FENOMENUL TERORIST SI CARACTERISTICILE SALE ACTUALE

"În iunie 1994 un grup de 41 de experţi din toate structurile informative şi contrainformative ale SUA (şi ale altor ţări) au elaborat pentru Pentagon un studiu intitulat „Terorismul anului 2000 – previziuni“. Studiul avertiza asupra următoarelor aspecte în mod deosebit:
– a început un nou fel de război, atipic, asimetric, mult diferit de cele de până acum, care presupune o altă abordare, o altă mentalitate, un alt mod de strategie globală, multinaţională, multidimensională pentru a i se face faţă;
– este un război de lungă durată, dus atât cu metode convenţionale, cât şi neconvenţionale, silenţios, mediatizat selectiv, bazat pe informaţii, cu acţiuni purtate în special pe timp de noapte, fără un front precis, cu puţine ţinte de interes strategic, împotriva unor forţe care luptă nerespectând legile războiului şi care afirmă că nu au ce pierde;
– acest tip de război se desfăşoară pe verticală, în care asimetria de cunoştinţe, tehnologii, informaţii şi capacitatea de operaţionalizare a acestora sunt total diferite;
– cât va dura acest război? Cât va fi nevoie!
– cauzele reale şi soluţiile pentru eliminarea acestora trebuie extrem de bine identificate şi alese, deoarece acest tip de război va fi lung, acoperit, dificil, metodic, la nivel global, costisitor şi cu urmări greu de anticipat;
– inamicul invizibil este terorismul de toate tipurile, şi nu lumea islamică;
Studiul făcea recomandări şi descria noua fizionomie a terorismului în secolul al XXI-lea, indicând:
– trecerea la superterorism (megaterorism) cu folosirea armelor de distrugere în masă (terorism nuclear, chimic şi biologic);
– trecerea la terorismul etnico-religios;
– apariţia masivă a fenomenelor din zona gri a terorismului (trafic de droguri, de arme, de persoane, spălare de bani, legătura cu crima organizată pentru sponsorizarea activităţilor teroriste);
– transformarea terorismului într-o armă strategică;
– selecţionarea de ţinte la nivel de state, în care SUA figurau pe primul loc.
Studiul prezenta, de asemenea, direcţiile ulterioare de acţiune ale neoterorismului accentuând pe elementele de noutate şi inovaţie, iar în final recomanda măsurile necesare pentru contracararea fenomenului terorist care sunt valabile şi astăzi.
Ulterior studiului, au avut loc atacuri teroriste care au confirmat escaladarea spre superterorism, iar acum se vorbeşte aproape normal despre terorismul nuclear, chimic, biologic, cibernetic (folosirea calculatoarelor şi a internetului ca armă) deşi consecinţele unor astfel de atacuri devastatoare nu le poate evalua nimeni.
Evenimentele din septembrie 2001 au marcat punctul culmi-nant al previziunilor şi au demonstrat că lumea nu este pregătită pentru a face faţă noului terorism.
Orientul Mijlociu este de mult timp cea mai activă şi periculoasă sursă de terorism a lumii. În ultimii ani ţinta predilectă a terorismului au constituit-o în această regiune cetăţenii, bunurile şi interesele SUA dar şi ale statului Israel.
Există şi alte zone cu activitate teroristă intensă, precum Algeria, unde organizaţiile fundamentaliste islamice folosesc acest procedeu pentru a lupta împotriva guvernului, fenomen ce se manifestă la o scară mai redusă şi în Egipt. În Cecenia devastată după războiul împotriva Rusiei, terorismul este utilizat de diversele clanuri războinice în scopul subminării guvernului, dar şi pentru obţinerea de foloase materiale, în special din răscumpărarea ostaticilor – în general cetăţeni străini cu resurse financiare. Terorismul este prezent şi în alte zone geografice, în America Latină, în special sub forma guerilelor urbane sau rurale. În Europa terorismul este activ în mod deosebit în Spania şi Irlanda de Nord, dar şi în Balcani, în Bosnia-Hertzegovina, Kosovo şi sporadic în Turcia şi Grecia.
În Afganistan se constată că situaţia rămâne instabilă cu toate eforturile Coaliţiei de a sprijini Statul Afgan Islamic de Tranziţie (TISA), elemente ostile căutând adăpost în zone izolate de unde acţionează în scopul întreţinerii stării de instabilitate şi pentru discreditarea eforturilor ISAF şi ale coaliţiei internaţionale. Se apreciază că formarea unei alianţe
în organizaţia Hezb-e-Islami (HIG) şi reprezentanţi ai regimului taliban şi ai organizaţiei Al-Qaeda au modificat climatul politic şi militar din Afganistan. Reprezentanţii Al-Qaeda şi elementele talibane fac apel la sentimentele religioase pentru a-şi atrage noi adepţi în timp ce HIG exploatează sentimentele patriotice ale populaţiei afgane. Creşterea complexităţii atacurilor asupra ISAF şi a forţelor coaliţiei interna-ţionale, cât şi asupra unor persoane sau instituţii pe teritoriul afgan, indică faptul că reţeaua Al-Qaeda dispune încă de un suport logistic ridicat, recrutează noi membri din rândul tinerilor ce au fost antrenaţi în taberele Al-Qaeda pe timpul regimului taliban şi-i implică în acţiuni teroriste locale.
Prin dimensiunile şi formele sale de manifestare, terorismul a devenit una din calamităţile cele mai teribile, din ce în ce mai active şi mai ameninţătoare ale comunităţii internaţionale. Spre sfârşitul secolului al XX-lea, în concepţia unor analişti, terorismul internaţional era socotit o formă de conflict de intensitate scăzută, aflat sub pragul de violenţă a operaţiunilor militare specifice războiului, dar reprezentând mult mai mult decât simplele acte sporadice şi izolate de violenţă. Şi acestea pentru că, dincolo de „perfecţionarea“ mijloacelor şi a metodelor de război terorist utilizate de diverse grupări izolate, în susţinerea terorismului internaţional s-au implicat şi unele state, ceea ce afectează şi mai mult pacea şi securitatea lumii.
În afară de formele sale specifice, practicate în timp de pace, terorismul apare şi în conflictele armate, cu efecte catastrofale pentru populaţiile civile. Terorismul contemporan a devenit un flagel mondial şi poate fi considerat chiar provocarea fundamentală a acestui început de mileniu. Prăbuşirea comunismului ca sistem mondial a reconfigurat spaţiul geopolitic, provocând explozia naţionalismelor şi a puseelor etnice acumulate în anii dictaturii, îndeosebi cu fostele state multinaţionale care au cunoscut o implozie gestionată, (fosta Iugoslavie) prin mijloacele terorii şi violenţei. De asemenea, provocarea globalizării a produs o mutare importantă în relaţiile internaţionale, marcând apariţia unor actori semnificativi pe scena lumii: companii transnaţionale, organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi fundaţii umanitare, diverse grupuri de interese, indivizi proiectaţi pe scena politică. Statul nu mai deţine, în acest context, monopolul exclusiv al armelor de distrugere în masă, care au proliferat şi au scăpat de sub control. Accesul la acestea devine facil, iar o dată cu globalizarea comunicaţiilor şi a informaţiilor, terorismul beneficiază din plin de aceste efecte.
Este de prevăzut o schimbare de esenţă a concepţiilor politicii de securitate a statelor, în sensul că noua ordine mondială care presupune globalizarea economică impune şi globalizarea securităţii. Aceasta
înseamnă că şi ameninţările să fie abordate raportându-se la un spaţiu de interes extins, căutându-se să se concentreze toate forţele disponibile pentru eliminarea sau cel puţin limitarea acestora.
Dacă în trecut terorismul era în general menţinut, mai mult sau mai puţin sub control, în secolul al XX-lea el a suferit un proces de internaţionalizare, favorizat fiind de explozia informaţională, de mijloacele oferite atât de cuceririle ştiinţei şi tehnologiile noi, cât şi de sprijinul direct sau indirect al unor state interesate. Pe măsura trecerii în secolul al XXI-lea s-au putut constata efecte tot mai primejdioase ale terorismului, alimentat mai ales de fundamentalismul islamic şi de conflictul menţinut între palestinieni şi ţările arabe care-i susţin şi statul Israel, sprijinit de SUA şi de toate ţările democrate.
Putem afirma, fără să greşim, că terorismul este o ameninţare omniprezentă şi necesită un răspuns oportun şi omnipotent. Această ameninţare vizează în principiu, valorile democratice şi deci, reclamă un răspuns în respectul acestor valori.
Privit la început ca infracţiune, terorismul încadrat mai apoi în sistemul acţiunilor politice dă şansa unei clarificări în judecarea actelor de acest tip. Definiţia clausewitziană potrivit căreia războiul este continuarea politicii prin alte mijloace rămâne valabilă. Având determinare politică, terorismul este un război şi anume un război asimetric , un război de un tip deosebit, necunoscut până acum. Este un război care se caracterizează prin:
– lipsa unui teatru anume, mai exact extinderea teatrului de confruntare la nivelul întregii planete;
– ciberspaţialitate;
– marea diversitate a acţiunilor;
– folosirea omului ca armă, ca mijloc de luptă;
– lipsa de coordonare strategică, unitară;
– intempestivitate;
– surprindere;
– menţinerea iniţiativei strategice prin acţiuni surprinzăto-are, desfăşurate rapid, oriunde şi oricând.
„Mai întâi, dacă un astfel de război există, acesta este de cu totul altă natură decât cele pe care le cunoaştem noi până în prezent, cu doi adversari sau blocuri bine identificate care se înfruntă după reguli bine cunoscute, în mod esenţial cu forţe militare, oameni şi material. Avem aici, pe de o parte o coaliţie care tinde puţin câte puţin să devină universală (ceea ce constituie o configuraţie inedită), şi pe de altă parte un individ sau grup încă neidentificat cu claritate, şi o entitate multiformă, terorismul care acţionează cu mijloace nonmilitare şi după forme fără precedent.
Acest război este deteritorializat. Noţiunea de teritoriu, chiar şi de stat, era fundamentală în conflictele trecutului; fiecare protagonist se identifica cu un teritoriu unde se implantau grosurile forţelor militare; se căutau cucerirea de teritorii sau apărarea de teritorii. Aici (este vorba de atacurile din 11 septembrie 2001) a fost vizat teritoriul american, dar nu pentru a fi cucerit (cel mult s-a conturat „pedepsirea“ pentru felul său de a fi). Cât despre riposta americană, aceasta îşi defineşte cu greu ţintele, teritoriul pe care să-l lovească, căci adversarul este deteritorializat; (...).
Acest război este asimetric. Deja am subliniat asimetria culturală, care opune iluminaţii care nu au nici un fel de teamă de moarte (dimpotrivă, îşi fac un titlu de glorie din a muri cum se vede în Sri Lanka sau Palestina), occidentalilor care caută, din contră să radieze moartea şi mai ales moartea violentă, din peisajul lor mintal. Asimetria se observă şi în mijloacele folosite: avioane civile, dirijate contra unor turnuri civile, faţă de portavioane sau rachete care, în pofida numărului lor şi al nivelului tehnologic, sunt puţin adaptate unui conflict asimetric; singure forţele speciale, mijloacele de informaţii şi poliţia teritorială, ca şi embargourile financiare sunt de natură să aducă un pic de simetrie în aceste mijloace şi, deci, să aducă oarecare succese“.
Războiul terorist va fi permanent şi pretutindeni, lupta împotriva terorismului capătă noi dimensiuni şi noi tipuri de abordări atât în plan militar, cât şi în plan politic, diplomatic, cultural, psihologic şi informaţional.
„Actele de război produse la 11 septembrie 2001 contra Statelor Unite au depăşit terorismul obişnuit. O veritabilă reflecţie strategică şi militară trebuie să fie angajată pentru a determina ce mijloace şi ce strategii sunt necesare democraţiilor noastre pentru a contracara în mod eficient această ameninţare. Lupta împotriva terorismului internaţional nu este numai o problemă de securitate interioară care afectează anumite ţări, ci ea constituie o veritabilă provocare strategică lansată împotriva democraţiilor şi valorilor noastre“ – spune un general francez .
Este limpede că problema combaterii terorismului cere altfel de soluţii decât cele de până acum. Este vorba de altă concepţie, de o altfel de reacţie, de o altfel de strategie. Terorismul a devenit o ameninţare foarte gravă ale cărei consecinţe pot degenera în monstruozităţi.
„Folosirea forţei trebuie să urmărească o logică de finalitate (...). Astăzi strategia militară trebuie să fie concepută şi apreciată după noi modele. Este vorba de a combina, în totalitatea teatrelor de operaţii şi potrivit unui ritm impus de adversar, acţiuni de natură foarte diversă, fizice şi altele, realizate de formaţii articulate şi angajate sub formă de
„vectori operaţionali“ dimensionaţi şi ajustaţi potrivit obiectivelor selecţionate şi efectivelor dorite“ arată acelaşi general.
Apariţia noului tip de terorism – formă inedită de manifestare pe plan mondial a confruntărilor militare asimetrice – reclamă forme similare de ripostă asimetrice, care pot îmbrăca fie caracterul clasic de\acţiune militară, fie de folosire a unor mijloace şi metode specifice, neconvenţionale. Situaţia este impusă de faptul că nu este exclus ca „megaterorismul“ să recurgă în viitor la utilizarea armelor de distrugere în masă, manifestându-se sub forma terorismului nuclear, chimic sau bacteriologic, sau la ecoterorism şi ciberterorism, cu consecinţe aproape imposibil de evaluat la scară naţională sau mondială.
Facem precizarea că dimensiunea militară, în înţelesul general acceptat al termenului, reprezintă doar una şi probabil nu cea mai pregnantă dintre coordonatele relaţiei biunivoce stabilite între actorii angrenaţi în aceste confruntări asimetrice care implică activităţi teroriste, respectiv antiteroriste.
„Forţele Armate din majoritatea statelor, cu excepţia SUA nu au avut până acum o misiune principală în lupta împotriva terorismului şi ca atare, pregătirea acestora pentru acţiunile de combatere a terorismului este inadecvată. Doctrina de luptă a forţelor armate, echipamentele şi tehnologiile sofisticate asigură structurilor militare de tip clasic destinate a fi utilizate în operaţii militare convenţionale, un avantaj minor în cazul angajării acestora în desfăşurarea unor acţiuni antiteroriste“ .
