duminică, iulie 18

OSINT, MEMEX SI INCEPUTUL SURSELOR DESCHISE























Gabriel Sebe.

Gabriel Sebe is a professor of political science at the University of Bucharest on topics regarding mathematic modelling in social sciences, with a PhD in Sociology and a large background in mathematics – also a PhD in progress. Courses held by him are: Courses held: “Social networks, parties, societies”, “Measuring and modelling democracy”, “Formal models for the study of International Relations”, “Mathematical bases for Political Science”, “Political Marketing and management”, “Competitive intelligence”, “Electoral systems and processes”.

He is also as a political strategist and business consultant. He was the director of Insomar - Institute for Marketing and Opinion Research and the Mathesis Foundation President.
He was involved in study grants on mathematical models in France and as a researcher at the Institute of Mathematics of the Romanian Academy and the Institute for Life Quality of the Romanian Academy.


Va voi prezenta parerea Domniei Sale in ceea ce priveste sursele deschise si nu numai.
Las in continuare autorul sa ne vorbeasca:


"Prezentarea mea se va concentra pe patru probleme legate de rolul surselor deschise: prin ce direcţii anume şi datorită căror proiecte din domeniul intelligence ideea de mass media a fost modelată drept suport continuu al democraţiei, care sunt problemele deschise actuale ce merită să fie studiate pentru a anticipa dezvoltarea ideii de mass media, care este, corespunzător, harta evoluţiei „open source intelingence” (OSINT) şi ce elemente de gândire strategică se pot identifica pentru demararea unui proces intelligence compatibil cu evoluţia spre integrarea surselor.
Primul proiect, care de fapt a şi lansat conceptul de intelligence şi care, de la început, a vizat integrarea surselor deschise cu intelligence-ul, este un proiect al lui Sherman Kent. Acesta este plasat în timp în jurul anului 1935, când Kent a fost practic cooptat de la una din universităţile americane unde preda, pentru a pune la punct o agenţie naţională de informaţii. În cadrul acestui proiect, Sherman Kent a dezvoltat un proces care a iniţiat consecinţe, evoluţii sociale, politice şi nu numai, care conceptual au început să fie un fel de reper al evoluţiilor actuale pe sursele deschise. Prima idee care este prezentă la Sherman Kent este că intelligence-ul trebuie regândit drept domeniu academic pentru dobândirea avantajului strategic. Dacă luăm, de exemplu, lucrarea lui care a apărut public în 1949, vom vedea că paradigma sa este „Knowledge is Power”. Pe scurt, această carte a fost de fapt o comandă făcută de liderii americani, înainte de
1945, înainte de finalizarea celui de-al doilea război mondial, în care se cereau care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească orientarea societăţii americane pentru a deveni un actor global.
Al doilea punct cheie promovat de Kent a fost problema integrării valorilor democratice cu noul domeniu academic, securizarea libertăţii civice în cadrul democraţiei. Al treilea punct a fost diferenţierea dimensiunilor: tehnologică, pe care o cunoaşteţi din literaturile de specialitate sub numele Doctrina Johnson, şi socială, scanarea specifică a informaţiei. Următorul punct a introdus ideea gândirii strategice şi a distincţiei dintre gândirea strategică şi proiecţiile provenite din paradigmele primare filomatematice ale filosofiei naturale gen „non range planning”, „forecasting” şi aşa mai departe. Şi ultimul punct susţinut de Kent a fost antrenarea opiniei publice în procesul de analiză a surse deschise, adică înlocuirea propagandei cu dezbaterea.
În aceeaşi perioadă, tot în Statele Unite, Wanewar Bush a condus Centrul Integrat de Cercetare din timpul celui de-al doilea război mondial. Wanewar Bush este omul care, poate, ne-a influenţat cel mai mult conceptul de mass media şi de sursă deschisă. În primul rând, el a pornit de la o concepţie conform căreia procesul de intelligence propriu serviciilor de informaţii nu diferă conceptual cu absolut nimic de procesul studiului problemelor deschise din mediul concurenţial din cercetare. Unul din exemplele pe care le ia Wanewar Bush şi le are în minte când analizează sau, de fapt, când îşi argumentează această poziţie, este Academia Regală Franceză care a fost înfiinţată, a durat şi a influenţat, practic, cultura europeană până pe la 1850-1900. Wanewar Bush a lansat în 1952 conceptul de Memex. El a imaginat şi a descris într-o lucrare publică un birou virtual necesar cunoaşterii prin reţelele sociale care să fie dedicat cunoaşterii integrate, intelligence.
Pentru că la vremea respectivă nu avea posibilitatea de a transmite documente între aceste birouri virtuale, el a definit un proiect care formează baza tehnologică de realizare a precedentului, Proiect Memex. Aici e bine de spus că Wanewar Bush, deţinând o poziţie în cadrul administraţiei americane, a putut coopta în proiectul său un cercetător britanic numit Stanley Clark, cel care în 1972 a lansat un satelit de telecomunicaţii. Clark a oferit baza tehnologică de realizare a primei reţele efective de tip Internet, Darpa, inclusă în proiectul Memex.

