PROTECTIA INFRASTRUCTURILOR CRITICE,APORTUL CETATENILOR LA SECURITATEA TARII

LINIA TELEFONICA GRATUITA PENTRU SEMNALAREA RISCURILOR TERORISTE
" 0800.800.100 "


POTI FI DE FOLOS SUNAND IN CAZUL IN CARE OBSERVI "AMANUNTE"...

Ce fel de amanunte?

DACA VEZI PERSOANE CARE:

1.-MANIFESTA INTERES PENTRU PROCURAREA DE SUBSTANTE CE AR PUTEA FI FOLOSITE IN SCOPURI TERORISTE.
2.-PERSOANE CARE DETIN,CONFECTIONEAZA,TRANSPORTA ,MANIPULEAZA ILEGAL ARMAMENT,MUNITII SAU ALTE SUBSTANTE CE AR PUTEA FI FOLOSITE IN SCOPURI TERORISTE.
3.-PREZENTA REPETATA SAU PRELUNGITA A UNOR PERSOANE NEAUTORIZATE IN ZONA UNOR OBIECTIVE CARE AR PUTEA DEVENI TINTA UNOR ATACURI TERORISTE (CUM AR FI MISIUNI DIPLOMATICE,SEDII ALE UNOR INSTITUTII INTERNATIONALE).
4.-TENDINTA UNOR PERSOANE DE A FILMA/FOTOGRAFIA OBIECTIVE IMPORTANTE SAU AGLOMERATE.
5.-STATIONAREA INDELUNGATA SI NEJUSTIFICATA A UNOR AUTOTURISME IN APROPIEREA UNOR ZONE DE IMPORTANTA DEOSEBITA,MISUNI DIPLOMATICE SAU LOCATII IN CARE PREZENTA POPULATIEI ESTE NUMEROASA.
6.-INSISTENTA UNOR PERSOANE IN STUDIEREA UNOR LOCURI AGLOMERATE(GARI FEROVIARE SAU DE METROU,AEROGARI,CENTRE COMERCIALE,OBIECTIVE TURISTICE,SPORTIVE SAU CULTURALE).
7.-CHESTIONAREA NEJUSTIFICATA IN LEGATURA CU SUBIECTE CARE LA PRIMA VEDERE NU AR PREZENTA INTERES(PROGRAMUL DE FUNCTIONARE AL UNEI INSTITUTII,MOMENTE ALE ZILEI DE MAXIMA AGLOMERATIE,MOMENTUL SCHIMBARII PERSONALULUI CARE ASIGURA PAZA LA AMBASADE).
8.-INTERESUL UNOR PERSOANE PENTRU STUDIEREA INSISTENTA A CAILOR DE ACCES RUTIER SI FEROVIAR,SUBTERAN,AERIAN FARA A AVEA MOTIVE PLAUZIBILE IN ACEST SENS.

********************************************************************************
FOLOSIREA LINIEI TELEFONICE GRATUITE IN MOD ABUZIV SI NEJUSTIFICAT SE PEDEPSESTE CONFORM LEGILOR IN VIGOARE.
********************************************************************************