Lupta cu terorismul impune totodată o nouă configuraţie a efortului militar, o nouă dimensionare a spaţiului de confruntare precum şi o nouă filozofie de abordare a acesteia. Dispersarea şi disimularea elementelor teroriste, ineditul şi impreviziunea acţiunilor desfăşurate, posibilităţile tot mai crescute de a folosi mijloace de distrugere în masă, concomitent cu creşterea letalităţii actelor teroriste, conferă un mare grad de dificultate în acţiunea de identificare şi anihilare a teroriştilor.
Complexitatea şi diversitatea acţiunilor antiteroriste desfăşurate de SUA şi aliaţii săi în Irak, precum şi de NATO în Afganistan, au evidenţiat faptul că în planificarea şi desfăşurarea acţiunilor armate împotriva acestui flagel, lupta efectivă, confruntarea armată trebuie transferată pe teritoriul atacatorilor, al complicilor lor şi al celor care îi sprijină, concomitent cu sporirea măsurilor de atenţionare şi protecţie pe plan intern .
Pentru îndeplinirea obiectivelor lor, teroriştii caută ţinte dintre cele mai diverse, care lovite asigură pe lângă distrugerile şi pierderile considerabile, un impact psihologic asupra opiniei publice. Atentatele din Turcia, Spania, Irak au evidenţiat din plin acest lucru. Este de presupus că şi în viitor grupările teroriste îşi vor alege ţinte tot de pe teritoriul statelor
participante la campania împotriva terorismului, iar în aceste condiţii şi România poate constitui una dintre ţintele probabile.
În aceste condiţii sporeşte importanţa măsurilor antiteroriste specifice pe care fiecare entitate organizaţională inclusiv structurile militare trebuie să le întreprindă în scopul limitării vulnerabilităţilor faţă de un posibil atac terorist. Aceste măsuri stabilite în cadrul unor planuri de protecţie şi apărare antiteroristă, potrivit unor strategii unitare la nivel naţional sau chiar internaţional, cuprind atât acţiuni cu caracter defensiv – antiteroriste, cât şi acţiuni cu caracter ofensiv contrateroriste.
Combaterea terorismului solicită un război de detaliu, în care nivelul de luptă cuprinde pe lângă operaţii de mare anvergură, cum este cazul ripostei dată de SUA şi aliaţii săi în Afganistan, şi acţiuni ale unor structuri strict specializate desfăşurate pe arii geografice întinse, în zone unde au fost localizate elemente teroriste sau susţinători ai acestora, încadrate în perioade de execuţie nedefinite .
Specificul acestor acţiuni impune crearea unor capacităţi necesare pentru descoperirea, identificarea, capturarea sau nimicirea elementelor teroriste, precum şi măsuri adecvate pentru protecţia populaţiei şi apărarea obiectivelor împotriva atentatelor.
„Conştienţi de particularităţile şi de complexitatea luptei împotriva terorismului, de specificul acesteia cu totul aparte, care solicită tehnici de operare adecvate şi forţe specializate, trebuie să adaptăm atât misiunile, cât şi structurile militare la noile condiţii. Pentru noi această cerinţă se impune şi cu mai multă stringenţă având în vedere că, prin structura, dotarea şi pregătirea sa Armata Română are capacităţi limitate pentru combaterea riscurilor asimetrice şi transnaţionale“ .
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului este aceea că succesul va fi condiţionat în mare măsură de capacitatea planificatorilor şi a comandanţilor militari de a aborda conflictul în mod original, în afara tiparelor existente.
Pentru aceasta se impun următoarele:
– cercetarea permanentă a grupărilor teroriste şi a statelor care încurajează şi sprijină terorismul pentru a evita surprinderea;
– atacuri-surpriză preventive asupra acestora pentru descurajarea unor astfel de acţiuni;
– declanşarea unor atacuri masive de represiune cu respectarea legislaţiei internaţionale în cazul agresării unui stat de către acţiunile acestor grupări;
– forţele participante să cuprindă trupe specializate în astfel de misiuni;
– situaţiile în care se acţionează diferă de la una la alta;
– au un caracter de originalitate sporit;
– durata acţiunilor este foarte diferită, de la acţiuni rapide la cele de durată.
În acest context revederea strategiilor şi doctrinelor a devenit o necesitate primordială şi a impus adaptarea structurilor militare la noile cerinţe şi constituirea de forţe capabile să facă faţă ameninţărilor de tip asimetric. Acestea precizează creşterea rolului forţelor armate în combaterea terorismului şi stabilirea de demersuri şi responsabilităţi specifice, menite să asigure coerenţă şi eficacitate în îndeplinirea noilor misiuni:
– adaptarea cadrului conceptual (doctrine, strategii, regulamente, instrucţiuni, dispoziţii) la noile condiţii;
– intensificarea cooperării informative între instituţiile cu responsabilităţi în domeniul siguranţei şi al securităţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional;
– constituirea, pregătirea, dotarea şi instituţionalizarea unor forţe (forţe speciale) destinate combaterii terorismului;
– perfecţionarea activităţii de culegere, prelucrare, exploatare şi diseminare a informaţiilor;
– adaptarea misiunilor armatei la condiţiile impuse de participarea la acţiunile de combatere a terorismului;
– perfecţionarea şi amplificarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi obiectivelor de importanţă deosebită care ar putea constitui ţinte ale atacurilor teroriste;
– pregătirea specifică a personalului destinat desfăşurării activităţilor în mediul internaţional;
– perfecţionarea şi diversificarea sistemelor de protecţie a comunicaţiilor şi a reţelelor informatice;
Pentru a fi eficientă lupta împotriva terorismului trebuie să fie ultrarapidă, promptă, hotărâtă şi flexibilă. Structurile militare destinate să desfăşoare astfel de acţiuni trebuie să fie pregătite, dotate şi instruite să răspundă unor astfel de cerinţe.
Dispozitivul de acţiune al forţelor participante se va realiza în funcţie de misiunea primită şi situaţia concretă, trebuie să fie flexibile în afara şabloanelor cunoscute, ofensive, să asigure culegerea de informaţii, angajarea nemijlocită, elemente de sprijin şi manevră, lichidarea şi zădărnicirea acţiunilor teroriste.
O posibilă configurare a forţelor militare ar putea fi următoarea:
– structuri de conducere specifice;
– structuri de informare, supraveghere şi avertizare;
– forţe speciale;
– forţe de acţiune preventivă;
– forţe principale de acţiune şi de reacţie.
În ansamblu prevenirea şi combaterea terorismului se realizează de regulă prin patru acţiuni: de prevedere (previziunea), prevenire, descurajare şi intervenţie.
Prevederea urmăreşte să anticipeze desfăşurarea acţiunilor terorist-diversioniste, obiectivele cele mai probabil vizate, perioada de timp în care se pot materializa implicaţiile şi măsurile complete, având totodată în vedere atât posibilităţile proprii, cât şi pe cele ale adversarului.
Efectiv prevederea acţiunilor teroriste se înfăptuieşte prin măsuri informative şi contrainformative realizate de S.R.I., S.I.E. şi a structurii cu sarcini specifice pe profil antiterorist din M.Ap.N., M.I. şi S.P.P. .
Prevenirea actelor teroriste are o paletă largă şi diversificată de acţiuni şi se realizează în plan politic, diplomatic, juridic, moral şi propagandistic atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Intervenţia (riposta) este forma de acţiune violentă executată de forţele destinate combaterii actelor teroriste folosind mijloace şi metode variate în timp foarte scurt.
Principalele ameninţări de natură teroristă în cadrul războiului terorist-antiterorist se conturează a fi în continuare următoarele:
– posibilitatea folosirii de către organizaţii, grupări sau persoane teroriste a armelor de distrugere în masă;
– pregătirea şi efectuarea unor posibile atacuri asupra bazelor nucleare ale ţărilor care posedă astfel de mijloace, precum şi asupra întreprinderilor chimice, laboratoarelor biologice, etc. pentru a procura armament nuclear, chimic şi biologic, sau pentru a detona astfel de arme şi a produce catastrofe spectaculoase;
– proliferarea acţiunilor punitive sau de răzbunare împotriva ţărilor care fac parte din coaliţia antiteroristă;
– continuarea asasinatelor şi acţiunile de natură teroristă, proliferarea crimei organizate, a traficului de droguri şi carne vie;
– crearea de diversiuni pentru a provoca nesiguranţă, tensiuni, instabilităţi şi chiar riposte violente pentru a adânci starea de anomie a sistemelor sociale;
– continuarea şi chiar intensificarea atacurilor cu bombe, explozivi plastici şi alte mijloace asupra populaţiei în zone aglomerate;
– creşterea acţiunilor teroriste de sorginte etnică pentru distrugerea ideii de convieţuire şi cultivarea individualismului feroce, purificarea etnică şi separatismul;
– acţiuni de natură teroristă în ciberspaţiu în vederea creării de perturbaţii în comunicaţii, distrugerea sistemelor de comandă şi control, a sistemelor bancare, virusarea bazelor de date, crearea unei stări de haos generalizat în sistemele de informaţii.
Acestea ar fi principalele repere ale spaţiului ameninţărilor de tip terorist. Spectrul ameninţărilor este mult mai larg. Pe unele le putem anticipa, pe altele nu. Este posibil după unele informaţii ca, în timp scurt, terorismul să recurgă la un nou tip de armă pe care o putem numi arma genetică.
„Bush a declarat în faţa adunării generale a Naţiunilor Unite că instigatorii atentatelor din 11 septembrie asupra Statelor Unite pregătesc alte operaţiuni susceptibile de a atinge orice ţară. Ei caută, a spus el, arme nucleare, chimice şi biologice şi nu vor ezita să le folosească. «Lumea întreagă este confruntată cu cea mai oribilă dintre perspective; aceşti terorişti sunt în căutare de arme de distrugere în masă pentru a transforma ura lor în holocaust. Ne aşteptăm să recurgă la arme chimice, biologice şi nucleare de îndată ce vor fi în măsură să o facă» a precizat preşedintele american“ .
Din analiza situaţiei actuale, precum şi din evaluarea şi prognosticarea ei pe termen scurt, rezultă că şi în România este posibilă conturarea şi manifestarea unor ameninţări de natură teroristă, directe sau mijlocite la adresa ţării, a unor instituţii româneşti, organizaţii şi cetăţeni români precum şi la adresa unor persoane, grupuri, instituţii internaţionale sau a diferitelor state, (ambasade, reprezentanţe, firme, consulate, misiuni, turişti, delegaţii etc.) care se află temporar sau permanent pe teritoriul ţării noastre. Aceste ameninţări pot să constituie elemente ale războiului terorist care se apreciază că a fost declanşat în toată lumea.
Din moment ce ameninţările de tip terorist au depăşit în multe locuri din lume cadrul infracţionalităţii şi al crimei organizate, statul român se aliniază la coaliţia antiteroristă internaţională şi îşi definitivează, prin documentele sale de conducere (strategia de securitate naţională şi strategia militară), o concepţie clară şi distinctă de ripostă organizată în cadrul acestui tip de război care constă în:
– elaborarea unei concepţii de luptă antiteroriste integrată concepţiei europene şi euroatlantice pe această temă;
– stabilirea măsurilor concrete de protecţie a populaţiei, a valorilor instituţiilor de stat, a proprietăţii şi comunităţii împotriva acţiunilor teroriste;
– constituirea de forţă care va îndeplini astfel de misiuni;
– stabilirea competenţelor, a modului de cooperare şi a responsabilităţilor ce revin fiecăreia din instituţiile angajate în acest sens;
– stabilirea sistemului de pregătire a forţelor;
– alocarea resurselor necesare.
Este foarte greu de configurat structurile de forţe care să rezolve situaţiile complexe ce se creează în cazul existenţei pericolului terorist. În mod normal aceste structuri trebuie să constituie un sistem de protecţie, de acţiune preventivă şi de reacţie adecvată nu numai împotriva terorismului, ci şi în orice altă situaţie limită.
Pentru a se proteja împotriva terorismului, România trebuie să dispună în principiu de următoarele structuri:
– sisteme de supraveghere complexă şi evaluare operativă a riscurilor şi ameninţărilor de tip terorist;
– sisteme de comunicare rapide şi sigure;
– legislaţie adecvată;
– structuri de informaţii performante;
– structuri de ordine publică bine profesionalizate şi perfect integrate;
– forţe speciale.
Nu este desigur treaba armatei să ducă acţiuni antiteroriste. Dar în urma analizei atente a noilor riscuri, în special a celor de natură asimetrică, s-a ajuns la concluzia că forţele armate nu pot rămâne în afara unor asemenea provocări, că ele trebuie să participe în forme specifice dar în cadrul unui sistem complex, unitar la războiul declanşat împotriva terorismului.
Primele reacţii la această nouă dimensiune a rolului şi locului unei armate într-un tip de război, care de fapt nu este război în sensul clasic al cuvântului, ci o acţiune de mare amploare şi de o deosebită complexitate declanşată împotriva terorismului, cu forţe oarecum dubitative. Unii au considerat că terorismul nu este un război căci nu implică armatele, ci forţele de ordine şi supraveghere. Implicarea armatelor ar duce la diminuarea funcţiilor lor, la slăbirea capacităţii de reacţie în caz de război şi deci la vulnerabilizarea entităţilor pentru apărarea şi protecţia cărora acestea au fost constituite adică punerea în pericol a identităţii şi suveranităţii statelor. Alţii cred că terorismul, prin actele sale şi prin preocupările sumbre şi deosebit de ameninţătoare care se conturează, reprezintă efectiv un război împotriva ordinii actuale şi viitoare, împotriva vieţii normale a democraţiei, a dreptului şi a legii şi ca atare toate forţele, mai ales cele militare, trebuie implicate în ripostă.
Pentru a-şi îndeplini acest rol, armata este obligată să-şi realizeze structurile (de concepere, de conducere şi de execuţie necesare), un sistem de pregătire corespunzător, o strategie pe măsură şi mijloacele de care are nevoie.
În principiu rolul armatei în războiul antiterorist (pe care nu-l duce numai armata) constă în:
– culegerea de informaţii despre structurile teroriste, baze de antrenament, depozite, sisteme de acţiune, reţele de comunicaţii, mod de conducere etc.;
