STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

"România are nevoie de acest proiect naţional realist şi pragmatic, capabil să îmbine armonios iniţiativa individuală cu spiritul civic modern şi cu angajarea responsabilă. Noua strategie de securitate reprezintă un demers major în această direcţie şi este focalizată, din perspectiva finalităţii sale democratice, pe garantarea securităţii individului, a vieţii sale şi a familiei.
Ca factor cumulativ şi de convergenţă transpartinică, securitatea naţională urmăreşte să asigure starea de normalitate democratică la care aspiră societatea – cetăţenii, comunităţile şi statul – pe baza eforturilor ce vizează deplina instaurare a legalităţii, făurirea prosperităţii economice, echilibrul social şi stabilitatea politică. Securitatea naţională se realizează în cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; asumarea conştientă a respon-sabilităţilor; perfecţionarea capacităţii de decizie şi de acţiune a statului; afirmarea României ca membru activ al comunităţii internaţionale.Ea se adresează cetăţenilor români şi, în egală măsură, tuturor celor care, în exercitarea dreptului la liberă circulaţie şi iniţiativă, trăiesc, muncesc sau se află temporar în România.
Securitatea naţională poate fi, de asemenea, pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. În rândul acestor fenomene grave, trebuie avute în vedere: catastrofele naturale sau alte fenomene geofizice.
Strategia de Securitate Naţională a României reprezintă programul naţional de cea mai amplă cuprindere care are ca scop făurirea unui stat modern, prosper, cu un profil regional distinct, deplin integrat în comunitatea europeană şi euroatlantică, angajat ferm în promovarea democraţiei şi libertăţii, cu cetăţeni care trăiesc în siguranţă, într-o lume complexă, dinamică şi conflictuală.
Scopul fundamental al prezentei strategii îl constituie mobilizarea eforturilor naţiunii pentru accelerarea proceselor de modernizare, integrare şi dezvoltare susţinută, capabile să garanteze securitatea şi prosperitatea ţării, într-o lume mai sigură şi mai bună. Strategia vizează promovarea fermă a libertăţilor politice, economice şi sociale, a respectului pentru demnitatea umană, prin angajarea conştientă şi responsabilă a poporului român şi colaborarea activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene.
Pentru înfăptuirea acestui scop, strategia de securitate naţională urmăreşte: îndeplinirea următoarelor obiective: identificarea oportună şi contracararea pro-activă a riscurilor şi ameninţărilor; prevenirea conflictelor şi managementul eficient al riscurilor, al situaţiilor de criză şi al consecinţelor lor; participarea activă la promovarea democraţiei şi construcţia securităţii şi prosperităţii în vecinătatea României şi în alte zone de interes strategic; transformarea profundă a instituţiilor şi îmbunătăţirea capabilităţilor naţionale.
În plan intern, condiţiile înfăptuirii acestor obiective sunt: exerciţiul deplin al drepturilor şi libertăţilor democratice; stabilitatea politică; reforma profundă a clasei politice; maturizarea spiritului civic şi participarea activă a societăţii civile la procesul de guvernare; eradicarea corupţiei instituţionale; asigurarea armoniei interetnice şi interconfesionale; modernizarea rapidă şi sporirea gradului de protecţie a infrastructurii critice; menţinerea stabilităţii sistemului financiar-bancar şi a pieţei de capital; protejarea resurselor naturale şi a mediului.
În plan extern, realizarea lor este condiţionată de: consolidarea instituţională a Uniunii Europene şi îmbunătăţirea stării sale de securitate; reconstrucţia şi dinamizarea cooperării transatlantice; consolidarea relaţiilor de parteneriat strategic; promovarea democraţiei şi asigurarea păcii şi stabilităţii în zonele de interes strategic; sprijinirea activă a comunităţilor româneşti din arealul istoric, a românilor de pretutindeni, pentru păstrarea identităţii lor culturale.
În cadrul eforturilor vizând protejarea, apărarea şi promovarea intereselor sale legitime, România respectă principiile şi normele dreptului internaţional şi dezvoltă dialogul şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale şi cu statele interesate în realizarea securităţii internaţionale. România este direct interesată să joace un rol activ şi constructiv în plan european şi regional, să fie o punte de legătură între civilizaţii, interese economice şi culturale diferite, în beneficiul stabilităţii şi prosperităţii întregii Europe.
În condiţiile în care, în cadrul relaţiilor internaţionale, tendinţele majore sunt extinderea democraţiei şi cooperarea instituţionalizată, pentru România esenţială este promovarea intereselor naţionale prin mijloace paşnice – politice, diplomatice, economice şi culturale. În acelaşi timp însă, pentru protejarea şi apărarea inte-reselor sale legitime, România trebuie să fie pregătită ca, împreună cu aliaţii şi partenerii, să folosească toate mijloacele legale – inclusiv cele ce privesc întrebu-inţarea elementelor de forţă ale capacităţii naţionale – ca soluţie de ultimă instanţă.
Promovarea acestor valori şi interese are în vedere: transformarea profundă şi creşterea capacităţii de acţiune a instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale; consolidarea rolului României în cadrul NATO şi al UE, concomitent cu întărirea capacităţii ţării noastre de a acţiona ca vector dinamic al politicilor vizând securitatea euroatlantică; dezvoltarea economică susţinută şi garantarea accesului la resurse vitale; prevenirea şi contracararea eficientă a terorismului internaţional, proliferării armelor de distrugere în masă şi a criminalităţii transfrontaliere; participarea activă, în spiritul legalităţii internaţionale şi al multilateralismului efectiv, la operaţiuni de pace şi la alte acţiuni vizând soluţionarea crizelor internaţionale; reconfigurarea strategiei de securitate energetică a României în consonanţă cu strategia energetică a Uniunii Europene.
Principiile ce călăuzesc fundamentarea strategiei de securitate naţională sunt: abordarea sistemică şi cuprinzătoare a problematicii securităţii naţionale; convergenţa dintre politica de securitate şi politica de dezvoltare economico-socială; concentrarea eforturilor asupra siguranţei cetăţeanului şi securităţii publice; concordanţa dintre concluziile rezultate din evaluarea mediului de securitate, opţiunea politică şi acţiunea strategică.
În procesul de formulare şi de înfăptuire a obiectivelor naţionale, strategia asigură: evaluarea realistă şi oportună a riscurilor şi ameninţărilor; identificarea corectă a valorilor şi intereselor fundamentale ce trebuie promovate, protejate şi apărate cu prioritate; stabilirea judicioasă a căilor şi mijloacelor de înfăptuire a lor; determinarea modalităţilor adecvate de angajare şi mobilizare a resurselor.