În paralel cu proiectul Memex, s-a desfăşurat proiectul „National Foundation”, care, de fapt, este un răspuns dat Preşedintelui american şi publicat în 1945 în „Analele Academiei Naţionale de Ştiinţe din Kansas” şi care viza sinteza socio-politică dintre societatea civilă şi componenta corporativă. Astfel s-a dezvoltat celebra National Foundation din SUA care a finanţat numeroase proiecte de cercetare ulterior. În această zonă s-a produs şi disocierea dintre inovarea tehnologică şi inovarea socială – inovarea socială ca resursă naţională, iar inovarea tehnologică ca resursă continuă de bunăstare.
În anii 70, un cercetător european a reuşit să implementeze primul sistem naţional de intelligence pe surse deschise într-o ţară europeană. Dedijer a identificat atunci o paradigmă de integrare a spaţiului euro-atlantic, în care intelligence-ul să devină integrat domeniului academic. Paradigma respectivă a fost lansată de Francis Bacon pe la 1609 şi se numeşte în literatura de specialitate ştiinţa ştiinţei. Ea a fost reluată după aceea de diverşi alţi filozofi, cercetători, şi aşa mai departe. Ca soluţie la problemele de diferenţiere ridicate de Sherman Kent: a fost introdus conceptul de „social intelligence”, care este propriu surselor deschise. E bine să amintim aici un sociolog german, Georg Siemel, care în 1906 chiar a scris o lucrare despre secret în societate, şi ale cărui idei sunt preluate parţial şi, bineînţeles, reformulate în contextul de „social intelligence”. Un alt aspect extrem de important priveşte „business intelligence”-ul, care este, de fapt, o reacţie la o problemă deschisă privind bunăstarea ridicată de Wanewar Bush. Dedijer merge mai departe, într-un articol din 1984, în care foloseşte o formulare mai jurnalistică, afirmând că Europa, fie face „business intelligence”, fie nu va exista. În acelaşi timp, cercetătorul a lansat conceptul de „analytic intelligence”, care viza legătura cu modelele matematice, necesare transdisciplinării „intelligence”-ului, ca domeniu academic. Aici este bine să venim cu o precizare: şi în paradigma lui Francis Bacon, şi în abordările lui Wanewar Bush, partea de modelare matematică este centrală procesului intelligence. Statele care n-au fost în stare sau n-au putut să vadă în acest mod lucrurile, au rămas în urmă.
În anii ’90, David Steel, care a fost ofiţer de informaţii în Marina Americană, a pornit un proiect împreună cu studenţi din câteva universităţi, proiectul „open-source intelligence”. El identifică o paradigmă pe care o numeşte „smart nation” – „naţiune isteaţă”, şi care are în vedere dobândirea avantajului competitiv prin identitate, valori, potenţial de inovare socială şi integrarea intelligence. El a lansat şi prima reţea globală „open-source intelligence”, şi orientarea actuală a grupului cu care lucrează este către identificarea titlurilor de tip reţea drept modele adaptative ale procesului intelligence concurenţial, bineînţeles, şi în business-intelligence, şi în intelligence de tip clasic.
Din punct de vedere al problemelor deschise către care cred că ar trebui să ne îndreptăm atenţia dacă vrem să ştim cum se va reconceptualiza conceptul de mass media în viitor, cred că prima problemă şi cea mai importantă va viza teoriile matematice ale învăţării sociale. (...)
În final, un comentariu referitor la propunerile vizând dezvoltarea unui sistem de early warning în România. De multe ori uităm elemente importante ale istoriei noastre şi performanţelor noastre din România. Ştiţi cumva că primul model matematic de anticipare aplicabil în intelligence este făcut în 1978 de un matematician român? Cred că nu. Eu pot să continuu cu exemplele astea. Problema este că nimeni nu şi-a pus problema ce anume avem noi acasă. Toată lumea se duce şi cumpără un soft. Dă bani grămadă pe el. Softul este încapsulat, ceea ce înseamnă că, dacă eu astăzi am citit într-o revistă o nouă metodă, mă apuc şi scriu o subrutină şi vreau să o pun acolo, nu am această posibilitate. Din păcate, în perioada de tranziţie pe care o parcurgem s-a mers pe următoarea idee: luăm totul de-a gata şi „keep it simple”. Principalul dezavantaj pe care şi-l poate face o naţiune sieşi este să gândească aşa, să încerce să devină doar utilizator. Nu întâmplător l-am ales pe Vannevar Bush cu „Inovare socială, inovare tehnologică şi extinderea ciclurilor de tip Schumpeter în managementul cunoaşterii”. Cred că primul lucru pe care-l avem de făcut, dacă dorim ca, competenţa să nu mai depindă de legi, ci de o normă socială este să vedem că, în 1935, când au început americanii ideea de intelligence, s-au dus şi au educat mai întâi resursa care ieşea din facultăţi. Pentru că dacă fac asta, eu preiau omul, indiferent că-l duc în business intelligence, în competitive intelligence, în strategic intelligence deja pregătit. Şi atunci nu mai am trăiri de genul: „cum anume rezolv cultura clasei politice printr-o lege electorală”. Niciodată nu o să se poată rezolva cultura printr-o lege dintr-un motiv foarte simplu: nu legea determină cultura, ci cultura este educaţia devenită reflex. Deci eu cred că primul lucru pe care-l avem de făcut e să ne schimbăm mentalul – atenţie – nu împrumutând de la americani, ci luându-ne puţin lucrurile care le-a pus Gusti în „Ştiinţa naţiunii” şi compatibilizându-le exact cu seria de succesiuni a intelligence-ului. Aşa ne câştigăm o identitate. N-avem identitate, nu putem să credem că vom fi competitivi.
Şi cred că dacă încercăm să fim realişti în direcţia asta n-o să mai avem întrebări de genul: „Democraţia, cetăţeanul, Serviciul Român de Informaţii”."

Sursa: http://www.sri.ro/upload/GSebe.pdf


Cum a inceput totul?

Începutul
În 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al cărui nume va fi asociat cu
inteligenţa artificială, găseşte soluţia de a conecta mai multe terminale la un singur calculator
central: time-sharing (partajarea timpului). Aceasta este o modalitate de lucru în care mai multe
aplicaţii (programe de calculator) solicită acces concurenţial la o resursă (fizică sau logică), prin care fiecărei aplicaţii i se alocă un anumit timp pentru folosirea resursei solicitate. Apărând apoi primele calculatoare în marile universităţi se pune problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts susţine o soluţie de interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit "client-server".
Astfel, pentru a transmite informaţia, aceasta este mărunţită în porţiuni mici, denumite pachete. Ca şi la poşta clasică, fiecare pachet conţine informaţii referitore la destinatar, astfel încât el să poată fi corect dirijat pe reţea. La destinaţie întreaga informaţie este reasamblată. Deşi această metodă întâmpină rezistenţă din partea specialiştilor, în 1969 începe să funcţioneze reţeaua "ARPANET" între 4 noduri: University of California din Los Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah şi Stanford Research Institute (SRI).
Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date.
Iata cum Prof. Kleinrock, unul dintre specialistii in computere implicat, isi aminteste prima lor comunicare: "Am stabilit o legatura telefonica intre noi si baietii de la SRI...," Kleinrock ...spunea intr-un interviu: "Am tastat litera L si am intrebat la telefon, "Ati vazut L-ul?" "Da, am vazut L-ul," a venit raspunsul. "Am tastat litera O, si am intrebat, "Ati vazut O-ul." "Da, am vazut O-ul." "Apoi am tastat litera G, si sistemul a cazut"...