– protecţia obiectivelor de valoare strategică şi a altor obiective importante împotriva acţiunilor teroriste;
– căutarea, descoperirea, atacarea şi distrugerea structurilor şi infrastructurilor teroriste;
– participarea la lichidarea urmărilor atacurilor de tip terorist;
– acţiuni în forţă asupra punctelor tari ale reţelelor teroriste;
– acţiuni în cadrul coaliţiei antiteroriste împotriva bazelor de antrenament internaţionale şi a altor structuri şi infrastructuri teroriste.
Având în vedere cele arătate mai sus, o concepţie privind pregătirea antiteroristă armată ar trebui să cuprindă:
– elemente de cunoaştere a fenomenului terorist şi a implicaţiilor sale asupra stabilităţii sociale şi a securităţii economice, culturale şi militare;
– riscuri şi ameninţări de natură teroristă generale şi specifice;
– scopuri, obiective şi modalităţi de acţiune a terorismului, aria lor de extindere, efecte imediate pe termen mediu şi pe termen lung;
– principii, norme şi reguli ale războiului antiterorist;
– strategii antiteroriste şi modul lor de aplicare;
– tactici ale războiului antiterorist;
– misiuni ce revin armatei, unităţilor şi subunităţilor;
– sisteme de interoperabilitate cu alte armate;
– modul de conducere;
– logistica.
Pentru a sublinia şi mai pregnant rolul important al participării armatei în războiul antiterorist, prezentăm câteva din avantajele acţiunilor teroriste ca metodă de luptă armată:
– obţinerea unor rezultate militare de maximă importanţă cu forţe reduse, fără pierderi şi fără complicaţii;
– organizarea acţiunilor în secret, prin surprindere, în momente de tensiuni deosebite, amplificând starea psihologică ridicată în rândul trupelor şi al populaţiei;
– pătrunderea în secret în adâncimea dispozitivului de luptă, folosind diferite mijloace şi procedee cum ar fi: pe calea aerului prin paraşutare în spatele frontului, cu ajutorul elicopterelor şi al centurilor zburătoare; pe mare cu scafandri sau ambarcaţiuni speciale; infiltrarea în dispozitivul de luptă îndeosebi prin intervalele dintre unităţi şi în ţinută civilă sau militară etc.;
– posibilitatea apropierii şi distrugerii de obiective militare şi economico-militare foarte importante şi vulnerabile (centrul de
transmisiuni, puncte de comandă, raioanele formaţiunilor de servicii, aerodromuri, noduri de comunicaţii feroviare şi rutiere, porturi şi dane militare, uzine, centrale hidroelectrice, conducte de petrol şi gaze etc.);
– plasarea de dispozitive miniaturale explozive şi retragerea în secret după îndeplinirea misiunii;
– posibilitatea de a acţiona în orice condiţii de teren, stare a vremii sau anotimp;
– posibilitatea culegerii din timp de pace a unui mare volum de informaţii despre obiectivele cele mai sensibile ale războiului de diversiune;
– posibilitatea de a captura militari cu funcţii de răspundere, ofiţeri de legătură şi agenţi între marile unităţi tactice şi operative;
– instruirea şi înzestrarea grupurilor teroriste cu armament şi tehnică de luptă speciale se realizează cu cheltuieli materiale şi financiare mult mai mici decât în cazul constituirii şi înzestrării cu mijloace de luptă a unor unităţi militare.
Eficacitatea şi avantajele folosirii elementelor teroriste în comparaţie cu acţiunile militare obişnuite pot fi ilustrate şi prin câteva cifre: un grup format din 4-5 terorişti poate scoate din funcţiune unele obiective militare pentru distrugerea cărora ar fi necesară angajarea unor forţe şi mijloace de luptă (artilerie, aviaţie, rachete) cum ar fi:
– pentru neutralizarea unui punct de comandă de divizie (adăpost) se consumă: 1800 proiectile de artilerie de 122 mm, 48-72 bombe clasice de aviaţie de 100-125 kg sau o rachetă 3-10Kt;
– neutralizarea unei staţii de radiolocaţie neadăpostită se poate realiza cu 80 de proiectile de artilerie de 122 mm iar a unei staţii adăpostite, cu 320 de proiectile de artilerie de 122 mm sau 8-12 bombe de aviaţie de 100-125 kg.;
– pentru nimicirea unei instalaţii de rachete tactice se consumă 260 proiectile de 122 mm; 24 bombe de aviaţie sau o rachetă de 3-10 Kt .
Pentru Armata României perspectiva atacurilor teroriste ar putea include atât spectrul operaţiilor militare desfăşurate de aceasta în timp de război independent sau în cadrul Alianţei Nord–Atlantice, cât şi personalul, echipamentele, structurile de comandă şi control şi elementele de infrastructură. Având în vedere rolul pe care îl are armata în asigurarea stabilităţii şi securităţii naţionale, există posibilitatea ca viitoarele acţiuni teroriste să aibă în vedere tocmai subminarea acestui rol, pe fondul unei posibile deteriorări a climatului politic regional. Implicarea României cu efective militare în războiul împotriva terorismului poate constitui o motivaţie pentru alegerea acesteia drept posibilă ţintă de către grupările teroriste.
„Deşi Ministerul Apărării Naţionale nu este instituţia cu rol de conducere în combaterea terorismului, iar Armata României are capacităţi limitate pentru contracararea riscurilor asimetrice şi transfrontaliere inclusiv a terorismului, totuşi acesta este responsabil pentru protejarea propriului personal, baze, nave, forţe dislocate, tehnică şi unităţi militare“ .
Combaterea sau contracararea terorismului este un termen generic folosit pentru a descrie totalitatea măsurilor antiteroriste şi contrateroriste. Acestea sunt acţiunile întreprinse de către guverne pentru a contracara pericolul, incluzând măsurile speciale iniţiate de structurile militare, de organe de ordine şi de profesioniştii pe linie de protecţie şi pază pentru reducerea probabilităţii unui atac împotriva unui obiectiv. Aceste măsuri mai cuprind şi acţiunile întreprinse ca ripostă la un eveniment, mergând până la folosirea unei echipe tactice într-o situaţie de luare de ostateci, până la bombardarea teritoriului unei ţări care patronează o anumită acţiune sau un anumit grup.
Combaterea terorismului se face prin tactici, tehnici şi proceduri specifice şi vizează atât măsuri defensive (antiterorism), cât şi ofensive (contraterorism) .
În conformitate cu legislaţia românească în vigoare, acţiunile teroriste desfăşurate pe teritoriul naţional pe timp de pace sunt combătute de forţele specializate ale S.R.I., M.I., S.P.P. În situaţii deosebite, în care amploarea unor asemenea acţiuni va depăşi posibilităţile forţelor specializate, la realizarea măsurilor de contracarare vor fi angajate şi unităţi ale forţelor speciale ale armatei, pregătite pentru astfel de misiuni. Ca urmare, în adoptarea formelor de luptă specifice – cercetarea, siguranţa, protecţia psihologică, încercuirea, blocarea, paza şi apărarea obiectivelor, transporturile şi telecomunicaţiile – trebuie avute în vedere toate elementele de acţiune în condiţii normale şi particularităţile acţiunilor teroriste.
La nivel naţional pentru realizarea cooperării în lupta antiteroristă şi asigurarea unităţii de concepere şi acţiune, cooperarea se organizează între instituţiile abilitate pentru îndeplinirea în comun a misiunilor specifice combaterii terorismului.
„Războiul antiterorist nu este un atribut al S.R.I., nici al S.I.E., nici chiar al M.Ap.N. sau M.I.; angajarea ţării şi stabilirea modului de acţiune (reacţie) într-un astfel de război (ca orice alt fel de război) este un atribut al conducerii supreme a Statului Român“ [17].
În funcţie de situaţia în care se produc acţiuni teroriste – pace, criză sau război – şi de amploarea acestora, conducerea forţelor participante la
acţiunile antiteroriste poate reveni M.I., S.R.I., S.P.P. iar în timp de război M.Ap.N. în zona de operaţii.
Succesul în acţiunile de combatere a terorismului este determinat de calitatea şi cantitatea informaţiilor, viabilitatea comunicaţiilor, siguranţa sistemelor de apărare şi a mijloacelor de război informaţional, eficacitatea forţelor speciale şi a unităţilor terestre de dimensiuni mici cu mare flexibilitate, putere de lovire şi grad înalt de autonomie.
În situaţiile de criză activităţile în domeniul prevenirii antiteroriste vom avea în vedere dezvoltarea şi consolidarea capacităţii operaţionale a structurilor pentru culegerea, analizarea şi valorificarea tuturor datelor şi informaţiilor, referitoare la sursele de risc terorist şi evenimentele care ameninţă siguranţa şi securitatea naţională. De maximă importanţă va fi perfecţionarea capacităţii de anticipare a acestora în scopul pregătirii şi realizării în timp util a măsurilor de ripostă celor mai adecvate şi al conjugării eforturilor de prevenire cu ale celorlalte instituţii ale statului care au atribuţii în sfera securităţii naţionale.
Baza activităţii de combatere a fenomenului terorist o constituie măsurile de prevenire şi protecţie antiteroristă. Aceste măsuri se realizează printr-o activitate permanentă şi prin forme de acţiuni militare specifice cuprinse în planul de pază şi apărare, planuri de pază şi supraveghere, planuri de pază şi protecţie antiteroristă etc. Coordonarea activităţilor specifice desfăşurate de organele şi organismele cu atribuţii pe domenii se realizează pe baza planurilor de cooperare, de acţiune şi intervenţie, elaborate din timp.
În situaţii de criză frecvenţa manifestărilor interne face ca forţele specializate să fie angajate permanent în acţiuni de combatere cu implicaţii asupra timpului de reacţie, în care să se poată răspunde la alte provocări.
Pe timpul unui conflict armat, în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare intervin o serie de particularităţi determinate de: situaţia politico-militară existentă, locul desfăşurării acţiunilor teroriste, amploarea spaţială a acţiunilor teroriste, importanţa obiectivelor vizate (tactice, operative, strategice), starea forţelor din zonă.
În situaţia în care acţiunile teroriste au loc în afara zonelor acţiunilor militare, responsabilităţile şi modalităţile de acţiune ale forţelor antiteroriste sunt similare cu cele din timp de pace şi de criză.
Având în vedere rolul pe care îl are armata în ducerea operaţiilor militare în caz de război, acţiunile grupărilor teroriste se vor îndrepta cu precădere către acestea. În această perioadă, acţiunile teroriste s-ar putea îndrepta îndeosebi către următoarele domenii: logistica marilor unităţi şi a unităţilor din cadrul Forţelor Terestre, Aeriene, Navale; culegerea de informaţii; săvârşirea de distrugeri obiectivelor militare; sustrageri de
armament, muniţii, materiale explozive, toxice, radioactive; atentate la viaţa şi integritatea fizică a persoanelor ce îndeplinesc funcţii de decizie în domeniul militar.
Dispersarea şi disimularea teroriştilor, ineditul şi impredictibilitatea acţiunilor desfăşurate de către aceştia, posibilităţile tot mai crescute de a folosi mijloace de distrugere în masă, concomitent cu creşterea letalităţii actelor teroriste, conferă în caz de război un grad mărit de dificultate în identificarea şi anihilarea acestora.
Pe timp de război, combaterea terorismului de către forţele operaţionale se va face pe baza unui program antiterorist integrat, elaborat la nivelul Marelui Cartier General, cu participarea tuturor forţelor luptătoare competente ale SNPCT. Programul antiterorist integrat va oferi mecanismul necesar pentru asigurarea stării de alertă împotriva atacurilor teroriste pe timpul misiunilor strategice şi tactice precum şi măsurile de prevenire care se vor întreprinde pentru combaterea ameninţărilor teroriste. Totodată va avea drept scop descurajarea actelor teroriste şi diminuarea pericolului unor asemenea acţiuni îndreptate asupra forţelor militare proprii aflate în acţiuni de luptă, asigurând aplicarea într-o concepţie unitară a tutu-ror măsurilor preconizate.
Având în vedere faptul că, pe timp de război, o misiune importantă a grupărilor teroriste poate fi şi aceea de a anihila sau captura cât mai multe elemente din conducerea forţelor operaţionale, instrumentul principal de luptă împotriva acestora îl vor constitui forţele speciale, pregătite şi dotate corespunzător, atât din structurile armate cât şi ale S.R.I., M.I., S.P.P.
Operaţiile speciale [18] sunt acţiunile desfăşurate de forţe cu pregătire specială, care au drept scop influenţarea situaţiei politice, economice, diplomatice, militare şi de altă natură a unui stat. Ele permit sistemului de comandă şi control să acţioneze într-un cadru suplu, polivalent, discret şi sunt desfăşurate independent. Sunt forţe complementare forţelor convenţionale.
Operaţiile speciale diferă de acţiunile militare clasice prin amploare, durată, precizie şi, mai ales, prin capacitatea de adaptare la un mediu complex. Se deosebesc de acţiunile convenţionale prin următoarele caracteristici: au un grad ridicat de risc ceea ce presupune întrebuinţarea acestora numai în acţiuni asupra unor obiective de importanţă strategică sau operativă; comanda şi controlul direct exercitat la nivel strategic, ca urmare a implicaţiilor în plan militar şi politic; au un grad mare de confidenţialitate, care asigură realizarea surprinderii prin acţiuni în ascuns, de descurajare şi inducere în eroare; acţiunile se desfăşoară într-un mediu diferit de cel al celorlalte forţe angajate; au coerenţă cu forţele angajate în operaţiile convenţionale; cunoaşterea aprofundată a mediului, eventual a limbii şi culturii din teatru de acţiuni militare; capacităţi sporite de neutralizare folosind mijloace de luptă speciale, de înaltă tehnologie, combinarea caracterului centralizat de luare a deciziei cu execuţia în general descentralizată, operaţiile speciale fiind dependente de informaţii detaliate, de o structură de comandă specializată şi de o conduită adaptată, necesită mijloace specifice de comunicaţii, de infiltrare şi de susţinere, care sunt duse, în mod obişnuit, la mare distanţă de bază, în zone ostile sau sensibile; dependenţa de susţinerea terestră, aeriană şi navală specializată.
În urma analizei caracteristicilor menţionate anterior, putem susţine că acţiunile de combatere a terorismului atât la nivel strategic, cât şi la nivel tactic de către forţele operaţionale sunt operaţiuni speciale.