Protecţia infrastructurilor critice


Fără o cunoaştere suficientă a noilor ameninţări la adresa securităţii, nu vom putea construi un climat de stabilitate pentru noi şi pentru generaţiile următoare.
Înfiinţat la 30 septembrie 2003 în cadrul Serviciului Român de Informaţii, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate (CICS),unic în regiune, reprezintă un sistem de informare interactivă şi multidisciplinară, de captare a interesului societăţii civile pe subiecte
conexe securităţii naţionale. Principalul obiectiv constă în realizarea unei atitudini corecte faţă de participarea instituţiilor specializate şi a cetăţenilor la evoluţia noului mediu de securitate. CICS intenţionează să identifice mecanismele de relaţionare instituţională şi un cadru
adecvat pentru încheierea de acorduri de parteneriat cu ONG-uri şi autorităţi publice pentru asigurarea transferului de expertiză în domeniul securităţii naţionale.Complexitatea şi diversitatea riscurilor şi ameninţărilor, tot mai interconectate şi caracterizate prin determinări multiple, reclamă o abordare integratoare, sistemică şi comprehensivă a obiectivelor de securitate, cu accent pe protejarea acelor componente vitale pentru siguranţa şi
buna desfăşurare a vieţii socio-economice.
Activitatea de protecţie a infrastructurilor critice nu mai ţine cont de graniţele naţionale şi implică eforturi comune, în sensul identificării şi evaluării oricăror puncte vulnerabile ale acestora. Ca atare, protecţia infrastructurilor critice – element determinant pentru
menţinerea stării de stabilitate şi securitate – impune amplificarea preocupărilor principalilor actori internaţionali (state şi organizaţii internaţionale) de elaborare şi armonizare a unor strategii în domeniu.
Acestea trebuie să permită identificarea şi avertizarea timpurie a riscurilor, concomitent cu adoptarea şi iniţierea oportună a deciziilor/ demersurilor de intervenţie preventivă şi contracarare.
Problematica domeniului a intrat şi în sfera competenţelor serviciilor de informaţii, care desfăşoară activităţi în scopul cunoaşterii,anticipării, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa infrastructurilor critice. De eficienţa activităţii structurilor de informaţii depinde capacitatea celorlalte instituţii ale statului de a asigura
securitatea naţiunii.
Problematica infrastructurilor critice s-a configurat tot mai pregnant ca subiect de actualitate, în special spre sfârşitul secolului XX şi începutul celui actual, ca o consecinţă a escaladării riscurilor asimetrice.
Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 au reprezentat începutul unei „ere noi” în relaţiile internaţionale1, momentul crucial pentru extinderea la nivel mondial a conceptului de „infrastructuri critice” şi adoptarea de măsuri unitare, coagulate în strategii la nivel
naţional şi regional, de protecţie a acestora faţă de riscuri şi ameninţări,în special de natură teroristă. S-au înregistrat evoluţii marcante, în plan legislativ şi instituţional, pe linia definirii şi protecţiei infrastructurilor critice, atât în SUA, cât şi la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi al statelor membre ale Uniunii Europene.În conformitate cu obiectivele NATO, la nivelul Comitetului Superior pentru Planificarea Activităţilor Civile pentru Situaţii de
Urgenţă din cadrul Alianţei, au fost iniţiate demersuri pentru găsirea şi aplicarea unor strategii unitare de identificare, analiză a riscurilor şi protecţie a infrastructurilor care, în accepţiunea acestei organizaţii, sunt asimilate celor critice.
􀂾 În special după atacurile teroriste produse la Madrid (2004)şi Londra (2005), la nivelul Uniunii Europene a fost demarată o serie de măsuri menite să asigure configurarea cadrului legislativ şi operaţional de identificare şi îmbunătăţire a protecţiei infrastructurilor critice.
Prezintă relevanţă, în acest sens:
• lansarea, în 12 decembrie 2006, a Programului European pentru Protecţia Infrastructurilor Critice (PEPIC), care menţiona 11 sectoare şi 32 de servicii vitale conexe acestora la nivel
european;