În esenţă, căile prin care se asigură promovarea, protejarea şi apărarea valorilor şi intereselor considerate ca fiind de importanţă vitală pentru realizarea obiectivelor naţionale sunt următoarele:
• Participarea activă la înfăptuirea securităţii internaţionale;
• Construcţia noii identităţi europene şi euroatlantice a României;
• Securitatea şi stabilitatea regională în contextul unei noi paradigme;
• Asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea Mării Negre;
• Abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne;
• Buna guvernare – ca instrument esenţial în construcţia securităţii naţionale;
• Economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii naţionale;
• Transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;
• Dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.
Aceste căi trebuie privite ca direcţii prioritare de acţiune ale instituţiilor statului român, ale organizaţiilor civice şi ale cetăţenilor. Materializarea lor impune atât necesitatea adoptării unor măsuri de operaţionalizare adecvate pentru realizarea securităţii naţionale în cadru unional, consolidarea puterii naţionale, integrarea ei adecvată în noua configuraţie a Uniunii Europene şi multiplicarea avantajelor competitive ale României, cât şi transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale.
În contextul actualului cadru multilateral de securitate, prezenta strategie se bazează prioritar pe următorii piloni: calitatea de membru al Alianţei Nord-Atlantice; integrarea în Uniunea Europeană; consolidarea parteneriatelor stra-tegice. România consideră, totodată, că un rol important în asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, zonale şi regionale revine acţiunilor desfăşurate în cadrul ONU, OSCE şi al structurilor de securitate regională, precum şi cooperării cu alte state şi organizaţii care au o pondere semnificativă în securitatea diferitelor regiuni ale lumii.
În cadrul eforturilor vizând promovarea democraţiei, România sprijină activ acţiunea de reformare a ONU şi eforturile comunităţii internaţionale ce au ca scop transformarea profundă a Organizaţiei pentru a putea răspunde mai eficient cerinţelor secolului XXI, acţionează pentru eficientizarea eforturilor Consiliului Europei legate de protecţia drepturilor omului şi consolidarea statului de drept în spaţiul de securitate european şi militează pentru dinamizarea activităţii OSCE.
Cooperarea trebuie să vizeze, îndeosebi, adoptarea şi aplicarea unor măsuri de tip pro-activ, anticipativ, pentru contracararea eficientă a terorismului internaţional şi a proliferării armelor de distrugere în masă. Măsurile avute în vedere vor fi, prioritar, de natură politică, diplomatică, economică şi socială, dar şi de natură civică, dublate permanent de un efort adecvat, legitim şi eficient, în plan informaţional. Măsurile de contracarare prin forţă – atunci când s-ar putea dovedi necesare – vor fi întotdeauna numai acţiuni de ultimă instanţă, conforme cu litera şi spiritul dreptului internaţional şi proporţionale cu natura, urgenţa şi caracteristicile riscurilor şi ameninţărilor identificate.
Neutralitatea în războiul global împotriva terorismului nu este posibilă. Nici o ţară nu este la adăpost de acest pericol şi nici un stat nu îşi poate neglija responsabilităţile ce îi revin ca membru al comunităţii internaţionale. Terorismul nu poate fi ignorat şi nu poate fi tolerat. El poate şi trebuie să fie învins prin solidaritate internaţională şi acţiune colectivă.
Pentru combaterea terorismului, România va acţiona în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene, al altor organizaţii internaţionale care au acelaşi obiective, împărtăşesc aceleaşi valori şi promovează aceleaşi interese, urmărind realizarea consensului sau concentrarea majorităţii eforturilor pentru acţiuni comune. Acţiunile pe care le va iniţia sau la care va lua parte România vor viza, în mod deosebit, promovarea şi consolidarea democraţiei, sprijinirea guvernelor şi instituţiilor de securitate şi apărare în lupta împotriva terorismului, participarea la operaţiuni multinaţionale, asistenţă complexă în procesul de prevenire, contracarare şi reconstrucţie postconflict. Atunci când realizarea consensului nu este posibilă, în virtutea convingerilor democratice profunde, a intereselor naţionale vitale şi a evaluărilor responsabile privind natura şi iminenţa pericolului, România va participa la operaţiuni multinaţionale bazate pe decizii politice raţionale, întemeiate pe prevederile constituţionale şi pe obligaţiile ce decurg din acordurile de cooperare cu naţiunile aliate, partenere sau prietene, în concordanţă cu cerinţele situaţiei şi în conformitate cu prevederile dreptului internaţional.
În plan european, acţiunile României vor viza, cu prioritate: implementarea eficientă a programelor având ca scop consolidarea spaţiului comun de justiţie şi securitate publică; perfecţionarea mecanismelor de cooperare între serviciile de informaţii, îndeosebi prin cooperarea cu structurile europene de luptă împotriva terorismului; acordarea de asistenţă – în virtutea clauzei de solidaritate – oricărui stat membru al Uniunii Europene, în cazul în care este ţinta sau victima unui atac terorist; consolidarea securităţii frontierelor; perfecţionarea mecanismelor de cooperare între structurile de poliţie şi alte forţe care concură la lupta împotriva terorismului, precum şi între organismele ce acţionează pentru prevenirea şi contracararea activităţilor de spălare a banilor; întărirea securităţii aeriene, maritime şi a transportului public terestru.
În acelaşi scop, un rol important revine eforturilor vizând îmbunătăţirea activităţii de cooperare în domeniul poliţiei şi justiţiei, concomitent cu dezvoltarea şi interconectarea, la nivelul Uniunii, a centrelor naţionale de gestiune a crizelor. Este necesară, totodată, pregătirea corespunzătoare – în raport cu normele Uniunii Europene – a procedurilor şi măsurilor apte să asigure: îmbunătăţirea planurilor de urgenţă şi a celor privind asistenţa ce trebuie acordată victimelor; dezvoltarea capabilităţilor de management al consecinţelor; combaterea finanţării terorismului; protecţia datelor personale.
Angajarea responsabilă şi efectivă la campania internaţională împotriva terorismului – inclusiv prin participare militară, atunci când şi acolo unde este necesar – reprezintă un reper major al politicii de securitate a României.
Lupta împotriva terorismului trebuie dusă cu respectarea strictă a principiilor democraţiei, dreptului internaţional, demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale omului, în condiţiile în care nu poate exista nicio înţelegere şi niciun compromis în relaţiile cu teroriştii. Statele, instituţiile şi organizaţiile angajate trebuie să găsească un echilibru rezonabil şi eficient între protecţia libertăţilor şi drepturilor democratice, pe de o parte, şi – pe de altă parte –
restricţiile, constrângerile şi măsurile punitive necesare, inclusiv prin asigurarea transparenţei responsabile şi a dreptului la informare.