În proiectul iniţial al ARPANet se asigurau doar 3 servicii de comunicaţie: conectarea la distanţă – telnet (Remote login), transferul de fişiere - FTP (File Transfer Protocol) şi tipărirea la distanţă.
Abia în 1972, când se ajunsese la o reţea cu 37 de calculatoare, a fost introdus şi serviciul de poştă electronică e-mail. Tot în 1972, în Octombrie, la Conferinţa Internaţională de la Washington DC (ICCC) ARPAnet este prezentat ”în public” şi se fac demonstraţii.
Internetul era în mod categoric în ascendență. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau,
Internetul a trecut prin prima sa transformare.
Anul 1975 înseamnă pe de o parte apariţia calculatoarelor personale (ALTAIR anunţase microcalculatorul încă în August 1974) şi pe de altă parte, ca urmare a restricţiilor în conectarea la ARPAnet impuse de Agenţia militară de comunicaţii (botezată DARPA), apariţia primelor reţele comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Este şi anul apariţiei Microsoft, când Paul Allen şi Bill Gates, pornind de la experienţele cu Altair dezvoltă BASIC-ul pentru noua lume a PC- urilor. Un an mai târziu, CCITT (Comitetul consultativ pentru telegrafia şi telefonia
internaţională) anunţă X.25 ca standard de comunicaţie (tot comutare de pachete).
Incă în 1973, sistemul TCP/IP este propus ca un standard pentru ARPAnet El este însă acceptat ca protocol standard doar la 1 Ianuarie 1983, când ARPAnet ajunsese să asigure conectarea a 500 de centre. Aceasta decizie şi această dată este considerată (mai ales de participanţii la proiect) ca și naşterea Internet. Mai ales că tot în 1983 partea militară a ARPAnet a fost separată sub numele MILNET. In acel an existau deja reţelele BITNET (But It's Time Network), CSNET (Computer Science Network), şi altele, iar centru de programare al Universitații California din Berkeley lansează BSD UNIX 4.2 cu TCP/IP înglobat (ca rezultat al finaţării DARPA). Firma Novell lansează produsul NetWare, bazat pe protocolul XNS elaborat la Xerox Park, iar firma Proteon oferă primul router soft folosind un minicalculator PDP-11.Este lansat limbajul de programare C++ .

Usenet și Internet

În următoarea decadă, Internetul a crescut la o rețea de 200 de computere. În același timp,
au apărut alte rețele, mai ales în sectorul academic. Important printre acestea era (și este)
USENET sau Users’ Network, care a început in 1979, când câteva computere bazate pe UNIX au
fost conectate împreună. USENET a fost la început o reţea cu acces telefonic în comutaţie (dialup)
bazată pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy). Oferea acces e-mail şi ştiri (Usenet News). Mai există şi azi reţele - conexiuni UUCP, chiar dacă partea de ştiri (Usenet News) a trecut laNetNews. Tot în 1979 apare prima versiune comercială de UNIX pentru un microcalculator produsă de Onyx Systems.

În sute de grupuri de discuții despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de
noutăți și imagini, in ciuda distanțelor și a hotarelor.
Alte rețele s-au dezvoltat de-a lungul Usenetului. Toate formau baza unui spațiu de comunicatie radical democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuții pe care grupul o începea, comunității Netului i se cerea un vot de accept.
Spre deosebire de alte rețele, Usenet lucra întradevăr de jos în sus, și nu pe alte căi.
Fusese creată de utilizatori pentru utilizatori...De aici a rezulta o atitudine generală de folosire în comun și suport mutual, care exista încă pe Internet. Grupurile de discuții joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii si zeci de mii în întreg Internetul. Altă moștenire a Usenet este “Netiquette”, sau regulile de comportament pe Internet.


Super-Autostrada Informatiilor

10 ani după ce Usenet începuse, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să
fie un factor de luat în considerare în politică. Și curând, expresia “Information SuperHighway”
(autostrada informației) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o
importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale și anume informațiile.
În 1957, ca răspuns la amenințările Sovieticilor în general și la succesul lui Sputnik în
particular, Presedintele Dwight Eisenhower a creat ambele retele Interstate Highway System si
Advanced Research Projects Agency, sau ARPA.
Între anii 1984 și 1988 CERN a început instalarea și operarea TCP/IP-ului interconectând
cele mai importante sisteme de calcul ale lor, stații de lucru, PC-uri și un accelerator de control al sistemului.
CERN a continuat să opereze un sistem propriu intern, dezvoltat de către ei denumit CERNET și incompatibil cu protocoalele externe. A fost depusă o rezistență considerabilă de către CERN cu referire la TCP/IP si din această cauză rețeaua lor internă a fost izolată până în anul 1989. În 1988 Daniel Karrenberf, de la Centrum Wiskunde & Informatica (CWI) din Amsterdam l-a vizitat pe Ben Segal, coordonatorul TCP/IP al CERN-ului, căutând sfaturi cu privire la tranziția către partea europeeană a rețelei UUCP Usenet care funcționa peste TCP/IP.
În anul 1987, Ben Segal l-a întâlnit pe Len Bosack de la încă mica companie Cisco cu privire la
achiziționarea unor routere pentru CERN și a fost capabil să-i dea un sfat lui Karrenberg
îndreptându-l sper Cisco pentru hardware-ul necesar.
Aceasta a ajutat la expandarea porțiunii de Internet European peste rețelele UUCP, iar în 1989 CERN a deshis prima conexiunea externă TCP/IP. Aceasta a coincis cu crearea RIPE (Réseaux IP Européens), inițial un grup de administratori de rețea IP care se întâlneau cu regularitate pentru a-și coordona munca. Mai târziu, în anul 1992, RIPE a fost înregistrată formal ca funcționând în Amsterdam. În același timp cu ridicarea interrețelei din Europa, s-au format rețelele de tip ad-hoc (aparținând de ARPA și universitățile australiene) bazate pe tehnologii variate gen X.25 și UUCPNet. Acestea au avut conexiuni limitate cu rețelete globale datorită costurilor dezvoltaării de rețele UUCP dial-up sau X.25. În 1989 universitățile australiene s-au alăturat mișcării de unificare a infrastructurilor ce folosesc protocoale IP. AARNet s-a format în 1989 de către Comitetul Vice-Cancelarului Australian si a susținut furnizarea unei rețele bazate IP pentru Australia.

