vineri, iunie 3

TERORISM SI ANTITERORISM IN EPOCA SOCIALISTA: ARTA SI SCUTUL.


















„Istoria se sprijina pe patru piloni: adevarul, obiectivitatea, cin­­stea si logica.

În afara acestora avem de-a face cu pseudoistorie si pseudoistorici.“ Aceste cuvinte erau repetate cu consecventa de istoricul Vasile Pârvan generatiilor de studenti pe care le-a format. Din nefericire, cele de mai sus au ramas adesea la nivelul unui dezi­derat si abordarile maniheiste ale trecutului au fost preponderente în istoriografia româneasca din a doua jumatate a secolului XX. Daca în timpul regimului comunist ingerintele factorului politic erau omniprezente si istoricii erau siliti sa se muleze pe directivele ema­nate de partid, cu atât mai inexplicabila ne apare per­petuarea unor abordari în „alb si negru“ ale trecutului în conditiile unei societati democratice.

Asa cum pentru unii istorici comunisti serviciile secrete ale regimurilor politice dinainte de 6 martie 1945 nu faceau decât sa apere orânduirea burghezo-mosiereasca, sa oprime clasa muncitoare si sa-i vâneze pe comunisti, tot asa, în viziunea unor autori de 14414b111o astazi, Securitatea nu facea decât sa smulga unghiile si sa frânga oasele românilor atasati valorilor democratice.

Întrucât terorismul international pare a reprezenta, la începutul mileniului al III-lea, principala amenintare la adresa lumii libere, a ci­vi­lizatiilor de tip democratic în care si România tinde sa se înca­dreze, am dorit sa evidentiem câteva din preocuparile si masurile luate în România în timpul regimului comunist tocmai pentru a preveni si a combate terorismul aflat, la acea vreme, înca în fasa.

Sfârsitul anilor ’60 si începutul anilor ’70 au marcat o sem­ni­fi­cativa intensificare a actelor de terorism. Noua amploare a feno­me­nului precum si varietatea de probleme pe care le ridica terorismul au determinat comunitatea internationala sa-si conjuge eforturile în lupta pentru eradicarea acestui flagel. În acest scop, din 1972, pe ordinea de zi a Organizatiei Natiunilor Unite a fost înscris punctul „Masuri de prevenire a terorismului si altor forme de violenta care pun în pericol sau iau vietile unor oameni nevinovati sau pericli­teaza libertati umane fundamentale“

În paralel cu preocuparile la nivel international, fiecare stat si-a elaborat o strategie proprie în prevenirea si combaterea terorismului. Statele Unite ale Americii, una din tarile cel mai afectate de actele de terorism, a elaborat si pus în aplicare în 1969 un astfel de plan. Ca urmare, în 5 decembrie 1972, Benjamin O. Davis, ministrul ad­junct al Trans­por­turilor, afirma în cadrul Conferintei pentru securi­tatea zborurilor: „Daca în 1969 din totalul tentativelor de piraterie, 83% s-au des­fa­surat cu succes, în 1970, în primul an de la punerea în aplicare a programului, acest procent s-a redus la 64%, în 1971 la 44% iar în 1972 la numai 32%.

Atentia principala era îndreptata asupra asigurarii securitatii zbo­rurilor civile, întrucât aeronavele se dovedisera cele mai vulnerabile la atacurile teroriste[3]. În cazul României, primele masuri antiteroriste au vizat tot acest obiectiv. În acest sens, în toamna anului 1970, gene­ralul-locotenent Grigore Raduica, prim vice-presedintele Consi­liului Securitatii Statului, a ordonat Comandamentului Trupelor de Securitate sa organizeze o companie de însotitori de avioane. Prin nota-raport nr. 0020350 din 14 noiembrie 1974, generalul-maior Jean Moldoveanu, comandantul Trupelor de Securitate, raporta îndeplinirea ordinului. Fusesera selectionati 74 de militari în termen din subunitatile de desant-parasutare si grupati într-o companie orga­nizata pe doua plutoane (unul pentru curse interne si unul pen­tru curse externe). Comanda era asigurata de doi ofiteri comandanti ai plutoanelor de desant-parasutare din cadrul Brigazii de Securi­tate Bucuresti. Aceasta subunitate era subordonata direct Statului-Major al Comandamentului Trupelor de Securitate.

Astfel de masuri nu erau gratuite asa cum a dovedit-o, la putina vreme, tentativa reusita de capturare a unui avion de pasageri pe aeroportul din Oradea, în data de 27 mai 1971, si deturnarea aces­tuia spre un aeroport din Austria. Cei care au cap­turat avionul nu doreau decât sa fuga din lagarul socialist, dar actiunea a dovedit ca personalul nu este foarte bine instruit, iar sistemul de securitate al aeroporturilor românesti este defectuos, impunându-se luarea unor noi masuri.

Aceste masuri s-au concretizat prin semnarea de catre Nicolae Ceausescu a unui ordin prin care se hotara trecerea apararii aero­por­turilor, a podurilor de peste Dunare si a altor obiective speciale din sarcina Trupelor de Securitate catre Ministerul Apararii Nationale. Acest ordin a ramas în vigoare pâna în toamna anului 1973.

De aspectul asigurarii securitatii aeronavelor românesti se inte­resa direct Nicolae Ceausescu, asa cum o dovedeste Raportul pri­vind stadiul pregatirii de lupta a trupelor de Securitate adresat aces­tuia de ministrul de Interne, Emil Bobu, la 31 martie 1973. În raport se mentiona: „Unitatea de însotire a aeronavelor a asigurat în bune con­ditiuni securitatea acestora. Ne preocupam sa perfectionam in­strui­rea militarilor care executa aceasta misiune în scopul de a înla­tura unele neajunsuri care mai exista în activitatea lor si pentru a le îmbunatati dotarea cu mijloace de actiune adecvate“.

Masurile antiteroriste au prins un contur ferm în România la începutul anilor ’70 prin elaborarea planurilor denumite codificat ARTA si SCUTUL. Prin aceste planuri erau stabilite obiec­tivele de interes deosebit precum si masurile concrete si efectivele de in­ter­ventie în cazul producerii unor atacuri teroriste. Pentru bunul mers al operatiunilor din cadrul acestor planuri era realizata o cola­borare între diverse directii din cadrul Departamentului Securitatii Statului, Militie si Comandamentul Trupelor de Securitate. În peri­oa­da iunie–octombrie 1973, trupele de Securitate au participat la apli­carea pla­nu­rilor ARTA si SCUTUL cu un efectiv de zece ofiteri, trei subo­fiteri si 240 militari în termen. Activitatea acestora s-a con­cre­tizat prin asigu­rarea pazei unor ambasade si reprezentante diplo­matice din România, cercetarea de geniu si chimica a unor obiective precum si asigurarea protectiei unor înalti demnitari români si straini.