Principiile care stau la baza desfăşurării operaţiilor speciale sunt: rapiditatea, pertinenţa, autonomia şi coordonarea.

„Dacă în timp de pace terorismul constituie o sursă permanentă de pericol, în caz de război acesta constituie o adevărată catastrofă, în orice fază a acţiunii s-ar executa. De aceea terorismul nu mai trebuie încadrat în rândul acţiunilor care afectează numai ordinea publică sau ca o crimă obişnuită. Acestea sunt acţiuni cu implicaţii majore în securitatea şi apărarea naţională, determinând angajarea unor operaţii speciale“ arăta un reputat general român .
Implicarea României în „războiul contra terorismului“ şi participarea cu efective militare la desfăşurarea operaţiilor propriu-zise pot constitui motive plauzibile pentru alegerea de către terorişti a unor ţinte din interiorul său, interiorul ţării, care să afecteze interesele noastre naţionale. În acest context se impun măsuri şi acţiuni specifice de prevenire, contracarare şi protecţie antiteroristă de importanţă strategică .
Prin amploarea şi implicaţiile pe termen mediu şi lung, ca şi prin impactul psihologic asupra factorilor politici din întreaga lume, fenomenul terorist actual îşi consolidează poziţia de nouă formă de război neconvenţional şi asimetric. Spectrul războiului, la rândul său, se lărgeşte prin includerea acestei forme de conflict.
sursa:
Evoluţia fenomenului terorist şi implicaţii asupra acţiunilor militare
Conf.univ.dr. Neculai STOINA
cu notele bibliografice:
[1] Toffler, Alvin, Toffler, Heidi, Război şi anti-război, Editura Antet, 2000, p.112.
[2] Gl.dr. Popescu, Mihail, Implicaţii ale terorismului asupra acţiunilor militare, Bucureşti, Revista de Ştiinţe Militare nr.1/2002, p.9.


Iata deci ca necesitatea actiunilor de prevenire si combatere a serviciilor abilitate isi au rostul. Mi-a fost dat sa stau de vorba cu oameni care considerau ca institutii ca SRI,SIE,nu isi gasesc obiectul muncii in ceea ce priveste situatia interna a tarii noastre.

Am citit adesea articole din ziare in care ziaristi isi dadeau cu parerea ca angajatii acestor institutii sunt prea multi,sau ca sunt nepregatiti,sau mai grav ca sunt niste incompetenti.
Chiar aseara mi-a fost dat sa vad postarea unui "frustacel"care spunea mandru de el postand pe youtube un comment la un videoclip cu luptatorii urmatoarele:

<< zorilaz-youtube( 51 seconds ago ) cum se intra la aceste institutii? )) frate!! SRI e plin de pile la fel ca MAI sau MApN! doar ca la SRI e cel mai greu de intrat daca nu ai pile! sunt unii de la Brigada antitero care pazezsc ambasade au o burta de zici ca mananca mici zi de zi si bere de 20 de ori pe zi! iar eu am picat la probele sportive ca am facut cu cateva secunde in plus! daca nu ai pile la SRI nu ai sanse! te urmaresc si-ti gasesc motive sa nu te treaca."
http://www.combativ.ro/forum/viewtopic.php?f=155&t=612&start=20.

Iata deci cum datorita unor ineptii nascute din indivizi antisociali institutii ca cele prezentate mai sus cat si pomenite ca fiind pregatite sa poata combate acest flagel al terorimului ,ajung sa fie denigrate, injosite si murdarite.
Tristetea este ca generatia tanara capaciteaza o indiferenta si ignoranta declarata la adresa institutiilor statului, ajung prin renuntarea la educatie si cultura sa devina indivizi cu un nivel de cunostinte limitat, cu o conceptie radicalista de ofensa adresata institutiilor si demnitarilor .
Societatea se devalorizeaza prin insasi vointa ei,prin prisma actelor ei si doar datorita alienarii la nonvalori .
Ignoranta,refuzul de partipare la procesul de culturalizare si informare conduce la conturarea unui noi tipologii de cetatean. Este cetateanul deficitar, cetateanul cu o nota mare de incultura si cetateanul care refuza recunosterea adevarurilor care il inconjoara,refuza existenta amenintarilor existente,refuza sa ofere credit institutiilor abilitate cu siguranta si echilibrul tarii in si in afara granitelor.