Internetul a ajuns și în Asia pe la sfârșitul anilor 1980.

Istoria World Wide Web poate fi (şi este) privită ca un capitol aparte, legat de dorinţa de reorganizare a accesului la informaţii, de ceea ce se cheamă acum managementul cunoştinţelor (knowledge management). Dacă nu mergem până la Biblioteca din Alexandria, această istorie începe în 1945, odată cu proiectul MEMEX formulat de Vannevar Bush, consilierul ştiinţific al Preşedintelui Roosevelt pe timpul războiului.
MEMEX propunea un sistem de memorare a informaţiilor în care utilizatorii să aibă posibilitatea să creeze linii (trasee) informaţionale, legături spre documente sau ilustraţii corelate, care să poată fi stocate şi utilizate ulterior. In terminologia actuală, a fost vorba de o maşină conceptuală, la acea dată existând în lume primele două calculatoare (ENIAC şi EDVAC). Dar anul de referinţă în istoria Web este considerat unanim 1965, cel în care Ted Nelson introduce termenul hypertext.
Doi ani mai târziu,în 1967, Andy van Dam şi alţi colaboratori construiesc primul sistem de editare de hipertexte, iar în 1968, Doug Engelbart prezintă sistemul numit NLS. La Carnegie-Mellon, în 1975, debutează primul sistem hypermedia distribuit, numit iniţial ZOG şi ulterior KMS. In 1978, echipa de la MIT's Architecture Machine Group prezintă primul videodisc hypermedia, şi anume Aspen Movie Map.
Iar în 1981, Ted Nelson imaginează Xanadu, un sistem de tip bază de date gestionând documente hypertext şi înglobând toate informaţiile scrise.
Hypertext înseamnă a marcarea șirurilor de text sau alte obiecte și legarea cu alte obiecte,
care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanță de obiectul original.
Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente si pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (in cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protokoll - http), urmat de www (in cele mai multe cazuri) și de domeniu (de exemplu numele serverului si numele paginii).
Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, asa numitele "browsere" urmăreau încă tradiția originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În Septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de webservere în întreaga lume.Sistemul actual însă împinge treptat aceste browsere spre marginile Internetului, mai ales prin politica Internet Service Provider-ilor. Spre exemplu, in USA primii 6 ISP au fiecare mai mult de 1 milion de abonați, din care numai AOL are 11 milioane.
Din acești ISP, 4 oferă ca browser numai Internet Explorer 1 ce oferă Internet Explorer în mod implicit, insă dă posibilitatea oferirii și a altor browsere și doar unul singur oferă browserul pe care consumatorul il cere. Astfel celelalte browsere, multe dintre ele cu vechimi de 5-10 ani și-au jucat practic rolul in istoria Internetului.
Chimera - funcționează pe sisteme de operare UNIX cu interfața X-Windows;este scris complet in EMAC-Lisp, suportă frame, CSS,tabele , tot ceea ce ține de fonturi se trece printr-un style-sheet definit în mod implicit în browser și care poate fi setat la alți parametrii, platforma de baza VMS; HotJava – este produs de firma SUN și funcționează în special pe sistemele de operare Solaris, are dimensiuni mici și relativ compact. Face randarea textului cu ajutorul mașinii virtuale Java, este customizabil și este scris cu și pentru tehnologia Java; Arena – este dezvoltat inițial de W3C ca un tester pentru tehnologiile pe care acesta le aprobă. În 17 decembrie 1997 a fost cedat neexclusiv, pentru mentenanță și dezvoltare grupului Yggdrasil, a fost dezvoltat în continuare ca o licență publică GNU astfel încat poate fi modificat, vândut ș.a.m.d..
A apărut inițial peplatformele UNIX gratuite (Linux si FreeBSD)apoi prin intermediul emulatorului de X-Windows de la Pearl Software s-a trecut spre Windows.
Practic este primul browser grafic, primul care a suportat tabele și CSS; Opera - deschide mai multe ferestre fără a încărca în mod deosebit memoria, redirectionează ieșirea dintr-o fereastră către alta, imagine on/off la nivel de fereastră, aduce toate documentele din HotList cu doar 2 click-uri și navigare din tastatură, respectă în mod exact Arena Browser specificațiile HTML, însă doar pentru HMTL 2.0 si o parte din HTML.

Browser-ul Mosaic transformă Internetul .Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications)din SUA a scos "Mosaic"-Browser în 1993, care
era bazat pe o interfață grafică (Windows). Mosaic a fost simultan lansat pe platformele Apple
Macintosh, pe sistemele folosind MS-Windows,precum și pe cele UNIX cu X-Windows.Încă din
octombrie, ca urmare a folosirii Mosaic pentru X Windows, numărul serverelor Web înregistrate la
CERN crescuse la 500. Un an mai târziu au fost estimate 4600 de servere.
O soluție tehnică a venit sub forma DNS (Domain Name System) creat de Paul Mockapetris. DDN-NIC (Defense Data Network – Network Information Center) la SRI s-a ocupat de organizarea inregistrărilor serviciilor inclusiv domeniile top-level al .mil, .gov, .edu,.org, .net, .net și .us, administrarea root nameserver-ului si asignarea de numere sub contractul USDD (United States Department of Defese.

