germană la Köln, RFG, şi apoi, timp de un an, Academia de conducere a armatei RFG de la Hamburg.
În 1996, a fost încadrat în Flota Maritimă de la Constanţa, unde s-a ocupat de pregătirea pentru luptă până în 1998, când a fost promovat în Statul Major al Forţelor Navale, unde a lucrat în Biroul cercetare din Secţia de informaţii militare până în 2001.
După ce, în perioada 2001-2004, a fost şef secţie operativă la Centrul 243 REO (radioelectronic şi de observare) din Constanţa, în 2004 a fost numit şef al Secţiei comunicaţii şi informatică din Statul Major al Forţelor Navale.
Între timp, şi-a completat pregătirea profesională absolvind un curs postuniversitar de perfecţionare a activităţii de conducere la Academia de Înalte Studii Militare, în anul 2000, şi un curs intensiv de limba engleză.
La 1 mai 2006, a fost numit comandant (rector) al Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2007, când a devenit locţiitor şef resurse în Statul Major al Forţelor Navale.
În anul 2008, a fost promovat locţiitor al şefului Direcţiei comunicaţii şi informatică din Statul Major General şi la 3 februarie 2009 a fost numit şef al acestei structuri.
La 23 octombrie 2009, a fost avansat la gradul de contraamiral de flotilă.
Începând cu data de 15.07.2010 a fost numit locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Navale.
Contraamiralul de flotilă Cristea Cucoşel este căsătorit şi are doi copii.
Vorbeşte fluent limbile germană şi engleză.

Cu asemenea oameni la carma apelor, stim sigur ca Romania este in siguranta.

Alaturi de dansii ii vom gasi pe Comandor dr. Corneliu BOCAI -din 2002 este doctorand în Ştiinţe Militare al Universităţii Naţionale de Apărare.
În anul 2004 participă la marşul Navei şcoală "Mircea" în Canada şi SUA, în funcţia de Şef de Stat Major al marşului.
În acelaşi an, la întoarcerea din marş, este încadrat în funcţia de Şef Secţie Doctrină şi Standarde la Statul Major al Forţelor Navale, unde desfăşoară o activitate laborioasă, pe linia elaborării doctrinelor, manualelor şi pe linia acceptării şi implementării standardelor în Forţele Navale.
În perioada 2005 – 2008 a îndeplinit funcţia de comandant al Divizionului 50 Corvete Mangalia.
În perioada 2008 – 2009 a îndeplinit succesiv funcţiile de Şef Serviciu Operaţii la Comandamentul Flotei, Locţiitor al Şefului de Stat Major pentru instrucţie la Comandamentul Flotei şi Şef Serviciu Doctrină şi Tradiţii la Statul Major al Forţelor Navale.
În anul 2009 participă la marşul de instrucţie al navei şcoală "Mircea", Tall Ships Atlantic Challenge 2009, ca şef al marşului.
Din 31.03.2009 a îndeplinit funcţia de Comandant al Centrului Radioelectronic şi Observare "Callatis".Si care incepand cu data de 15.07.2010 a fost numit şef al Instrucţiei şi Doctrinei la Statul Major al Forţelor Navale.
Acestora li se alatura si Comandor Alexandru MÎRŞU care in perioada 2005-2006 a fost comandantul Grupării Navale de Cooperare în Marea Neagră – BLACKSEAFOR, perioadă în care România s-a aflat la conducerea acestei iniţiative regionale.

În perioada 2006-2009 a îndeplinit funcţia de comandant al Flotilei 56 Fregate, iar în perioada 2009-2010 pe cea de locţiitor al comandantului Flotei. La 7 iulie 2010 a fost numit comandant al Flotei.