Pe data viitoare..

ROMANIA SI ROLUL SAU PE PLAN EXTERN

" Statutul României, definit anterior, se materializează prin rolurile (aliat, partener, participant activ etc.) pe care aceasta şi le asumă, în mod responsabil, activ şi voluntar, atât în activităţile gestionate de Alianţa Nord-Atlantică şi de structuri.
ale Uniunii Europene, cât şi în acţiuni ale altor organizaţii regionale şi internaţionale în care statul român este parte.
În esenţă, rolurile asumate de ţara noastră sunt caracterizate prin realism, responsabilitate şi multidimensionalitate.
Realismul este dat de implicarea ţării noastre în acele programe,acţiuni şi activităţi ale NATO, UE, ONU etc. ce vizează stabilitatea, pacea şi securitatea în regiune şi în lume, numai atunci când dispune de resursele umane, materiale şi financiare ce-i permit atingerea obiectivelor stabilite. Responsabilitatea
rezidă în atitudinea de asumare conştientă şi voluntară a unor obligaţii menite să contribuie la menţinerea păcii şi stabilităţii în regiune şi în lume. Multidimensionalitatea este dată de ansamblul dimensiunilor specifice rolurilor pe care România şi le asumă în domeniul responsabilităţilor sale de membru al
Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene şi al altor organizaţii regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea din zonă şi din lume.

Principalele expresii ale rolului îndeplinit de România, în deplin consens cu statutul său actual, sunt:
• Umană: defineşte ansamblul resurselor umane pe care România este în măsură să le folosească pentru a-şi îndeplini integral, calitativ şi eficace obligaţiile asumate ca membru al NATO, UE şi al altor organizaţii regionale şi internaţionale în
materie de securitate, stabilitate şi pace. Aici este vorba atât de existenţa forţelor umane necesare şi suficiente ţării noastre, în vederea achitării de responsabilităţile ce-i revin în NATO, UE etc, cât şi de formarea, pregătirea, dezvoltarea acestora, în conformitate cu standardele european şi euro-atlantic. În acest sens, au fost adoptate măsuri adecvate, atât pentru formarea,pregătirea şi dezvoltarea personalului militar şi civil din armată,posibil participant la misiuni în afara frontierelor naţionale sub egida NATO, UE sau ONU, cât şi a altor categorii de personal ce pot fi implicate activ în activităţi şi acţiuni duse de organizaţiile menţionate, destinate asigurării stabilităţii, păcii şi securităţii în regiune şi lume. Succesul a fost asigurat prin conceperea, organizarea şi derularea unei reforme reale, potrivit normelor europene şi euro-atlantice, atât în învăţământul militar, cât şi civil din ţara noastră. În plus, o parte dintre cei care sunt incluşi în structuri militare participante sub egida NATO la misiuni în afara frontierelor naţionale au urmat cursuri şi stagii în străinătate, în instituţii de învăţământ, şi nu numai din statele membre NATO şi ale UE. Aşa se face că, în prezent, România dispune de persoane calificate capabile să îndeplinească sarcinile încredinţate pe timpul misiunilor în cadrul unor structuri militare şi civile aparţinând Alianţei Nord - Atlantice şi Uniuni Europene.
• Organizatorică: include totalitatea schimbărilor structurale pe care România le-a întreprins şi le va întreprinde în privinţa adoptării acelor forme de organizare a instituţiilor şi grupurilor umane ce vor avea de îndeplinit sarcini specifice
NATO şi UE. Astfel, s-au întreprins măsuri adecvate de realizare a unei noi structuri organizatorice a Armatei României, dar şi ale celorlalte instituţii ale statului de drept cu competenţe în domeniul securităţii şi apărării. În prezent,Armata României, de exemplu, dispune de o structură organizatorică compatibilă cu cele existente în armatele statelor membre ale Alianţei nord-Atlantice şi, bineînţeles, cu misiunile ce i se pot încredinţa în structuri militare ale NATO şi ale UE.
Această nouă organizare a instituţiilor cu atribuţii în materie de securitate şi apărare le-a făcut să dispună de flexibilitate,modularitate, supleţe şi dinamism.
• Materială: evidenţiază capabilitatea României de a dispune de resursele materiale suficiente şi necesare îndeplinirii cu succes şi eficacitate a misiunilor asumate în calitate de membru al NATO şi al UE. Anterior integrării în Alianţa Nord-
Atlantică, România a adoptat măsuri adecvate de modernizare şi înnoire a resurselor materiale din armată, mai ales, dar şi din celelalte instituţii cu competenţe în materie de securitate si apărare. După dobândirea calităţii de membru al NATO, ţara
noastră a continuat eforturile în direcţia consolidării bazei materiale a armatei şi nu numai, astfel ca structurile militare româneşti să fie interoperabile şi compatibile cu cele ale celorlalte state din Alianţă şi sub aspectul resurselor materiale.
Desigur, această dimensiune nu se referă doar la înzestrarea armatei cu tehnică de luptă, aparatură şi armament moderne, ci priveşte şi condiţiile de viaţă şi de muncă ale persoanelor ce activează în instituţii cu atribuţii în domeniul apărării şi
securităţii. Asigurarea unor condiţii mai bune de viaţă şi muncă se înscrie în direcţia motivării superioare a personalului militar şi civil ce acţionează în structuri militare sau de altă natură, cu competenţe privind securitatea şi apărarea.
• Militară: înfăţişează aportul României, în plan militar, la activităţile specifice Alianţei Nord-Atlantice şi ale unor structuri ale UE, prin care, împreună cu aceste organizaţii,participă la soluţionarea unor crize, conflicte sau acţiuni de luptă împotriva terorismului. Practic, această dimensiune scoate în relief contribuţia umană, materială şi financiară pe care ţara noastră o are potrivit statutului său de stat membru NATO şi al Uniunii Europene.
• Normativă: pune în evidenţă starea actuală a reglementărilor prin acte normative (legi, hotărâri de guvern, regulamente, ordine,instrucţiuni, dispoziţiuni) a vieţii şi activităţii din armată şi celelalte instituţii cu competenţe în materie de securitate şi apărare. În plus, după integrarea ţării în NATO şi în perioada de
preaderare la UE, cei abilitaţi prin lege au adoptat măsuri de armonizare a legislaţiei româneşti cu cea similară din statele din Alianţa Nord-Atlantică (desigur, în domeniile ce ţin de resortul organizaţiei) şi cu cea proprie Uniunii Europene. Un alt aspect ce ţine de această dimensiune se referă la educarea cetăţenilor români în cultul respectării ad litteram a prevederilor actelor
normative ce reglementează viaţa şi activitatea societăţii româneşti."

sursa:www.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate
STRATEGII DE APĂRARE ŞI SECURITATE
LA FRONTIERA RĂSĂRITEANĂ A NATO ŞI UE
vol.1.
Lucrări prezentate în cadrul Sesiunii internaţionale de comunicări ştiinţifice organizate de Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate.
23-24 noiembrie 2006.


Am postat fragmentul de mai sus venind sa contracarez afirmatiile multora dintre cetatenii tarii,unii neinstruiti,unii naivi si manipulabili, iar altii cu toate calitatile si atributele unui cetatean calificat si instruit dar si cu multa rautate.
A se vorbi despre dezintegrarea simbolului national al tarii este dupa parerea mea o incapacitate a individului de a se integra si adapta la societatea in progres.

Cunoasterea e la indemana tuturor dar nu e pentru toti.

pe data viitoare...

CULTURA DE SECURITATE * LEXICON*

LEXICON DE SPECIALITATE

Abordare mediatizată – tehnică a procesului de comunicare bazată pe utilizarea mijloacelor media în scopul difuzării mesajului instituţional. Opusul ei este abordarea non-mediatizată – tehnică ce vizează promovarea mesajului instituţional fără implicarea mass mediei.

Acreditarea jurnaliştilor – acţiune oficială, întreprinsă în baza legii, potrivit principiilor liberului acces la informaţiile de interes public, prin care o instituţie/ organizaţie recunoaşte dreptul ziariştilor împuterniciţi de către instituţiile de presă solicitante de a participa la activităţile de comunicare publică organizate şi desfăşurate, potrivit competenţelor, la care accesul mass-media este permis.

Activitate specializată - ansamblul acţiunilor, procedeelor, mijloacelor şi metodelor utilizate de către structuri special constituite potrivit cerinţelor unui domeniu, problemă sau profil, în vederea realizării atribuţiilor date în competenţă.

Acţiune de parteneriat - colaborare, pe baza unor înţelegeri, a două sau mai multor instituţii/ organizaţii, în scopul identificării, cunoaşterii, evaluării/ documentării unor probleme/ situaţii/ împrejurări determinate de natură să afecteze valori, interese şi necesităţi comune.

Agent – “Individ care acţionează sub îndrumarea unui serviciu de informaţii sau a unui serviciu de securitate în scopul obţinerii sau ajutării să se obţină informaţii pentru serviciul de informaţii sau contrainformaţii” (Final Report, Senate Committee on Intelligence).

Ameninţări asimetrice – ameninţări împotriva statelor direcţionate de actori etatici sau non-etatici ce dispun de un potenţial militar inferior şi care caută să evite sistemele de securitate şi care exploatează vulnerabilitatea „atcatului” prin toate mijloacele posibile inclusiv cele nemilitare. Noutatea acestui tip de ameninţări constă în natura lor polimorfă şi invisibilă. Ameninţările asimetrice acoperă o gamă largă de moduri de acţiune -mai ales terorismul- conturând o confruntare în care adversarii nu au nici acelaşi statut şi nici aceleaşi criterii de victorie sau de înfrângere. În toate cazurile se aleg obiective care sunt cel mai puţin securizate şi se atacă într-o manieră neaşteptată.

Analiză de imagine – metodă de cercetare ştiinţifică, bazată pe tehnici şi proceduri adecvate, utilizată periodic de către instituţii/ organizaţii în scopul cunoaşterii şi evaluării percepţiei opiniei publice referitoare la activitatea desfăşurată, potrivit competenţelor legale, a gradului de credibilitate şi a proiectării măsurilor necesare optimizării comunicării publice.

Arme de distrugere în masă - noţiunea acoperă în mod general arme nucleare a căror elemente de fabricare sunt relativ uşor de obţinut. Ex. arme chimice şi arme biologice.

Asistenţă de specialitate - sprijin acordat şi garanţie oferită de către persoane sau structuri specializate, în baza unor înţelegeri convenite, pentru rezolvarea/ soluţionarea unor cazuri sau situaţii specifice domeniilor, problemelor sau profilurilor de specialitate.

Atribuţii în domeniul securităţii naţionale - expresia competenţelor, drepturilor şi îndatoririlor conferite de lege autorităţilor publice, în domeniile de responsabilitate, exercitate prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul asigurării legalităţii, echilibrului şi stabilităţii socio-politice, exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestării depline a libertăţii de decizie şi acţiune a statului, a atributelor sale fundamentale şi calităţii de subiect de drept internaţional.

Autoritate naţională de securitate - instituţie a statului, cu statut autonom, abilitată să desfăşoare activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care se organizează şi funcţionează potrivit legii organice, este coordonată de către autoritatea publică abilitată, supusă controlului parlamentar, prin comisii de specialitate, finanţată de la buget şi acţionează prin măsuri specifice, independent şi în cooperare cu celelalte componente ale sistemului securităţii naţionale pentru îndeplinirea atribuţiilor date în competenţă.