Globalizarea si secolul 21

Din 1990 guvernarea Internetului si organizarea a avut o importanță globală asupra
comerțului.Organizațiile care au deținut controlul anumitor aspecte tehnice ale Internetului sunt
succesori ai ARPANET și cei care iau decizii zilnice referitor la aspectele rețelei. Recunoscuți
formal ca și administratori ai rețelei, rolurile și deciziile lor sunt subiectul obiecțiilor care-i limitează. Aceste obiecții au condus la autoîndepărtarea ICANN din relația cu University of
Southern California in 2000 câștigând autonomia de la guvernul SUA, chiar dacă unele obligații
cu Departamentul de Comerț continuă până în 2011. Istoria Internetului se va reda acum ca și o
consecință a organizației ICANN.
Cu rolul de a forma standarde, IETF continuă să servească ca și grup ad-hoc. Ei continuă
să lanseze Cereri de Comentarii numerotate secvențial din RFC1 sub proiectul ARPANET, de
exemplu, și precursorii IETF au fost GADS Task Force, un grup al guvernului SUA fondat în anii
1980. Multe din dezvoltările recente ale grupului au avut o importanță globală cum ar fi grupurile
care dezvoltă ceva de genul nume de domenii internaționalizate.
Chiar înainte de apariția World Wide Web, au existat motoare de căutare care au încercat
să organizeze oarecum Internetul. Primul dintre acestea a fost motorul de căutare ARCHIE de la
Universitatea McGill în 1990, urmată în 1991 de WAIS și GOPHER. Toate trei sisteme au
precedat invenția World Wide Web dar au continuat să indexeze Web-ul și restul Internetului
pentru încă câțiva ani după apariția Web-ului. Încă mai există servere GOPHER din 2006 chiar
dacă mai sunt si altele mai mari.
În timp ce Web-ul se dezvolta, motoarele de căutare și directoarele Web au fost create să
țină urma paginilor din Internet și să le ofere oamenilor posibilitatea de a le găsi. Primul motor de căutare full text a fost WebCrawler în 1994. Înainte de WebCrawler căutarea se făcea doar în titlul paginilor Web. Un alt motor de căutare timpuriu a fost LYCOS, creat in 1993 ca și proiecT al unei universități și a fost primul cu succes comercial. Spre finalul anilor 1990, atât directoarele web cât și motoarele de căutare erau populare – Yahoo! fondat în 1994 și Altavista fondat în 1995 au fost lideri ai industriei.
Prin august 2001, modelul directoarelor a început sa cadă în favoarea motoarelor de căutare, atunci ridicându-se Google (fondat in 1998) care a dezvoltat un nou model de clasificare a relevanței. Mărimea bazelor de date a fost înlocuită de asemenea cu topul dupa relevanță, metode după care motoarele de căutare încercau să sorteze rezultatele.
Începând cu 2006, clasificarea rezultatelor motoarelor de cautare devine tot mai importantă, așa că industria a dezvoltat așa numitele SEO (search engine optimizer) pentru a ajuta programatorii să îmbunătățească căutarea și sortarea rezultatelor. În 3 iunie Microsoft lansează propriul motor de căutare.
Bing a devenit popular imediat printre motoarele de căutare. Alte motoare de căutare ar fi: Ask.com, Baidu, Cuil, Duck Duck Go,Kosmix, Sogou și Yodao (din China), Yandex (Rusia), Yahoo! Search, Yebol, iar din România ar fi OkiDoki.ro (variantă beta)
.
Telefoanele mobile și Internetul

Primul telefon mobil cu conexiune la Internet a fost Nokia 9000 Communicator, lansat în
Finlanda în 1996. Viabilitatea serviciilor de acces la Internet pe telefonul mobil a fost limitată
până în momentul în care prețurile au scăzut începând cu acel model și furnizorii au încept să
dezvolte sisteme și sercivii convenabile și, în același timp, accesibile la telefoane. NTT DoCoMo
din Japonia a lansat primul serviciu Internet mobil, denumit i-Mode, în 1999 și acest moment este
considerat nașterea serviciilor de Internet mobil. În 2001 sistemul de e-mail prin telefonul mobil a fost lansat în America de către Research in Motion pentru telefoanele Blackberry.
Pentru a putea fi folosit eficient serviciul de e-mail pe ecranul și tastele mici, a fost elaborat un document specific pentru telefoanele mobile denumit WAP (Wireless Application protocol). Cele mai multe dispozitive mobile operează folosind WAP. Creșterea serviciilor pentru telefoane mobile a fost inițial un fenomen în Asia, Coreea de Sud și Taiwan, începând ca Internetul mobil să depășească Internetul de pe PC. Au urmat India, Africa de Sud, Kenia, Filipine și Pakistan, toate rapotând folosirea Internetului mobil în dauna celui de pe PC. Utilizarea Internetului în Europa și America de Nord a fost influențată de către stabilirea unor baze importante pe Internetul pentru PC, așa că aici creșterea Internetului mobil s-a făcut în mod gradual, dar a ajuns la nivele de 20%-30% în majoritatea tărilor vestice. Răsturnarea a avut loc în 2008, când Internetul mobil l-a depășit pe cel fix.În multe părți dezvoltatoare, rația e undeva la 10 utilizatori de mobile la 1 utilizator de PC.
Odată cu dezvoltarea industriei Internetului au apărut și activități conexe care oferă o
alternativă sau chiar posibilitatea de a avea acces la informție: e-learning, audio-learning cu
ajutorul audiobooks ș.a. Mai mult decât atât, ca aplicație a Internetului a apărut întreaga branșă
numită e-commerce – comerțul electronic, prin care ofertanții de mărfuri și servicii dispun de o
piață de desfacere enormă: Internetul.