Definirea şi identificarea infrastructurilor .
Având în vedere importanţa infrastructurilor în susţinerea ansamblului mecanismelor aferente stabilităţii şi funcţionalităţii în condiţii de securitate şi siguranţă a sistemelor economice şi sociale,literatura de specialitate clasifică infrastructurile în trei mari categorii :
• Infrastructurile obişnuite reprezintă o structură cadru, care asigură construcţia şi funcţionarea unui sistem;
• Infrastructurile speciale au un rol consistent în funcţionarea sistemelor şi proceselor, având un grad ridicat de stabilitate şi securitate în ansamblul mecanismelor vieţii economico-sociale
de interes regional. Aceste categorii de infrastructuri, supuse unor disfuncţii şi vulnerabilităţi, precum şi într-un context de insecuritate, pot intra în categoria celor critice;
• Infrastructurile critice sunt, de regulă, determinante în stabilitatea, securitatea şi siguranţa sistemelor şi proceselor, având un rol important în derularea proceselor economicosociale, politice şi militare. Gradul de criticitate al acestor infrastructuri este corelat efectelor semnificative induse de perturbarea ori scoaterea din funcţiune a acestora, inclusiv pe o perioadă foarte scurtă.
Deşi abordările diferă, având drept punct de plecare elementele comune privind importanţa funcţionării în siguranţă şi efectele induse, conceptul de „infrastructură critică” poate fi asimilat cu orice entitate economică funcţională, care oferă produse, bunuri şi servicii de utilitate publică, vitale pentru întreaga societate şi a cărei distrugere, degradare ori aducere în stare de nefuncţionare produce un impact major în plan economico-social, la nivel micro şi macroregional.
Directiva Consiliului UE nr.114/2008/CE privind „Identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene şi evaluarea necesităţilor de îmbunătăţire a protecţiei acestora” (8 decembrie 2008) defineşte infrastructura critică după cum urmează:
„un element, sistem sau o parte componentă a acestuia, aflat pe teritoriul statelor membre, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor sociale vitale, a sănătăţii, siguranţei, securităţii,
bunăstării sociale sau economice a persoanelor, şi a căror perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ într-un stat membru, ca urmare a incapacităţii de a menţine respectivele
funcţii vitale”.
Climatul de stabilitate şi securitate este determinat de buna funcţionare a reţelelor de infrastructuri critice,necesitatea protecţiei acestora fiind o condiţie esenţială pentru evitarea perturbării grave a viabilităţii societăţii.
Conform Directivei Europene nr.114/2008/CE,protecţia infrastructurilor critice constă în „orice activitate care are drept scop asigurarea funcţionalităţii, a continuităţii (n.n. –vezi diagrama alăturată) şi a integrităţii infrastructurilor critice pentru a descuraja, diminua şi neutraliza o ameninţare, un risc sau un punct vulnerabil”.
Tipologia elementelor de risc la adresa infrastructurilor critice .
Realizarea unei protecţii eficiente a infrastructurilor critice necesită o cunoaştere aprofundată a elementelor care ar putea afecta activitatea acestora:
A. Vulnerabilităţi
Reprezintă acele stări de fapt, procese sau fenomene ce diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora, cu
consecinţe în planul funcţionalităţii şi utilităţii infrastructurilor critice.
Acestea sunt consecinţele unor disfuncţii de sistem, care generează dereglări ale proceselor informaţional-decizionale, ale conexiunilor, raporturilor şi relaţiilor între componentele sistemului sau relaţiilor intersistemice, cu efecte asupra funcţionalităţii,echilibrului şi stabilităţii economico-sociale. Neidentificarea ori gestionarea necorespunzătoare a disfuncţiilor poate degenera, prin perpetuare, în riscuri şi factori de risc, ameninţări, stări de pericol
sau agresiuni la adresa obiectivelor, valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională.
Vulnerabilităţile infrastructurilor critice pot fi consecinţele unor elemente obiective, prefigurate de potenţialele intervenţii umane ori de exploatarea şi administrarea deficitară.
În contextul măsurilor de protecţie a infrastructurilor critice,un element primordial îl constituie evaluarea vulnerabilităţilor individuale şi sistemice.
B. Factori de risc
Se referă la situaţii, împrejurări, elemente, condiţii sau conjuncturi interne şi externe, dublate uneori şi de acţiune, ce determină sau favorizează materializarea unor ameninţări la adresa infrastructurilor, generând efecte de insecuritate.