În acest cadru, principalele direcţii de acţiune ale instituţiilor naţionale cu atribuţii în domeniul luptei împotriva terorismului vor fi: întărirea cooperării internaţionale, inclusiv prin relansarea eforturilor vizând definirea cuprinzătoare a terorismului şi stabilirea normelor şi procedurilor standard de operare; realizarea consensului între forţele politice, organizaţiile non-guvernamentale şi societatea civilă cu privire la necesitatea promovării politicii de “toleranţă zero” în lupta împotriva terorismului; perfecţionarea sistemului naţional de management al crizelor; o mai bună cunoaştere a structurilor, metodelor şi tehnicilor teroriste. Aceasta impune elaborarea unei noi strategii de luptă împotriva terorismului având ca scop: revigorarea bazei doctrinare şi normative a întrebuinţării forţelor; prevenirea, descurajarea şi contracararea pro-activă a pericolului terorist prin acţiuni desfăşurate împreună cu Uniunea Europeană, NATO şi statele partenere, inclusiv în zonele generatoare de terorism; armonizarea eforturilor politice şi diplomatice, ale serviciilor de informaţii şi ale forţelor armate angajate în lupta împotriva terorismului, îndeosebi printr-o mai bună cooperare şi coordonare operaţională. Această strategie, aptă să legitimeze participarea forţelor naţionale la războiul global împotriva terorismului, va genera convergenţa eforturilor, sprijinul activ al populaţiei şi reducerea vulnerabilităţilor în situaţii de criză.
Combaterea proliferării armelor de distrugere în masă reprezintă o altă prioritate a preocupărilor vizând pacea şi securitatea statelor lumii, din cauza amplificării riscului de folosire iraţională a rezultatelor dezvoltării ştiinţei şi tehno-logiei moderne. În pofida unor progrese majore privind reducerea arsenalelor nucleare strategice şi a unor succese importante obţinute în implementarea acor-durilor internaţionale de neproliferare, pericolul distrugerii civilizaţiei umane şi a vieţii, prin folosirea unor astfel de mijloace, se menţine încă ridicat. Sporesc, totodată, riscurile ca armele de distrugere în masă să facă joncţiunea cu terorismul internaţional sau ca terorismul nuclear să fie promovat de regimuri iresponsabile. Aceste evoluţii creează probleme grave de securitate la adresa cetăţenilor, comunităţilor şi instituţiilor statelor democratice.
În plan extern, România sprijină ferm eforturile comunităţii internaţionale pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen şi participă activ la formularea şi implementarea politicilor şi strategiilor NATO şi ale Uniunii Europene în do-meniu. Ea contribuie, totodată, la eforturile ONU, ale altor organizaţii interna-ţionale şi partenerilor strategici care vizează combaterea proliferării şi a încercărilor unor state de a folosi pretextul dezvoltării capacităţilor nucleare civile pentru producerea de arme de distrugere în masă.
Riscul în creştere al achiziţionării sau producerii de către grupuri teroriste a unor mijloace de luptă din categoria armelor de distrugere în masă necesită îmbunătăţirea politicilor de contraproliferare şi neproliferare, perfecţionarea sistemului naţional de control şi cooperare cu sistemele similare ale statelor membre în NATO şi Uniunea Europeană, precum şi participarea responsabilă la regimurile şi acordurile internaţionale în vigoare. Toate instituţiile şi agenţiile cu atribuţii în domeniu, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi alte instituţii de profil sunt chemate să-şi sporească eforturile vizând reorganizarea, diversificarea şi creşterea eficienţei structurilor de acţiune şi perfecţionarea strategiilor de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă, în conformitate cu interesele de securitate ale României şi cu obligaţiile asumate prin tratate.
Participarea la programele de neproliferare se va realiza prin revigorarea acţiunilor tradiţionale (activităţi politice şi diplomatice, acorduri privind controlul ar-mamentelor şi al exporturilor) şi armonizarea mecanismelor şi proceselor naţionale cu cele ale NATO, UE, ONU şi AIEA. Principalele direcţii naţionale de acţiune vor viza: creşterea contribuţiei României la eforturile comunităţii inter-naţionale privind respectarea fermă a tratatelor internaţionale în domeniul dezarmării şi interzicerii armelor de distrugere în masă; întărirea regimurilor şi aranjamentelor privind controlul exporturilor şi interdicţia transferurilor ilegale de materiale nucleare, bacteriologice, chimice şi radiologice; participarea la activităţile şi acţiunile internaţionale vizând asigurarea respectării reglementărilor privind neproliferarea şi blocarea accesului ilegal al unor state şi organizaţii la armele de distrugere în masă.
Ca parte a acestui spaţiu geopolitic, România este conştientă că securitatea comunităţii euroatlantice este indivizibilă, iar relaţia transatlantică este fundamentul acesteia. În consens cu o astfel de abordare, România sprijină activ demersurile vizând reconstrucţia şi dinamizarea acestei relaţii, necesitatea unei transformări profunde a Alianţei, complementaritatea funcţională în materie de securitate şi apărare a NATO şi Uniunii Europene, ca şi nevoia de evitare a paralelismelor şi a concurenţei în domeniul capabilităţilor, structurilor de comandă, strategiilor şi doctrinelor. Cooperarea României cu statele membre ale celor două organizaţii se va desfăşura în conformitate cu valorile şi interesele naţionale, armonizate cu setul de valori şi interese pe care cele două organizaţii democratice le promovează, cu principiile de acţiune ale NATO şi Uniunii Europene.
Procesele de aderare a României la NATO şi de integrare în Uniunea Europeană determină modificări substanţiale ale statutului şi identităţii sale strategice. Din această perspectivă, dinamica făuririi identităţii europene şi euro-atlantice a României, precum şi eforturile vizând construcţia unui profil corespun-zător potenţialului său uman şi geostrategic, vor fi reproiectate la nivel structural şi promovate într-un ritm accelerat. Calitatea de membru implică, în mod obli-gatoriu, configurarea treptată a unui rol specific şi activ al României în cadrul celor două organizaţii şi asigurarea resurselor necesare pentru îndeplinirea acestui rol.
România va lua parte activă la procesul decizional şi la dezvoltările con-ceptuale în cadrul Alianţei şi îşi va îndeplini angajamentele asumate atât în pri-vinţa contribuţiei cu forţe puse la dispoziţia organizaţiei, cât şi a participării la ope-raţiunile de răspuns la crize sub autoritatea NATO, la acţiunile consacrate contracarării terorismului şi proliferării armelor de distrugere în masă, precum şi la procesele de reconstrucţie a păcii şi de promovare a democraţiei.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, România va susţine dezvoltarea politicii externe şi de securitate comună şi a politicii europene de securitate şi apărare, inclusiv prin creşterea contribuţiei la capabilităţile militare şi la cele des-tinate combaterii terorismului şi gestiunii urgenţelor civile în spaţiul comunitar. În acest scop, România îşi va spori participarea la promovarea democraţiei, păcii, securităţii şi prosperităţii în cadrul politicii de vecinătate şi la operaţiunile de ges-tionare a crizelor regionale şi de securizare a fluxurilor energetice şi comerciale. Un rol important va reveni aplicării ferme a principiilor şi urmăririi atente a îndeplinirii obiectivelor Politicii Europene de Vecinătate. Activităţile consacrate acestor preocupări trebuie să devină modalităţi prioritare de sporire a contribuţiei la asigurarea unui mediu stabil şi sigur în regiunea estică, sud-estică şi pontică, prin derularea de proiecte vizând dezvoltarea ariilor transfrontaliere de interes major pentru securitatea naţională.