În activitatea profesională, i s-au conferit: Ordinul Naţional "Crucea Serviciul Credincios"; Semnul Onorific în Serviciul Armatei pentru 25 ani de activitate; Emblema de Onoare a Statului Major General; Emblema de Onoarea Forţelor Navale.
Acest tablou impresionant nu ar fi complet daca nu l-as prezenta si pe Contraamiral de flotilă Dan POPESCU.
S-a născut la 23 noiembrie 1957. A absolvit Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân", Facultatea Electromecanică navală în anul 1980, Cursul de specialist electromecanic de unităţi de nave, 1984, Cursul de perfecţionare şi certificare pentru ofiţeri mecanici de cart în1989, Cursul postuniversitar Managementul resurselor tehnice şi materiale ale Marinei Militare, 1999, Cursul de limba engleză, 2001, Governance and Management Defence Course în 2001, Cursul Joint interarme în 2002, Colegiului Naţional de Apărare în 2007. Este master în domeniul "Concepte avansate de inginerie navală".
A activat ca şef mecanic pe vânătorul de submarine 1 şi corveta 261 între 1980 şi 1988, ofiţer 3 în Serviciul Tehnic al Divizionului Nave Antisubmarin, 1988 - 1991, locţiitor tehnic al comandantului Divizionului Corvete, 1991 - 1998, locţiitorul pentru logistică al comandantului Divizionului Corvete între 1998 - 2001, şef Birou Asigurare tehnico-materială în Serviciul Logistic din Statul Major al Forţelor Navale, 2001 - 2002, şef Secţie Asigurare Tehnico-materială în Serviciul Logistic şi şef Secţie Reparaţii şi Exploatare Nave din Statul Major al Forţelor Navale, 2002 - 2004, şeful Serviciului Logistic din Statul Major al Forţelor Navale, aprilie 2004 - noiembrie 2006.
Începând cu data de 07.03.2007, a fost avansat la gradul de contraamiral de flotilă.

Impreuna formeaza o pleiada a Marii Negre,o pleiada a Romaniei.

Se cade sa le multumim si sa le uram sanatate,ape linistite si vant prielnic Domniilor lor, cat si tuturor cadrelor din subordine,cadrelor militare care vegheaza zi si noapte la siguranta si pacea apelor romane.
De asemenea urez putere de munca si cadrelor didactice care se ocupa cu formarea viitorilor ofiteri si subofiteri cat si maistrilor militari scafandri care jerfesc tot timpul lor pe altarul tarii.Aceleasi multumiri si urari de bine le aduc pe aceasta cale si conducerii precum si cadrelor militare din cadrul Centrului de Scafandri Militari-Constanta.

Dumnezeu sa va aiba pe toti in grija,iar celor care nu mai sunt le dedic acest articol.

MAIMUTE TALIBANE

Iata deci ca am avut dreptate cand vorbeam de nebunia teroristului.


"Maimuţele-soldat îşi dezvoltă abilitatea de identifica militarii SUA după uniforme.
Maimuţele sunt animalele preferate de talibanii din Afganistan în atrenaentele de luptă. Mai precis, aceştia şi-au propus să înveţe maimuţele să folosească mitraliere şi aruncătoare de mine împotriva forţelor militare SUA, potrivit People's Daily Online.

Maimuţele pot folosi acum Kalashnikov, mitraliera uşoară Bren şi au abilitatea de a identifica şi ataca soldaţii SUA. ghidându-se după uniformele lor.

O fotografie cuo maimuţa care ţine o mitralieră a circulat pe întreg internetul în ultimele zile.

Raportul susţine că talibanii au fost inspiraţi chiar de CIA-ul american, despre care se spunea că foloseşte alune şi banane pentru a antrenat maimuţe soldat în Vietnam. Informaţia a fost atribuită ziarelor britanice, însă, este bazată pe un zvon.

Purtătorul de cuvânt al NATO a declarat că nu au niciun indiciu că această poveste ar putea fi adevărată.

"Ai putea să antrenezi o maimuţă să tragă, dar mai bine nu te-ai afla în zone unde face asta, întrucât mă îndoiesc că are o ţintă bună. În schimb, sunetul mitralierelor ar speria toate animalele şi s-ar opri din tragere", a declarat Christopher Coe.director la Centrul Harlow pentru psihologie biologică."

Sursa:WWW.REALIATEA.NET

NEBUNIA TERORISTULUI

Oamenii normali pot fi determinati sa actioneze agresiv si cu ajutorul propagandei, care creeaza imagini ale inamicului. Un stat, un grup sau o organizatie pot crea in mintea membrilor sai imagini ale inamicului care sa ii impinga la actiuni pe care altfel nu le-ar face.
Keen (1988) citat de Wikoff (1995) a realizat o sinteza a imaginilor inamicului a celor considerati „ei”, „straini” sau care nu sunt „de-ai nostrii” care pot fi create in mintea oamenilor prin intermediul propagandei.