Anul 1973 a marcat modificari majore în organizarea si atri­bu­tiile pe linie de lupta antiterorista ale structurilor de Securitate, fapt reflectat si în elaborarea unor norme si reglementari juridice pre­cum ordinul presedintelui Consiliului Apararii nr. 00674/1973 si HCM. nr. 1282/1973. Pe baza acestora, Comandamentul Trupelor de Securi­tate a luat masuri de perfectionare a formelor de organizare si pre­ga­­tire a fortelor si mijloacelor destinate pentru prevenirea si com­ba­terea oricaror actiuni teroriste pe teritoriul tarii noastre.

În prim-plan se afla grija pentru prevenirea deturnarii aero­na­velor. În art. 2 al HCM nr. 1282/1973 se preciza: „Ministerul de Interne participa la paza si asigurarea militara a aeronavelor de trans­port pu­blic, de pasageri si marfa ale Comandamentului Avia­tiei Civile TAROM pe timpul zborului si la escalele de scurta durata. Asigura mentinerea ordinii publice în aerogarile de pasageri, controlul corporal al pasa­ge­rilor si controlul bagajelor la cursele interne si externe“.

Referitor la controlul efectuat înainte de îmbarcarea în aeronave, art. 4 preciza: „Ministerul Comertului Exterior raspunde de organi­zarea si executarea controlului vamal la bagajele de mâna si de cala pentru cursele externe în cadrul controlului antideturnare“. Oficial, apar mentionate organele Ministerului Comertului Exterior, pentru ca vamesii apartineau acestui minister. În momentul când în proiect a fost prevazut un spor de 10% la salarizare pentru instruirea facuta de Securitate si sarcinile noi, Ceausescu a intervenit transant si a ara­tat situatia reala. Un martor ocular, generalul Doicaru, relata: „Co­man­dantul suprem a taiat, ne-a ordonat sa scoatem astfel de prevederi si ne-a ordonat: «Dându-va – prin art. 2 – voua competenta, Ministerului de Interne, folositi-va gama de mijloace specifice voua pentru a face ca vamesii sa execute dispozitiile voastre, iar când este vorba de remunerare, pentru cei care fac niste treburi mai bune, în sistemul vostru specific se poate asigura aceasta remunerare», întelegându-se fondul CIS. Daca unul a facut niste treburi bune îi dai 100, 200 lei. Deci, fara sa fie cuprinse în ordin astfel de proble­me în mod special“.

Pe baza acelorasi acte normative, ofiterii si subofiterii care exe­cu­tau însotirea aeronavelor (supranumiti „soimii“) au primit unele drepturi banesti specifice personalului navigant: „Personalul Minis­terului de Interne care participa la misiuni de asigurare a securitatii aeronavelor pe timpul zborurilor în cursele interne si externe face parte din echipajul aeronavelor si beneficiaza de indemnizatiile de zbor, diurna si hranire prevazute de dispozitiile legale pentru înso­titorii de zbor“.

Pentru asigurarea pazei si apararii obiectivelor din Capitala vizate de elemente teroriste, pentru controlul antideturnare în Aeroporturile Otopeni si Baneasa, precum si pentru asigurarea securitatii aero­na­ve­lor românesti pe timpul zborului a fost constituita Unitatea Spe­ciala de Aparare Antiterorista. Aceasta avea în compunere patru de­ta­sa­mente pentru asigurarea pazei oficiilor diplomatice, domiciliilor si agen­tiilor din Bucuresti, detasamentul special de aparare anti­te­ro­rista pentru Aeroporturile Otopeni si Baneasa si o companie de securitate interventie. În aerogari au fost create si subunitati speciale cu misiuni de interventie, paza si ordine. Astfel, în cadrul Brigazii de Securitate Constanta a fost constituit detasamentul special de apa­rare antite­ro­rista pentru Aeroportul International Mihail Kogalni­ceanu, iar la Arad exista un grup mixt de aparare antiterorista. La celelalte 11 aero­por­turi din tara existau subunitati de marimea unei grupe.

Cele doua documente – ordinul presedintelui Consiliului Apa­rarii nr. 00674/1973 si HCM nr. 1282/1973 – au fost prelucrate pe larg cu Comandamentul ARTA într-o sedinta condusa de Nicolae Doicaru în 6 octombrie 1973. Acesta îi avertiza pe participanti înca de la început: „[...] lucrurile trebuie tratate cu toata seriozitatea. As putea adauga si zicala aceea româneasca: «Unde-i lege nu-i toc­meala si nici loc de sentiment». Parafrazând aceasta, mai departe ar însemna cam asa – sa fereasca sfântul sa se întâmple ceva în vreun obiectiv“. Se pare ca lucrurile fusesera abordate foarte transant de conducerea „de partid si de stat“ pentru ca generalul Doicaru a tinut sa revina asupra acestui aspect pe parcursul sedintei, precizând la un moment dat: „La sedinta Prezidiului Permanent de aseara ni s-a ordonat de catre comandantul suprem ca noi, Ministerul de Interne, sa luam toate masurile pentru a nu exista pe teritoriul României vreun asemenea act provocator. Raspund cei din Ministerul de Interne – spunea tov. Nicolae Ceausescu – daca la vreun obiectiv, la vreo ambasada, pe vreun avion, pe vreun tren etc. se vor întâmpla niste acte teroriste din partea unor elemente infiltrate în nu stiu ce mod si care n-au fost la timp depistate si sa li se previna actiunea“.

Pâna în 1975, planul de masuri aprobat de conducerea minis­te­rului pentru dotarea Unitatii Speciale de Aparare Antiterorista a fost realizat în întregime la armament, dar continua sa ramâna un de­ficit de înzestrare în ceea ce priveste mijloacele de transport si radio­te­lefoanele. În acelasi interval de timp, la Brigada de Securitate Bucu­resti a fost constituita o companie de transportoare amfibii blindate dotata cu sapte masini de lupta.