Canal de comunicare - mediul fizic/ virtual ori mijlocul tehnic, utilizate de către producător/ emitent, precum şi de către receptor, pentru comunicarea directă sau indirectă, în timp determinat şi oportun, a mesajelor, informaţiilor şi produselor informaţionale. Determinatele sale principale sunt - coerenţa de comunicare între emiţător şi receptor şi faptul că reprezintă principalul mediu pentru factorii perturbatori.

Categorie de public – grup de persoane cu aspiraţii, aşteptări, atitudini, interese, motivaţii, norme, principii şi valori apropiate sau comune, diferenţiate prin nivel de pregătire, status social şi comportament, care, într-un context determinat, receptează mesajele transmise de către o instituţie/ organizaţie sau despre aceasta şi reacţionează într-un anumit mod faţă de activitatea şi personalul său.

A cifra – acţiune de a pune un text într-o formă care nu poate fi înţeleasă cu ajutorul unui sistem cifrat.

Clasare – acţiune de a restrânge autorizaţia de acces la o informaţie. Este vorba de o măsură de securitate exclusivă care nu are niciun efect asupra conţinutului informaţiei. Ea are ca obiect protejarea conţinutului informaţiei sau sursei informaţiei.

Colaborare - modalitate concretă prin care autorităţi sau instituţii publice ori organizaţiile de drept privat, servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate acţionează, pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii, prin contribuţii efective, pentru iniţierea, dezvoltarea şi derularea unor proiecte sau programe care vizează realizarea unor obiective de interes comun.

Compartimentare – metodă de lucru a serviciilor de informaţii menită să clasifice informaţiile într-un mod strict în vederea protejării surselor şi a metodelor de analiză în interiorul aceluiaşi serviciu de informaţii.

Comunicarea – reprezintă un proces esenţial, prin care indivizii/ organizaţiile generează sisteme, obţin, transformă şi folosesc informaţia pentru a-şi duce către o finalitate vizată activităţile/ acţiunile/ proiectele/ evenimentele.

Componente ale comunicării:
- comunicare ascendentă – parte a comunicării în care procesul de transmitere a mesajului/ informaţiei are o traiectorie ascendentă, dinspre public (publicuri) către organizaţie, mişcare care permite conducerii cunoaşterea intereselor publicului;
- comunicare descendentă - parte a comunicării în care procesul de comunicare are o traiectorie descendentă, dinspre organizaţie către public;
- comunicarea de masă - reuneşte în acelaşi timp un mare număr de persoane. Tehnicile de comunicare în masă implică relaţiile cu presa, afacerile publice, publicitatea, campaniile de finanţare, organizarea de evenimente, noile tehnologii- Internetul;
- comunicarea personalizată – implică un grup restrâns de persoane. Tehnici de comunicare personalizată: întâlnirile individuale, comunicarea directă, protocolul, expoziţiile;
- comunicarea strategică – permite considerarea comunicării ca fiind un veritabil instrument de gestiune pentru organizaţie. Ea conţine noţiunea de decizie şi se exercită pe două nivele: a decide cea mai bună tehnică pentru a-ţi atinge obiectivele şi a decide obiectivele însele.

Comunicat de presă - înştiinţare oficială, difuzată prin mass-media sau alte mijloace de comunicare, din proprie iniţiativă, de către persoane juridice, în legătură cu poziţia acestora faţă de acte, fapte, stări de fapt, evenimente sau situaţii de interes.

Comunicator – persoană de top din cadrul organizaţiei/ instituţiei, implicată în procesul de comunicare instituţională directă, iniţiată şi desfăşurată, în funcţie de interes şi oportunităţi, persoană care deţine o cantitate foarte mare de informaţii - posedă atât informaţia de la bază cât şi pe cea de la vârf, pe cea internă şi pe cea externă; uneori este implicată chiar în procesul de luare a deciziilor.

Conlucrare - modalitate concretă de organizare şi desfăşurare, de către personal sau compartimente specializate aparţinând unei instituţii/ organizaţii, a unor acţiuni/ operaţiuni specifice, limitate în timp şi spaţiu, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor cu relevanţă pentru activitatea desfaşurată.

Control parlamentar - modalitate specifică de exercitare a funcţiei Parlamentului, desfăşurată prin comisii de specialitate legal abilitate, care constă în informări, analize şi investigări asupra legalităţii activităţii desfăşurate de către autorităţile publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a modalităţilor de utilizare a resurselor financiare alocate de la bugetul de stat, cât şi a celor extrabugetare.

Criminalitate organizată – cuprinde un spectru de acţiuni şi activităţi ilegale precum corupţia şi spălarea de bani, traficul de droguri, fiinţe umane. Toate aceste fenomene au o dublă dimensiune naţională şi transnaţională, amploarea lor fiind modificată prin procesul de mondializare. Mondializarea implcă totodată şi dificultatea combaterii crimei organizate permitând reţelelor să delocalizeze etapele crimei (pregătire, acţiune, plată, spălare de bani) şi să-şi optimizeze activităţile.

Criză – perioadă în dinamica unui sistem caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt care face dificilă funcţionarea sa normală, declanşându-se puternice presiuni spre schimbare.

Criză de imagine - starea de deteriorare a reputaţiei şi încrederii publice în misiunea şi activităţile instituţionale/ organizaţionale.

Cultură de securitate - totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile (naţionale) de securitate, care formează şi dezvoltă atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protejării acestora faţă de vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate.

Declaraţie de presă - formă concretă a comunicării instituţionale directe, iniţiată şi desfăşurată, în funcţie de interes şi oportunităţi, de regulă, de către organizaţii/ instituţii, de către factori abilitaţi sau structuri specializate, în limita competenţelor stabilite, în scopul transmiterii unor mesaje în forme şi modalităţi adecvate, prin intermediul mass-media, referitoare la acte, fapte, evenimente de interes public sau pentru imaginea organizaţiei/ instituţiei, cu impact asupra opiniei publice.

Deficienţe de comunicare – reprezintă disfuncţiile în procesul de transmitere a mesajului; distorsiunile intervenite între imaginea preconizată şi imaginea reală, cauzate fie de alegerea nepotrivită a mijloacelor de articulare a imaginii, fie de ineficienţa ca substanţă sau formă a mesajelor menite să cultive o anumită imagine, fie, chiar, de lipsa de comunicare interpretată de către public ca o tentativă a instituţiei/ organizaţiei de a-şi camufla activitatea, fapt ce trezeşte susupiciuni şi neîncredere.

Doctrina informaţiilor pentru securitate - totalitatea ideilor şi principiilor care constituie baza teoretică a preocupărilor şi activităţilor referitoare la informaţiile pentru securitate, definesc cadrul general şi asigură suportul teoretic al procesului de culegere, prelucrare, analiză, interpretare şi utilizare a acestora şi oferă elemente de fundamentare a politicilor şi strategiilor de securitate naţională.

Documente de cooperare - act specific (plan, program, protocol) încheiat pe o perioadă determinată între două sau mai multe instituţii/ organizaţii care acţionează în acelaşi domeniu, în vederea organizării, susţinerii şi realizării în comun, în raport de competenţe/ abilitaţi, a unor acţiuni care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă.


Drepturi fundamentale - ansamblul de drepturi de bază, esenţiale, principale, individuale sau colective (dreptul la viaţă, libertate, justiţie, protecţia vieţii private, proprietate), dobândite de către oameni, recunoscute şi asumate de către societate şi protejate prin Constituţie şi legislaţia internaţională, care conferă posibilitatea manifestării libere a personalităţii umane, dezvoltării materiale şi intelectuale, participării la viaţa socială şi apărării împotriva oricăror forme de discriminare, violenţă sau agresiune.

Early warning – reprezintă detectarea şi culegerea indicilor de criză şi a informaţiilor din momentul apariţiei lor, în scopul câştigării de timp.

Educaţie de securitate – ansamblu de măsuri întreprinse în mod sistematic de către autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale, prin care noţiunile, ideile şi informaţiile referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate sunt utilizate, în forme şi prin mijloace adecvate, în scopul formării şi dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale şi comportamentale ale cetăţenilor în domenii şi probleme ale securităţii naţionale şi internaţionale.

Feed-back – componentă importantă a comunicării, componentă care include toate mesajel verbale şi non-verbale pe care o persoană le transmite în mod conştient sau inconştient ca răspuns la un act de comunicare; feed-back-ul este necesar pentru a determina măsura în care mesdajul a fost înţeles, crezut şi acceptat; poate fi evaluativ (pozitiv, negativ, formativ) sau nonevaluativ ( de sondare, de înţelegere, suportiv, „mesajul-eu”).

Formator de opinie – persoană care dispune de posibilităţi, aptitudini, capacităţi şi deprinderi a forma atitudini, convingeri ori curente de opinie, a orienta sau schimba interese ori comportamente, a crea motivaţii, a susţine aspiraţii şi necesitatea unor norme şi a promova principii şi valori pentru diferite categorii de public, de regulă, prin intermediul comunicării formale şi informale directe sau instituţionalizate.

Gestionarea crizelor - acţiuni/ operaţiuni de administrare şi utilizare eficientă şi oportună, de către factori abilitaţi, a resurselor umane, material-financiare şi informaţionale disponibile, pentru cunoaşterea şi rezolvarea legală, prin forme, modalităţi şi soluţii adecvate, a unei situaţii critice generate de interese sau necesităţi incompatibile ori ireconciliabile.

Human Intelligenge (HUMINT) – categorie de informaţii extrase din informaţiile culese şi furnizate de sursele umane.

Imagery intelligence (IMINT) – Informaţii culese prin imagini optice.

Imaginea instituţională – are ca obiect reputaţia creată de instituţie/ organizaţie în rândul publicului prin produsele, serviciile oferite şi prin sistemul comunicaţional organizat. Imaginea instituţională şi creşterea notorietăţii instituţionale/ organizaţionale depind de capacitatea instituţiei de a satisface cât mai deplin necesităţile publicului său.

Din perspectiva managementului de imagine se disting:
- Imaginea actuală – reprezintă modul în care este percepută imaginea instituţiei/ organizaţiei – „ceea ce se percepe acum despre instituţie/ organizaţie";
- Imaginea proiectată/ propusă - condensează modul în care instituţia/ organizaţia doreşte să fie percepută de către publicul căreia i se adresează; este imaginea construită pe care aceasta intenţionează să o pună în circulaţie – „ceea ce vreau să pară”;
- Imaginea inferată – reprezentarea pe care şi-o formează publicul despre instituţie în urma receptării imaginii proiectate/ propuse - „ceea ce înţeleg alţii din ceea ce arăt despre ceea ce este şi ceea ce vreau să pară instituţia/ organizaţia pe care o prezint”;
- Imaginea-răspuns – este imaginea compusă de instituţie ca urmare a imaginii percepute.

Imagine publică - ansamblu de senzaţii, percepţii sau reprezentări afective şi raţionale ale diferitelor categorii de public cu privire la activitatea, personalul şi patrimoniul instituţiei/ organizaţiei, care formează, orientează şi conturează aşteptări, atitudini, comportamente, experinţe, opinii şi prejudecăţi faţă de acestea, într-un context determinat.

Informarea opiniei publice - activitate de relaţii publice, organizată şi desfăşurată în funcţie de interes şi necesităţi, de către conducătorii/ managerii organizaţiilor/ instituţiilor, de regulă, prin structuri specializate, în cadrul căreia sunt elaborate şi transmise mesaje publice credibile şi oportune, în scopul cunoaşterii de către societate a unor teme de interes pentru siguranţa cetăţeanului, comunităţilor sociale, naţiunii şi statului.

Informare publică – activitate de comunicare publică, organizată şi desfăşurată de o instituţie/ organizaţie, în cadrul căreia personal anume desemnat aduce la cunoştinţa opiniei publice sau anumitor categorii de public preocupările pe linia îndeplinirii atribuţiilor legale, în scopul informării populaţiei.