Concomitent, ţara noastră va acorda o atenţie sporită şi va aloca resurse adecvate pentru protecţia eficientă a frontierelor sale, pornind de la premisa că, pe de o parte, aceasta constituie o responsabilitate majoră de securitate naţională şi, pe de altă parte, îndeplinirea unei obligaţii importante faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. În îndeplinirea obligaţiilor privind securizarea frontierelor, România urmăreşte atât creşterea gradului de securitate al cetăţenilor săi şi ai Europei, cât şi transformarea propriilor graniţe într-o punte activă de cooperare şi comunicare cu noile democraţii din vecinătatea estică a Uniunii Europene.
Ca stat de graniţă al Uniunii Europene şi ca membru al Alianţei Nord-Atlantice în această regiune, România are interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice şi prospere deoarece numai acestea sunt capabile să menţină pacea şi buna-înţelegere în relaţiile dintre ele, să creeze comunităţi regionale pluraliste şi să aibă un comportament predictibil în domeniul securităţii. Construirea unui climat de securitate, stabilitate şi prosperitate în zona Mării Negre reprezintă o direcţie distinctă de acţiune a acestei strategii.
România – vector dinamic al securităţii democratice, stabilităţii şi prosperităţii economice – are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsă a Mării Negre să fie una stabilă, democratică şi prosperă, strâns conectată la structurile europene şi euroatlantice. Subsumat acestui interes, obiectivul strategic al ţării noastre este acela de a stimula o implicare europeană şi euroatlantică mai puternică şi mai productivă în această regiune.
Localizată la interferenţa a trei zone de importanţă deosebită – Europa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală – regiunea geopolitică a Mării Negre este o arie de tranzit semnificativă a resurselor energetice şi, totodată, un spaţiu important de manifestare a unor riscuri asimetrice şi focare de conflict, cu un impact substanţial asupra securităţii euroatlantice. Departe de a fi considerată o simplă zonă-tampon sau periferică, regiunea Mării Negre este un conector de importanţă strategică, situat pe coridorul ce leagă comunitatea euroatlantică (factor furnizor de securitate şi consumator de energie) de arealul Orientul Mijlociu – Regiunea Caspică – Asia Centrală (factor furnizor de energie şi consumator de securitate). Din punct de vedere energetic, regiunea Mării Negre este principalul spaţiu de tranzit şi – într-o măsură importantă – o sursă pentru energia ce se consumă în Europa, în timp ce prognozele întrevăd creşterea substanţială a ponderii sale în următoarele decenii.
Din punct de vedere al provocărilor de securitate, regiunea este o oglindă fidelă a noilor riscuri şi ameninţări şi un virtual poligon periculos pentru experi-mentarea lor. În rândul acestora trebuie menţionate: terorismul internaţional; proliferarea armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor de transport la ţintă; conflictele locale; traficul ilegal de armament, muniţii şi explozivi; traficul de droguri; migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane; guvernarea ineficientă, minată de corupţie endemică şi criminalitate organizată.
Caracterizată, pe ansamblu, printr-un important deficit democratic şi incapacitatea exercitării plenare a atribuţiilor conferite statelor suverane, regiunea Mării Negre este cea mai bogată parte a Europei şi – probabil – una din cele mai dense de pe glob, în conflicte separatiste, dispute sau stări tensionate. Conflictele şi mişcările separatiste din estul şi sudul Republicii Moldova (regiunea nistreană şi regiunea găgăuză), estul şi nordul Georgiei (Abhazia şi Osetia de Sud), vestul Azerbaidjanului (Nagorno-Karabah), sudul Federaţiei Ruse (Cecenia şi alte republici sau regiuni autonome din Caucazul de Nord), alte mişcări separatiste de mai mică amploare şi intensitate, precum şi stările de tensiune legate de unele dispute teritoriale sau de frontieră, reprezintă grave ameninţări la adresa securităţii regiunii şi creează pericolul declanşării sau reizbucnirii unor confruntări violente.
Criminalitatea transfrontalieră constituie o realitate emblematică a regiunii. Activităţile infracţionale de această natură se desfăşoară pe uscat şi pe apă, au conexiuni cu grupările teroriste internaţionale şi sunt favorizate de regimurile sepa-ratiste şi de prezenţa ilegală a unor trupe străine pe teritoriul noilor democraţii. Criminalitatea transfrontalieră riscă să afecteze grav guvernarea unor state din regiune, să genereze instabilitate şi anarhie, să favorizeze manifestările violente şi să creeze pericolul întreruperii fluxurilor vitale de aprovizionare cu energie.
Contracararea acestor riscuri şi ameninţări este o responsabilitate pri-mordială a statelor riverane Mării Negre. Ele trebuie să fie, în primul rând, con-ştiente de existenţa acestor pericole şi sunt obligate să dezvolte politici interne, externe şi de securitate capabile să neutralizeze fenomenele negative în interiorul propriilor graniţe şi să se abţină de la sprijinirea, în orice fel, a mişcărilor separatiste, a organizaţiilor extremiste sau teroriste, a activi-tăţilor infracţionale. Ţările riverane Mării Negre au nevoie să coopereze activ şi eficient, să promoveze măsuri destinate creşterii încrederii în regiune şi să-şi îndeplinească cu bună credinţă obligaţiile privind reducerea armamentelor con-venţionale şi retragerea forţelor militare staţionate ilegal pe teritoriul altor state.
În acelaşi timp, pornind de la caracterul indivizibil al securităţii în spaţiul euroatlantic în acord cu cerinţele globalizării, de la nevoia unui tratament egal pentru toate entităţile care au interese legitime în zonă – inclusiv NATO şi Uniunea Euro-peană – România apreciază că regiunea Mării Negre este un spaţiu geopolitic deschis comunităţii democratice internaţionale, în cadrul căruia se pot manifesta plenar statele aliate, partenere şi prietene. În acord cu această viziune, România promovează activ ideea necesităţii unei strategii europene şi euroatlantice pentru regiunea Mării Negre, luând în considerare experienţa abordării concertate NATO-UE în procesul de stabilizare din Europa de sud-est şi nevoia unui echilibru apt să favorizeze opţiunea democratică a statelor, să preîntâmpine agravarea riscurilor şi ameninţărilor şi să contribuie eficient la soluţionarea conflictelor şi stărilor de tensiune. Extinderea responsabilităţilor Uniunii Europene în stabilizarea şi reconstrucţia regiunii, consolidarea prezenţei şi creştrea contribuţiei Alianţei Nord-Atlantice şi a Programului PfP la procesele de promovare a democraţiei, păcii şi securităţii, ca şi prezenţa unor capacităţi operaţionale americane în regiune, reprezintă factori capabili să contribuie la fundamentarea unei astfel de strategii.