În Regulamentul Trupelor de Securitate au fost precizate principii si norme referitoare la formele actiunilor de lupta pentru combaterea tero­rismului si ducerea actiunilor speciale de securitate. De ase­me­nea, în colaborare cu UM 0625/RP si Directia a III-a a Securitatii, a fost elaborat un Regulament de organizare si functionare a unita­tilor destinate pentru combaterea terorismului, precum si Instruc­tiuni pentru întrebuintarea detasamentului special de interventie.

Participarea la misiuni antiteroriste a efectivelor din trupele de Securitate a devenit din ce în ce mai consistenta. În anul 1976, apro­ximativ 20% din efective erau angrenate în misiuni de acest tip (în dispozitiv permanent se aflau 8%). La nivelul întregii tari existau 39 de plutoane de Securitate pregatite pentru actiuni antiteroriste, 16 com­panii de Securitate si 6 plutoane de mitraliere antiaeriene pentru inter­ventie la aeroporturi, porturi si podurile peste Dunare[15]. Pentru deta­sa­mentul de însotire a aeronavelor au fost selectionati 30 de subo­fiteri carora li se asigura o instruire speciala în cadrul Centrului de perfectionare a cadrelor CTS. Antrenamentele efectivelor înca­drate în unitatile de aparare antiterorista erau bazate pe analiza unor evenimente petrecute la obiective ARTA din Bucuresti (Ambasadele Israelului, Iordaniei, Siriei si altele).

În ciuda instructiunilor ferme de a trata problema terorismului cu toata seriozitatea, nu au lipsit abordarile superficiale din partea unor ofiteri si subofiteri. Deficientele cele mai frecvente constau într-o proasta coordonare cu compartimentele ARTA din cadrul Inspec­to­ratelor Judetene ale Ministerului de Interne. Astfel, în urma unei inspectii executate mai 1976, a rezultat ca seful compartimentului Arta din Galati nu stia ca are subunitatea de interventie în Galati si nu-l cunostea pe comandantul acesteia. La Batalionul de Securitate Lugoj, comandantul companiei Resita nu stia ca are un pluton des­tinat pentru interventia antiterorista. O alta deficienta consta în utili­zarea militarilor în termen în aceste subunitati, precum si înca­dra­rea cu numerosi subofiteri din cadrul Militiei insuficient de bine pre­gatiti, cu probleme de sanatate sau în vârsta.

Cu toate deficientele de organizare si functionare, unitatile si subu­nitatile de aparare antiterorista au reusit sa previna savârsirea de acte teroriste. În anul 1977 au fost împiedicate doua tentative de deturnare a doua aeronave de pe curse interne, au fost retinute 78 persoane care au încalcat normele legale, iar la controalele efectuate în aerogari au fost descoperite zece arme de foc si peste 17 000 arme albe.

Greva minerilor din Valea Jiului din august 1977, cumulata cu defectiunea lui Pacepa la sfârsitul lunii iulie 1978, a dus la o refor­mare a Ministerului de Interne si a Departamentului Securitatii Statului (DSS). Restructurarile au atins si compartimentele însar­ci­nate cu lupta antiterorista. DSS a primit sarcina concreta de a coordona „activitatea de prevenire, depistare, neutralizare si lichi­dare a actiunilor teroriste pe teritoriul României“. În acest scop a fost creata si o unitate speciala, cunoscuta sub acronimul USLA. (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista). La înfiintare, aceasta uni­tate de elita era comandata de colonelul stefan Blaga[17]. În afara de aceasta unitate au continuat sa îndeplineasca misiuni antiteroriste si unitatile speciale din cadrul trupelor de Securitate.

Potrivit Planului de întrebuintare a trupelor de Securitate în timp de pace (datat 25 septembrie 1979), plutoanele de aparare anti­te­rorista prevazute în structura organizatorica a trupelor de Securitate (câte un pluton pentru fiecare judet) participau, împreuna cu com­par­timentele speciale de lupta antiterorista si grupele de interventie antiterorista de la inspectoratele judetene, la executarea misiunilor de prevenire si inter­ventie antiterorista pe teritoriul judetelor res­pec­tive. Aceste plu­toane de aparare antiterorista se subordonau efectiv sefilor inspec­to­ratelor judetene[18] care puteau da ordine si dispozitii comandantilor unitatilor respective pentru executarea misiunilor stabilite prin or­dinul ministrului si planurile unice de interventie. Se realiza, de ase­menea, o cooperare cu Directia I, Directia a II-a si Directia a V-a din Depar­tamentul Securitatii Statului, Inspectoratele Judetene ale Minis­te­rului de Interne, Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista (USLA), unitatile de paza ale aeroporturilor (unitati ce apartineau MApN) si cu Punctele Control Trecere Frontiera (PCTF).

Prin Decretul 106/1980, atributiile trupelor de Securitate în do­me­niul asigurarii pazei si luptei antiteroriste au fost sporite. Batalionul 1 Securitate si subunitatile de garzi speciale din Brigazile Constanta si Craiova participau la paza si apararea a 16 obiective de importanta ex­cep­tionala din care zece în Capitala si fostul Sector Agricol Ilfov, patru pe Valea Prahovei si câte unul pe litoral si la Olanesti[19]. Pe baza hota­rârii Biroului Executiv al Consiliului de conducere al Ministerului de Interne din 30 noiembrie 1981, contributia trupelor de Securitate la apararea antiterorista se materializa prin participarea la acest gen de misiuni a peste 12% din efective.

În anul 1982, asa cum se arata într-un raport înaintat lui Nicolae Ceausescu la 23 decembrie 1982 de ministrul de interne, George Homostean, unitatile si subunitatile de lupta antiterorista au asigurat paza si apararea a 75 obiective vizate de elementele teroriste, con­tri­buind la zadarnicirea a 14 actiuni care puteau afecta securitatea unor aerogari, ambasade si oficii diplomatice si aerogari si la retinerea a 18 persoane suspecte.

Pentru o întelegere unitara a conceptiei de organizare, dotare, pregatire si întrebuintare a fortelor de aparare antiterorista, în anul 1983 s-au desfasurat antrenamente si prezentari demonstrative realizate în comun cu USLA în cadrul actiunii „Metodica – 83“. Toto­data, pentru cresterea capacitatii de actiune, toate plutoanele anti­teroriste si detasamentele din batalionul special de securitate inter­ventie au fost dotate cu pistoale-mitraliera de gabarit redus, com­bi­nezoane speciale de lupta si materiale auxiliare – casti cu vizor, scuturi din material plastic, precum si mijloace supli­men­tare de cercetare chimica si de geniu.