Informaţii clasificate - informaţii, date, documente de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor ce s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate conform standardelor naţionale şi internaţionale în domeniu.

Informaţie de interes public - orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul, forma sau modul de exprimare a informaţiei, cu excepţia informaţiilor clasificate, potrivit legii.

Libertăţi fundamentale - componentă fundamentală a democraţiei, stipulată şi garantată de Constituţie şi legislaţia în vigoare, care exprimă posibilitatea fiinţei umane de a se manifesta liber şi neîngrădit pentru afirmarea deplină a personalităţii şi capacitatea de satisfacere, fără nici o constrângere, a nevoilor esenţiale, de existenţă, informare şi exprimare.

Lider de opinie – persoană fizică aparţinând unei entităţi definite (grup, comunitate, organizaţie), având calităţi recunoscute, care utilizează aptitudinile, capacităţile, deprinderile, oportunităţile şi posibilităţile de care dispune, îşi asumă rolul şi răspunderea pentru orientarea, susţinerea, promovarea şi comunicarea opiniei acesteia şi îi reprezintă interesele/necesităţile în relaţiile cu alte entităţi.

Managementul crizei - activitate complexă, specializată, de conducere, organizare, planificare, control, evaluare şi utilizare raţională şi eficientă a resurselor informaţionale şi materiale, desfăşurată pe baza unor principii, metode şi tehnici adecvate, în scopul identificării disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor şi stărilor de pericol la adresa individului/ instituţiei/ organizaţiei şi luării deciziilor adecvate pentru soluţionarea cauzelor care le-au generat, prevenirea evoluţiilor conflictuale şi revenirea la starea de normalitate.

Mass-media - ansamblul mijloacelor şi modalităţilor tehnice moderne de comunicare în masă prin care sunt transmise informaţiile şi mesajele informative, în scopul dezvoltării culturii de masă şi informării opiniei publice sau a diverselor categorii de populaţie în legătură cu acte, fapte sau evenimente de interes local, naţional sau internaţional.

Spălare de bani - acţiunea constă în a retrage capitaluri de natură criminală pentru a le masca originea ilegală. Spălarea capitalurilor este în afara câmpului acoperit legal de statisticile economice.

Mediul de securitate - totalitatea factorilor interni şi externi în care se află, acţionează şi se dezvoltă naţiunea şi statul, cuprinzând atât resursele materiale, umane, tehnice, tehnologice şi informaţionale, cât şi normele, relaţiile formale şi informale, cultura instituţională/ organizaţională care asigură şi întreţin starea de securitate a naţiunii, comunităţilor sociale, statului şi cetăţenilor.

Mesaj public – ansamblu de semnificaţii transmise în cadrul comunicării publice, de către o instituţie/ organizaţie, potrivit competenţelor, în mod sistematic şi planificat, în forme şi modalităţi adecvate, în scopul informării sau promovării unei imagini dezirabile şi realizării obiectivelor strategice instituţionale/ organizaţionale.

Organizaţie neguvernamentală - asociaţie legal constituită din persoane care nu aparţin şi nu reprezintă un guvern, pe baza unor concepţii, interese şi preocupări comune, şi care funcţionează potrivit unui regulament sau statut, în vederea desfăşurării unor activităţi de interes public.

Opinie publică – ansamblul de idei, cunoştinţe, convingeri şi trăiri afective însuşite, asumate şi exprimate în forme şi modalităţi adecvate, de către categorii mari de public cu privire la obiective, domenii şi probleme de interes public, într-un context determinat.

Parteneriat – formă de colaborare/ conlucrare adoptată, potrivit competenţelor, de către o instituţie/ organizaţie în relaţiile cu alte instituţii/ organizaţii, în scopul realizării unor proiecte sau programe de interes comun.

Persona non grata – persoană care „nu poate fi acceptată”, în termenii Convenţiei de la Viena asupra Relaţiilor Diplomatice şi Consulare. Acest statut li se aplică membrilor delegaţiilor străine care se fac vinovaţi de activităţi clandestine în ţara în care sunt trimişi. Persoanele decretate drept non grata sunt expulzate în ţara de unde provin, unde sunt supuse jurisdicţiei acesteia.

Profil de imagine - promovarea unei bune vizibilităţi a instituţiei/ organizaţiei în societate, în scopul asocierii sale cu valori fundamentale ale comunităţii/ democraţiei/ naţiunii; planificarea mesajelor care se vor transmite către societate, mesaje ce trebuie să se axeze pe următoarele coordonate: credibilitate, vizibilitate, claritate, promovarea unei imagini puternice, simple şi apropiată de audienţă, fermitate, spirit puternic, profesionist, capabil de adaptare la valorile instituţionale/ organizaţionale.

Pentru a avea un impact favorabil instituţiei asupra categoriilor de public-ţintă, mesajul se constituie pe valoarea de adevăr:

* adevărul CORESPONDENŢĂ – concordanţa dintre informaţii şi fapte, realitate;
* adevărul COERENŢĂ – unitatea internă a mesajului, lipsa contradicţiilor;
* adevărul UTILITATE – perceperea mesajului ca folositor pentru cel care îl receptează;
* adevărul OPORTUNITATE – lansarea mesajului la momentul potrivit pentru emiţător.


Propagandă – acţiune organizată şi desfăşurată persuasiv şi sistematic, de către entităţi interesate, prin structuri specializate şi mijloace adecvate, care constă în transmiterea, promovarea şi răspândirea unor doctrine, idei, teorii sau teze, în scopul influenţării, schimbării sau formării unor atitudini, conduite, concepţii, convingeri, comportamente, mentalităţi sau opinii favorabile/ nefavorabile.

Protocol de colaborare – document încheiat între instituţie/ organizaţie şi alte instituşii/ organizaţii, potrivit unor interese comune, care curpinde norme şi valori referitoare la organizarea, coordonarea, susţinerea, realizarea şi evaluarea în comun a unor activităţi specifice domeniilor de activitate.

Public-ţintă – categorie de public implicată în realizarea programelor şi proiectelor, căruia instituţia/ organizaţia îi transmite, prin structuri specializate sau personal desemnat, mesaje publice în scopul formării unor atitudini şi comportamente conforme cu valorile, interesele şi necesităţile sale.

Purtător de cuvânt - persoană fizică sau juridică autorizată sau împuternicită de către conducerea organizaţiei/ instituţiei să comunice opiniei publice date, informaţii, documente sau mesaje privind aspecte/ acţiuni/ evenimente de interes public şi poziţia organizaţiei/ instituţiei pe care o reprezintă.

Război informaţional – formă de conflict având ca obiect controlul informaţiei. Mizele controlului informaţional se situează la mai multe niveluri:

* controlul tehnologiei informaţiei (reţele informatice de orice natură, sateliţi, mijloace de difuzare)
* controlul accesului la informaţie (activităţi de informaţii şi contrainformaţii)
* credibilitatea informaţiei (propagandă, dezinformare etc).


Relaţii publice - acţiuni sistematice şi continue, bazate pe comunicarea cu alte instituţii/ organizaţii, medii academice, mass-media, alte segmente ale societăţii, precum şi cu cetăţenii, organizate şi desfăşurate prin departamente specializate, în scopul informării corecte asupra activităţii instituţiei/ organizaţiei, menţinerii unei imagini coerente şi pozitive a acestora, precum şi asigurării susţinerii opiniei publice.

Risc imagologic – sintagmă utilizată pentru a desemna probabilitatea producerii unor consecinţe negative în planul imaginii instituţiei/ organizaţiei, ca urmare a implicării inoportune în procesul comunicaţional din spaţiul public, comunicării publice defectuoase ori a deficienţelor existente în planul executării atribuţiilor legale.

Siguranţă naţională - componentă strategică fundamentală a securităţii naţionale, care exprimă nivelul de garanţii pe care statul îl oferă naţiunii, comunităţilor sociale şi cetăţeanului pentru apărarea democraţiei, statului de drept, ordinii constituţionale şi valorilor supreme prevăzute în constituţie, protejarea şi promovarea obiectivelor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională, în condiţiile dinamice ale mediului intern şi internaţional, prin activităţile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, desfăşurate potrivit legii.

Securitate naţională - concept integrator şi drept imprescriptibil, care semnifică starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitate economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestării depline a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, a atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional.

Sistem naţional de management al crizelor - ansamblul integrat şi ierarhizat de metode, principii, reguli, resurse umane şi materiale specifice, instituit potrivit legii, care asigură organizarea, planificarea, conducerea, controlul, evaluarea şi utilizarea raţională şi eficientă a resurselor de securitate (apărare, siguranţă şi ordine publică), în scopul identificării şi soluţionării cauzelor generatoare de crize care afectează securitatea naţională, prevenirii evoluţiilor conflictuale şi revenirii la starea de normalitate.

Situaţie de criză comunicaţională – manifestare bruscă şi neaşteptată a unor disfuncţii şi deficienţe majore în planul comunicării publice, generate de factori interni şi externi, obiectivi şi subiectivi, care afectează relaţiile instituţiei/ organizaţiei cu autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale sau alte categorii de public, deteriorează grav credibilitatea acestuia şi necesită măsuri ferme şi operative de gestionare.

Spălare de bani - acţiunea constă în a retrage capitaluri de natură criminală pentru a le masca originea ilegală. Spălarea capitalurilor este în afara câmpului acoperit legal de statisticile economice.

Ştiinţa comunicării - ansamblul sistematizat de cunoştinţe, metode, norme, principii şi tehnici cu ajutorul cărora se realizează, într-un context comunicaţional, transmiterea, direct sau indirect, de date, informaţii şi mesaje informaţionale, printr-un limbaj articulat sau prin alte coduri, potrivit nevoii de cunoaştere, conlucrare şi interacţiune psiho-socială între indivizi şi grupuri.

Valori de securitate naţională - relaţii sociale prin a căror existenţă şi manifestare se realizează atributele fundamentale existenţiale ale statului român, drepturile şi libertăţile constituţionale, precum şi ansamblul intereselor şi necesităţilor de securitate naţională.
sursa:www.sri.ro/lexicon.

pe data viitoare,

CUVANTUL SPECIALISTULUI

In acest articol voi aduce in fata dumneavoastra un pasaj partial din interviul domnului GEORGE MAIOR acordat publicatiei adevarul.ro din data 25.03.2010.

Fac acest lucru tocmai pentru a putea da sansa si celor care nu au citit articolul sa isi schimbe opinia in bine despre Serviciul Roman de Informatii. Sper ca in urma acestui articol conceptia oamenilor sa se mai schimbe,tinerii sa vada cu alti ochi aceasta institutie si sa perceapa corect misiunea si obiectivele acesteia.
Cred ca e de datoria noastra a tuturor celor care ne situam la un nivel intelectual adecvat sa incercam sa ajutam institutiile statului,ca ele sa fie percepute in adevaratul sens si la justa valoare.Trebuie sa invatam generatiile care vin sa respecte legile acestei tari,institutiile tarii,sa invete sa respecte si sa pretuiasca valorile acestei natiuni.

Trebuie sa ii invatam pe tineri sa RESPECTE UNIFORMA MILITARA INDIFERENT DE ARMA PE CARE O REPREZINTA !

Prezentandu-le informatii corecte despre institutii cum este SRI-ul incerc sa topesc macar un pic din negura zvonisticii rauvoitoare ce pluteste asupra acestei institutii si nu numai.
Societatea in care traim are tendinta de a distruge tot ce e valoros si de folos. Gasim "specialisti" in toate peste TOT ,care se pricep la toate dar mai ales EXCELEAZA LA VORBIT IN NECUNOSTINTA DE CAUZA SI CU REA-VOINTA!

Cineva mi-a spus ca blogul meu este " prea dedicat ",ii raspund prin acest articol ca nu am reusit inca sa il fac destul de dedicat in sustinerea institutiilor tarii noastre.