Riscurile în domeniul infrastructurilor critice se pot clasifica în funcţie de:
• structura şi extinderea unor defecţiuni, avarii, intervenţii, gradele de probabilitate ale producerii acestora, precum şi potenţialul de acţiune umană;
• factor declanşator şi vulnerabilităţile unui sistem sau ale unor sisteme;
• natura, gradul de ambiguitate şi incertitudine.
Importanţa identificării şi prevenirii manifestării unor factori de risc implică o evaluare şi analiză de risc exhaustivă, pornind de la disfuncţii şi vulnerabilităţi.

C. Ameninţări
Sunt reprezentate de capacităţi, strategii, intenţii, planuri ce potenţează un pericol la adresa infrastructurilor critice, materializate prin atitudini, gesturi, acte, fapte ce creează stări de dezechilibru ori instabilitate şi generează stări de pericol, cu impact asupra securităţii naţionale.

D. Stări de pericol
Evidenţiază, de regulă, rezultatul materializării ameninţării ori iminenţa producerii unei agresiuni la adresa infrastructurilor critice.

E. Agresiuni
Se materializează în acţiuni violente sau non-violente,desfăşurate prin mijloace armate, electronice, psihologice sau informaţionale, pe baza unor strategii sau planuri, de către o
entitate (state, grupuri de presiune, actori nonstatali, centre de putere etc.).
Probabilitate versus impact Vulnerabilitatea infrastructurii critice este dată de raportul
dintre probabilitatea unui ameninţări reale asupra bunei funcţionări a acesteia şi consecinţele induse.
Atribuţiile Serviciului Român de Informaţii în asigurarea protecţiei infrastructurilor critice naţionale Coordonate ale activităţii SRI pentru protejarea infrastructurilor critice
Din perspectiva atribuţiilor conferite de lege, SRI acţionează pe această dimensiune prin:

A. Măsuri informative (intelligence)

Au ca scop identificarea ameninţărilor de orice natură la adresa infrastructurilor critice, precum şi a vulnerabilităţilor, stărilor de pericol şi riscurilor care afectează securitatea acestora, urmată de transmiterea aspectelor către beneficiarii legali.
SRI îi revine sarcina de a informa constant şi în timp util factorii de decizie în stat, prin punerea la dispoziţie a unor documente de informare (conform Legii nr.51/ 1991 şi Legii nr.14/
1992) şi de a coopera la nivel naţional cu alte structuri ale statului (conform Legii nr.535/ 2004).
Activitatea de informaţii în domeniul infrastructurilor critice cuprinde totalitatea acţiunilor şi operaţiunilor desfăşurate permanent pentru planificarea, căutarea, obţinerea, verificarea, prelucrarea analitică a datelor şi informaţiilor cu relevanţă pentru protecţia infrastructurilor critice şi informarea factorilor de decizie abilitaţi în domeniu.
Informaţiile fiabile, precise şi de actualitate – cu caracter preponderent anticipativ/ predictiv – constituie instrumentul de avertizare a autorităţilor, pentru adoptarea unor contra-măsuri
adecvate şi evitarea situaţiilor de criză ori a „surprizelor strategice”.
De asemenea, relevarea, în cel mai scurt timp, a evoluţiilor reale în situaţii de criză şi a potenţialelor efecte contribuie la optimizarea gestionării acestora.
Informaţia pentru protecţia infrastructurilor critice este o parte componentă a informaţiei de securitate naţională - definită ca produs al activităţii de intelligence, cuprinzând cunoştinţe noi în raport cu cele preexistente, referitoare la situaţii/ fenomene/ fapte/ stări de fapt care constituie sau pot deveni ameninţări ori surse de risc la adresa securităţii naţionale ori la vectorii purtători ai acestora.
Ca atare, printre activităţile specifice derulate de structurile SRI figurează:
• obţinerea unor date şi informaţii primare referitoare la factori de risc de natură să afecteze integritatea şi funcţionalitatea infrastructurilor critice;
• elaborarea de evaluări şi analize complexe asupra stării de securitate a infrastructurilor critice care să permită identificarea şi sesizarea ameninţărilor potenţiale;
• furnizarea informaţiilor referitoare la situaţii/ stări potenţiale de risc la adresa infrastructurilor critice, autorităţilor, instituţiilor cu atribuţii legale pentru fundamentarea
deciziilor şi acţiunilor necesare în fiecare situaţie.
Diseminarea datelor cu caracter secret către beneficiari este guvernată de principiul „nevoii de a şti” („need to know”), astfel încât factorii de decizie din diverse domenii vor primi informaţii în funcţie de competenţele ce le-au fost conferite prin lege.
Persoanele care au acces la anumite informaţii clasificate pentru aşi îndeplini atribuţiile oficiale sunt avizate corespunzător normelor legale care reglementează accesul la această categorie de informaţii.
Având în vedere imperativul eficientizării activităţii, pentru SRI se conturează tot mai acut necesitatea constituirii unui feed-back instituţionalizat - oportun şi eficient - din partea beneficiarilor legali ai unor informări referitoare la problema infrastructurilor critice, care să
permită adaptarea şi modelarea capabilităţilor Serviciului pentru asigurarea nevoilor de cunoaştere/ informare ale autorităţilor şi setarea agendei de priorităţi la nivel tactic şi operaţional.