Sarcinile si obiectivele încredintate subunitatilor de aparare anti­te­ro­rista din cadrul trupelor de Securitate s-au diversificat si înmultit pe masura trecerii timpului. În octombrie 1985 situatia era urmatoarea: Unitatea Speciala 3 de Securitate Bucuresti participa la asigurarea pazei si apararii a 41 de ambasade, agentii si sedii diplo­ma­tice; la Aeroporturile Mihail Kogalniceanu si Timisoara existau doua com­panii de aparare antiterorista; 40 de plutoane de aparare anti­terorista, câte un pluton în fiecare judet, care trebuiau sa inter­vina la peste 350 de obiective vizate de elementele teroriste. Aceste subunitati erau dotate cu automobile blindate de interventie (ABI) si cu auto­camionete TV 12 C.

Deficiente continuau sa fie descoperite în urma inspectiilor efectuate la aceste subunitati speciale. Astfel, desi ordinele în vi­goare prevedeau ca pregatirea specifica a plutoanelor de aparare anti­te­rorista sa se faca împreuna cu grupele de lupta antiterorista de la inspectoratele judetene, iar lunar sa se desfasoare câte un exercitiu de pregatire în comun, colaborarea între cele doua tipuri de structuri antiteroriste era destul de deficitara. Erau sesizate situatii în care unii comandanti foloseau în mod exagerat subunitatile de aparare antiterorista la diferite munci în gospodariile agricole ajutatoare sau la alte munci în detrimentul pregatirii de lupta, cum au fost cazurile din unitatile speciale din Craiova si Tg. Jiu, Batalioanele de Securi-tate Orastie, Ploiesti, Cluj, Fetesti si Lugoj.

Selectionarea si încadrarea cu militari în termen se facea, adesea, defectuos. În unitatile speciale ajungeau militari cu afectiuni me­di­cale, cu abateri disciplinare sau insuficient de bine instruiti. Pentru evitarea unor astfel de situatii, selectionarea, testarea si repartizarea militarilor în termen destinati acestui tip de unitati s-a facut, cu începere din 1984, cu sprijinul Centrului de testari al Ministerului de Interne si Serviciului de Contrainformatii.

Preocuparea pentru prevenirea si combaterea actelor teroriste a ra­mas pentru organele de Securitate din România una de prim ordin, chiar daca era învecinata adesea cu activitatile de politie politica. În 1988, chiar Nicolae Ceausescu cerea „sa se adopte un program special de lup­ta împotriva terorismului si a cauzelor care provoaca acest feno­men“. Schimbari substantiale au intervenit prin Ordinul secret nr. 2600 al ministrului de Interne Tudor Postelnicu, semnat în 1988. Se pare ca ordinul a fost emis ca urmare a protestului muncitorilor din Brasov, din noiembrie 1987, când Securitatea a fost luata prin sur­prin­dere si a reactionat foarte târziu.

Evenimentele de la Brasov, cumulate cu atentatul reusit împo­tri­va lui Sadat la Cairo si cu cel esuat îndreptat împotriva presedintelui Reagan la Washington, au determinat Securitatea sa studieze îndea­proa­pe cazurile si sa ia masuri de prevenire a unor astfel de acte la Bucuresti. Coordonatele de actiune au fost stabilite prin Ordinul nr. 2600/1988.

Prin articolul 37 erau stabilite unitatile de elita special antrenate în acest gen de misiuni: „a) formatiunea de ordine si inter­ventie din structura organizatorica a Militiei municipiului; b) plu­to­nul de interventie Militie de la sectoarele I si VI din Capitala; c) subunitatile de interventie Militie constituite la scoala militara de ofiteri activi a Ministerului de Interne si la scoala militara pentru per­fec­tionarea ofiterilor de Militie Bucuresti; d) subunitatile disponi­bile din cele doua batalioane de Securitate-Militie din municipiul Bucuresti; e) alte subunitati ale trupelor de Securitate.“

Articolul 74 al ordinului preciza: „Departamentul Securitatii Statului va verifica în timpul inspectiilor si controalelor viabilitatea planurilor întoc­mite, gradul de pregatire, capacitatea combativa si de interventie a unitatilor si organelor mai sus mentionate“[25].

În anii ’70 principalele amenintari cu caracter terorist la adresa României veneau dinspre organizatiile arabe. Pozitia speciala a sta­tului român fata de Israel, precum si permiterea tranzitului prin România a evreilor care emigrau din URSS catre Israel au atras ostilitatea unor grupari arabe.

În 1973, organele de Securitate primisera informatii potrivit caro­ra Ambasadele Italiei, SUA, Greciei si Israelului din Bucuresti urmau sa fie atacate de comandouri palestiniene. Masurile speciale întreprinse nu au permis concretizarea unor astfel de atacuri, dar la 10 august 1973 un arab a anuntat, prin telefon, ca Hotelul Athénee Palace urmeaza sa sara în aer. Controlul pirotehnic efectuat în hotel nu a confirmat existenta vreunei bombe, dar autoritatile române au continuat sa ramâna în stare de alerta prin diverse actiuni. În aceeasi perioada, la Khartoum s-a încercat rapirea rectorului Insti­tu­tului de Arhitectura din Bucuresti, Cezar Lazarescu, de catre doi membri ai comandourilor palestiniene.

Un alt obiectiv aflat în atentia comandourilor palestiniene era reprezentat de navele românesti care transportau petrol din Iran în Por­tul Constanta. Potrivit informatiilor detinute de palestinieni, pe­trolul era destinat, de fapt, Israelului si distrugerea acestor vase deve­nea o prioritate.

Alte tentative de acte cu caracter terorist erau îndreptate îm­po­triva cetatenilor israelieni aflati la odihna pe litoralul românesc sau împotriva evreilor care tranzitau România.