În acest context, prioritare pentru România sunt: armonizarea şi eficientizarea proceselor instituţionale de cooperare în curs de desfăşurare, prevenirea competiţiei sau a tentaţiilor hegemonice şi stabilirea unui nou cadru de dialog şi cooperare la care să participe toate statele şi organizaţiile democratice interesate. În acest sens, România acţionează ferm pentru instituţionalizarea Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat – iniţiativă consacrată preponderent promovării democraţiei şi dezvoltării economice, securităţii energetice, creşterii încrederii, consolidării stabilităţii, păcii şi securităţii. Pentru promovarea acestei iniţiative, România va coopera strâns cu statele riverane Mării Negre – Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina –, cu alte state din vecinătatea apropiată, precum şi cu alte state membre ale comunităţii euroatlantice. Concomitent, România va sprijini activ procesul de constituire – în acest spaţiu – a unei euro-regiuni de dezvoltare aptă să faciliteze cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, să stimuleze dezvoltarea infrastructurii energetice şi de transport, să promoveze comerţul, investiţiile şi mecanismele economiei de piaţă.
În ceea ce priveşte problematica soluţionării conflictelor separatiste, România va folosi noua fereastră de oportunitate pentru menţinerea ei pe agenda politică a principalilor actori de securitate, va promova strategii politice şi diplomatice active şi se va implica mai eficient în funcţionarea mecanismelor ce vizează soluţionarea prin mijloace paşnice a acestor conflicte. Ineficienţa unora dintre mecanismele folosite până în prezent pentru soluţionarea conflictelor impune necesitatea reanalizării lor şi o implicare mai activă a statelor şi orga-nizaţiilor ce pot aduce o contribuţie pozitivă în acest scop. Este necesar ca, în cadrul unei astfel de strategii, să fie definit un set de principii, norme şi reguli de conduită unitare, conforme cu interesele oamenilor, comunităţilor şi statelor din zonă, cu interesele de securitate ale comunităţii euroatlantice şi cu prevederile dreptului internaţional, apte să răspundă adecvat diferenţelor specifice fiecărui conflict în parte. Setul de principii, norme şi reguli de conduită ar putea cuprinde obligaţii referitoare la: nerecunoaşterea regimurilor separatiste şi neîncurajarea lor în orice formă; contracararea fermă a terorismului şi a altor activităţi asociate terorismului; retragerea trupelor străine staţionate ilegal în perimetrul diferitelor enclave; evacuarea depozitelor de armament, muniţii şi explozivi sub control internaţional; desfiinţarea formaţiunilor paramilitare constituite de regimurile ilegale pe teritoriul regiunilor separatiste.
România urmăreşte implicarea directă în procesul de soluţionare paşnică a conflictelor şi disputelor din proximitatea strategică, atât prin acţiuni naţionale, cât şi în format multilateral, vizând promovarea democraţiei, sprijinirea eforturilor de apropiere de structurile europene şi euroatlantice şi a celor ce au ca scop con-strucţia securităţii şi prosperităţii. Interesul României este ca procesele de lărgire ale celor două organizaţii să nu conducă la crearea unor noi linii de separaţie.Pe temeiul relaţiilor speciale dintre România şi Republica Moldova şi în con-sens cu responsabilităţile fireşti ce decurg din comunitatea de istorie, limbă şi cultură, cu principiul “o singură naţiune – două state” şi cu spiritul politicii europene de vecinătate, vom acorda o atenţie deosebită cooperării cu Republica Moldova. România are datoria politică şi morală de a sprijini acest stat în parcurgerea procesului de modernizare, democratizare şi integrare europeană, de a face tot ce este posibil pentru a susţine – din punct de vedere politic, economic şi diplomatic – principiul suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, precum şi pentru a spori contribuţia noastră la extinderea spaţiului de securitate şi prosperitate. În acest scop, Romania va monitoriza cu atenţie evoluţia conflictului separatist din raioanele estice ale Republicii Moldova, va contribui activ la identificarea unor soluţii viabile – bazate pe democratizarea ţării şi demilitarizarea regiunii, pe retragerea trupelor şi armamentelor staţionate ilegal – şi va sprijini implicarea decisivă în procesul de pace a Uniunii Europene şi Statelor Unite.
Un rol important în cadrul construcţiei securităţii în regiunea Mării Negre revine dimensiunii economice. România va desfăşura o politică externă şi de coo-perare economică marcată de pragmatism şi de folosire eficientă a instrumentelor oferite de formatele bilaterale şi multilaterale pentru participarea la proiectele cu impact major vizând consolidarea democraţiei şi prosperităţii. Eforturile vor viza, cu prioritate, dezvoltarea coridoarelor energetice şi de transport capabile să conecteze economic şi comercial regiunea pontică la comunitatea euroatlantică şi să permită o valorificare optimă a potenţialului oferit de porturile maritime şi fluviale din regiune. Concomitent, va acorda o atenţie sporită protecţiei mediului, valorificării potenţialului şi restabilirii funcţionalităţii multiple a ecosistemului Dunăre-Marea Neagră.
Se va urmări, totodată, dezvoltarea unor programe speciale prin care vor fi sporite capabilităţile naţionale şi regionale de monitorizare şi intervenţie rapidă pentru prevenirea şi contracararea riscurilor de securitate provenite din spaţiul maritim. Vor fi susţinute, totodată, iniţiativele vizând amplificarea capacităţilor regionale de răspuns la crize şi de contracarare a ameninţărilor asimetrice, precum şi cele prin care va fi îmbunătăţit cadrul juridic favorabil creşterii încrederii între statele din zonă şi alte state interesate în securitatea regiunii.
Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.
Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.
Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă.
Ea implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii. Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de ordine publică, precum şi celor care se ocupă cu prevenirea şi gestiunea urgenţelor civile, securitatea frontierelor şi garda de coastă; structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate; organismelor de prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi exporturilor strategice; structurilor militare, în situaţii deosebite, pentru unele activităţi. Atribuţii importante revin, de asemenea, gărzii financiare şi structurilor vamale, gărzii de mediu şi structurilor de specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi a animalelor, precum şi celor de protecţie a consumatorilor. Un alt set revine operatorilor industriali, agricoli, comerciali şi de servicii care desfăşoară activităţi de importanţă vitală, sensibile sau periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau interese sociale majore.