Se poate considera că activitatea de informare şi-a atins scopul în momentul în care utilizatorului autorizat îi sunt aduse la cunoştinţă aspectele din competenţă. Existenţa unui feed-back din partea acestuia - prin care este confirmat, apreciat, infirmat/ amendat conţinutul produsului analitic sau se solicită date de completare - determină declanşarea unui nou proces/ ciclu analitic care se poate finaliza cu un nou document de informare.
Din perspectiva reglementării şi planificării activităţii proprii,prezintă relevanţă faptul că Strategia de Informaţii – document programatic prin care se asigură transpunerea strategiilor de
securitate naţională şi apărare în aria de responsabilitate a Serviciului – include problematica protecţiei infrastructurilor critice în categoria direcţiilor prioritare de acţiune ale SRI, asigurându-se orientarea în acest sens a resurselor umane, materiale şi financiare şi a capabilităţilor informative şi operative ale instituţiei.
B. Măsuri de asigurare a protecţiei fizice a infrastructurilor critice Derivate din calitatea SRI de autoritate naţională în domeniul antiterorist şi de coordonator tehnic al Sistemului Naţional
de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), măsurile se aplică gradual, în funcţie de nivelul de pericol, identificat pe baza informaţiilor şi evaluărilor specializate de risc, şi pot fi de coordonare sau acţionale, respectiv:
• acordarea avizului pentru protecţia antiteroristă/ intervenţia în cazul iminenţei aterializării unei ameninţări de această natură – sarcini în competenţa forţelor specializate ale
membrilor SNPCT;
• intervenţia contrateroristă, în cazul derulării unui atac terorist – în competenţa strictă a SRI, şi cu sprijinul altor forţe ale membrilor SNPCT;
• asigurarea controlului antiterorist-antideturnare şi a protecţiei antiteroriste pe eroporturile civile – în competenţa SRI.
Prevenirea şi combaterea terorismului – una dintre cele mai importante ameninţări la adresa infrastructurilor critice – se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei interne, ale
convenţiilor internaţionale la care România este parte, precum şi ale reglementărilor internaţionale. Atribuţiile specifice în domeniu sunt prevăzute în acte normative interne.
C. Măsuri derivate din calitatea Serviciului de autoritate naţională în domeniul cyber-intelligence (CYBERINT) .
Sistemele informatice prin care operează majoritatea infrastructurilor critice reprezintă o ţintă predilectă a atacurilor cibernetice, din ce în ce mai bine organizate şi mai sofisticate.
Atacurile asupra sistemelor informatice aparţinând unor instituţii ale statului sau aflate în proprietate privată, asimilate infrastructurilor critice, devin cu atât mai periculoase şi mai dificil de prevenit. Ele pot fi iniţiate de grupări de criminalitate organizată care vizează, în
cele mai multe cazuri, obţinerea de resurse financiare, dar şi de către state ostile, ca arme pentru atingerea unor scopuri politice.
Din această perspectivă, procesul de transformare şi modernizare a SRI are în vedere fundamentarea unui concept instituţional şi a unei arhitecturi proprii a Serviciului care să asigure un răspuns adecvat la acest tip de ameninţări (prevenirea, protecţia, reacţia şi managementul consecinţelor în situaţia unor atacuri cibernetice), prin înfiinţarea în anul 2008 a Centrului Naţional CYBERINT, care să constituie:
• platforma de colaborare a instituţiilor din cadrul Sistemului
de Securitate Naţională;
• interfaţa de cooperare cu structuri similare din cadrul NATO.