Desi masurile antiteroriste cuprindeau si un sever control la punctele de trecere a frontierei, în România au reusit sa intre în mai multe rânduri persoane indezirabile, bine cunoscute pentru im­pli­carea lor în actiuni teroriste. Acest lucru se explica prin coruptia des­tul de raspândita în rândul organelor vamale. Un caz revelator este cel al unui cetatean sirian care, la 2 septembrie 1973, s-a pre­zen­­tat la frontiera româneasca fara a avea viza. La venirea vamesilor, acesta a facut cadou câte un pachet de tigari, acestia au plecat mul­tumiti, dar a urmat un adevarat pelerinaj al functionarilor vamali si al granicerilor care, invocând lipsa vizei, au venit sa pri­meas­ca si ei câte un pachet de tigari. Sirianul a intrat în România nestân­jenit, nefiindu-i controlate nici macar bagajele.

Probleme deosebite au ridicat în aceasta perioada vizitele efec­tuate în România de diversi sefi de stat, conducatori de guvern si alti oameni politici vizati de gruparile teroriste. Asigurarea secu­ri­tatii acestora pe parcursul sederii si deplasarii în România revenea Directiei a V-a a Securitatii, directie care colabora îndeaproape cu celelalte structuri antiteroriste.

Tipice pentru actiunile cu caracter antiterorist sunt masurile în­tre­­prinse la începutul anului 1978 cu ocazia vizitei în România a pre­se­dintelui Republicii Arabe Egipt, Anwar El Sadat. Acesta, fiind o figu­ra controversata a lumii arabe, se afla în vizorul mai multor orga­nizatii cu caracter terorist. Vizita sa în România a trezit inte­resul stu­den­tilor arabi aflati la studii în diverse centre universitare ro­mânesti, precum si al unor diplomati arabi, în special sirieni, irakieni si libieni.

Reteaua informativa a Militiei si Securitatii a furnizat informatii potrivit carora studentii si doctoranzii irakieni si palestinieni pre­co­ni­zau organizarea unor demonstratii de strada, mitinguri de protest în fata Ambasadelor Republicii Arabe Egipt si Israelului si sa difu­zeze „manifeste cu continut necorespunzator“ în rândul stu­den­tilor straini. De asemenea, se obtinusera date referitoare la faptul ca or­ga­nizatii extremist-teroriste din unele tari arabe au trimis în Europa elemente însarcinate sa execute actiuni teroriste împotriva unor obiec­tive egiptene, israeliene si americane din tarile care sprijina actiunile presedintelui Sadat. În ceea ce priveste România, existau sem­nalari potrivit carora Kamal El Shekh, adjunctul repre­zen­tantului Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei din Bucuresti, cunoscut pentru sprijinul acordat gruparilor palestiniene extremiste, astepta sosirea prin Bulgaria a unui grup de tineri arabi.

În acest context, organele însarcinate cu executarea masurilor an­ti­teroriste (precum UM 0625/RB) au organizat un coman­dament care sa previna orice atac terorist, iar vizita presedintelui Sadat a fost codificata „Actiunea 1202“. Comandantul Actiunii 1202 a fost de­semnat generalul-locotenent Gheorghe Moga.

Printre masurile întreprinse de acest comandament s-au numarat: intensificarea supravegherii elementelor suspecte din rândul ce­ta­te­nilor straini, prin Ministerul Afacerilor Externe au fost luate masuri de limitare a acordarii de vize turistice unor cetateni straini, în special din tarile arabe, pâna la încheierea vizitei, iar la punctele de frontiera a fost intensificat controlul antiterorist. Studentilor straini aflati la studii în diverse centre universitare din tara li s-au impus restrictii de deplasare spre Bucuresti.

În locurile de cazare a cetatenilor straini aflati la studii în Româ­nia (hoteluri, camine studentesti) au fost constituite echipe mixte de con­trol alcatuite din organe ale Ministerului de Interne si repre­zen­tanti ai administratiei si corpului profesoral. Reprezentantii aso­cia­tiilor na­tionale ale studentilor straini au fost invitati la Uniunea Aso­cia­tiilor Studentilor Comunisti din România unde li s-a pus în vedere sa se abtina si sa influenteze în acest sens si pe conationalii lor, de la orice „activitati ce ar putea afecta ordinea si linistea publica“.

Alte masuri au constat în intensificarea în Capitala a actiunilor mili­tienesti de investigatii si control pasapoarte pentru depistarea stra­inilor suspecti si întarirea dispozitivelor de paza si aparare a obiec­tivelor din Bucuresti vizate de gruparile teroriste, cu precadere a Ambasadelor Egiptului, Israelului, Statelor Unite ale Americii si a RFG, pre­cum si domiciliile diplomatilor.

Tot în 1978, unitatile cu profil antiterorist din cadrul Ministerului de Interne erau alertate de o posibila actiune a cunoscutului terorist Carlos în România. Prin radiograma nr. 0090945 din 3 mai 1978, sefii inspectoratelor judetene ale Ministerului de Interne erau aver­tizati ca exista date potrivit carora teroristul Carlos a fost însarcinat de serviciul de informatii al Libiei sa execute o misiune cu caracter terorist pe teritoriul României[34]. Se solicitau instruirea si dirijarea întregii retele informative a Securitatii si Militiei în obtinerea de in­for­matii referitoare la aceasta preconizata actiune precum si o inten­si­ficare a supravegherii elementelor din baza de lucru care faceau obiectul problemei antiteroriste. Orice informatii obtinute trebuiau rapor­tate cu maxima operativitate Departamentului Securitatii Sta­tu­lui, prin Centrul de Informatica si Documentare, precum si Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista.

Anii ’80 au debutat neplacut pentru structurile antiteroriste din Ro­mânia printr-un eveniment „terorist“ reprezentat de actiunea pilo­tului Vasile Popescu care, în dimineata zilei de 3 iulie 1980, a parasit România la bordul unui avion tip AN-2.

Iata filmul evenimentelor[35] pe larg: la ora 6.00, pilotul Vasile Popescu, care lucra pe avion, a sosit cu masina proprie si cu înca trei persoane la IAS. Horia (judetul Arad). Avea asupra sa pistolul pe care nu-l predase la postul de Militie în seara precedenta si o piesa de la avion, dublura celei care se preda la terminarea zborurilor. Paznicul, crezând ca pilotul vine în mod obisnuit sa înceapa ser­viciul, nu a sesizat intentiile acestuia. Dupa venirea pilotului a sosit si cisterna de benzina pentru a alimenta avionul, aceasta fiind condusa de un complice al pilotului. În timp ce avionul era pregatit pentru zbor, au mai venit alte patru autoturisme din care au coborât 15 persoane astfel ca alaturi de cei care sosisera anterior urmau a fi îmbarcate 20 de persoane.