Practic, Internetul a oferit acces la o piață globală multor afaceri mici și mijlocii, care,
fără aportul Internetului nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se adresa unor clienți la scară planetară.
Astfel, Internetul a devenit și un important mediu de afaceri.
Ca și aspect social, gradul de răspândire al Internetului pe glob este uriaș: în 30 iunie 2009
aveau acces la Internet circa 1,67 miliarde de locuitori ai globului pământesc.
Accesul simplu și ieftin la Internet are și o consecință negativă, și anume: nimeni nu poate
garanta corectitudinea utilizatorilor.
Astfel, există deja o gamă largă de programe dăunătoare.
Anumite state de pe glob interzic, cenzurează sau restricționează populației accesul la Internet în diverse domenii: politică, religie, pornografie ș.a., de exemplu Coreea de Nord, China."

"În contextul globalizării, serviciile de informaţii din spaţiul euro-atlantic se confruntă în prezent cu dezvoltarea exponenţială a informaţiilor din surse deschise (surse media, informaţii şi analize din zona academică şi de cercetare, în sens larg orice informaţie publică), care pot contribui în mod relevant– prin disponibilitatea lor imediată şi caracterul lor foarte divers – la fundamentarea deciziilor în domeniul securităţii naţionale. Pentru serviciile de informaţii din statele NATO şi UE, utilizarea surselor deschise (Open Sources Intelligence - OSINT) tinde să devină în prezent una din modalităţile-cheie de susţinere a deciziilor strategice.
În acest context, strategia de transformare a SRI vizează dezvoltarea unui Centru de Surse Deschise, pornind de la structurile specializate existente în prezent, care să asigure:
Selectarea, evaluarea şi procesarea analitică a datelor relevante din surse deschise interne şi externe în vederea obţinerii informaţiilor relevante pentru securitatea naţională a României;
Identificarea anticipativă şi analizarea provocărilor şi oportunităţilor strategice pentru promovarea intereselor de securitate ale statului român;
Analiza proceselor şi tendinţelor pe termen mediu şi lung, care au consecinţe directe asupra susţinerii intereselor strategice ale României şi aliaţilor săi; contribuţia la dezvoltarea analizelor integrate din surse deschise şi secrete care contribuie la evaluarea stării de securitate a României şi la susţinerea intereselor ţării noastre în plan european şi euro-atlantic;
Cooperarea în domeniul OSINT cu parteneri externi, precum şi sprijinirea dezvoltării acestei componente la nivelul cooperării în cadrul UE şi NATO;
Contribuţia la dezvoltarea culturii de securitate şi a comunicării instituţionale în cadrul comunităţii naţionale de informaţii.

În viitor, principalele priorităţi în dezvoltarea Centrului de Surse Deschise vor fi axate pe îmbunătăţirea celor două componente – de avertizare, respectiv analiză – pe dezvoltarea expertizei multidisciplinare pe palierele de diagnoză şi prognoză specifice analizei în domeniul securităţii, precum şi pe extinderea cooperării în domeniul OSINT cu alte structuri şi instituţii interne şi externe, precum şi cu parteneri din societatea civilă."
"După aderarea la NATO şi UE, forţele armate ale României au fost angajate într-o gamă largă de misiuni. Operaţiile desfăşurate au impus forţelor şi capabilităţilor naţionale specializate, dislocate în teatrele de operaţii, îndeplinirea unor cerinţe noi. În domeniul informaţiilor militare, adaptarea la noile cerinţe a fost constantă, dar nu suficientă. Operaţiile din Balcani, Irak şi Afganistan au demonstrat capacitatea structurilor de informaţii de a culege şi schimba informaţii în mediul multinaţional, dar, în acelaşi timp, au scos în evidenţă necesitatea perfecţionării capabilităţilor de informaţii, supraveghere şi cercetare, dezvoltarea unora noi şi integrarea acestora în sisteme coerente la toate nivelurile.
După aderarea la NATO şi UE, forţele armate ale României au fost angajate într-o gamă largă de misiuni. Operaţiile desfăşurate au impus forţelor şi capabilităţilor naţionale specializate, dislocate în teatrele de operaţii, îndeplinirea unor cerinţe noi. În domeniul informaţiilor militare, adaptarea la noile cerinţe a fost constantă, dar nu suficientă. Operaţiile din Balcani, Irak şi Afganistan au demonstrat capacitatea structurilor de informaţii de a culege şi schimba informaţii în mediul multinaţional, dar, în acelaşi timp, au scos în evidenţă necesitatea perfecţionării capabilităţilor de informaţii, supraveghere şi cercetare, dezvoltarea unora noi şi integrarea acestora în sisteme coerente la toate nivelurile.
Cantitatea limitată de senzori la dispoziţie, cât şi caracteristicile tehnice efective ale acestora, pot determina „neacoperirea” fie a unor porţiuni de teren, fie a unor benzi ale spectrului din mediul electromagnetic. Din acest motiv, este necesară dezvoltarea unei game largi de capabilităţi de culegere, cu componenţă eterogenă, care să elimine limitările sistemelor existente şi să acopere întregul spectru de operaţii, astfel încât, să fie capabile să actualizeze situaţia curentă / Common Operational Picture - COP şi să sprijine înţelegerea situaţiei generale / Situational Awareness – SA.
Facilitarea accesului la informaţii şi schimbul reciproc de informaţii devin imperios necesare datorită faptului că cea mai mare parte a mijloacelor de culegere şi informaţiile culese de acestea rămân izolate în structurile organizaţionale proprii, în ciuda eforturilor de abordare a problemelor în mediul capabilităţilor facilitate de reţea / Network Enabled Capabilities – NEC.