Astfel, inamicul poate fi vazut ca fiind barbar, criminal, agresor, tortionar, anticrist, violator, acaparator, crud, o bestie sau o insecta. O statistica realizata de Friedrich (2002) arata ca, in 2002, din 218 benzi desenate americane 149 ii prezentau pe arabi ca intruchipand raul, 39 ii prezentau ca fiind oameni obisnuiti, iar 30 ca fiind oameni buni. Imaginea acestui inamic este creata si propagata in situatii conflictuale pentru ca intareste sentimentul apartenentei la grup (organizatie, natiune) si ajuta la crearea distinctiei dintre „noi” si „ei”, dintre „ai nostri” si „ai lor”.

Doua strategii de realizare a acestui lucru sunt: reducerea elementelor de evaluare sociala a individului (nimeni nu stie cine sunt si nimanui nu-i pasa) si reducerea preocuparilor de autoevaluare. Prima strategie se bazeaza pe crearea sentimentului anonimitatii si pe difuzarea responsabilitatii intre membrii unui grup. Cea de-a doua se intemeiaza pe tactici de alterare a starii de constiinta cu ajutorul drogurilor, pe provocarea unor emotii puternice sau pe crearea unei preocupari intense pentru prezent, fara legatura cu trecutul sau viitorul.

Daca teoriile prezentate pana la acest punct vizeaza modul in care contextul, situatia influenteaza comportamentul oamenilor si ii poate directiona spre actiuni distructive, pe care altfel nu ar fi capabili sa le faca, o alta categorie de teorii are in vedere transformarea oamenilor normali in persoane violente, distructive prin intermediul educatiei, al socializarii in familie si in scoala, socializari sustinute de parinti si profesori, de elitele organizatiilor de apartenenta sau chiar de guverne.

Imaginile inamicului conduc la orientarea selectiva a atentiei catre actiunile si aspectele negative ale acestuia. Ele ne pot determina sa prezicem comportamentul ostil al inamicului si sa actionam de o maniera ostila numai pe baza acestor predictii. De asemenea, ele ne determina sa exageram nivelul ostilitatii actiunilor inamicului comparativ cu actiunile similare ale membrilor grupului propriu sau grupurilor aliate (PSR, 1989).

Astfel, prin controlul sistemului educational si prin folosirea propagandei, liderii de state sau organizatii pot transforma membrii acestor structuri sociale in adevarate masini de distrugere. Un exemplu istoric al transformarii oamenilor prin intermediul educatiei in masini de produs violenta este cel al pilotilor kamikaze si ai oamenilor-torpila folositi atat de germani, cat si de japonezi in cel de Al Doilea Razboi Mondial. Membrii cultelor religioase extremiste, dar si ai organizatiilor teroriste, sunt cunoscuti astazi prin acest gen de comportament.

In perioada 2000–2003, palestinienii au folosit peste 95 de bombe umane impotriva israelienilor. Daca initial acesti ucigasi-sinucigasi erau doar barbati, ulterior au aparut si femei. Multi dintre ei erau studenti inteligenti, cu speranta unei vieti mai bune si cu relatii in comunitatile si familiile lor; in nici un caz nu era vorba despre persoane izolate, de la periferia societatii.

Merari (1990) a realizat un studiu al modului in care tinerii palestinieni ajung bombe vii, reliefand importanta socializarii in cadrul grupurilor mici. Mai intai, membrii grupurilor extremiste recruteza tineri care par sa aiba o fervoare patriotica intensa si se declara public impotriva Israelului. Acestia sunt invitati apoi sa discute cat de puternica este dragostea lor pentru tara si ura fata de Israel. Apoi, sunt angajati in antrenamente menite sa le puna ura in actiune, fiind integrati in grupuri mici, de trei-cinci tineri, aflati la diferite stadii ale transformarii lor in agenti ai mortii. Mai fac public, prin intermediul unei casete video, angajamentul lor, declarandu-se astfel martiri ai Islamului. Caseta video este trimisa familiei inainte ca acesti ucigasi sa isi execute planul final, realizand faptul ca, nu numai ca ei vor castiga un loc alaturi de Allah, dar si familia lor va avea un loc in Rai, datorita jertfirii lor. Familiei ii este trimisa o suma importanta de bani, un cadou pentru sacrificiul copilului lor. Fotografiile sinucigasilor sunt afisate peste tot in cadrul comunitatii, pentru a deveni modele si pentru altii. Ei devin eroi si eroine pentru generatia urmatoare de bombe sinucigase.