Având în vedere amplificarea riscurilor generate de posibilitatea producerii unor acţiuni teroriste, inclusiv prin utilizarea unor mijloace radioactive, chimice sau biologice, sau prin provocarea de sabotaje, distrugeri ori modificări funcţionale periculoase ale unor instalaţii, precum şi riscul sporit de producere a unor dezastre industriale sau naturale, sarcina asigurării securităţii interne devine tot mai complexă. Nevoia de identificare profesionistă a problemelor, de stabilire a cadrului conceptual de organizare şi de acţiune, precum şi necesitatea racordării la exigenţele promovate de Uniunea Europeană, determină un interes sporit din punctul de vedere al securităţii naţionale pentru un domeniu atât de vast, de complex şi de vulnerabil, cu impact direct asupra vieţii oamenilor.
Contracararea pro-activă şi eficientă a terorismului pe teritoriul naţional constituie principala prioritate a securităţii interne. În acest scop, pe temeiul responsabilităţii pentru securitatea publică şi siguranţa cetăţenilor săi şi în conformitate cu obligaţiile asumate în procesul de integrare, statul român trebuie să-şi mobilizeze resursele şi instrumentele aflate la dispoziţie pentru următoarele obiective: descoperirea la timp, prevenirea, combaterea şi zădărnicirea activităţilor şi acţiunilor teroriste pe teritoriul naţional; protecţia instituţiilor, a cetăţenilor români şi a străinilor aflaţi în România împotriva atacurilor teroriste; interzicerea folosirii teritoriului României pentru propagandă în favoarea terorismului, recrutarea sau adăpostirea agenţilor, colectarea de fonduri sau pregătire a unor acţiuni teroriste împotriva altor state.
Din perspectiva cerinţelor de securitate internă, lupta împotriva terorismului vizează, îndeosebi, creşterea gradului de protecţie a cetăţenilor, comunităţilor şi colectivităţilor umane, a instituţiilor statului şi organizaţiilor civice, a infrastructurii economice, de transport şi de asigurare a funcţiunilor sociale vitale, a misiunilor diplomatice, obiectivelor şi activităţilor militare, precum şi a altor obiective de interes naţional. Acţiunile ce au ca scop îndeplinirea acestor obiective se desfăşoară pe întreg teritoriul naţional şi trebuie văzute atât ca o problemă de securitate publică şi de siguranţă a cetăţeanului, ce trebuie soluţionată prin mijloace poliţieneşti, acţiuni de impunere a legii şi activităţi din domeniul urgenţelor civile, cât şi ca o problemă ce trebuie rezolvată prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate sau prin mijloace de natură militară.
În mod corespunzător vor trebui abordate şi măsurile de natura contraproliferării. Acestea vizează atât perfecţionarea cadrului legislativ şi organizatoric, cât şi activitatea desfăşurată la nivelul comunităţii de informaţii, poliţiei de frontieră, a instituţiilor de ordine publică şi a altor agenţii guvernamentale, pentru a preveni procurarea, transportul sau transferul către grupări teroriste, ori către alte organizaţii criminale sau state ostile, a componentelor, substanţelor, cunoştinţelor sau tehnologiilor specifice producerii, stocării şi utilizării armelor de distrugere în masă, mijloacelor de transport la materialelor radioactive sau cu dublă utilizare.
Din perspectiva securităţii interne, pentru siguranţa cetăţeanului prezintă, de asemenea, o importanţă deosebită optimizarea, perfecţionarea şi creşterea eficienţei strategiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii, având ca scop reducerea riscului, frecvenţei şi consecinţelor unor infracţiuni deosebit de periculoase – omorul, tâlhăria, atentatele la adresa integrităţii corporale, lipsirea de libertate şi consumul de droguri. Eforturile trebuie să vizeze următoarele obiective: protecţia comunităţilor locale; protecţia specială a unităţilor de învăţământ şi a altor instituţii şi locuri frecventate preponderent de copii şi tineri; măsuri adecvate de protecţie pentru cei care trăiesc într-un mediu cu risc infracţional ridicat; reducerea frecvenţei şi gravităţii accidentelor de circulaţie; mecanisme eficiente de comunicare şi parteneriat între forţele de ordine publică şi comunităţile locale; informarea publicului despre diferite modalităţi de prevenire a criminalităţii; acţiuni concrete şi ferme, apte să modifice rapid statutul României de ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie a traficului cu droguri, arme şi fiinţe umane. Sunt necesare, de asemenea, eforturi deosebite pentru contracararea activităţilor ce pun în pericol siguranţa transporturilor şi a comunicaţiilor, a reţelelor de alimentare cu energie, apă, gaze şi alte resurse vitale, a celor informatice şi de telecomunicaţii, pentru ca siguranţa individuală, securitatea comunităţilor şi a mediului de afaceri să atingă standardele europene în materie.
Perfecţionarea mecanismelor de gestionare a crizelor reprezintă un deziderat major al securităţii interne. În epoca globalizării, graniţa dintre riscurile interne şi cele externe, cu efecte majore asupra securităţii cetăţenilor, comunităţilor sau statului, devine tot mai puţin relevantă, iar efectele posibile ale unor ameninţări catastrofale – tot mai greu de anticipat. Reducerea influenţei riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, printr-o postură activă în domeniul prevenirii conflictelor şi managementului crizelor şi urgenţelor civile, va constitui o coordonată permanentă a politicii de securitate a României.
Dinamica stărilor de tensiune, crizelor şi conflictelor recente a scos în evidenţă necesitatea unei abordări mai cuprinzătoare, utilizând întreaga gamă de instrumente politice, diplomatice, militare şi civile de gestionare a acestora, astfel încât contracararea eficientă a riscurilor şi ameninţărilor să fie cu adevărat posibilă. Pe plan intern, pericolul transformării unora dintre riscurile existente, precum tendinţele separatiste, mişcările anarhice şi alte acţiuni violente sau a riscurilor de mediu (inundaţii catastrofale, secetă severă de lungă durată, cutremure, accidente nucleare etc.) în ameninţări majore la adresa securităţii naţionale este real şi trebuie abordat într-o manieră sistematică şi anticipativă.

Pentru asigurarea capacităţii de acţiune în orice situaţie, este necesară implementarea unui sistem naţional integrat de management al crizelor, ce va articula, într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – cu atribuţii în acest domeniu şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul şi înlăturarea manifestărilor negative, lichidarea consecinţelor şi restabilirea sau reconstrucţia stării de nor-malitate. Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţională a tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor din domeniul securităţii.
În acelaşi timp, prin orientarea spre misiuni, sistemul va putea să răspundă adecvat situaţiilor de criză, asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată deveni operaţionale şi să reacţioneze în funcţie de natura şi amploarea crizei. La nivel naţional, va fi realizată armonizarea legislativă şi procedurală cu sistemul de gestiune a crizelor de securitate şi a urgenţelor civile din NATO şi UE. Pentru a acţiona eficient la nivelul celor două organizaţii, România îşi va spori substanţial contribuţia la implementarea sis-temului NATO de răspuns la crize, precum şi a reglementărilor Uniunii Europene privind cadrul de participare la operaţiuni de gestionare a crizelor.