Iata deci franturi din acel interviu mentionat la inceput.

"Directorul instituţiei, George Maior, a venit în redacţia ziarului „Adevărul" pentru a face o radiografie a Serviciului şi pentru a trece în revistă provocările cu care se confruntă. Un nou exerciţiu de transparenţă care demonstrează că SRI s-a poziţionat corect între structurile similare din aria de acoperire a NATO. Dincolo de fireştile constrângeri de exprimare ale lui George Maior, vă invităm să descoperiţi, în rândurile care urmează, preocupările şi tendinţele celor care activează în domeniul securităţii naţionale.

CARTE DE VIZITĂ

• George Maior s-a născut la 16 noiembrie 1967, la Cluj-Napoca.
• Master of Arts / Drept Internaţional şi Comparat, la Universitatea „George Washington" din Capitala SUA (1991-1992).
• Doctor în Drept internaţional la Universitatea din Cluj (1998).
• Însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Irlanda (1997-1999).
• Secretar de stat în M.Ap.N. (2000-2004).
• Obţine gradul diplomatic de ambasador (august 2004).
• Senator PSD de Alba (2004-2006).

„Suntem temuţi în lumea intereselor ostile"

Adevărul: Cum arată SRI după 20 de ani, având ca sistem de referinţă profilul serviciilor de informaţii occidentale?

George Maior: A fost o evoluţie dificilă, sinuoasă, în consonanţă cu evoluţia societăţii româneşti până la urmă. Dar evenimentele fundamentale din punct de vedere strategic - integrarea în Uniunea Europeană, aderarea la NATO - au creat premisele apariţiei unui serviciu puternic din punct de vedere intelectual şi operaţional, recunoscut ca atare în acest concept de naţiuni şi care, în acest moment, este extrem de apreciat prin calitatea informaţiei pe care o schimbă cu alte servicii similare. Pentru că suntem într-o reţea de schimb de informaţii, care e necesară datorită globalizării, inclusiv în planul securităţii.

Aici nu poţi înşela, pentru că te decredibilizezi ca instituţie care furnizează informaţii şi analize. Serviciul este foarte credibil din acest punct de vedere şi a fost acceptat în toate formatele multilaterale, dincolo de Europa şi Statele Unite ale Americii. Avem o activitate de mare rezonanţă în lumea serviciilor de informaţii. Iar recent SRI a fost evaluat pentru admitere în clubul de la Berna, cel mai important forum de servicii europene, pe nişte criterii profesionale extrem de riguroase şi de înalte. Practic, suntem o instituţie aşezată bine în societatea românească.

Sigur, configuraţia geostrategică s-a schimbat faţă de acum 20 de ani, dar SRI a rămas la fel de „temut" ca şi serviciul de informaţii românesc de dinainte de 1989?

Vreau să vă spun că este apreciat prin calitatea operaţională şi este temut în lumea intereselor ostile. Acolo trebuie să fie temut! Pe de altă parte, suntem o instituţie diferită faţă de cea de dinainte de 1989, dar vreau să fac o remarcă: e mult mai dificil pentru un serviciu de informaţii să acţioneze într-o democraţie, decât pentru un serviciu ca Securitatea, care avea umbrela legală a unui stat totalitar pusă complet la dispoziţie.

Arta informaţiilor este dusă la momente de excelenţă în democraţie, nu într-un regim totalitar, unde e mult mai simplu să acţionezi. Mai există atacuri profesionale din partea unor foşti ofiţeri ai Securităţii din acest punct de vedere. Este mult mai versatil şi mai complex acest mediu de securitate în care lucrăm acum, care testează mult mai mult abilităţile în obţinerea informaţiilor.

Care ar fi profilul tânărului ofiţer de informaţii de astăzi?

Trebuie să fie un om cult, să înţeleagă valoarea informaţiei în această lume în care globalizarea duce la o multiplicare a zonei de informaţii pentru toţi. A desprinde lucrurile importante pentru securitatea naţională din aceste informaţii, a reuşi să le analizezi sunt calităţi pe care trebuie să le ai. În plus, trebuie să aibă şi conştiinţa etică a faptului că un serviciu de informaţii acţionează într-o lume democratică pentru apărarea democraţiei, a statului democratic, nu pentru el însuşi. Acesta este obiectivul final.

„SRI oferă stabilitate pe timp de criză"

Mai sunt tinerii interesaţi să-şi facă o carieră în SRI?

Chiar în ultimii ani am observat o foarte mare atracţie şi cereri foarte multe din zona universitară, academică, a societăţii civile de a veni în Serviciu. Sunt tineri foarte valoroşi - sociologi, istorici, ingineri, analişti. E o concurenţă foarte mare. Într-adevăr, şi criza este un factor favorizant. Aspectele materiale nu sunt tocmai atrăgătoare, dar e vorba şi de stabilitatea locului de muncă. În plus, există fascinaţia unei activităţi ce pune la încercare intelectul unui individ.

Dar nu e riscant pentru tânărul respectiv ca, în momentul în care îşi schimbă locul de muncă, să nu fie acceptat de către angajatori tocmai pentru că a lucrat în cadrul serviciilor de informaţii?

Percepţia se schimbă şi, la un anumit moment, am observat o mobilitate mai mare. Tineri care au stat şapte, opt ani în Serviciu au ajuns, pe baza C.V.-ului, în zone private foarte interesante din punct de vedere material, în companii mari din domeniul economic. Ceea ce este bine. La fel, îi găsim în medii de consultanţă foarte elevate. Eu cred că, în viitorul apropiat, un asemenea reper în C.V. nu va mai fi perceput ca în trecut, într-un mod negativ.
Personal sunteţi mulţumit de cum s-a răspuns la ceea ce aţi înaintat beneficiarilor de informaţii?

Destul de mulţumit, nu mulţumit.

„Urmărim siteurile şi blogurile"

Cum vedeţi ultimele evoluţii din presa românească?

Din punct de vedere al Serviciului, văd presa destinată fundamental pentru a oferi publicului informaţie. Până la urmă, noi oferim cunoaştere decidenţilor, dumneavoastră opiniei publice. Avem împreună o mare responsabilitate. Eu sper ca acest context economic să nu afecteze dramatic presa - e o opinie personală! -, deşi s-au văzut din acest punct de vedere evoluţii negative. Sursele deschise sunt o parte esenţială şi foarte importantă din propria noastră analiză. Ceea ce oferă putere unui serviciu modern de informaţii şi capabil este a reuşi să integrezi multisursele, deci sursele deschise pe care le gestionaţi dumneavoastră şi care se află în baza aceasta de date publice care există, cu sursele noastre specifice secrete, într-o analiză cât mai limpede asupra realităţii. Şi suntem singura instituţie, alături de colegii de la SIE, care poate face această integrare. De aceea privim cu mult interes evoluţiile din zona presei.

Mai sunt „sursele deschise" un element atât de important în analizele pe care le întocmiţi, date fiind aceste evoluţii negative?

Sunt un element important, pentru că validează anumite informaţii şi realizează o distincţie calitativă între percepţie şi informaţia brută, reală. Avem chiar şi un buletin zilnic, bazat exclusiv pe surse deschise care se adresează decidenţilor. Vrem să-l extindem tot mai mult şi către zona analitică privată. Mai ales că avem posibilitatea să culegem informaţie şi analiză în foarte multe limbi din bazele de date deschise.

Schimbându-se mult mediile de informare, au intrat siteurile şi blogurile în sfera dumneavoastră de preocupare?

E o preocupare. Inclusiv în zona forumurilor, dincolo de a se înţelege anumite evoluţii şi dezbateri. Să luăm exemplul concret al radicalismului şi extremismului. Sunt foarte multe zone virtuale, forumuri în diverse limbi care întreţin o atmosferă de radicalism. Asta mai ales pe zona terorismului internaţional. Ne interesează foarte mult. Vă daţi seama ce expertiză trebuie să ai ca să poţi capta şi înţelege informaţia din acest punct de vedere? Ne-am dezvoltat capacităţile în acest sens. Aşadar, ne interesează şi analizăm siteurile şi blogurile. Nu intervenim, dar le urmărim.

„SRI are aproximativ 3.000 de agenţi operativi"

Aţi trecut prin câteva campanii electorale dure, în care nu aţi scăpat de acuzaţiile de implicare în politică. Credeţi că acestea au şifonat imaginea SRI în ochii opiniei publice?

Au fost acuzaţii şi discursuri mai agresive, dar important e că lumea nu s-a lăsat intimidată de acest lucru. N-am văzut nicio dovadă din acest punct de vedere, ceea ce reprezintă o satisfacţie profesională. Am ieşit onorabil dintr-o confruntare dură, de campanie, onorabil din punct de vedere al credibilităţii, al principiilor echidistanţei şi neutralităţii. Percepţia publică e mult mai bună decât s-ar putea extrage din acest tip de discurs. Cel puţin ultimele sondaje indică un grad de încredere în SRI în jur de 43-45%, ceea ce zic eu că este bine.

În alte ţări membre ale NATO care e procentul încrederii?

Între 35 şi 40%. Sunt ţări în care coboară din cauza multor factori. Mai ales în ţările care se expun mai mult din punct de vedere al activităţii informative. Dar, pe fondul crizei, vedem şi o depreciere a încrederii în instituţiile statului.

Se spunea că aveţi cel mai mare număr de agenţi...

S-au făcut nişte comparaţii nefericite metodologic între un serviciu şi altul, fără să fie luate în considerare atribuţiile. Comparând SRI cu MI5, acesta din urmă asigură doar informaţii pe contraterorism, contraspionaj şi mişcări extremiste interne. Nu asigură funcţia de antiterorism militar, cum o facem noi. Noi nu avem numai misiune informativă, ci şi executivă. Or, doar Brigada Antiteroristă, care nu e formată din agenţi, ci din militari specializaţi pentru a interveni în cazul unui atentat, are aproximativ 1.600 de oameni.

La o ţară ca România, e o brigadă normală. Ea e tot în componenţa Serviciului. De asemenea, există Academia Naţională de Informaţii, care are profesori. Aceştia nu pot fi încadraţi ca agenţi, ei asigurând integrat pregătirea ofiţerilor noştri. În alte state, Academia e o instituţie separată. Ca număr de agenţi operativi, care se ocupă de culegere de informaţii şi de operaţiuni de informaţii, suntem în media europeană - aproximativ 3.000 de agenţi. Dacă îi definim strict din acest punct de vedere.

„La Republica" scria că ar fi 12.000 de agenţi. De unde au informaţii de acest gen?

Au apărut la noi diverse articole şi au fost preluate acolo, din surse deschise. Acum, care este interesul „La Republica" să comenteze aceste aspecte, este o altă chestiune pe care nu vreau să o dezvolt.


Printre aceşti 3.000 de agenţi operativi aveţi şi colegi de-ai noştri din presă?

Este o întrebare recurentă şi am răspuns întotdeauna că nu facem nimic în exces faţă de oricare alt serviciu din Uniunea Europeană.

Apreciaţi inteligenţa jurnaliştilor...

Întotdeauna.


„Luptând, am reuşit să ne desprindem total de politic"

S-a diminuat gradul în care politicienii apasă „pedala de acceleraţie" pe zona serviciilor de informaţii?

Cred că da şi cred că este şi o voinţă instituţională de a ne asigura o autonomie absolut necesară pentru a ne îndeplini misiunea. Şi e valabil în mai multe domenii. Foarte multe domenii de la noi suferă de politizare. Observăm acest lucru şi nu este bine din punct de vedere al unui stat eficient. Voinţa noastră a fost clară şi, cu o luptă destul de intensă, am reuşit să ne desprindem total de asemenea practici."


sursa:http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Seful_SRI-E_mai_greu_sa_actionezi_in_democratie_0_231577349.html.


Multumesc,
pe data viitoare...