Pentru a transforma tineri in floarea varstei in ucigasi, acest program de indoctrinare foloseste o serie de mecanisme de psihologie sociala. Nu este nimic care sa indice probleme de sanatate mentala implicate in cazul acestor bombe vii. Este vorba doar de un alt mod de gandire, de o alta filosofie de viata si un alt sistem educational. Asa cum oamenii din tarile democratice sunt educati de mici sa creada in valorile democratiei si sa se lupte pentru triumful lor, tot asa si cei din tari si organizatii islamice isi promoveaza valorile lor.

In iunie 1990, in Piata Universitatii din Bucuresti, cativa romani au fost batuti si chiar ucisi de catre alti romani doar pentru motivul ca aveau alte opinii. Dupa 50 de ani de comunism, unii credeau ca libertatea de exprimare, valoare specifica culturilor democratice, este un pericol pentru ei si au actionat ca atare.

Sistemele educationale transmit ideologiile dezirabile in diferite culturi – democratice sau autoritare. Nationalismul a fost una dintre cele mai influente ideologii ale secolului XX (Mandel, 2002). Pe de o parte, el creeaza sentimentul apartenentei prin sublinierea maretiei unui popor. Pe de alta parte, a exacerbat sentimentele de amenintare, punand greutatile natiunii pe seama altor natiuni care ii doresc raul. Ideologiile, si in special nationalismul, divizeaza oamenii in „noi” si „ei“.

Nu exista o asociere speciala intre religie si violenta sociala. (McCauley, 2002).
Religia reprezinta doar un element de convingere, dar nu este nici necesar, nici suficient pentru a genera acte teroriste.

Dupa sursele de inspiratie si legitimare, gruparile teroriste pot fi:

* pur anarhiste – promoveaza violenta de dragul violentei, ca experienta estetica;

* inspirate religios – secte, grupari fundamentaliste, absolutiste, milenariste sau mesianice (Al Qaeda sau alte miscari islamiste);

* de insipratie etnica –separatistii kurzi si ETA;

* de inspiratie politica – comunisti, nazisti.

Unger (2002) a realizat o serie de studii privind tipurile de ideologii, sugerand ca acestea si imaginile despre lume, din societatile occidentale, difera mai degraba in intensitate decat in tip de cele impartasite de fundamentalistii extremisti care au lovit World Trade Center si Pentagonul. Aceste ideologii au cateva caracteristici comune: abdicarea de la responsabilitatea morala pentru o sursa exterioara propriei persoane, mentinerea unor atitudini si comportamente care valorizeaza grupul propriu in defavoarea altora si respingerea unor experiente sau puncte de vedere care pot influenta propriile puncte de vedere.

Recunoasterea puterii de influenta a fortelor situationale si a elementelor de socializare nu reprezinta o modalitate de scuza pentru comportamentele generate de acestea. Mai degraba, cunoasterea acestor forte furnizeaza cunostintele necesare pentru a ne departa de tendinta simplista de a blama pe cel care produce raul si a ne orienta catre descoperirea retelelor cauzale care ar trebui modificate. Chiar si privit din punct de vedere economic, este mai rentabil sa intelegem elementele care pot genera comportamente distructive si sa le evitam decat sa incercam sa identificam indivizi care ar putea fi dispusi catre astfel de actiuni. Stiintele socioumane si, in special, psihologia sociala, pot furniza informatii care sa permita integerea profunda a terorismului si predictia actiunilor organizatiilor teroriste.

Hudson (1999) prezicea ca Al Qaeda ar putea lansa avioane incarcate cu explozibil in cladiri precum Pentagonul, CIA sau Casa Alba, ca razbunare pentru bombardarea de catre americani a taberelor de instruire din Afganistan in 1998. Recunoasterea faptului ca factorii situationali sunt la fel de importanti ca si cei de personalitate in determinarea comportamentelor sociale
poate reprezenta pasi inainte catre prevenirea actelor antisociale, indiferent ca ne referim la terorism sau la gastile de la coltul strazii.


Sursa:http://www.presamil.ro/SMM/2005/3/25-29.htm.





Aport personal.

Ma gandeam in ce categorie patologica ar putea fi incadrat teroristul?
Este el un om sanatos mintal ?
Cum este el? Incercand sa imi raspund mie,s-a nascut ideea acestui articol.

