miercuri, aprilie 13

HUDA BEN AMER -FEMEIA CALAU,IN SPATELE UNUI CALAU SANGEROS STA ALTUL SI MAI SANGEROS...FEMEIA !

update:ACEST ARTICOL L-AM FOLOSIT SI CA PROIECT LA FACULTATE..

„Nu trebuie sa lasi niciodata timp de gandire condamnatului la pedeapsa prin decapitare. Daca faci acest lucru, el va incepe sa isi miste capul si se va crea o intreaga harababura. Lama va trece prin maxilarul sau si atunci va trebui sa folosesti un cutit de macelar pentru a termina treaba. Trebuie, insa, sa fii atent. Un calau nepriceput isi poate pierde degetele sau chiar mana sub lama ghilotinei".













Se spune ca in spatele unui barbat puternic sa intodeauna o femeie si mai puternica,in cazul acesta in spatele unui conducator autoritar,al unui dictator sta unul si mai puternic.
In spatele lui Gadaffi se afla Huda Ben Amer - cea mai temuta femeie din Libia,cea care este mana drapa a colonelui inca din studentie cand i-a atras atenia liderului prinr-un act de cruzime.

Cate ceva despre aceasa doamna a terorii considerata "Diavolita Libiei!"

"Huda Ben Amer a văzut lumina zilei în satul Al Marg din apropierea capitalei Tripoli.
A frecventat cursurile Universităţii Garyounis din Benghazi şi nimic nu părea să o scoată în evidenţă din rândul milioanelor de tinere libiene.

Provenea dintr-o familie săracă cu mulţi copii, şi se pare că aceste aspecte au fost hotărâtoare pentru destinul său, tânăra Huda fiind dispusă să facă orice pentru a ieşi din anonimitate şi a ajunge în rândurile uriaşului aparat represiv al colonelului-dictator.

27 ani mai târziu de la spânzurarea lui Al-Sadek, Huda Ben Amer este una dintre cele mai bogate, puternice şi influente femei din Libia, evident este probabil cea mai urâtă, temută şi dispreţuită femeie din acestă ţară nord-africană. A fost şi rămas unul dintre acoliţii favoriţi ai colonelului, un membru de bază al elitei privilegiate din preajma sa, ajungând în două rânduri chiar primar al oraşului Benghazi.

Supravieţuitoare abilă a reuşit să scape furiei manifestaţiilor de stradă care au culminat cu războiul civil din prezent, părăsindu-şi la timp vila somptuoasă în urma cu două săptămâni. Reşedinţa şi domeniile sale au fost devastate şi jefuite de mulţimea furioasă, dar acaestă adevărată femeie - comisar nu şi a părăsit stăpânul. Recent a fost zărită într-una din ultimele apariţii TV ale lui Gaddafi, stând în dreapta colonelului în timpul discursurilor furibunde ale acestuia în faţa suporterilor săi din Tripoli. Imaginile în care o femeie corpolentă de vârstă mijlocie îmbrăcată în haine de camuflaj, care ameninţa cerul cu pumnul strâns în timp ce scanda sloganuri alături de susţinătorii colonelului, au făcut deja înconjurul lumii. Era ea, Huda Al-Shannaga, sau Huda Călăul cum au denumit-o libienii în limba arabă.

După executarea inginerului Al-Sadek, familia sa nu a primit niciodată trupul acestuia, despre care membrii acesteaia sunt convinşi că a fost incinerat de urgenţă.

Nu li s-a permis nici măcar să-si bocească mortul. Când strigătele disperate ale mamei, soţiei şi surorilor acestuia, au sfăşiat negrul nopţii de deşert, grupuri de huligani înarmaţi au spart poarta casei, trăgănd focuri de armă în aer pentru intimidare.

Ani de-a rândul după execuţie, orice persoană înrudită cu inginerul Al-Sadek a întâmpinat dificultăţi majore atunci când a încercat să-şi găsească o slujba decentă, sau a intenţionat să intre la vreo universitate.

Pe de altă parte, tartoriţa lui Gaddafi a prosperat pe toate planurile. S-a măritat şi a avut doi copii sănătoşi, a stăpînit la propriu al doilea oraş ca mărime al ţării, a avut bani şi putere mai mult decât a visat vreodată. Din punct de vedere politic, "harpia cu batic şi haine largi", a ajuns aproape de vârful ierarhiei, Mommar Gaddafi instalând-o membru de onoare în Legan Thwria-Comitetul Revoluţionar al colonelului.

Pentru a ajunge membru Legan Thwria, nu se cerea niciun talent, sau capacitate organizatorică. Fin pshiholog, colonelul era interesat doar de oameni cu loialitate extremă gata oricând să moară, dar mai ales să ucidă în numele său."

"Astăzi, în aceste clipe hotărâtoare pentru destinul Libiei, printre bombardamente aliaţilor occidentali şi războiul civil între trupele guvernamentale şi rebelii contra lui Gadafi, există mii de libieni care nu au uitat de câinele de pază al dictatorului.

Unii o urăsc la paroxism, alţii sunt încă îngroziţi şi se tem de revenirea ei într-un eventual cortegiu triumfător al colonelului.

"Nu-l vom uita niciodată pe Al-Sadek, iar exemplul său ne va inspira pe toţi. Îmi doresc atât de mult să fie în viaţă să vadă cum ne câştigăm libertatea în aceste zile grele. Tebuie neapărat să fim liberi, altfel Gaddafi se va întoarce şi nu ne va cruţa până la unul", declară Al-Shuwehdy, care în prezent strânge bani pentru miliţiile rebele care apără Benghazi de trupele colonelului.

Nu este cale de întors nici pentru Huda Ben Amer. Se pare că soarta nu a iertat-o.

Inamicii săi susţin că Gaddafi i-a păstrat copii ca ostateci, o "reţetă" verificată de-a colonelului, prin care acesta se asigură de loialitatea oamenilor din subordinea sa.

"Dacă pierdem, Huda Ben Amer ne va spânzura pe toţi. Toată lumea din Benghazi ştie că nu este loc de întors. Ori noi, ori ea", declară la rândul său, Walid Malak, un inginer transformat în revoluţionar, care păzeşte intrarea în oraş înarmat cu o armă de asalt tip Kalashnikov, furată de la un soldat din trupele guvernamentale.

Pentru Huda, zilele care urmează sunt decisive. Locul ei este pe veci alături de colonelul nebun, pentru care a ucis nenumăraţi alţi oponenţi. Şi-a trăit toată viaţa alături de el, şi va trebui să moară lângă dreapta celui mai îndelungat dictator din lumea arabă.

A fost decizia pe care a luat-o acum mulţi ani, când într-un acces de furie oarbă, a spînzurat un tânăr nevinovat."


CU ALTE CUVINTE EA ESTE CONSIDERATA CALAUL DUSMANILOR COLONELUlUI...
OARE CE INSEAMNA A FI CALAU?!

Toul incepe cu timpurile biblice, cand uciderea unui membru al societatii putea fi pedepsita cu aceeasi moneda de catre rudele victimei, in spiritul legii talionului. Cutumele si legile pamantului s-au dovedit, insa, nu odata, mult mai complexe decat par la prima vedere. In aceeasi ordine de idei, cei lezati puteau solicita despagubiri materiale pe masura pierderii lor de la autorul crimei, aceasta constituind o practica des intalnita pe parcursul istoriei trecute.

Decisiva in schimbarea cursului istoric este conceptia conform careia „varsarea sangelui reprezenta un pacat divin”. In litera acestei idei, odata cu instituirea unor autoritati puternice si cu aparitia primelor sisteme de legi scrise, sunt interzise platile compensatorii, iar crimele intra sub jurisdictia necrutatoare a legii. Vom spicui aici, ca exemplu, cateva dintre normele lui Hammurabi (1792-1750 i.H), regele babilonian autor al unuia dintre primele coduri de legi cunoscute:

-Daca un om ii scoate ochiul unui om liber, i se va scoate si lui ochiul.
-Daca el rupe oasele unui om liber, i se vor rupe si lui oasele.
-Daca un fiu isi loveste parintele, i se va taia mana.
-Daca o femeie a cauzat moartea sotului ei pentru un alt om, acea femeie va fi trasa in teapa.
-Daca un hot este descoperit in timp ce fura, va fi omorat.
-Daca un barbat foloseste violenta asupra sotiei altui barbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorat, iar femeia considerata fară vina.
(Codul lui Hammurabi – Editura Proema, 2001)

Lua astfel nastere si profesia de calau, acel personaj menit sa duca la finalizare legile instituite de autoritatea centrala. Chiar daca istoria veche nu ofera date despre cei meniti sa execute pedepsele capitale, cel mai probabil ei erau recrutati din randul sclavilor sau din cel al soldatilor aflati in slujba regelui.

Aceleasi conceptii se regasesc si in Grecia Antica, prima mare civilizatie europeana, acolo unde varsarea sangelui era privita ca o ofensa dincolo de orice despagubire baneasca. Chiar daca unele familii ar fi preferat o remuneratie consistenta, legile draconice ale vechilor eleni erau exemplare. Odata acuzat, faptuitorul crimei devenea un proscris si oricine il intalnea avea dreptul, si chiar obligatia de cetatean, de a-l ucide. Poate cel mai elocvent exemplu in acest sens este cel al lui Ephialtes, tradatorul spartanilor de la Termopile, care avea sa fie ucis de Athenades dupa ce, in prealabil, fusese declarat indezirabil in toate cetatile grecesti. Chiar daca executia a avut loc la mai multi ani dupa momentul tradarii, spartanul Athenades a fost catalogat de catre contemporanii sai si a ramas in istorie drept un veritabil erou. O alta trasatura caracteristica vechiului sistem de legi elen este aceea ce permitea anumitor condamnati la moarte varianta „onorabila” a sinuciderii.

Chiar daca trecerea de la Antichitate la Evul Mediu si chiar pana la inceputurile epocii moderne ar fi impus o schimbare a mentalitatii, lucrurile tind sa urmeze si chiar sa dezvolte aspectele negative ale societatii umane. Legea talionului castiga teren chiar si dupa destramarea celor doua Imperii Romane si odata cu aparitia monarhiilor europene. Pentru sute de ani, pretul sangelui nu va fi altul decat sangele insusi, cu specificatia ca legile medievale impun ca raspuns la cruzime, o cruzime si mai mare. Se credea pe atunci ca o o pedeapsa exemplara poate stavili pornirile criminale ale celor tentati sa le infaptuiasca. Iar pentru a putea aplica o pedeapsa capitala intr-un mod exemplar, era nevoie de un veritabil profesionist. Astfel, apare in Europa clasa distincta a calailor.

Motivatia pentru care unii oameni optau pentru aceasta profesie difera de la caz la caz. O remuneratie consistenta, iertarea pacatelor, absolvirea de o pedeapsa similara, celebritatea, privilegiile sau o simpla metoda de subzistenta reprezentau in acele vremuri motive suficiente pentru a imbratisa cariera de ucigas legal. De fapt, in societatile occidentale, plata acestor servicii era privita ca un semn de civilizatie. Meseria se transmitea din tata in fiu si, nu odata, au aparut veritabile dinastii de calai. Poate cele mai cunoscute sunt Sanson si Meyssonnier, dinastii dezvoltate in Franta medievala, cu practicanti ai acestei meserii pana aproape si chiar in secolul XX.

De ce a fost nevoie de specializarea unor personaje in practicarea pedepsei capitale? Privit in context istoric, raspunsul este unul destul de simplu. O executie trebuia efectuata exemplar sau, dupa caz, trebuia sa scurteze chinurile ori sa prelungeasca agonia unui condamnat. Fie ca era vorba de tragere pe roata, de decapitare, spanzurare, tragere in teapa, dezmembrare, eviscerare, ardere pe rug, fierbere sau alte metode de ucidere, calaul trebuia sa fie un profesionist. Nu odata s-a intamplat ca in cazul unei executii stangace, calaul sa fie apostrofat de multime si sa i se ceara inlocuirea, fapt cu serioase repercursiuni asupra veniturilor acestuia si chiar asupra viitorului sau ca practicant al executiilor publice.

„Nu trebuie sa lasi niciodata timp de gandire condamnatului la pedeapsa prin decapitare. Daca faci acest lucru, el va incepe sa isi miste capul si se va crea o intreaga harababura. Lama va trece prin maxilarul sau si atunci va trebui sa folosesti un cutit de macelar pentru a termina treaba. Trebuie, insa, sa fii atent. Un calau nepriceput isi poate pierde degetele sau chiar mana sub lama ghilotinei”, declara pentru BBC, in urma cu mai putin de sase ani, Fernand Meyssonnier.

Astfel, in tara in care se inventau, printre altele, hartia, praful de pusca, abacul, artificiile, busola sau umbrela, apareau, inca din secolul IX, adevarate scoli destinate calailor. In fond, una dintre cele mai populare metode de executie, folosita din Antichitate si pana la instaurarea regimului comunist, era cea denumita „pedeapsa celor 1000 de taieturi”. In timpul unei asemenea executii, condamnatul era supus unui supliciu greu de imaginat, calaul taindu-i sistematic mici bucati de tesut muscular. Tinea doar de profesionalismul executantului ca o pedeapsa de acest gen sa dureze cat mai mult timp cu putinta, inainte ca victima sa isi piarda cunostinta. Doar cei mai priceputi dintre calai puteau executa cele 1000 de taieturi cerute de public, iar o atare performanta era cu atat mai apreciata de multime.

In Tara Romaneasca, situatia este total diferita. Astfel, in timpul domniei lui Alexandru Ghica (1834 – 1842), lipsa unui calau oficial dusese la o situatie cel putin neobisnuita. Poate cel mai elocvent exemplu este chiar o scrisoare a domnitorului adresata, in 1838, capitanului St.Stoica: „Eu nu tin minte mai inainte daca a avut tara noastra un gade in post platit dinadins. De la reforma incoace s-a tocmit si postul acesta (ca un semn de civilizatie). Leafa acestui slujbas este de 500 de lei pe luna ca a unui sef de masa. Trei ani a fost postul vacant si nu se gasea nimeni sa-l poata primi, nimeni, domnul meu, nici din sapatori, nici din hamali, nici chiar din talharii sloboziti, nimeni n-a vrut sa ia 500 de lei pe luna si se multumea cu ceea ce ii da munca lui cu ziua. In sfarsit, s-a gasit unul si acesta n-a fost roman ci albanez. S-a pus dupa oranduiala in slujba si n-a sezut decat cateva luni…”.

Cronicile vremii mai amintesc faptul ca un calau nu avea voie sa intre in biserica si nu era primit in nicio casa. Afurisit de oameni si de preoti, acesta era nevoit sa traiasca sub paza strasnica a domnitorului, de cele mai multe ori intr-o camera din temnita, de teama multimii care l-ar fi putut linsa.

In Bucuresti, executiile prin decapitare aveau loc in curtea palatului domnesc, in timp ce pedepsele prin spanzurare se executau in apropierea Oborului. Un alt loc de executie mai putin cunoscut il constituia o locatie de pe actuala strada Ilioara. Aici, la fel ca la Obor, erau duse la indeplinire pedepsele prin spanzurare.

In ceea ce priveste costumatia calailor, ca o incheiere, trebuie mentionat faptul ca nu s-a acordat nicicand o mare atentie a modului in care acestia trebuia sa fie imbracati. Poate ca o exceptie o constituie cazul calailor spanioli, cei care purtau o uniforma speciala: vesta bruna, centura galbena si o palarie pe care era brodat un cap de mort. De altfel, se stie ca in Moldova, ultimul calau, Gavrila Buzatu, avea ca semn distinctiv o caciula de oaie neagra cu acelasi insemn, capul de mort. In schimb, gadele albanez din Tara Romaneasca alegea sa isi poarte costumul national si iataganul specific acelor vremuri.

Alte femei considerate diabolice dealungul istoriei au mai fost:

Mary I (primul copil al lui Henry al VIII-lea), al patrulea monarh din dinastia Tudorilor, a ramas in istorie pentru rapiditatea cu care a reconvertit Anglia la catolicism. Pentru a-si atinge scopul, regina a executat o sumedenie de lideri protestanti, intr-atat incat cei ramasi in viata au ales sa se autoexileze. Queen Mary I este supranumita Bloody Mary.



Myra Hindley a fost unul dintre cei mai cunoscuti criminali in serie ai Angliei. Este renumita pentru cazul „Moors murders”, in care a fost complicele lui Ian Brady. Cei doi au torturat, molestat si omorat trei minori si doi adolescenti din Manchester. In ultimele cinci zile de libertate, Myra a dat dovada de o aroganta iesita din comun, fapt care a ramas in amintirea opiniei publice ca fiind trasatura sa definitorie.



Casatoria Isabellei de Castilia cu Ferdinad al II-lea de Aragon a dus la unificarea Spaniei, sub semnul catolicismului. Cei doi regi, convinsi de calugarul Torquemada, au pus bazele Inchizitiei spaniole, care a depasit cu mult cruzimea Inchizitiei papale. Miile de victime, toti evrei si musulmani, aflau abia in sala de tortura motivul pentru care erau condamnati, neavand cum sa se apere. Bunurile victimelor erau impartite intre Biserica si Coroana. In 1492, 20.000 de evrei si musulmani au fost expulzati din Spania. In istoria religiei catolice, Isabella de Castilia a ramas ca „slujitoare a Domnului”.

Elisabeta de Bathory, contesa unguroaica, este cea mai renumita ucigasa din istoria Ungariei si a Slovaciei. Este supranumita „doamna sangeroasa din Čachtice (Csejte)” sau „Contesa Dracula”.

Dupa moartea sotului sau, Bathory Erzsebet si cele 4 colaboratoare ale ei au fost acuzate de torturarea prin muscare, bataie, ardere, intepare, taiere si uciderea a zeci de fete si femei tinere, posibil vreo 300. Fetele proveneau din familii sarace, majoritatea din Slovacia, care le trimiteau la castel pentru o slujba mai buna. Victimele erau ademenite cu promisiuni false, altele erau chiar furate din casa parinteasca, apoi erau obligate sa munceasca la castel. La prima gresala, cat de nesemnificativa, fetele erau torturate si apoi omorate.I

In 1610, contesa a fost inchisa in castelul Čachtice, iar colaboratoarele au fost executate. „Contesa Dracula” avea sa moara trei ani mai tarziu.

Se pare ca asta este destinul tuturor femeilor in istorie,nu o singura data fiind cea mai utila arma a barbatilor..
Istoria insa ne judeca pe toti..femei si barbati..



sursa:http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/africaandindianocean/libya/8363587/Huda-the-executioner-Libyas-devil-in-female-form.html
http://www.descopera.ro/cultura/3363697-calaul-intre-teroarea-mortii-si-puterea-divina
http://www.descopera.ro/cultura/8105073-huda-ben-amer-diavolita-lui-gaddafi
http://www.telegraph.co.uk/news/picturegalleries/worldnews/8443136/Faces-of-the-revolution-30-pictures-of-Libyan-rebels.html?image=2
http://www.jurnale.ro/Cele_mai_diabolice_femei_din_istorie-e4985-53005.html

4 comentarii:

Anonim spunea...

Surry, un adevarat eseu ! Faptul ca Huda Ben Amer a ucis pentru a-i fi pe plac colonelului, nu-l absolva pe acesta de vina sau ca vina lui ar fi mai mica in acest caz! Oricum multumesc ,eu nu stiam aceste informatii ! Mircea c

SURRY spunea...

Multumesc Nene Mircea,incerc sa aduc mereu lucruri noi .

shogunu' spunea...

Cremenala!!!
Off topic.
Dau beri! Cu prima ocazie cînd ajung la capitală, ori cînd vii tu la Hermanstadt. Ori pe teren neutru. Btw, mie nu-mi place Bucureştiul..., da' dacă-i musai... Din cîte mi se arată, îl voi vizita în viitorul nu prea îndepărtat.
Auzi mă, s-o pleznească ea fix pe scor!!! Păcat că eşti dinamovistă :D
Banzai!
Andoneee-Andoneeee / rupe-le picioareleeee! He-he :D

SURRY spunea...

Muri,nici nu imi place fotbalul dar ador sa necajesc barbatii pe tema asta,daca mai si castig...eee atunci chiar ca vb ta"cremenala!!!".
Cu mare drag cand vi in capitala da-mi un mail inainte si vedem noi cum o ghidonam!
mercyc...