Pilotul Vasile Popescu i-a spus paznicului ca fuge cu avionul în Occident si i-a oferit o suma de bani pentru ca acesta sa taca. Se pare ca paznicul nu a acceptat propunerea pilotului, acesta din urma fiind silit sa-l lege si sa-l duca la capatul pistei. Apoi persoanele aflate lân­ga avion au urcat la bord, masinile cu care venisera fiind lasate des­chise si cu cheile în contact. Alertarea fortelor de aparare antiaeriana a fost tardiva pentru ca aproximativ în jurul orei 8,30 avionul a trecut prin apropiere de Budapesta si ulterior a ajuns în Austria.

Într-un comunicat al postului de radio „Europa Libera“ din seara aceleiasi zile s-a anuntat ca avionul respectiv „putin avariat, cu 20 de români la bord, a aterizat la Graz“. Aici persoanele respective au cerut azil politic guvernului austriac care li l-a acordat imediat, acesta anuntând ca avionul va fi predat autoritatilor române.

Ulterior, în presa austriaca (din 5 iulie 1980) sunt publicate câteva fotografii în care se arata cum localnicii austrieci au ajutat la scoaterea avionului din culturi dupa aterizare. De asemenea, pilotul Vasile Popescu, fiind intervievat de un ziarist austriac în legatura cu modul în care a reusit sa fuga din România, a raspuns ca nu a inten­tionat sa-l omoare pe paznic deoarece, fiind infirm, nu prezenta nici un pericol. Trebuie mentionat ca autoritatile de la Bucuresti, pe ca­nale diplomatice, au comunicat guvernului de la Viena un neadevar si anume ca, în pregatirile pentru fuga, pilotul ar fi ucis paznicul de la IAS Horia. Declaratia s-a facut în ideea ca, daca legislatia aus­triaca prevede si pedepseste aceasta fapta, atunci constituie dubla incriminare si va fi judecat si condamnat de instantele austriece.

Cei 20 de fugari erau rude apropiate, frati, surori si cumnati, fiind originari din Banat. Printre fugari se aflau si opt copii. Patru dintre acestia fusesera membri PCR. Nici unul din ei nu avusese anterior legaturi cu strainatatea si nu erau cunoscuti în evidentele organelor de Securitate sau de Militie. Cei mai multi dintre ei îsi vândusera toate bunurile personale inclusiv imobilele în care locuisera.

Pregatirea si conducerea grupului au fost asigurate de pilotul Vasile Popescu, format într-o scoala militara a MApN, membru de partid, în vârsta de 27 de ani, cu domiciliul în Timisoara. Din unele infor­ma­tii, se pare ca tatal sau era subofiter la UM 0620 Bucuresti.

Daca evaziunea lui Vasile Popescu a fost una pasnica si fara victime, nu la fel au stat lucrurile în cazul actiunii din 23 august 1981 întreprinse de un grup de trei tineri din judetul Hunedoara. Acestia au deturnat un autobuz cu pasageri si au încercat sa para­seasca tara. Tentativa s-a sfârsit sângeros prin împuscarea celor trei teroristi de catre trupele de Securitate.

Totusi, în anii ’80 principalele amenintari reale, de natura tero­rista, continuau sa vina, în cazul României, tot dinspre lumea araba. Prin­ci­palele probleme erau cele create de rivalitatile dintre diverse factiuni ale Miscarii de Eliberare a Palestinei. Studentii arabi din universitatile din România adusesera pe teritoriul României diho­niile spatiului arab. Acest lucru a devenit evident la 4 decembrie 1984 când secretarul II al Ambasadei Iordaniei a fost împuscat mortal în fata Hotelului Bucuresti din Capitala. Autorul asasi­na­tului a fost identificat în per­soana unui tânar student palestinian din Bucuresti.

Un alt eveniment care a cumulat, în viziunea autoritatilor vremii, trasaturile unui act terorist a fost actiunea comandantului Florentin Scaletchi. Acesta a încercat sa paraseasca România cu nava pe care o comanda, mineralierul Uricani, cu o capacitate de 12 500 tone. Pe 15 martie 1985, acesta, însotit de doi prieteni, a parasit Portul Con­stanta la comanda navei Uricani cu destinatia Galati. Fara a anunta echipajul, a îndreptat vasul spre Istanbul, la cârma fiind unul din amicii sai, timonier de meserie. La mai putin de o ora distanta de Istanbul, echipajul a sesizat schimbarea neautorizata a rutei si, de teama repercusiunilor unui astfel de act, l-a obligat pe comandant sa întoarca nava spre apele teritoriale românesti. Arestat de Securitate, comandantul Florentin Scaletchi, în vârsta de 30 de ani, a fost ju­de­cat si condamnat la moarte. Sentinta nu a fost execu­tata, acesta ra­mânând în închisoare pâna în decembrie 1989[38].

Istoria actiunilor antiteroriste si a unitatilor special destinate acestui scop de regimul socialist se încheie în 1989 într-un mod tragic. În zilele revolutiei, unitatile din Trupele de Securitate precum si USLA au suferit pierderi importante prin manipularea infor­ma­tiilor de catre fortele oculte din spatele evenimentelor. Unitati ale Armatei au dezarmat, arestat sau au deschis chiar focul asupra uni­ta­tilor antiteroriste ale Ministerului de Interne, identificate printr-o abila dezinformare cu misteriosii tragatori denumiti generic „tero­risti“. Doua astfel de episoade sunt relevante: înscenarea atacului din 24 decembrie 1989 asupra Ministerului Apararii de catre o grupare de forte USLA, comandata de lt.-col. Gh. Trosca, adjunctul coman­dan­­tului USLA, si sângerosul masacru de la Otopeni.

Structurile antiteroriste create în România în deceniile opt si noua au fost preluate si reorganizate în cadrul noilor servicii spe­ciale ale României. Experienta acumulata, chiar în conditiile spe­ciale de activitate create de existenta unui regim totalitar[39], a permis pastrarea sub control în România a activitatilor de natura terorista. Astazi, când lumea întreaga este confruntata cu o recrudescenta a te­ro­rismului, examinarea fara patima a activitatilor antiteroriste, la fel ca si a actiunilor gruparilor teroriste, din ultima treime a secolului XX, se constituie într-un exercitiu cât se poate de util pentru pre­venirea si combaterea unor astfel de actiuni în viitor.