Necesitatea conectivităţii dintre sisteme / senzori este determinată de câteva cerinţe, astfel:

*sistemele, protocoalele de reţea şi aplicaţiile informatice utilizate de structurile şi personalul care îndeplinesc sarcini în domeniul informaţiilor trebuie să fie interoperabile;
integrarea lucrului senzorilor cu funcţii specifice pentru a putea fi utili şi altor forţe;
distribuirea în timp real a informaţiilor intrate în sistem pentru informarea oportună a decidenţilor;
*capacitate mare de transfer a datelor şi posibilitatea transferului datelor în orice format ar fi acestea, astfel încât să permită conectarea tuturor tipurilor de senzori;
desfăşurarea corespunzătoare a procesului de management al informaţiilor, astfel încât, acestea să poată fi furnizate beneficiarilor, în cel mai accesibil format şi fără să determine supraîncărcarea acestora.
Capacitatea de anticipare şi acţiune pro-activă a structurilor de forţe precum şi capacitatea de a răspunde tuturor cerinţelor de informaţii sunt determinate de o arhitectură adecvată a sistemelor şi capabilităţilor de informaţii, supraveghere şi cercetare / Intelligence, Surveillance and Reconnaissance – ISR la toate nivelurile. Realizarea unor sisteme ISR performante reprezintă o preocupare constantă a armatelor din statele membre NATO, inclusiv a armatei noastre, iar un prim pas îl reprezintă fundamentarea unui concept care să direcţioneze acest proces. În continuare ne propunem să aducem în atenţie principalele elemente ale conceptului, misiunile, cerinţele critice de dezvoltare, principiile de realizare, cerinţele de capabilitate şi caracteristicile esenţiale ale sistemelor ISR.

Conceptul ISR include intrinsec componenta de descoperire, localizare, identificarea, selectarea şi combaterea ţintelor / Target Aquisition – TA, iar părţile componente ale conceptului sunt definite astfel:

Informaţii / Intelligence - produsul rezultat din procesarea informaţiilor privind forţele adverse sau elementele ostile ori potenţial ostile, sau zonele actuale ori potenţiale de operaţii. Termenul este de asemenea utilizat pentru activitatea care are ca rezultat produse de informaţii şi pentru organizaţiile angajate în astfel de activităţi.
Supravegherea / Surveillance - observarea sistematică terestră, aeriană, maritimă, electromagnetică, de suprafaţă sau subterană / submarină a suprafeţelor, locurilor, persoanelor sau lucrurilor, prin diferite metode: vizuale, electronice, fotografice sau cu alte mijloace. Supravegherea se poate realiza pasiv, pentru zone largi sau activ prin acoperirea unor zone de interes specificate. Ea poate pune în evidenţă modificările survenite faţă de situaţia iniţială, contribuind astfel la avertizarea timpurie, monitorizarea misiunilor, protecţia forţei şi planificarea misiunilor ISR viitoare.

Descoperirea, localizarea, identificarea, selectarea şi combaterea ţintelor / Target Aquisition – TA – reprezintă culegerea sistematică de informaţii detaliate despre forţele adverse, inclusiv persoanele cheie, sau sistemele de armament ale acestora, pentru a permite decidenţilor militari să aleagă cele mai adecvate mijloace de combatere. Identificarea şi localizarea ţintelor trebuie făcută cu suficientă precizie pentru a permite angajarea sistemelor proprii de foc ori folosirea altor mijloace, precum cele de bruiaj electronic, PSY OPS etc., precum şi furnizarea informaţiilor pentru evaluarea efectului la ţintă / Battle Damage Assessment – BDA. În sfera informaţiilor despre ţinte nu sunt cuprinse numai datele de localizare geografică ci şi datele tehnice, fizice, economice, sociale şi chiar istorice. TA este strâns legată de analiza misiunii.
Cercetarea / Reconnaissance – reprezintă misiunea executată într-o perioadă predefinită de timp pentru a obţine, prin observare vizuală sau altă metodă de detecţie, informaţii despre activităţile şi resurseleunui inamic sau potenţial inamic ori pentru a confirma datele referitoare la situaţia meteorologică, hidrografică sau geografică a unei anumite zone.

Următoarele aspecte nu sunt explicit specificate în definiţie, dar sunt considerate implicite:
Misiunile ISR vizează spaţiul terestru, maritim, submarin şi aerian, spaţiul de deasupra acestora, obstacolele naturale şi cele ridicate de om, mediul electromagnetic şi cyber-spaţiul. ISR este o activitate executată de personal specializat şi senzori întruniţi în sisteme integrate de exploatare şi analiză care includ platforme de culegere şi exploatare a informaţiilor din toate domeniile, care operează în spaţiul terestru, maritim sau aerian, în cadrul unor structuri militare sau civile. Senzorii ISR pot fi statici sau mobili, instalaţi pe sateliţi, platforme aeriene, vehicule terestre, nave etc. În aceeaşi categorie sunt incluse şi simţurile umane – văzul, auzul etc. Sursele pentru ISR includ, dar nu se limitează la acestea, lumina, radiaţia termică, undele radio şi alte tipuri de unde electromagnetice (active sau pasive), sunete, vibraţii, particule, imagini, amprente de toate tipurile, activităţi umane, documente scrise şi electronice, arhive de informaţii, surse deschise. Produsele de informaţii pot fi diseminate aproape în timp real.
Caracterul întrunit / interarme al conceptului subliniază necesitatea interoperabilităţii echipamentelor utilizate de categoriile de forţe / structurile de forţe, precum şi necesitatea interoperabilităţii acestora cu echipamentele NATO/UE.