D. Măsuri de protecţie fizică, juridică şi procedurală a informaţiilor clasificate referitoare la infrastructurile critice SRI, în calitate de autoritate desemnată de securitate cu competenţă în materia protecţiei informaţiilor clasificate, derulează activităţi circumscrise asigurării securităţii informaţiilor clasificate gestionate de autorităţi şi instituţii publice ori persoane juridice de drept public sau privat care se află în sfera sa de competenţă, în conformitate cu prevederile Legii nr.182/ 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale actelor normative subsecvente.
Pentru exercitarea tuturor atribuţiilor ce îi revin în aplicarea acestor reglementări, structura specializată a Serviciului asigură:
• protecţia informaţiilor clasificate NATO şi UE gestionate de SRI;
• coordonarea generală şi controlul măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate din sfera de responsabilitate a SRI,
pentru prevenirea compromiterii informaţiilor secrete de stat, respectiv, NATO/ UE clasificate;
• elaborarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate;
• supravegherea demersurilor întreprinse de autorităţile şi instituţiile publice, agenţii economici cu capital integral sau parţial de stat şi celelalte persoane juridice de drept public
sau privat pentru apărarea secretului de stat şi secretului de serviciu;
• conlucrarea, în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate,cu autorităţile desemnate de securitate şi cu structurile specializate ale serviciilor partenere străine;
• acordarea asistenţei de specialitate entităţilor deţinătoare de informaţii clasificate şi impunerea respectării legii prin aplicarea sancţiunilor, conform reglementărilor în vigoare.
Demersuri de comunicare publică ale Serviciului Român de Informaţii pe tema protecţiei
infrastructurilor critice Direcţia Programe de Comunicare din cadrul Serviciul
Român de Informaţii, prin intermediul Centrului de Informare pentru Cultura de Securitate, a iniţiat în anul 2009 derularea proiectului de comunicare publică „Protecţia infrastructurilor critice – direcţie prioritară pentru realizarea securităţii naţionale”.
Obiectivul său principal este informarea cu privire la domeniul infrastructurilor critice şi la locul şi rolul Serviciului Român de Informaţii în asigurarea protecţiei acestora.
Acest proiect a fost inaugurat în data 12 mai 2009, la Braşov, cu masa rotundă cu tema „Protecţia infrastructurilor critice şi parteneriatul public-privat. Direcţie prioritară pentru realizarea
securităţii naţionale”, realizată în parteneriat cu Fundaţia Eurisc.
La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene, ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, ai unor agenţi economici din domenii cu relevanţă pe palierul infrastructurilor critice (transporturi,
furnizori de utilităţi, IT&C), precum şi ai mass media locale.
Temele centrale au vizat conceptul şi necesitatea realizării protecţiei infrastructurilor critice, în conformitate cu Directiva Europeană 114/ 2008, respectiv necesitatea iniţierii/ lansării unui dialog/ parteneriat cu agenţii economici şi instituţiile care deţin
asemenea infrastructuri sau sunt implicate în dezvoltarea şi protecţia acestora, la care s-au adăugat elementele explicative ale conexiunii dintre infrastructurile critice şi securitatea naţională.