Perfecţionarea mecanismelor, normelor şi procedurilor, ca şi dezvoltarea structurilor, forţelor şi mijloacelor specifice acestui domeniu vor viza cu prioritate: prevenirea, rezolvarea stărilor de criză şi gestiunea consecinţelor crizelor provocate de acţiuni teroriste; limitarea efectelor, înlăturarea consecinţelor şi restabilirea activităţii normale în caz de atac cu arme de distrugere în masă sau de accidente implicând substanţe radioactive, chimice sau biologice; prevenirea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor şi a altor consecinţe provocate de schimbările climatice majore; prevenirea, înlăturarea efectelor şi restabilirea funcţionării sistemelor economico-sociale în caz de cutremur major; restabilirea activităţii normale în caz de întrerupere a fluxurilor vitale – energetice, alimentare, medicale, de comunicaţii etc.; înlăturarea urmărilor accidentelor industriale; prevenirea şi contracararea efectelor pandemiilor.
Ca pilon major al bunei guvernări, consolidarea independenţei şi efi-cienţei justiţiei şi creşterea încrederii populaţiei în actul de justiţie reprezintă o altă prioritate importantă, menită să garanteze calitatea europeană a acestei activităţi. Direcţiile de acţiune în acest domeniu vor amplifica dezvoltările pozitive înregistrate, precum şi rezultatele confirmate de partenerii europeni în evaluările periodice. Este, însă, de înţeles faptul că justiţia – ca serviciu public – trebuie să parcurgă întregul program de transformare pentru a deveni eficientă şi credibilă. În contextul acestui efort naţional, instituţiile statului sunt chemate să asigure condiţiile necesare – legislative, organizatorice, umane şi materiale – pentru ca sarcina transformării radicale a justiţiei şi a creşterii aportului ei la îndeplinirea obiectivului strategic de integrare să devină posibile.
În condiţiile noului mediu de securitate, imperativul evoluţiei democratice şi profesionale a acestora are nevoie de o nouă abordare – sistemică, profundă şi cuprinzătoare, în condiţiile în care toate aceste instituţii trebuie să acţioneze într-un regim de coordonare profesionistă şi eficientă.
Ca urmare, reforma sectorului de securitate impune transformarea profundă a instituţiilor, creşterea calităţii actului de conducere, o mai bună coordonare naţională a acestora şi asigurarea integrării lor funcţionale în sistemele de securitate din care România este parte. Eforturile vor viza consolidarea şi profesionalizarea controlului civil asupra forţelor care au respon-sabilităţi în domeniul securităţii naţionale şi se vor focaliza asupra structurilor, normelor, relaţiilor, misiunilor, instruirii şi resurselor sistemului, cu stricta respectare a principiilor democraţiei, eficienţei, transparenţei şi non-partizanatului politic.
Principalele direcţii de acţiune în acest scop sunt: transformarea profundă a mecanismelor de proiectare, implementare, control şi evaluare a politicii externe, de securitate şi apărare; creşterea gradului de expertiză a personalului ce realizează controlul democratic asupra instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale; crearea unui sistem modern, eficient şi participativ de proiectare, planificare şi evaluare a politicii de securitate; fundamentarea unui nou cadru legislativ privind transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, în acord cu cerinţele noului mediu de securitate; elaborarea şi implementarea unei noi concepţii privind rolul politicii de apărare în cadrul politicii de securitate pentru a face faţă noilor provocări; constituirea comunităţii naţionale de informaţii, având ca scop creşterea eficienţei, sporirea responsabilităţii şi optimizarea folosirii resurselor în combaterea noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale; îmbunătăţirea comunicării şi transformarea sistemului de educaţie prin modernizarea şi diversificarea programelor de pregătire şi dezvoltarea cercetării având ca obiectiv securitatea naţională.
Având în vedere complexitatea deosebită a acestor obiective, acţiunile vor fi focalizate asupra transformării în următoarele domenii: politică externă; apărare; activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate.
O politică externă dinamică şi creativă: Diplomaţia constituie un instrument indispensabil de apărare împotriva ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, o parte importantă a mecanismului de planificare şi implementare a politicii de securitate. Apartenenţa României la NATO şi Uniunea Europeană determină orientarea politicii externe spre valorificarea noului statut în beneficiul ţării şi al securităţii regionale.
Politica externă asigură concordanţa şi interacţiunea dintre obiectivele securităţii naţionale şi formele de manifestare a României în plan unional şi internaţional. Ea contribuie la realizarea obiectivelor securităţii naţionale printr-o diplomaţie activă, creativă şi pragmatică, orientată spre: găsirea de soluţii politice la situaţii conflictuale, îndeosebi a celor din vecinătatea ţării noastre; promovarea bunei vecinătăţi şi a cooperării regionale; promovarea intereselor naţionale în cadrul organizaţiilor multilaterale din care România face parte; susţinerea alianţelor şi parteneriatelor strategice; valorificarea politicilor NATO şi ale Uniunii Europene în scopul dezvoltării relaţiilor bilaterale cu statele din Orientul Mijlociu, Asia, Africa şi de pe continentul american; dinamizarea relaţiilor cu românii de pretutindeni, păstrarea identităţii etnice şi culturale a acestora; consolidarea legalităţii internaţionale într-un cadru multilateral eficace.
Transformarea apărării: În ultimul deceniu, organismul militar a parcurs un amplu proces de reformă, modernizare şi restructurare având ca scop crearea unei capacităţi de apărare credibile şi eficiente, apte să răspundă noilor provocări generate de evoluţia mediului de securitate internaţional şi să asigure îndeplinirea cerinţelor impuse de integrarea în NATO şi Uniunea Europeană.
Statutul de membru NATO impune: asigurarea capacităţilor necesare participării Armatei României la misiunile Alianţei – de la cele privind apărarea colectivă, la misiunile în sprijinul păcii; exercitarea unui rol semnificativ în eforturile de modernizare a proceselor decizionale şi a conceptelor strategice şi operaţionale ale Alianţei; accelerarea procesului de transformare a sistemului militar românesc; construcţia capabilităţilor militare necesare pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor de politică externă în domeniul securităţii. Trecerea de la conceptele specifice apărării teritoriale, la apărarea colectivă şi contracararea riscurilor asimetrice, în perspectiva globală a angajamentelor militare, impune transformarea Armatei României în aşa fel încât aceasta să parcurgă la timp etapele planificate şi, concomitent, să-şi îndeplinească misiunile încredinţate.