Anexa


Instructiuni elaborate de serviciile de securitate israeliene în anul 1973 pentru cetatenii israelieni care calatoreau în statele socialiste.


Stimate calator,

1. Cu ocazia plecarii dvs. într-o tara est-europeana, va pre­zen­tam urmatoarele lamuriri în scopul de a evita încalcarea legilor locale:

Precum stiti, în tarile est-europene se exercita un control sever asupra cetatenilor straini aflati în vizita acolo.

Unul din scopurile acestui control este de a utiliza contraventiile comise de cetateanul strain pentru a-l pune în situatii dificile fata de autoritatile locale si a-l obliga sa transmita informatii orga­nelor de Securitate.

Pentru a-si atinge scopul, organele de Securitate din tarile est-eu­ro­pene utilizeaza multiple mijloace, uneori fac uz chiar de rudele, de prietenii si cunostintele cetateanului strain, care, sub presiu­nea auto­ritatilor, sunt obligati sa colaboreze cu ele.

2. Pentru a evita orice neplaceri sau situatii complicate, va pro­punem urmatoarele:

a. Din momentul îmbarcarii dvs. pe un vas sau într-un avion de apartenenta est-europeana, considerati-va tinut sub observatie con­tinua în scopul de a colecta informatii asupra comportarii dvs. si a examina eventualele dvs. intentii de a contraveni legilor vamale.

b. O data cu sosirea dvs. la frontiera, veti fi supus unui control de vama si pasaport. În cazul în care vi se va cere o declaratie, veti declara tot adevarul. Încalcarea legilor vamale comporta pedepse aspre de ani de zile de închisoare si amenzi grele în urma carora veti fi solicitat a preda informatii serviciilor de Securitate straine.

c. În tarile est-europene hotelurile si casele de odihna spre care sunt îndreptati turistii sunt stabilite anticipat de forurile res­pective. Personalul hotelurilor si al caselor de odihna co­la­bo­reaza cu serviciile de Securitate ale tarii respective. Toate deplasarile si întâlnirile dvs. sunt sub observatie continua si raportate organelor de Securitate. Orice contraventie sau nepla­cere personala poate deveni un mijloc de presiune asupra dvs.

d. Deseori vizitatorii straini sunt îndrumati spre apartamente par­ti­cu­lare. Proprietarii acestor apartamente colaboreaza cu orga­nele de Securitate. Numele si descrierea celor care va viziteaza în aceste apartamente sunt transmise organelor de Securitate care pot exploata orice greseala în detrimentul dvs.

e. Desigur ca în timpul vizitei dvs. va veti întâlni cu evrei locali, rude sau prieteni din trecut. Se prea poate ca veti fi rugat sa aduceti în Israel pachete, scrisori, bani sau obiecte de valoare. Nu consimtiti la aceste demersuri, deoarece este posibil ca ele sa fie initiate de organele de Securitate, care, în cazul unui ras­puns afirmativ al dvs., vor avea toata justificarea (con­tra­ven­tia mai sus amintita) de a exercita asupra dvs. presiuni si santaj.

f. Nu va lasati ademeniti de câstiguri usoare si evitati schim­barea banilor dvs. la bursa neagra.

g. Evitati discutii politice din care ar reiesi ca criticati politica tarii vizitate.

3. În caz ca veti fi convocat de organele de Securitate ale tarii vizitate, nu uitati ca:

a. Evitati discutii politice din care ar reiesi ca dvs. criticati poli­tica tarii vizitate.

b. Nu sunteti obligat a raspunde unei invitatii facute de persoane ne­cunoscute, chiar daca acestea sunt reprezentantii autorita­tilor, ci doar daca sunteti invitat la biroul oficial.

c. Nu sunteti obligat a raspunde la întrebari care nu sunt în le­gatura cu vizita dvs. în acea tara. Cu alte cuvinte, nu sunteti obli­gat a raspunde la întrebari relative la: familia din Israel, ocupa­tia dvs. în tara, prietenii si cunostintele dvs.

d. În caz ca veti fi convocat de autoritati, veti anunta imediat si înaintea întrevederii reprezentanta israeliana*. În caz ca nu va veti putea adresa personal reprezentantei, telefonati si comu­nicati numele dvs., adresa si numele biroului oficial la care ati fost citat.

4. Va aducem la cunostinta ca orice informatie transmisa auto­ri­tatilor straine poate fi comunicata imediat organelor de Securitate ale tarilor arabe.

ACNJ – Câmpina, fond CTS,
dosar nr. 32/1973, vol.4, ff. 68–70




[1] Vezi datele despre contributia serviciilor secrete din România în pro­mo­varea unor operatiuni pe pietele internationale în Alvin Toffler, Powershift. Puterea în miscare, Bucuresti, 1995, pp. 344–346

[2] ACNJ, fond Comandamentul Trupelor de Securitate (CTS), dosar nr. 32/1973, vol. 4, f. 10.

[3] În aceasta perioada, România a aderat la Conventia privind infractiunile si alte anumite acte ce survin la bordul aeronavelor, semnata la Tokyo la 14 sep­tembrie 1963. Vezi textul conventiei în Ioan V. Maxim, Terorismul, Bucuresti, 1989, pp. 212–217.

[4] ACNJ, fond Sectia Operatii, dosar nr. 145/1971, vol. 1, ff. 50–51.

[5] AMI, fond Directia Management Resurse Umane (DMRU), nr. inv. 7395, dosar nr. 14, ff. 257–259.

[6] Legatura cu evenimentele de la Oradea era pusa în evidenta de generalul-lo­co­tenent Nicolae Plesita într-o sedinta de analiza a activitatii Comandamentului ARTA din 6 octombrie 1973: „Acest ordin care a fost în vigoare pâna astazi a fost initiat de Ministerul Apararii Nationale, la ordinul comandantului suprem, ca urmare a evenimentelor ce s-au petrecut la Oradea, când a fost deturnat acel avion de pacatosii de care ati aflat ca n-au putut fi depistati la timp“ – ACNJ, fond CTS, dosar nr. 32/1973, vol. 4, f. 239.

[7] ACNJ, fond Sectia Operatii, dosar nr. 1/1978, f. 9.

[8] Idem, dosar nr. 32/1973, vol. 4, f. 240.