Teroristul trebuie privit ca un nebun si un obsesiv iar terorismul ca o boala.
Teroristul..de cele mai multe ori se naste si creste educat in anormalitate,este un om care se naste dar care din ancestral mosteneste nevoia si setea de sange.
Este un individ obsesiv,un individ care considera razbunarea singurul adevar palpabil.
Considerand ca este emisarul dreptatii el isi transforma nesiguranta,imposibilitatea de a se alinia realitatilor inconjuratoare,in teroare si sange.
Sangele, sacrificiul si razbunarea sunt coordonatele nebuniei sale,a realitatii sale.
Schimbarile din jurul sau si iesirea din traditional ,progresul vremurilor pe care le traim il face pe terorist sa considere ca pierde controlul,ca isi pierde apartenenta etnica, ajungand astfel sa catalogheze tot ceea ce nu poate sa inteleaga ca fiind ceva rau. Actul terorist in esenta este privit ca un act de descurajare,in opinia mea si un act de anihilare a ceea ce nu poate intelege si accepta.
Intelegand patologia motivatiilor teroristului,a terorismului,putem realiza noi abordari in contracararea acestui flagel.
Ar trebui sa tinem cont de aceste aspecte mai ales ca in zilele noastre nu ne confruntam cu aspecte de terorism traditional in care victimele colaterale sunt in numar limitat,nu gasim motivatii ideologice religioase si nici structuri organizationale bine structurate.
Avem acum o letalitate crescuta a atacurilor deoarece detin specialisti care planifica minutios totul. Spectacolul macabru este realizat de autori necunoscuti de cele mai multe ori.
Vom gasi motivatii fundamentaliste si tehnici teroriste avansate aflate in continua perfectionare.

Iata deci,ca ne confruntam cu un terorist labil psihic care se perfectioneaza continuu si care isi refuleaza neputintele intr-o evocare sangeroasa a emotiilor,a angoaselor si a negativitatii duse la extreme.

"Behaviorismul este o paradigmă influentă în ceea ce priveste mediatizarea terorii. Perspectiva behavioristă operează cu concepte precum „stimul” (mesajul terorii mediatizat) si răspuns” (reactia comportamentală a consumatorilor de mass-media). Această paradigmă mai pune în discuŃie si învătarea directă, pe observarea atentă a mediului mediatizat si a interactiunilor subiectului cu acesta, sugerând că indivizii sunt niste consumatori ai mass-media (Delcea, 2004). "
Sursa:http://www.spp.ro/NOUL_TERORISM.pdf.

Acest anxios,antisocial,acest suparat pe tot ceea ce nu se conformeaza convingerilor sale utilizeaza noutatea ca mijloc de promovare a terorii, utilizand efectele unui show de televiziune in propaganda mesajelor sale sangeroase.
Utilizeaza mass-media si internetul ca instrumente in propagarea terorii la nivel global.

Aduc in sprijunul celor scrise mai sus urmatoarele randuri:
"Stimulii cu conotatie emotională negativă sunt, de regulă, mult mai penetrabili, fiindcă dau nastere unor reactii puternice, cum sunt imaginile socante si, de aceea, sunt mai usor de retinut decât argumentele expuse.
Tot emotiile negative pot duce la modificări comportamentale mult mai rapid decât argumentele logice (Szentagotai & Panaitescu, 1999 ).
sursa:www.spp.ro/Noul_Terorism,pdf.

Ce cuprinde emotia negativa? Cuprinde sentimentul de frica,de tristete profunda,cuprinde o stare de furie ce inclina balanta spre aparitia unei manipulari afective si efective ce are ca efect nesiguranta.
El este un individ nesigur, este un individ usor de influientat,de condus care detine vagi urme de personalitate.
Terorismul detine arme avansate si in continua dezvoltare,cu resurse si capacitati de adaptare in functie de rezistenta pe care o intalneste.
Foloseste revendicarea mediatizata asupra actului terorist pentru a spori sentimentul de frica de nesiguranta lucru care ii confera prin intermediu terorii suprematia in acel moment.
Teroristul este un individ ce planifica minutios fiecare moment din prezent in scopul distrugerii viitorului.Acesta ca si individ uman este incapabil sa inteleaga indicele temporal al viitorului ca facand parte din existenta sa.
Teroristul este un nebun cu o genialitate adanc ancorata in patologic care are trecut si prezent,viitorul neexistand decat pentru momentul macelului.


Bolnavilor psihici li se dau tratamente,supraveghere si mila, acestora li se pot ierta toate,insa teroristului ca individ si ca grup nu trebuie sa i se ierte nebunia ,macabrul si nici razbunarea, care de cele mai multe ori nu isi gasesc motivatia in realitatea zilelor noastre.


Pe data viitoare,