Concluzii
Evoluţiile economico-sociale în plan naţional şi internaţional, implicit din perspectiva ameninţărilor previzibile sau imprevizibile, efectelor asupra populaţiei şi economiilor statelor şi
uniunilor statale, conduc spre necesitatea adoptării unor măsuri urgente de protecţie a infrastructurilor critice, cele mai importante fiind:
• stabilirea cadrului legislativ naţional de definire şi selecţie a infrastructurilor ce pot fi incluse în categoria celor critice.
Este important să precizăm că este necesară conjugarea eforturilor pentru adoptarea urgentă a acestuia, inclusiv din perspectiva conformării în termen - 12 ianuarie 2011 – la
Directiva Consiliului UE nr.114/ 2008;
• configurarea cadrului instituţional, care să confere uniformitate şi eficienţă în planul reglementării şi aplicării măsurilor de protecţie a infrastructurilor critice;
• implicarea administratorilor/ operatorilor de infrastructuri critice în ansamblul eforturilor de ordin legislativ, dar şi aplicativ;
• dezvoltarea expertizei în domeniu;
• întărirea cooperării inter-instituţionale în plan naţional,european, dar şi macro-regional;
• asigurarea cadrului optim şi eficient de „avertizare timpurie” şi intervenţie preventivă faţă de riscurile ce pot afecta integritatea şi funcţionalitatea sistemelor de infrastructuri.

Anexa: Programul European pentru Protecţia Infrastructurilor Critice (PEPIC)
Lansat la 12 decembrie 2006, Programul European pentru Protecţia Infrastructurilor Critice menţiona, la nivel european, 11 sectoare şi 32 de servicii vitale conexe acestora:

Sectorul Produsul sau serviciul

I. Energetic 1. Producţia de petrol şi gaze, activităţile de rafinare, tratare şi depozitare, inclusiv conductele;
2. Producerea de energie electrică;
3. Transportul de energie electrică, gaze şi petrol;
4. Activităţile de distribuţie, electricitate, gaz şi petrol;

II. Informaţii şi tehnologii de comunicaţii

5. Sistemele şi reţelele de informaţii;
6. Sistemele de comandă, automatizare şi
instrumentare;
7. Serviciile de telecomunicaţii fixe şi mobile;
8. Serviciile de radiocomunicaţii şi navigare;
9. Serviciile de comunicaţii prin satelit;
10. Serviciile de radiodifuziune;

III. Alimentare cu apă

11. Furnizarea de apă potabilă;
12. Controlul calităţii apei;
13. Îndiguirea şi controlul cantitativ al apei;

IV. Alimentaţia 14. Furnizarea de hrană, asigurarea pazei şi a
securităţii alimentelor;

V. Sănătate 15. Asistenţa medicală şi spitalicească;

16. Medicamente, seruri, vaccinuri, produse farmaceutice;
17. Biolaboratoare şi bioagenţi;
VI. Financiar 18. Servicii de plăţi/ structuri aferente;
19. Sisteme financiare guvernamentale;

VII. Apărare, ordine publică şi securitate naţională

20. Apărarea ţării, ordinea publică şi securitatea naţională;
21. Managementul integrat al frontierelor;

VIII. Administraţie 22. Funcţionarea guvernului;
23. Forţele armate;
24
24. Serviciile şi administraţia;
25. Serviciile de urgenţă;

IX. Transporturi 26. Transportul rutier;
27. Transportul feroviar;
28. Transportul naval, fluvial, maritim şi oceanic;
29. Transportul aerian;

X. Industria chimică şi nucleară

30. Producţia, procesarea şi depozitarea substanţelor chimice şi nucleare;
31. Conductele de transport al produselor/ substanţelor chimice periculoase;

XI. Spaţiul 32. Traficul aerian.



Sursa:http://www.sri.ro/upload/BrosuraProtectiaInfrastructurilorCritice.pdf