Elementele de culegere ISRsunt forţele, mijloacele şi sistemele utilizate pentru a observa, supraveghea, identifica, înregistra şi comunica date şi informaţii referitoare la fapte, evenimente, situaţii şi condiţii. Informaţiile culese de acestea provin din mai multe tipuri de surse, numite şi discipline de culegere, astfel:
Informaţii din surse acustice – ACINTsunt informaţii provenite din culegerea şi procesarea fenomenelor acustice. Datorită naturii originii sunetului ACINT vizează în primul rând mişcarea şi informaţiile derivate din aceasta.
Informaţii din surse umane – HUMINTsunt o categorie de informaţii derivată din informaţiile culese şi asigurate de sursele umane. HUMINT au valoare particulară în confirmarea sau completarea IMINT şi SIGINT.
Informaţii obţinute din imagini – IMINT, sunt informaţii din imaginile obţinute de senzorii care pot fi dispuşi pe sol, pe mare sau pe platforme aeriene /spaţiale. Informaţia transmisă de o imagine este clară, concisă, fără echivoc şi în cele mai multe cazuri este folosită pentru confirmarea informaţiilor din alte surse.
Informaţii cu privire la caracteristicile ţintei – MASINT reprezintă informaţiile ştiinţifice şi tehnice derivate din analiza datelor obţinute de la senzori cu scopul identificării caracteristicilor distincte asociate cu sursa, pentru a facilita identificarea ulterioară.
Informaţii din surse deschise – OSINT reprezintă informaţiile derivate din informaţiile publice disponibile şi informaţiile neclasificate cu distribuire sau acces public limitat.
Informaţii culese prin radar – RADINT sunt informaţii obţinute prin utilizarea radarului ca instrument de detecţie, precum identificarea şi localizarea unei ţinte care poate fi recunoscută sau nu, pe o anumită direcţie şi la o anumită distanţă sau simpla detectare a mişcării unei ţinte.
Informaţii obţinute din mediul electromagnetic – SIGINT reprezintă informaţiile obţinute prin interceptarea şi procesarea semnalelor electromagnetice şi cuprinde informaţiile obţinute din comunicaţii (COMINT) şi informaţiile obţinute din non-comunicaţii (ELINT).
Informaţii obţinute prin analizarea echipamentelor tehnice / tehnologice – TEHINT reprezintă informaţiile cu privire la dezvoltările tehnologice, care au, sau eventual pot să aibă, o aplicare practică în scopuri militare.

Cunoaşterea capabilităţilor şi limitărilor ISR de comandanţii, planificatorii şi operatorii de la toate eşaloanele este obligatorie, pentru a şti ce să ceară şi ce să aştepte de la sistem, modul de angajare al capabilităţilor acestuia, modul de compensare a cerinţelor cu resursele şi riscurile identificate. Aceasta impune studiul combinat, atât al procesului CCIRM cât şi al mijloacelor de sprijin a deciziei.

Protecţia surselor, metodelor, activităţilor şi capabilităţilor JISR trebuie asigurată prin măsuri de protecţie fizică şi INFOSEC, prin respectarea regulilor de acces, mânuire şi păstrare a informaţiilor clasificate şi prin sprijinul de contrainformaţii.

Concordanţa dintre sarcinile operaţionale şi mijloacele de culegere ISR presupune stabilirea tipului şi numărului adecvat de mijloace de culegereîn funcţie de specificul misiunii, deoarece spectrul complet de misiuni impune o gamă largă de capabilităţi ISR. Principiul vizează atât cantitatea cât şi capabilităţile eterogene, specifice, ale senzorilor, astfel încât, să se asigure acoperirea universală, permanentă şi adecvată, necesară culegerii informaţiilor solicitate, într-un mediu des schimbător.
Direcţionarea începe cu managementul cerinţelor de informaţii care presupune definirea, prioritizarea şi consolidarea şi validarea cerinţelor de informaţii ale beneficiarilor ISR. Managementul culegerii şi planificarea transformă cerinţele de informaţii în cerinţe de culegere, formulează planurile pentru culegerea informaţiilor funcţie de capabilităţile de culegere disponibile, stabileşte misiunile de culegere, coordonează cererile de informaţii, monitorizează rezultatele şi restabileşte sarcini de culegere dacă este necesar. Mai departe, se planifică comunicarea şi diseminarea informaţiilor culese, într-o formă adecvată, pentru a se asigura că cerinţele de oportunitate sunt realizate. Planificarea culegerii trebuie să fie flexibilă pentru a face faţă naturii dinamice a cerinţelor diverse ale beneficiarilor ISR şi priorităţilor operaţionale."


Sursa:http://rft.forter.ro/cd_2009/03-sub3/031.htm
http://www.sri.ro/categorii/56/centrul-surse-deschise.html
http://www.sri.ro/upload/GSebe.pdf

4 comentarii:

Anonim spunea...

Intamplarea face ca, Gabriel Sebe sa-mi fi fost profesor...Motivul pentru care acest articol are atat de multa substanta (trecand peste referintele gen wikipedia :-) ) si pentru care abordeaza problematica intr-o maniera integrata este datorita formatiei dumnealui intr-un mediu academic (civil) real in care standardele de profesionalism sunt la un nivel foarte ridicat atat din punctul de vedere al profesorilor, cat si al studentilor. Dumnealui este specializat in Marketing politic si OSINT (amoung other things....:-) ) Din pacate (sau fericire) doar cei care am dat vreo 40 de examene la aceste standarde putem intelege ca: partea legata de cel de-al doilea Razboi Mondial vine de la praxeologia r.i., conceptul de avantaj competitiv nu este ceea ce veti gasi pe wiki, iar cu Gusti in mana adormeam adesea :-). Cea mai buna observatie a domnului profesor: "în 1935, când au început americanii ideea de intelligence, s-au dus şi au educat mai întâi resursa care ieşea din facultăţi. Pentru că dacă fac asta, eu preiau omul, indiferent că-l duc în business intelligence, în competitive intelligence, în strategic intelligence deja pregătit." Si da....suntem pregatiti! ;-)

SURRY spunea...

"Preiei omul"-in ziua de azi se intampla tot mai rar.Ce sansa are un tanar cu potential si capacitate sa devina "resursa" ?

Aproape nula tinand cont ca astazi altele sunt considerentele in angajarea cuiva!

Sunt multi tineri ce se gasesc in stadiul de "nimeni cu speranta de a fi in slujba tarii",ce sanse au "acesti nimeni" sa ajunga sa "FIE PREGATITI" ???

Pe data viitoare domnule anonim,

Anonim spunea...

Trebuie sa recunosc, cu o imensa rusine, auzisem de dl. profesor G.Sebe, atat. Citind cele de mai sus, mi-am putut face o imagine cat de cat, despre conceptul de "sursa (resursa) deschisa". Pentru mine, sunt termeni relativ noi. Anonim spunea ca suntem pregatiti, sunt de acord,iar acum imi pun aceleasi intrebari pe care le-a pus SURRY. Ideea este alta; Suntem pregatiti, surse si resurse avem, dar paradoxal asistam la "caderea Romaniei".

Anonim spunea...

De ce nu spui ca este ofiter in rezerva?