România urmăreşte crearea unei armate moderne, deplin profesionalizate, dimensionată şi înzestrată corespunzător, cu forţe expediţionare mobile şi multi-funcţionale, rapid dislocabile, flexibile şi eficiente, capabile să asigure credi-bilitatea apărării teritoriului naţional, îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul apărării colective şi participarea la misiuni internaţionale, în conformitate cu priorităţile şi cerinţele politicii externe şi de securitate. Se va urmări îmbu-nătăţirea capacităţii de operare întrunită şi în cadru multinaţional, sporirea efica-cităţii procesului de generare a forţelor şi a eficienţei utilizării resurselor.
Transformarea Armatei trebuie să ia în calcul noile orientări strategice ale pro-cesului prin care trece Alianţa şi să se desfăşoare în consonanţă cu acesta. Vom răspunde astfel cerinţelor de creare a unor capabilităţi militare care să permită desfăşurarea operaţiilor în zona de responsabilitate a Alianţei şi în afara acesteia, îndeplinirea întregii game de misiuni posibile şi asigurarea consensului decizional.
Priorităţile transformării în domeniul activităţii de informaţii, contra-informaţii şi securitate: Serviciile de informaţii şi celelalte structuri care, potrivit legii, au atribuţii în acest domeniu reprezintă o componentă esenţială a sistemului securităţii naţionale. Activitatea lor are ca scop principal avertizarea oportună a autorităţilor competente cu privire la riscurile şi ameninţările care creează sau pot genera pericole la adresa valorilor şi intereselor fundamentale ale României,prevenirea acestora, precum şi protecţia adecvată împotriva unor astfel de pericole. Informaţiile asigură evitarea surprinderii strategice, fundamentarea corectă a deciziilor şi viteza adecvată de reacţie, precum şi capacitatea de acţiune pro-activă, în scopul îndeplinirii noilor tipuri de misiuni. Priorităţile acestei activităţii vor viza: prevenirea actelor de terorism care ar putea afecta interesele României, aliaţilor şi partenerilor, precum şi intervenţia eficace în cazul producerii unor astfel de acte; prevenirea activităţilor care pot contrbui la proliferarea armelor de distrugere în masă; monitorizarea eficientă a conflictelor locale care pot pune în pericol securitatea României, a aliaţilor şi partenerilor, sau drepturile fundamentale ale omului; participarea – prin activitatea de informaţii şi protecţie – la contracararea criminalităţii transfrontaliere organizate, a corupţiei şi a altor activităţi infracţionale grave, generatoare de pericole la adresa securităţii naţionale.
Capacitatea serviciilor de informaţii de a răspunde acestor provocări derivă din specificul activităţilor proprii, ele fiind primele structuri care trebuie să anticipeze schimbările şi tendinţele de evoluţie ale mediului de securitate. Constituirea comunităţii de informaţii reprezintă o necesitate obiectivă a etapei şi o oportunitate majoră a procesului de dezvoltare în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de securitate la nivel naţional; ea este determinată de evoluţia mediului de securitate şi are ca scop creşterea eficienţei şi coerenţei funcţionale, prin armonizarea structurală, coordonarea oportună, eliminarea suprapunerilor şi prevenirea intervalelor neacoperite în activităţile specifice.
Comunitatea naţională de informaţii asigură o funcţionare în parteneriat instituţionalizat a serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care îşi păstrează atribuţiile şi misiunile specifice, concomitent cu o mai bună coordonare a activităţii la nivelul strategic. Ea permite îndeplinirea misiunilor specifice în condiţiile funcţionării interdependente a elementelor componente, concomitent cu constituirea, la nivel naţional, a unor capacităţi ce pot fi folosite în comun. De asemenea, permite asigurarea interoperabilităţii şi utilizarea oportunităţilor deschise de era informaţională. Se asigură, totodată, posibilitatea realizării de programe naţionale comune pentru creşterea eficienţei activităţii de culegere, procesare şi utilizare în comun a informaţiilor, conform exigenţelor statului democratic de drept.
O direcţie prioritară de acţiune pentru realizarea obiectivelor prezentei strategii o reprezintă necesitatea declanşării unui amplu proces de dezvoltare, modernizare şi asigurare a protecţiei infrastructurii critice, a elementelor vitale ce vizează pregătirea instituţiilor, societăţii, economiei şi teritoriului naţional pentru a face faţă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii. Se va acţiona pentru reconfigurarea instituţiilor şi procedurilor naţionale în concordanţă cu dinamica procesului unional şi pentru adaptarea legislaţiei, a doctrinelor şi strategiilor la exigenţele impuse de noile riscuri şi ameninţări, la provocările generate de schimbările meteo-climatice, precum şi la cerinţele determinate de nevoile de cooperare în cadrul NATO, Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice.
Opţiunile strategice ale României au în vedere dezvoltarea rapidă a unor reţele de infrastructură specializate, eficiente şi rezistente la diferite încercări.
Un rol important revine elaborării unei strategii unitare de fiabilizare, protecţie, pază şi apărare a infrastructurii critice, capabilă să asigure continuitate, coerenţă, unitate metodologică şi procedurală, precum şi o reală eficienţă antiteroristă. Securitatea infrastructurii critice va viza atât contracararea riscurilor generate de acţiuni ostile, cât şi a celor produse de accidente sau forţe ale naturii. Ea trebuie să prevadă atât măsurile de suport şi rezistenţă, cât şi cele de restabilire rapidă a funcţionării activităţilor în cazul distrugerii sau avarierii elementelor de infrastructură."(....)
"Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului şi la angajarea sa conştientă în realizarea programului. Experienţa de peste un deceniu şi jumătate în dinamizarea eforturilor vizând construcţia democraţiei şi a prosperităţii dă măsura maturităţii societăţii româneşti, iar apartenenţa ţării noastre la comunitatea euroatlantică reprezintă principala garanţie de securitate". Un rol important revine elaborării unei strategii unitare de fiabilizare, protecţie, pază şi apărare a infrastructurii critice, capabilă să asigure continuitate, coerenţă, unitate metodologică şi procedurală, precum şi o reală eficienţă antiteroristă.
" Securitatea infrastructurii critice va viza atât contracararea riscurilor generate de acţiuni ostile, cât şi a celor produse de accidente sau forţe ale naturii. Ea trebuie să prevadă atât măsurile de suport şi rezistenţă, cât şi cele de restabilire rapidă a funcţionării activităţilor în cazul distrugerii sau avarierii elementelor de infrastructură."


"Mi s-a sugerat sa imi folosesc imaginatia cand realizez aceste articole" si sa nu mai folosesc copy-paste-uri,sincer mi se pare o aberatie sa te apuci sa interpretezi lucruri oficiale, clare si de netagaduit.
Las ceea ce este clar ,oficial,constitutional sa vorbeasca de la sine ,iata deci in ce directie merge Romania incepand cu anul 2006,an in care au fost redactate cele prezentate anterior!

pe data viitoare,

sursa:http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf.