duminică, august 29

CYBERTERORISMUL -O ARMA CARE TREBUIE INTERZISA SI DISTRUSA







***********************************************************************************


TERORISMUL INFORMATIC (sau cyberterorismul)

reprezintă convergenţa nefastă dintre spaţiul cibernetic şi terorismul clasic.
Sunt incluse aici:
• operaţiunile de penetrare şi perturbare gravă a sistemelor informatice;
• operaţiunile de alterare sau furt a datelor şi informaţiilor stocate în maşinile de calcul cu scopul declarat de a produce pagube importante, în plan economic şi social;
• operaţiunile de a influenţa deciziile politice ori ca răspuns la acţiuni ostile.
Un exemplu elocvent în acest sens poate fi penetrarea unui sistem de control al traficului aerian care are drept rezultat coliziunea dintre două aeronave.
Se poate observa o creştere în progresie a pagubelor de la o categorie la alta, deşi acest lucru nu implică întotdeauna şi o creştere a eficienţei în planul revendicării politice. Spre exemplu, o petiţie cu un milion de semnături poate influenţa o decizie politică mult mai mult decât un atac informatic asupra sistemului de urgenţă 112 (sau 911 în SUA).
Deşi cele trei categorii sunt tratate separat de către specialişti, liniile de demarcaţie dintre acestea pot produce adesea confuzii. Astfel, acţiunea de a transmite o bombă logică printr-un mesaj de poştă electronică poate fi considerată de unii drept un gest de hacktivism, în timp ce alţii ar putea vedea o operaţiune teroristă camuflată în mediul informatic.

De asemenea, este foarte posibil ca, la un moment dat, un personaj să se afle concomitent în toate cele trei ipostaze. Cu alte cuvinte, un terorist poate lansa o serie viruşi asupra unor sisteme informatice – parte a unei campanii organizate, în timp ce foloseşte resursele Internetului pentru a colecta informaţii despre posibile ţinte, coordonează acţiunile partenerilor conspiratori şi publică diferite proteste cu caracter politic în mass-media electronice sau pe site-urile web.
Cea mai importantă concluzie care se poate desprinde este aceea că Internetul poate fi un instrument eficient al activismului, mai ales atunci când se află în combinaţie cu alte mijloace de comunicare media, cum ar fi: emisiunile radio sau televizate, presa scrisă şi întâlnirile directe între factorii de decizie politică. De această resursă pot beneficia atât persoanele fizice sau micile întreprinderi, cât şi marile organizaţii sau concerne care dispun de fonduri
importante. Internetul facilitează activităţi precum educaţia publicului, informarea în masă, colectarea de fonduri, formarea de coaliţii fără limită geografică, distribuirea de petiţii şi de alerte, precum şi planificarea şi coordonarea unor evenimente la nivel regional sau internaţional. În acelaşi timp însă, Internetul are menirea de a permite activiştilor din ţările conduse prin măsuri represive să evite în mod abil cenzura şi monitorizarea guvernamentală.
În ceea ce priveşte hacktivismul şi terorismul informatic, aceia care se angajează în acest gen de activităţi au cele mai puţine şanse de a obţine succes în revendicările de politică externă în raport cu aceia care nu apelează la metode ori tehnici distructive. Adepţii metodelor dure ar putea să simtă un plus de putere controlând computerele unor guverne şi beneficiind de atenţia mass-media, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că ei vor reuşi să schimbe politici. Efectul
acţiunilor lor ar putea fi doar o apărare cibernetică mai bună, atât la nivel naţional,
cât şi internaţional, decât satisfacerea unor cerinţe de ordin politico-militar.

Activismul

Internetul oferă un puternic instrument pentru comunicare şi coordonare a unor acţiuni. Este ieftin şi într-o continuă expansiune. Grupuri de diferite mărimi, de la două la două milioane de persoane, pot face joncţiuni şi pot utiliza Reţeaua pentru promovarea unor idei sau preocupări. Membrii şi simpatizanţii acestor grupuri pot aparţine diverselor locaţii geografice din Reţea şi
pot încerca să influenţeze politica externă aproape oriunde pe glob. Această subsecţiune descrie cinci modalităţi de folosire a Internetului: colectarea de informaţii, publicarea de date şi informaţii, dialogul, coordonarea acţiunilor şi lobby direct la factorii de decizie. Deşi ele vor fi tratate separat, cele cinci modalităţi de acţiune funcţionează cel mai adesea împreună asigurând o eficacitate sporită.


Colectarea de informaţii

Adesea, Internetul este perceput că o vastă bibliotecă digitală. Numai World Wide Web –ul (www) oferă aproximativ un miliard de pagini cu date şi informaţii, iar cea mai mare parte a acestora sunt gratis. În acest fel, activiştii au la îndemână un instrument util cu ajutorul căruia pot să localizeze documente cu caracter legislativ, declaraţii politice oficiale, analize şi comentarii pe diverse teme de interes, alte chestiuni cu relevanţă pentru misiunea lor. De asemenea, ei pot obţine nume şi detalii de contact referitoare la factori de decizie din cadrul
agenţiilor guvernamentale ori guvernelor pe care speră să le poată influenţa.
Activiştii pot identifica grupuri similare ori persoane cu aceleaşi preocupări şi adună informaţii referitoare la potenţiali suporteri ori colaboratori.
Există numeroase programe şi aplicaţii care ajută la colectarea de date şi informaţii, cum ar fi: motoarele de căutare, listele de distribuţie e-mail, camerele de conversaţii online (chat) şi forumurile de discuţii. De asemenea, multe pagini de Web oferă chiar ele facilităţi de căutare în propriile baze de date.
Unul dintre avantajele Internetului faţă de mass-media tradiţională este posibilitatea de a sparge barierele cenzurii guvernamentale. Astfel, după ce oficialii iordanieni au retras de pe piaţă 40 de copii ale celebrului „The Economist” din cauza unui singur articol apreciat drept tendenţios, un abonat a identificat o copie în format electronic a respectivului articol, a multiplicat-o şi expediat-o ulterior prin fax la 1000 de iordanieni. Potrivit lui Daoud Kuttab, şeful Arabic Media Internal Network, „guvernul ar fi făcut mai bine dacă ar fi lăsat pe piaţă
articolul respectiv în formatul iniţial, pe hârtie”. Evenimentul a fost intens comentat de specialişti la vremea respectivă, întrucât reprezenta prima încălcare semnificativă a cenzurii tradiţionale impuse mass-media într-o ţară din Orientul Mijlociu. Totodată, acţiunea a reprezentat şi semnalul de deschidere către lumea liberă a informaţiilor pentru jurnaliştii iordanieni şi colegii lor din lume arabă.


Autorităţile chineze blochează accesul la acele pagini de Web considerate a fi subversive în raport cu obiectivele guvernamentale. Această măsură este doar în parte eficientă şi activiştii locali au găsit deja multiple căi de evitare a controlului. De exemplu, editorii VIP Reference, o revistă electronică cu baza în Washington, specializată în articole şi eseuri despre evoluţiile democratice şi economice din China, îşi trimite informaţiile direct prin poşta electronică la
adresele celor interesaţi. Emailurile sunt expediate zilnic de la o altă adresă pentru a preîntâmpina blocarea. Livrarea se face mereu pe alte adrese, compilate din liste publice sau comerciale, astfel încât cei care recepţionează articolele să nu fie acuzaţi că au subscris în mod conştient şi deliberat la acest serviciu. Un studiu recent arăta că, la sfârşitul anului 2004, nu mai puţin de 300.000 de cetăţeni chinezi au primit astfel de materiale pro-democratice, printre aceştia numărându-se chiar oficiali guvernamentali, care, bineînţeles, nu le solicitaseră. Un exemplu este cel al omului de afaceri în domeniul software Lin Hai, care a vândut revistei VIP Reference o listă cu 30.000 de adrese de email, ulterior fiind arestat şi condamnat la 2 ani de închisoare. Concomitent, autorităţile l-au condamnat pe Hai şi la plata
unei amenzi de 10.000 yuani confiscându-i inclusiv computerul şi telefonul.
Afaceristul chinez devenea, astfel, prima persoană condamnată în R.P. Chineză pentru folosirea subversivă a Internetului. Pe perioada anchetei, Hai a susţinut cu tărie că a încercat doar să îşi extindă aria de afaceri fără a fi activ din punct de vedere politic.
În perioada conflictului din Kosovo, populaţia Yugoslaviei a avut în permanenţă acces direct şi nelimitat la Internet, inclusiv la site-urile de ştiri occidentale. Citând surse oficiale americane şi britanice, cotidianul The Washington Post a precizat că, de fapt, guvernul yugoslav controla în permanenţă toate cele patru canale de furnizare a serviciilor de Internet locale şi le menţinea deschise doar cu scopul ascuns de a răspândi propagandă şi dezinformări. The
Washington Post a arătat, de asemenea, că numai oraşul Belgrad, cu o populaţie de 1,5 milioane de locuitori, a beneficiat în perioada respectivă de nu mai puţin de 100.000 de conexiuni la Internet.
Cu toate acestea, chiar în condiţiile în care au avut acces la emisiunile de ştiri occidentale, prin intermediul Internetului, satelitului sau televiziunilor prin cablu, cei mai mulţi sârbi nu au crezut nici un cuvânt din ceea ce au văzut sau auzit. Ei au avut, astfel, posibilitatea de a compara dezinformarea canalelor de ştiri vestice (în principal a CNN şi Sky News) cu propaganda propriului regim politic.
Acest context fiind dat, nu este prea clar dacă decizia lui Milosevici,dar şi cea a NATO, de a lăsa Internetul deschis pe teritoriul Yugoslaviei a subminat în vreun fel obiectivele sau deciziile politice ale vreuneia din părţile aflate în conflict.

(222 M. Farley, Dissidents Hack Holes in China’s New Wall,Los Angeles Times, January 4, 1999. A. Oosthuizen,).

Adăugate la informaţiile despre un subiect politic anume, Reţeaua oferă activiştilor cibernetici multe alte instrumente care îi pot ajuta să folosească mai eficient Internetul. Astfel, NetAction oferă un ghid de instruire pentru un activist virtual. Ghidul furnizează informaţii asupra modului de folosire a poştei electronice pentru „outreach”, organizare şi lobby, colectări de fonduri, etichetă şi stil în Reţea, politică şi folosirea resurselor online.

Internetul oferă multiple locaţii (zone) în care grupuri de susţinere sau indivizi pot publica (posta) informaţii (sau dezinformări) pe anumite subiecte politice. Ei pot transmite aceste date prin intermediul poştei electronice ori le pot prezenta în cadrul unor fluxuri de ştiri. Ei pot crea propriile publicaţii electronice sau pot contribui cu articole şi eseuri în publicaţiile altora. De asemenea, pot realiza pagini Web în care să posteze documente, imagini, clipuri audio sau video ori alte tipuri de informaţii. Paginile Web servesc, astfel, ca loc de colectare a
datelor şi sursă de informaţii pentru simpatizanţi, potenţiali simpatizanţi sau doar
simpli cititori.
Unul dintre motivele pentru care Internetul este popular printre activişti este costul relativ redus faţă de celelalte surse de informare în masă. Este mult mai uşor şi ieftin să postezi un mesaj pe un forum public sau să creezi o pagină de Web decât să faci o emisiune radio sau TV ori să publici o revistă.
Practic, oricine îşi poate permite să fie publicist. Mai mult, raza de acţiune a Internetului este globală. Spre exemplu, un mesaj electronic poate ajunge la milioane de oameni fără un cost suplimentar din partea celui de la care a emis. În viitor, activiştii vor putea controla propriile prezentări către lumea întreagă. Vor putea decide ceea ce trebuie şi este de spus şi cum anume. Nu vor mai trebui să se bazeze pe mass-media pentru a-şi face cunoscute în mod corect şi direct opiniile.
În perioada conflictului din Kosovo, organizaţii şi personaje din întreaga lume şi-au pus la dispoziţie propriile pagini de Web pentru a publica informaţii despre războiul civil şi, în anumite cazuri, pentru a solicita sprijin.
Organizaţiile neguvernamentale implicate au fost constituite din elemente massmedia,grupuri pentru apărarea drepturilor omului, organizaţii pentru ajutor umanitar şi formaţiuni religioase.
Paginile Web guvernamentale care relatau despre Kosovo erau influenţate de propagandă şi de diferite materiale care veneau în sprijinul propriilor cauze şi politici. O excepţie a fost site-ul Agenţiei de Informare a Statelor Unite care a prezentat constant o serie de treceri în revistă ale ştirilor din întreaga lume, multe dintre acestea chiar cu conţinut anti-NATO.
Ministerul de externe britanic şi-a folosit, de asemenea, propria pagină de Web ca parte a unei acţiuni de contracarare a propagandei sârbe. Îngrijorat de faptul că populaţia locală ar putea recepţiona o imagine distorsionată a războiului,Robin Cook, secretarul pentru afaceri externe, a postat un mesaj pe pagina de Web a Foreign Office adresat sârbilor. Mesajul spunea că „Marea Britanie nu are nimic împotriva lor, dar că a fost forţată să acţioneze ca răspuns la brutalităţile regimului Slobodan Milosevici”. Şi ministrul apărării, lordul Robertson, a acţionat
în această privinţă, dând dispoziţii pentru traducerea în limba sârbă a ştirilor despre
război, pe care le-a postat mai apoi pe pagina de Web a instituţiei sale .

Mass-media yugoslavă a fost controlată de guvernul sârb şi a servit la promovarea politicii preşedintelui Milosevici. Yugoslavia deţinea, la acea dată, un post de radio considerat democratic, B92, dar acesta fusese ocupat de forţele de poliţie sârbe încă din primele zile ale conflictului din Kosovo şi transformat într-un post de ştiri guvernamental. În fapt, scandalul în jurul lui B92 apăruse încă din anul 1996 când guvernul federal a încercat prin diferite mijloace să împiedice respectivul post să emită ştiri. În orice caz, în acea perioadă, B92 a reuşit să
transmită totuşi propriile buletine de ştiri, transformându-le însă în fişiere format
RealAudio, care ulterior erau postat pe o pagină de Web din Amsterdam. În 1999,situaţia postului s-a schimbat dramatic, angajaţii nemaiputând să retransmită fişierele audio ori înregistrările ştirilor către Occident. Aceasta a fost considerată o grea pierdere atât pentru mişcarea pro-democraţie din Yugoslavia, cât şi pentru marele public.
Câteva persoane din Yugoslavia au reuşit, de asemenea, să posteze pe Internet o serie de rezumate ale ştirilor privind conflictul, aşa cum fuseseră ele percepute de martori în timpul unor acţiuni armate sau curând după încetarea acestora. Poveştile relatau despre frică şi distrugere, cea din urmă cauzată nu numai de armata sârbă, dar şi de bombardamentele forţelor aliate NATO. Este
foarte posibil ca aceste evenimente, aşa cum au fost ele relatate, să fi inspirat acţiunile multor activişti şi să fi influenţat opinia publică de pretutindeni, însă este foarte dificil de precizat în ce măsură acestea au avut vreun real impact asupra factorilor de decizie guvernamentali de o parte ori de cealaltă a baricadei.
În acelaşi timp, sârbii care aveau acces la Internet au trimis mesaje electronice diferitelor organizaţii din SUA, cerându-le să sprijine o încetare a bombardamentelor aliate. Multe dintre aceste mesaje conţineau o anume retorică anti-NATO şi anti-SUA. O scrisoare adresată Agenţiei Associated Press se termina astfel: „Să fii sârb acum înseamnă să fi lipsit de ajutor…. Să asculţi mesaje eufemistice şi ipocrite de genul , etc.”.
Internetul a ridicat însă şi numeroase probleme conceptuale, cum ar fi de exemplu: intimitatea, criptarea, cenzura, comerţul electronic, comerţul internaţional, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, taxele, administrarea Reţelei, criminalitatea informatică şi războiul informaţional, toate acestea având şi o dimensiune de politică externă. În timp ce aceste chestiuni se făceau tot mai simţite, industria de profil şi grupurile de interes public general au început să caute noi metode de a le face faţă. Mai mult, diverse grupuri de sprijin, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, au abordat cu rapiditate noile provocări căutându-le
rezolvarea şi făcându-le cunoscute publicului larg scriind despre ele pe site-urile
proprii sau pe cele create special în acest scop."

Grupările teroriste folosesc şi ele Internetul pentru a răspândi propriile idei şi materiale propagandistice. În 1998, organizaţia Hezbollah a operat pe trei site-uri Web: unul pentru presa centrală (VA DATI SEAMA CA NU AM SA DAU ADRESELE WEB ,DESI AUTORUL LE-A NOTAT), un altul pentru descrierea propriilor acţiuni armate împotriva ţintelor israeliene (IDEM) şi un al treilea pentru ştiri şi informaţii (IDEM). La începutul anului 2000, afirmaţiile directorului executiv al Institutului pentru Cercetare şi Răspuns la Situaţii de Urgenţă din Chicago s-au adeverit, aproape fiecare grupare cunoscută drept anti-americană ori anti-evreiască deţinând cel puţin o pagină de Web, alături de aşa-zişi luptători pentru libertate, cruciaţi, propagandişti sau mercenari. Împiedicarea lor să folosească resursele Internet apare imposibilă, mai ales în condiţiile în care aceştia reuşesc să creeze paginile de Web pe domenii virtuale din ţări în care libertatea de opinie este garantată. Spre exemplu, Guvernul sri-lankez a interzis gruparea
separatistă Tigrii Eliberatori din Tamil Felam, însă aceştia şi-au continuat nestingheriţi activitatea propagandistică prin intermediul paginii de Web găzduită pe un server din Londra.
Graţie tehnologiei Internetului, grupările radicale islamice îşi pot crea acum o adevărată comunitate virtuală de unde vor putea să-şi atingă scopul: globalizarea Jihadului (Războiul Sfânt). Potrivit lui Dominique Thomas, specialist în urmărirea mesajelor islamiste pe Internet, aceste mesaje sunt întotdeauna dificil de autentificat, însă experţii dispun de o grilă de lectură, studiind în principal canalul de transmitere şi frazeologia conţinutului, retorica religioasă şi referirile la ideologie.
Preluarea mesajului de către un site de referinţă, cum este cel al Frontului Islamic de Informare Mondială, reprezintă un indiciu suplimentar, însă autentificarea rapidă şi sigură a conţinutului nu este posibilă decât în cazul în care un grup publică un videoclip în sprijinul afirmaţiilor sale, aşa cum a fost cazul decapitărilor de ostatici în Irak.
Islamiştii se adaptează la evoluţia practicilor legate de Internet,recurgând tot mai mult la „identificatori”, la parole necesare pentru vizualizarea anumitor pagini, la buletine de ştiri transmise persoanelor înscrise pe site sau la programe software ce permit accesarea directă a conţinutului.
Un alt specialist a precizat că un recent comunicat al Brigăzilor Abu Hafs al-Masri, organizaţia teroristă care a revendicat atentatele de la Londra (iulie 2005), nu a fost publicat pe un site islamist obişnuit, întrucât multe dintre acestea erau (şi încă mai sunt) blocate de autorităţile britanice imediat după atacuri, ca urmare a presiunilor guvernamentale, sau ca rezultat al „atacurilor” organizate de serviciile de specialitate. În cazul acestui tip de mesaje, însă, ultimatumurile nu pot fi clarificate cu precizie, dar trebuie considerate drept avertismente. Un ultimatum de o lună nu înseamnă neapărat că teroriştii vor lansa un atac în termen de 30 de
zile, aşa cum a fost cazul autorităţilor din Marea Britanie care primiseră avertismente şi alerte teroriste imediat după consumarea evenimentelor de la Madrid (11 martie 2004).

Multiple site-uri Web au fost create pentru a-i ajuta pe activiştii de pretutindeni să-şi coordoneze acţiunile şi să localizeze informaţiile referitoare la mişcările de protest sau întâlnirile specifice. În acest fel, se rezolvă şi problemele de ordin logistic cu care se confruntă de obicei organizatorii unor astfel de evenimente.
Puterea Internetului de a mobiliza activiştii a fost demonstrată şi în contextul arestării liderului PKK, Abdullah Ocalan. Astfel, în momentul în care forţele de securitate turce l-au capturat pe Ocalan, kurzii răspândiţi în toată lumea au răspuns prin demonstraţii de protest organizate în numai câteva ore. Ulterior, s-a demonstrat că această organizare a avut la bază o comunicare rapidă şi eficientă prin intermediul mesajelor de poştă electronică şi alertelor postate pe diferite siteuri aparţinând Partidului Muncitorilor din Kurdistan.

Un alt exemplu de referinţă este acela al unor acţiuni de protest organizate la 18 iunie 1999 – moment în care se afla în plină desfăşurare una din întâlnirile la nivel înalt ale G8 (la Cologne, Germania) – de către un grup de activişti, intitulat J 18. Grupul a reuşit organizarea şi coordonarea tuturor acţiunilor prin intermediul unei pagini de Web în cuprinsul căreia au fost postate toate informaţiile de care membrii, simpatizanţii sau toţi cei interesaţi să participe la
evenimente aveau nevoie. În paralel cu acţiunile de stradă au fost iniţiate şi aproximativ 10.000 de operaţiuni de penetrare a sistemelor informatice (hacking) aparţinând unor mari companii (20), printre care London Stock Exchange şi Barclays. Atacurile au durat în medie 5 ore În perioada conflictului din Kosovo, Forţa Specială Kosovară
(Kosovar Task Force) a utilizat intens Internetul pentru a distribui planuri de acţiune etnicilor musulmani şi susţinătorilor acestora din zonă. O alertă cerea, spre exemplu, oamenilor să organizeze mişcări de solidaritate cu Kosovo în jurul clădirilor federale şi prefecturilor, funeralii şi rugăciuni publice, să încurajeze pe cei nehotărâţi să ia parte la acţiuni, să trimită mesaje email pe adresa Casei Albe cerând sprijin pentru independenţa provinciei şi lovituri aeriene asupra forţelor sârbe până la totala retragere a acestora din regiune. O altă alertă cerea fiecărei comunităţi albaneze din SUA să înfiinţeze o Camera Kosovară, ca loc pentru
acţiune şi informare. Fiecare astfel de locaţie urma să fie echipată cu telefoane de la care urmau să fie iniţiate cca. 1000 de apeluri către Casa Albă şi Congresul SUA în vederea susţinerii adoptării Rezoluţiei HCR 9 privind independenţa provinciei.
Campania Internaţională pentru Interzicerea Minelor Antipersonal (ICBL), o coaliţie formată din nu mai puţin de 1300 de grupuri interesate din 75 de ţări, a utilizat pe scară largă Internetul în efortul de a stopa folosirea, producerea,depozitarea şi transferul minelor antipersonal, precum şi pentru a spori sprijinul internaţional necesar asistenţei victimelor.
Reprezentanţii asociaţiilor pentru apărarea drepturilor omului folosesc din ce în ce mai mult Internetul pentru coordonarea acţiunilor împotriva guvernelor considerate represive.

Într-adevăr, şi teroriştii folosesc Internetul pentru a comunica şi coordona acţiunile. Un exemplu arată că, încă din 1996, cartierul general al binecunoscutului terorist saudit Ossama Bin Laden a fost echipat cu tehnologie de comunicaţii şi IT de ultimă generaţie (la vremea aceea) ce permitea accesul la Web, poştă electronică şi alerte electronice tip Bulletin Boards.
Activiştii Hamas folosesc, de asemenea, camerele de mesagerie instantă (chat) şi poşta electronică pentru planificarea operaţiunilor şi coordonarea activităţilor subversive, ceea ce face mai dificilă interceptarea şi supravegherea acestora de către forţelor de securitate israeliene.
Programul SUA de înfiinţare a unui Standard Avansat de Criptare (AES – Advanced Encryption Standard) ilustrează modul în care guvernele pot folosi facilităţile oferite de Internet pentru stimularea participării la procesele de luare a deciziilor pe subiecte de importanţă internaţională. Astfel, Institutul Naţional pentru Standard şi Tehnologie (NIST) din cadrul Departamentului pentru Comerţ al SUA a realizat o pagină de Web cu informaţii despre programul AES,conferinţele organizate sau în curs de organizare, un calendar al evenimentelor propuse, propuneri de algoritmi de criptare (mai mult de jumătate dintre acestea fiind din afara SUA), documentaţii şi valori de testare, precum şi un forum de discuţii şi un Registru Federal de stocare a comentariilor pe această temă. Opiniile publice sunt postate pe respectivul site iar specialiştii NIST le analizează şi oferă răspunsuri. Având în vedere că programul AES va oferi temelia pentru un comerţ electronic mai sigur la nivel internaţional, implicarea comunităţii internaţionale de la bun început a reprezentat garanţia succesului şi adoptarea rapidă a noilor
reglementări. În plus, programul a reuşit punerea în legătură a specialiştilor în criptografie din lumea întreagă.
Într-adevăr, şi teroriştii folosesc Internetul pentru a comunica şi coordona acţiunile. Un exemplu arată că, încă din 1996, cartierul general al binecunoscutului terorist saudit Ossama Bin Laden a fost echipat cu tehnologie de comunicaţii şi IT de ultimă generaţie (la vremea aceea) ce permitea accesul la Web, poştă electronică şi alerte electronice tip Bulletin Boards.
Activiştii Hamas folosesc, de asemenea, camerele de mesagerie instantă (chat) şi poşta electronică pentru planificarea operaţiunilor şi coordonarea activităţilor subversive, ceea ce face mai dificilă interceptarea şi supravegherea acestora de către forţelor de securitate israeliene.
Programul SUA de înfiinţare a unui Standard Avansat de Criptare (AES – Advanced Encryption Standard) ilustrează modul în care guvernele pot folosi facilităţile oferite de Internet pentru stimularea participării la procesele de luare a deciziilor pe subiecte de importanţă internaţională. Astfel, Institutul Naţional pentru Standard şi Tehnologie (NIST) din cadrul Departamentului pentru Comerţ al SUA a realizat o pagină de Web cu informaţii despre programul AES, conferinţele organizate sau în curs de organizare, un calendar al evenimentelor propuse, propuneri de algoritmi de criptare (mai mult de jumătate dintre acestea fiind din afara SUA), documentaţii şi valori de testare, precum şi un forum de discuţii şi un Registru Federal de stocare a comentariilor pe această temă. Opiniile publice sunt postate pe respectivul site iar specialiştii NIST le analizează şi oferă răspunsuri. Având în vedere că programul AES va oferi temelia pentru un comerţ electronic mai sigur la nivel internaţional, implicarea comunităţii internaţionale de la bun început a reprezentat garanţia succesului şi adoptarea rapidă a noilor
reglementări. În plus, programul a reuşit punerea în legătură a specialiştilor în criptografie din lumea întreagă.
Globalizarea economiei mondiale s-a produs ca o consecinţă firească a conturării interdependenţelor născute între state, a progresului fără precedent al revoluţiei informatice bazată pe calculator, a noilor tehnici şi tehnologii de comunicare la distanţă (sateliţi de telecomunicaţii, fibre optice, etc.). În virtutea acestei realităţi, multe din ameninţările prezente – precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, traficul de droguri, de persoane – necesită mai curând o abordare globală în detrimentul unei abordări la nivel strict naţional.Cu siguranţă, întreaga lume depinde în acest moment de calculatoare.
Cu ajutorul acestora sunt administrate şi controlate majoritatea serviciilor de importanţă strategică a statelor, respectiv finanţele, aviaţia, comunicaţiile.Aplicabilitatea computerelor se extinde şi asupra medicinii sau transporturilor. Cu toate că există o oarecare încredere în noua tehnologie, vulnerabilităţile ei reprezintă o certitudine.
În „Computers at Risk” (National Research Council, National Academy Press, SUA, 1991) se remarca faptul că infractorii moderni „pot fura mai mult cu un calculator decât cu o armă”. Tot astfel, „terorismul de mâine ar putea distruge infinit mai mult cu ajutorul unei tastaturi decât cu o bombă”
Din 1991 şi până în prezent, tehnologia informaţiilor a explodat, iar combinaţia a două mari probleme ale sfârşitului de secol XX a condus la naşterea a ceea ce în prezent numim Cyberterrorism sau terorism informatic.
Deoarece nu se poate aprecia cu certitudine amploarea riscurilor ce decurg din utilizarea reţelelor de Internet şi a computerelor, este greu de realizat un control organizat asupra a tot ce ţine de Reţea şi informatică.
S-au scurs mai bine de zece ani de când a fost editat acest studiu, iar în tot acest timp calculatorul şi tehnologia informatică au cunoscut o dezvoltare fantastică şi tot mai multe persoane beneficiază în prezent de acces la computer.
Riscurile ce ţin de utilizarea reţelelor de Internet au crescut proporţional cu numărul utilizatorilor.
Pentru a vorbi, însă, de cyberterrorism este necesară o definire preliminară a termenului în sine prin analiza componentelor sale.
Se poate vorbi de juxtapunerea a două dintre cele mai mari temeri care au evoluat spre sfârşitul secolului XX: cyberspaţiu şi terorismul – temerea exacerbării violenţelor asupra victimelor civile şi neîncrederea în tehnologiilor computerizate.
Lumea virtuală (o altă expresie pentru spaţiu cibernetic) a fost definită ca „reprezentarea simbolică a informaţiei – adevărată şi virtuală în aceeaşi măsură, binară şi metaforică – acel loc în care calculatorul programează funcţiile şi efectuează operările de date”.
Terorismul este un termen mult mai uzat, cu o multitudine de definiţii.
Una dintre cele mai concise este cea a Departamentului de Stat al SUA, astfel: ”violenţa premeditată, motivată politic şi îndreptată împotriva obiectivelor civile de către grupuri subnaţionale sau agenţi clandestini”.
Combinarea celor două definiţii ar avea ca rezultantă cyberterorismul care ar fi „atacul premeditat, motivat politic, împotriva informaţiilor, sistemelor de calculatoare, programelor şi operărilor de date ce conduce la violenţe împotriva obiectivelor civile şi necombatanţilor, atac exercitat de grupări subnaţionale sau agenţi clandestini”, conform definiţiei standard acceptată şi utilizată de FBI.
O altă apreciere asupra cyberterorismului raportează acest fenomen la practici teroriste „prin intermediul exploatării sistemelor computerizate canalizate asupra victimelor civile”.
Pe de altă parte, teroriştii pot fi caracterizaţi ca cyberterorişti fie doar dacă ei se folosesc de atacuri teroriste ca să îşi atingă scopurile, fie dacă folosesc cyber-atacurile concomitent cu forme convenţionale de terorism.
Terorismul informatic a devenit o reală ameninţare în prezent din mai multe motive: în primul rând, evenimentele din 11 septembrie 2001 au arătat că există indivizi care deţin mijloacele şi agresivitatea necesară ca să atace SUA în interiorul graniţelor sale260. În al doilea rând, aproape toate laturile vieţii americane: finanţe, întreprinderi de stat sau particulare, administraţie etc., au devenit din ce în ce mai dependente de tehnologia computerizată. În al treilea rând, economia SUA şi economiile multora din statele occidentale sunt dependente de tranzacţiile electronice care sunt vulnerabile atacurilor teroriste. Pentru a vedea pe deplin amploarea acestei noi ameninţări este necesar a fi analizate mai multe valenţe ale cyberterorismului: extrem de important este înţelegerea obiectelor pe care le-ar putea produce un prezumtiv cyber-atac; trebuie identificate grupările care ar putea utiliza cyberterorismul; motivele generării unui atac informatic sunt şi ele în prim planul unei analize; nu în ultimul rând, este indispensabil a identifica instituţiile care sunt în măsură a fi pavăză în faţa unor asemenea ameninţări atipice şi a contura mijloacele prin care utilizatorii de produse virtuale se pot apăra împotriva unor atacuri de asemenea natură. Mijloacele de prevenţie sunt şi ele un
mijloc de analiză pentru factorii instituţionali responsabili."



sursa:Dr. Maxim Dobrinoiu
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATIC.
http://www.observatoriodigital.net
http://www.itu.int/itut/studygroups/com17/cssecurity.htm
http://www.learnsecurityonline.com http://www.edu-central.com


Pe data viitoare,

**********************************************************************************************
Un cuvant catre anonimi:
Mi se sugereaza discret sau vulgar in ultima vreme prin intermediul unor anonimi sa inchid blogul,sa renunt la ceea ce fac, pe motiv ca sunt inculta,tampita,redusa si "praf...".Mi-au adus injurii ,jigniri si ofense spunand ca sufar de diverse boli mintale,ca sunt ilogica si ca nu sunt decat o tampita.
Posibil sa accept toate astea din partea ANONIMILOR ...ASTA DOAR IN MOMENTUL IN CARE VOR REUSI EI INSUSI SA FACA CEVA MAI BUN ,MAI MULT ,MAI INFORMAT ,MAI LOGIC SI MAI EXPRESIV DECAT O FAC EU.
PANA ATUNCI II ANUNT CA NU IMI DORESC SA MA PLACA,II ANUNT CA VOI CONTINUA CU "MIZERIA ASTA DE BLOG" SI CU CEEA CE EI NUMESC "RAHATURI INTR-O TARA RATATA"!

CAT DESPRE CUM SCRIU...SI CE SCRIU ATAT TIMP CAT NU SUNT UN PERICOL LA ADRESA SIGURANTEI SI SECURITATII NATIONALE,ATAT TIMP CAT SUSTIN TOT CEEA CE VOI URATI,SI VA STAU IN GAT... NU POT DECAT SA MA BUCUR!
TINERII,CETATENII ACESTEI TARI AU NEVOIE DE INFORMATIE,AU NEVOIE DE O IMAGINE CORECTA A TOT CEEA CE INSEAMNA TOT ANSAMBLUL DE SECURITATE,INFORMATIE CARE ASIGURA LINISTEA INTERNA SI EXTERNA A TARII.

Domnilor anonimi uneori incapacitatea ,neputinta,FRUSTRAREA,lipsa unor calitati native precum si invidia pot fi cauza aparitiei unor afectiuni GRAVE.Din respect nu le numesc, insa va ROG SA AVETI GRIJA DE DOMNIILE VOASTRE,MI-AR PAREA RAU SA VA IMBOLNAVITI!
Pace sufleteasca domnilor!

2 comentarii:

Andreea spunea...

Sinceră să fiu, mi se se pare de prost gust o atitudine de genul celor care jignesc şi înjură pentru simplul fapt că astfel de persoane sunt clar limitate dacă adoptă un astfel de limbaj şi pentru că se adresează astfel unei persoane de sex feminin...
Pe de altă parte, dacă permiteţi ceva critici constructive, blogul este într-adevăr unul de copy/paste...Sugestia mea ca cititor ar fi decât să reproduceţi tot textul, să daţi doar link-ul...la urma urmei, spuneţi că: "TINERII,CETATENII ACESTEI TARI AU NEVOIE DE INFORMATIE,AU NEVOIE DE O IMAGINE CORECTA A TOT CEEA CE INSEAMNA TOT ANSAMBLUL DE SECURITATE,INFORMATIE CARE ASIGURA LINISTEA INTERNA SI EXTERNA A TARII." Da, dar e foarte simplu să postaţi doar sursa şi pe marginea acesteia să vă prezentaţi proprile analize, să vă poziţionaţi critic şi analitic la adresa materialelor....că mai sunt greşeli de exprimare, asta e...
Luaţi comentariul meu ca pe un sfat prietenos şi nu prietenesc....:-)

SURRY spunea...

Draga Andreea,in momentul in care am sa ajung sa imi finalizez studiile in domeniu si voi avea destul de multa experienta ,te asigur ca voi avea si un aport personal consistent.Pana atunci fac ceea ce se numeste copy/paste,insa este un copy/paste la care toata lumea are acces .
Iti multumesc de sfatul prietenos,cat priveste insa unele greseli,mi le asum ,pe altele le fac intentionat incadrate in ghilimele.
Ceea ce incerc eu sa fac este destul de nou ca si concept-cultura de securitate-.Incerc sa aduc in atentia tuturor notiuni care sper sa ajute la "destelenirea mintilor" tuturor romanilor ,pe cei mai in varsta e clar ca nu ii pot face sa vada altfel lucrurile,insa speranta mea este ca generatia tanara va percepe asa cum trebuie realitatea in care traim.
Multumesc!