[9] Fondul CIS (Cheltuieli Informative Speciale) asigura plata informatorilor Securitatii.

[10] ACNJ, fond CTS, dosar nr. 32/1973, vol. 4, f. 241.

[11] Ibidem, f. 245.

[12] Ibidem, f. 232.

[13] Ibidem, f. 233.

[14] Idem, dosar nr. 20/1976, f. 226.

[15] Ibidem, f. 227.

[16] Vezi Raport cu privire la îndeplinirea misiunilor si stadiul pregatirii de lupta a trupelor de Securitate si de pompieri, 30 decembrie 1977 în idem, dosar nr. 1/1978, f. 65.

[17] Dennis Deletant, Ceausescu si Securitatea. Constrângere si disidenta în România anilor 1965–1989, Bucuresti, 1998, p. 301

[18] Aceasta subordonare operativa a efectivelor trupelor de Securitate fata de organe ale Ministerului de Interne a fost întarita prin Ordinul M.I. nr. 01821/1980, idem, dosar nr. 1/1978, f. 149

[19] Idem, dosar nr. 23/1982, f. 147.

[20] Idem, dosar nr. 1/1978, f. 128.

[21] ACNJ, fond CTS, Consiliul Militar, dosar nr. 23/1983, vol. 1, ff. 233–234.

[22] ACNJ, fond CTS, Sectia Operatii, dosar nr. 1/1978, f. 194.

[23] Idem, dosar nr. 23/1984, f. 237.

[24] Nicolae Ceausescu, Expunere la sedinta comuna a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a organizatiilor democratice si or­ga­ni­zatiilor de masa si obstesti, 28 noiembrie 1988, Bucuresti, 1988, p. 108.

[25] Apud Silviu Brucan, Generatia irosita. Memorii, Bucuresti, 1992, p. 230.

[26] ACNJ, fond CTS, dosar nr. 32/1973, vol. 4, f. 248.

[27] Ibidem, f. 74.

[28] În legatura cu tranzitul si cu prezenta israeliana în România, unul din conducatorii miscarii palestiniene, George Habas, declara în august 1973: „Mai ales acceptarea emigrarilor de evrei catre Israel a creat si continua sa provoace o anumita surescitare în rândurile noastre. Aceasta explica si unele actiuni care au fost întreprinse nu împotriva României, ci a prezentei israeliene în aceasta tara“ – ibidem, f. 250.

[29] Ibidem, f. 252.

[30] Multi dintre studentii arabi aflati în România erau afiliati unor diverse organizatii arabe.

[31] Convorbirile directe dintre Egipt si Israel, fara participarea celorlalte tari arabe, au atras ostilitatea liderilor arabi. În acest context, Mohamed Sayed Al Khayat, atasatul cultural al Ambasadei Irakului din Bucuresti, afirma ca nu se astepta ca presedintele Republicii Arabe Egipt „sa se expuna la un asa mare risc“, dupa atâtea avertismente din partea celorlalte tari arabe – idem, dosar nr. 37/1978, vol. 1, f. 57.


Masurile nu erau gratuite mai ales ca cu putina vreme în urma, în noiembrie 1977, la ambasada egipteana din Bucuresti un grup de stu­denti arabi din Complexul Tei au manifestat extrem de violent.


Vezi relatarea pe larg a evenimentelor în Florian Banu, Liviu Ţaranu, Terorismul în România socialista, în Historia, nr. 3/2002, pp. 45–49.
Dennis Deletant, op. cit., p. 301.

Florentin Scaletchi, „Nu-mi omorâti copilul!“. Însemnarile unui fost con­damnat la moarte, Bucuresti, Ed. Semne, f. a., pp. 67–82; vezi si ACNSAS, fond documentar, dosar nr. 20, vol. 3, ff. 148–151.

Metodele specifice utilizate de Securitatea din România pentru a-si atinge obiectivele, inclusiv cele privind apararea antiterorista, faceau parte din arsenalul tehnicilor specifice politiei politice, fapt sesizat de serviciile speciale straine. Acestea nu ezitau sa avertizeze cetatenii din propriile state asupra riscurilor la care sunt expusi când viziteaza România. Redam în anexa un set de instructiuni realizat de serviciile israeliene.

* În caz ca nu exista o reprezentanta israeliana în tara vizitata de dvs., sunteti rugat a va adresa imediat reprezentantei diplomatice care se ocupa de interesele Israelului în acea tara.
*****


PE CURAND...


Sursa:http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/Terorism-si-antiterorism-in-Ro1141411121.php
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://media.realitatea.ro/multimedia/image/200909/w460/image_125379671920314500.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Extrem de bine documentat . Poate mai trebuia spus ca , pentru executarea in timp oportun a misiunilor , trupele de securitate au format cateva subunitati de parasutisti care , initial , s-au instruit impreuna cu militarii din celebrul B 404 Cc de la Buzau , ulterior avind structuri proprii de conducere . Multe din activitaile lor de instruire se desfasurau pe cercetasii in adancime din acea unitate , cu care , mai tot timpul , erau in "conflict de interese" . Felicitari ! Ionel

SURRY spunea...

Multumesc mult, inseamna enorm pentru mine aprecierea si sustinerea dv!

Anonim spunea...

Felicitari draga Surry-oara 1Foarte bine scris ! Au fost si "securisti" de treaba , nu asa cum s-a impamintenit ideea dupa revolutie, aruncindu-se toata vina pe Securitate !

Anonim spunea...

Surry: nu am gasit referiri la faptul ca tot atunci s-a luat decizia de a inarma personalul navigant de la bord (comandantul, copilotul etc. mai putin stewardesele) In rest excelent materialul, bine documentat.
sa fii iubita
marcus

Anonim spunea...

Excelent articol in ansamblu.
Mihai

Anonim spunea...

Un material foarte documentat,felicitari. E bine de stiut pentru generatia mai tanara, ca "roata" nu a fost inventata dupa '89. Au existat dintotdeauna oameni inimosi, profesionisti, dedicati, iar astazi din cauza schimbarilor de "atitudine", mai exact a globalizarii problemelor, s-a trecut la un alt etaj de abordare a problemelor sensibile.
Patrie si Onoare !

SURRY spunea...

Sunt multi oameni deosebiti,camarazi de nadejde ,profesionisti adevarati.
Multumesc si eu ,
"Patrie si Onoare" ,mai mult ca oricand...